Drept de autor. Planuri topografice. Prezumţia calităţii de autor
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. i)
Pentru a se putea reţine că autorul desenului publicat este, în realitate, reclamantul şi nu pârâtul, sub numele căruia a fost publicată lucrarea în întregul său, ar fi trebuit să se facă dovada fie că planul topografic este identic cu un altul realizat de reclamant, fie că acesta din urmă a fost reprodus chiar parţial ori cu minime modificări, care să nu altereze impresia de ansamblu a operei protejate conform art. 7 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996, text care se referă expres la „hărţile şi desenele din domeniul topografiei”.
Cum o asemenea dovadă nu s-a considerat a fi făcută, instanta a aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform cărora se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 289 din 22 ianuarie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 21 noiembrie 2006 reclamantul U.D. a chemat în judecată pe pârâtul D.A.I. (D.I.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încălcarea de către pârât a dreptului său de autor cu privire la ridicarea topografică a planului castrului roman de la Căşeiu, încălcare produsă prin publicarea în anul 2003 de către pârât a lucrării „Castrul Roman de la SAMVM - Căşeiu”.
Prin sentinţa civilă nr. 291 din 5 aprilie 2007, Tribunalul Cluj -Secţia civilă a respins acţiunea cu următoarea motivare:
Calitatea de autor se prezumă până la proba contrară, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Pârâtul este autorul lucrării „Castrul Roman de la SAMVM -Căşeiu”, în care au fost publicate constatările săpăturilor arheologice din situl arheologic de la Căşeiu, inclusiv planurile arheologice.
Din probele administrate a rezultat că planurile publicate au la bază o lucrare mai veche, scrisă de E.P.
Planul la care se referă reclamantul este unul arheologic - fiind rezultatul cumulat în timp exclusiv al săpăturilor arheologice - şi este diferit de planul topografic, care nu şi-ar găsi locul într-o lucrare arheologică, ci eventual într-o lucrare cu caracter tehnic. Totodată, pârâtul l-a citat în această lucrare pe reclamant, deci este puţin probabil ca pârâtul să fi folosit ilicit lucrări arheologice ale acestuia, fară să fi fost citat ca sursă de documentare.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi, reclamantul cu privire la fondul cauzei, iar pârâtul pe aspectul cheltuielilor de judecată.
In apel probaţiunea a fost completată cu un supliment de interogatoriu luat părţilor şi cu o expertiză topografică.
Prin decizia civilă nr. 95 din 18 martie 2009 Curtea de Apel Cluj -Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ambele apeluri ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamantul U.D. a susţinut că ridicarea topografică a planului castrului roman de la Căşeiu, publicat în lucrarea pârâtului îi aparţine, deoarece a participat la ridicările topografice de la Căşei, în perioada 1981-1985 şi a continuat să participe la campaniile de săpături arheologice până în 2006, când reclamantul a părăsit şantierul arheologic, deoarece s-a pensionat.
Pârâtul a publicat lucrarea monografică „Castrul roman de la SAMVM - Căşeiu” în anul 2003, cu ocazia Congresului internaţional de
studii asupra frontierelor Imperiului Roman. In preambulul lucrării, este menţionat că desenele şi grafica îi aparţin pârâtului.
In introducere se menţionează că această lucrare cuprinde informaţia arheologică până în 2002, deci eventuala contribuţie a reclamantului poate fi verificată până la această dată.
Reclamantul a avut funcţia de muzeograf cu atribuţii de topograf în cadrul Muzeului Naţional de Istorie Transilvania în perioada 1976-
1.08.2005 şi a desfăşurat activităţi didactice la Facultatea de Istorie şi Catedra de Istorie Antică şi Arheologică în perioada 1994-1997 şi 2001 -2003, susţinând ore de seminar la disciplina „Topografia arheologică”, astfel încât nu i se poate contesta pregătirea în domeniul topografiei.
In probaţiune, reclamantul a depus o copie de pe prima pagină a lucrării pârâtului cu o dedicaţie, despre care susţine că i-a fost dată de pârât şi prin aceasta s-ar recunoaşte că planul topografic, pe carc a fost fundamentat planul arheologic, îi aparţine, însă această dedicaţie nu poate fi considerată o recunoaştere din partea pârâtului, care, de altfel, a fost contestată la interogatoriu.
Au mai fost depuse de reclamant copii de pe alte lucrări, şi anume „Cetăţi medievale din judeţul Arad”, 1999 - în care autorii A.A.R. şi G.P.H. au menţionat că ridicările topografice au fost făcute de reclamantul U.D. şi „Biserici medievale din judeţul Arad”, 2000 - de aceiaşi
autori, care au făcut aceeaşi menţiune. In lucrarea „Ulpia Traiana Sarmi-segetusa”, publicată în 1997, s-a menţionat că este o lucrare colectivă, fiind menţionat şi D.U.
Aceste lucrări depuse, care-i conferă dreptul de autor, au fost publicate anterior anului 2000, când prin O.G. nr. 43/2000 s-a reglementat protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
In acest act normativ s-a precizat în art. 6 alin. (3) că instituţiile care organizează săpături impuse de cercetări arheologice pot folosi şi alţi specialişti pentru efectuarea de studii şi lucrări pe bază de contracte încheiate în condiţiile Legii nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Curtea constată că lucrările arheologice cuprinse în lucrarea pârâtului până în 2002 sunt sub incidenţa O.G. nr. 43/2000 de la data publicării, 20 ianuarie 2000. Dacă reclamantul a desfăşurat activitatea de ridicare topografică şi a efectuat planul topografic, care a stat la baza planului arheologic, trebuia să încheie un contract cu privire la cesionarea
dreptului de autor. In cazul de faţă, acest contract lipseşte cu desăvârşire, nefiind respectate dispoziţiile O.G. nr. 43/2000.
Chiar şi în lipsa acestui contract, pentru a invoca dreptul de autor, reclamantul trebuia să demonstreze că planul arheologic aflat în lucrarea pârâtului la fila 206 are la bază planul topografic elaborat de el.
Potrivit art. 7 lit. i) din Legea nr. 8/1996, hărţile şi desenele din domeniul topografiei constituie obiect al dreptului de autor.
Pentru a verifica dacă planul topografic invocat de reclamant a stat la baza planului arheologic s-a efectuat o expertiză topografică şi s-a constatat de către expert că planul pârâtului prezintă erori topografice,
de orientare, în ceea ce priveşte orientarea elementelor care sunt marcate pe plan faţă de direcţia Nord. Astfel „bastionul de colţ” - fig. 2 este orientat, conform notărilor pârâtului I. în direcţia Nord-Vest, deşi se constată de expert că bastionul este situat în Nord, chiar Nord-Est.
S-a mai constatat că bastionul intermediar este situat faţă de direcţia Nord evidenţiată pe plan - „zona vânturilor” în direcţia Nord-Est şi nu direcţia Nord, conform notaţiei de pe plan.
Din analiza probatoriului administrat, Curtea a reţinut că, de fapt, planul arheologic inclus în lucrarea pârâtului nu poate avea la bază planul topografic efectuat de reclamant, deoarece prezintă foarte multe erori topografice indicate atât de reclamant, cât şi de expertul topograf.
Expertul topograf arată că planul întocmit de pârât este mai puţin încărcat decât planul din 1930 efectuat de E.P., prin eliminarea datelor topografice.
Aşadar, conchide Curtea, prezumţia reglementată de art. 4 din Legea nr. 8/1996, conform căreia pârâtul este autorul planului de la fila 206 a lucrării, nu a fost răsturnată.
In ceea ce priveşte apelul pârâtului, curtea de apel a constatat că şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea căzută în pretenţii este obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, însă nu a dovedit existenţa şi cuantumul acestora, or, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere în faţa judecăţii, trebuie să o dovedească.
Deoarece au fost respinse ambele apeluri, au fost respinse şi cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, fară a motiva în drept cererea, criticând hotărârea instanţei de apel sub următoarele aspecte:
Pârâtul a folosit în lucrarea sa intitulată „Castrul roman de la SAMVM - Căşeiu”, fila 206, planul întocmit de reclamant în perioada 1980-1986.
Instanţa nu a admis probaţiunea cu martori pentru a dovedi că ridicările topografice ale castrului au fost executate de reclamant, pârâtul neavând nicio contribuţie şi că pârâtul s-a folosit în lucrarea sa de planul ştiinţific întocmit de reclamant, fapt reliefat şi de expertiza topografică.
Instanţa reţine incompetenţa pârâtului, lipsa de pregătire de specialitate topografică, sens în care a copiat planul reclamantului cu multe greşeli, deoarece nu a fost în stare să-l copieze corect.
Instanţa a reţinut greşit că planul publicat de pârât este unul arheologic şi este diferit de planul topografic, care nu şi-ar fi găsit locul într-o lucrare arheologică, ci eventual într-o lucrare cu caracter tehnic. Or,
aceasta este cea mai gravă afirmaţie antiştiinţifică împotriva topografiei, concepţie combătută de raportul de expertiză, fila 3 pct. 2 şi 3.
Pentru ridicarea topografică a incintei Castrul roman, lucrările topometrice s-au desfăşurat în perioada 1990-1995 şi nu după această dată. Instanţa se referă greşit la perioada până în anul 2006, când reclamantul a asistat la săpături arheologice şi nicidecum la ridicări topografice în afara Castrului roman, care nu a constituit obiectul perimetrului castrului.
Faptul că pârâtul şi-a modificat în repetate rânduri la interogatoriu declaraţia referitoare la dedicaţia oferită reclamantului pe lucrarea sa este o dovadă a relei sale credinţe manifestată pe parcursul procesului.
In speţă nu se pot aplica dispoziţiile O.G. nr. 43 din 20 ianuarie 2000, în mod retroactiv, la ridicarea topografică efectuată înaintea apariţiei actului normativ.
De asemenea, nu se pune problema aplicării Legea nr. 8/1996 privind încheierea de contracte între părţi.
Recurentul consideră că a fost privat de recunoaşterea dreptului său de autor, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei precum şi a sentinţei şi admiterea cererii introductive.
Dat fiind că pârâtul este tatăl judecătoarei I.V. de la Judecătoria Cluj, recurentul solicită şi participarea unui reprezentant al parchetului.
Intimatul A.D.I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul învederează că dezvoltarea criticilor formulate de recurent vizează în realitate netemeinicia deciziei şi sunt inadmisibile faţă de abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
In ceea ce priveşte norma legală incidenţă, ambele instanţe au analizat corect acţiunea prin prisma art. 4 al Legii nr. 8/1996.
Referitor la participarea în cauză a unui procuror a arătat că situaţiile în care această participare se impune sunt prevăzute în norme cu caracter absolut, pricina de faţă neîncadrându-se într-o asemenea categorie.
Recurentul a depus la dosar şi un răspuns la întâmpinare însoţit de o serie de înscrisuri şi planşe fotografice, susţinând că a criticat decizia pentru greşita aplicarea a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi că instanţa de recurs are latitudinea de a analiza cauza sub toate aspectele de nelegalitate a sentinţei.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Recursul este reglementat în titlul V al Codului de procedură civilă ca o cale extraordinară de atac şi, în cazul în care priveşte o decizie a instanţei de apel, cum este cazul în speţă, poate fi exercitat numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Nu orice nemulţumire a părţii faţă de hotărârea atacată poate face obiectul judecăţii în recurs, iar în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate, instanţa le poate analiza numai pe ccle invocate în termenul de motivare a căii de atac, cu excepţia celor de ordine publică, ce pot fi invocate şi din oficiu.
Aşa cum corect sesizează intimatul, în recursul de faţă ccle mai multe critici constituie de fapt nemulţumiri ale recurentului legate de situaţia de fapt reţinută şi de probatoriul administrat în acest scop.
Reevaluarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt nu se mai pot realiza însă în recurs, după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
2. în ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a stabilit, pe baza probelor administrate - înscrisuri, răspunsuri la interogatoriu şi expertiză - că în cuprinsul lucrării al cărei autor apare ca fiind pârâtul nu a fost reprodus un plan topografic al castrului roman de la Căşei, întocmit de reclamant, ci un alt plan, între cele două existând deosebiri considerabile.
Or, pentru a se putea reţine că autorul desenului publicat la pagina 206 a lucrării cu caracter ştiinţific „Castrul roman de la SAMVM-Căşei” este, în realitate, reclamantul şi nu pârâtul, sub numele căruia a fost publicată lucrarea în întregul său, ar fi trebuit să se facă dovada fie că planul topografic este identic cu un altul realizat de reclamant, fie că acesta din urmă a fost reprodus chiar parţial ori cu minime modificări, care să nu altereze impresia de ansamblu a operei protejate conform art. 7 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 8/1996, text care se referă expres la „hărţile şi desenele din domeniul topografiei”.
Cum o asemenea dovadă nu s-a considerat a fi făcută, instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform cărora se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică.
3. Consideraţiile curţii de apel legate de inexistenţa unui contract de cesiune a dreptului de autor încheiat în baza O.G. nr. 43/2000 nu-şi aveau sensul în acest context, dar pentru alte raţiuni decât neretroactivi-tatea invocată de recurent.
Astfel, în speţă reclamantul nu a invocat reproducerea neautorizată de către pârât a planului său topografic, situaţie în care oricum, admiterea acţiunii n-ar fi putut fi condiţionată de existenţa contractului, tocmai lipsa consimţământului autorului la utilizarea operei fiind temeiul unei acţiuni intentată pentru nesocotirea art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
Reclamantul s-a plâns că, reproducând în propria lucrare planul topografic întocmit de el, fară arătarea adevăratului autor, pârâtul şi-a însuşit pe nedrept această calitate, ceea ce intră sub incidenţa art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Dacă s-ar fi vădit fondată susţinerea reclamantului, inexistenţa unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale, care presupune prin definiţie un acord în privinţa autoratului operei n-ar fi putut fi invocată în combaterea acţiunii reclamantului.
Numai că, aşa cum s-a arătat anterior, în speţă s-a reţinut că pârâtul nu a utilizat în lucrarea sa un plan topografic al cărui autor să fie reclamantul, situaţie de fapt în raport de care legea a fost corect aplicată prin respingerea acţiunii şi, respectiv, a apelului.
4. Pentru aceste considerente, nefiind incidente dispoziţiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va menţine decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
5. In baza art. 274 C. proc. civ. înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata sumei de 2525,16 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuielile de transport.
6. Judecata recursului s-a făcut fară participarea procurorului, deoarece nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă o atare obligativitate, conform art. 45 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia învederată de recurent, respectiv aceea că pârâtul este tatăl unei judecătoare de la Judecătoria Cluj.
Potrivit art. 45 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care participarea nu este obligatorie, este la latitudinea procurorului dacă pune sau nu concluzii, după cum consideră necesar pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
| ← Drept de autor. Opere scrise. Remuneraţie compensatorie pentru... | Drept de autor. Fotografii. Dreptul persoanei fotografiate de a... → |
|---|
