Inovaţie. Protecţie sub imperiul Legii nr. 62/1974. Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 64/1991 referitoare la realizări tehnice
| Comentarii |
|
Legea nr. 62/1974, art. 9, art. 68 Legea nr. 64/1991, art. 73
1. Prin capitolul 9 al Legii nr. 62/1974 s-a reglementat regimul juridic al inovaţiilor, atât în ceea ce priveşte condiţiile de protecţie, cât şi în ceea ce priveşte drepturile conferite.
Astfel, potrivit art. 68 din această lege, în calitate de autor al inovaţiei, reclamantul a avut dreptul să primească un certificat de inovator, cum s-a şi susţinut şi reţinut în cauză.
2. Anumite dispoziţii speciale din Legea nr. 64/1991 privesc realizările tehnice, respectiv art. 73 (fost art. 67 la intrarea legii în vigoare), fără ca această lege să le asimileze în vreun fel cu inovaţiile de sub regimul legii vechi, echivalându-le în vreun fel sau să permită reaprecierea condiţiilor de protecţie ale unei realizări tehnice, înre-
gistrată şi recunoscută sub vechea legislaţie, în raport de dispoziţiile legii noi. Aceste dispoziţii prevăd condiţiile legale pentru acordarea protecţiei juridice unei realizări tehnice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6760 din 17 decembrie 2010, nepublicată
Prin decizia civilă nr. 123/7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă s-a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA Slatina împotriva sentinţei civile nr. 258/23 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Olt, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta apelantă la plata către reclamant a sumei de 119.743 RON, reprezentând drepturi băneşti constând în 50% din beneficiul net postcalculat pe perioada 2001-2003. S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă şi s-a luat act că apelanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acţiuni separate.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Pe perioada activităţii desfăşurate la apelantă, reclamantul a obţinut certificatul de inovator nr. 4622/15.12.1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice şi Petrochimice, pentru inovaţia intitulată „Debitarea anozilor care se folosesc pentru demarajul cuvelor de electroliză”, inovaţie care nu a fost aplicată până la data încetării activităţii reclamantului la societatea pârâtă.
Ulterior, reclamantul s-a adresat Ministerului Economiei şi Comerţului care, prin adresa nr. 947/29.04.2004, i-a comunicat acestuia că în perioada 1996 - 2003 pârâta a folosit anozi debitaţi pentru demararea cuvelor de electroliză, dar că potrivit susţinerilor acesteia din urmă, nu s-au folosit elemente tehnice cuprinse în inovaţia reclamantului, înregistrată la SC A. SA sub nr. S. 195/28.11.1988, operaţiunea realizându-se conform unei soluţii tehnice elaborate de personalul Secţiei Anozi şi UUMPS.
In cauză a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate, expertul concluzionând că dispozitivul descris în dosarul de inovaţie al reclamantului a fost găsit la unitate, la atelierul de asamblare şi debitare anozi şi catozi, dar acesta nu a mai funcţionat din anul 2003, ulterior renun-ţându-se la utilizarea lui. Utilajul de debitare găsit în atelier putea fi folosit conform propunerilor conţinute în dosarul de inovaţie, principiul de utilizare fiind comparabil cu cel din propunerea de inovaţie. în legătură cu susţinerile societăţii pârâte, expertul a precizat că aceasta nu a putut prezenta nicio tehnologie alternativă pentru producerea anozilor debitaţi, realizată de proprii specialişti.
In raport de concluziile expertului, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, s-a apreciat că reclamantul a făcut dovada aplicării inovaţiei sale în perioada 1996 - 2003, inovaţie care are caracterul unei realizări tehnice noi conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, prin aplicarea acesteia, reducându-se costurile de producţie prin eliminarea muncii brute, recuperarea bucăţilor tăiate şi aşezarea uniformă a anozilor pe patul de cocs.
Instanţa nu a luat în considerare aprecierile de natură tehnică ale experţilor desemnaţi în apel, aceştia având calitatea de experţi contabili şi nu de experţi tehnici în specialitatea metalurgie.
în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor băneşti cuvenite reclamantului, raportul de contraexpertiză efectuat în apel a concluzionat că acestea se ridică la suma de 1 19.743 RON pe perioada 2001 - 2003, reprezentând 50 % din beneficiile realizate de pârâtă în perioada de
referinţă. In condiţiile în care societatea pârâtă nu a întocmit postcalculul acestor beneficii pe fiecare an de utilizare a noii tehnici, experţii contabili s-au raportat la antecalculaţia întocmită de reclamant cu ocazia obţinerii certificatului de inovator, însuşit la acea dată şi de pârâtă. Faptul că aceste beneficii nu se regăsesc în profitul obţinut la nivelul întregii societăţi este irelevant, în cauză interesând beneficiile obţinute la nivelul produselor realizate prin utilizarea acestui nou procedeu şi nu la nivel global.
Nejustificată este şi susţinerea apelantei cu privire la acordarea de către instanţa de fond a mai mult decât s-a cerut, în condiţiile în care reclamantul şi-a precizat cuantumul pretenţiilor cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, în raport de concluziile raportului de expertiză contabilă.
împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamantul
D.A.V. şi pârâta-apelantă SC A. Slatina SA, formulând următoarele critici, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A. Prin recursul formulat de reclamant s-au formulat critici vizând şi încheierile de şedinţă din 9.08.2008, 7.04.2009, 10.02.2009 şi 16.06.2009, detaliindu-se motivele pentru care se susţine cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reactualizate de 2.418.729 RON reprezentând despăgubiri pentru aplicarea inovaţiei ce îi aparţine în perioada 1996-2003.
B. Prin recursul formulat de pârâtă s-au susţinut următoarele:
a. instanţa de apel a procedat greşit punând semnul egalităţii între invenţie şi inovaţie, considerând că ambele beneficiază de acelaşi regim juridic.
b. s-au aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 64/1991 unei inovaţii realizate şi înregistrate în condiţiile Legii nr. 62/1974.
c. s-au soluţionat în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi prescripţiei dreptului reclamantului cu privire la pretenţiile aferente perioadei 2001-2003.
d. s-au încălcat dispoziţiile legale din materia reparării integrale a prejudiciului pretins.
In susţinerea acestora, s-au arătat în esenţă următoarele:
Atât vechea reglementare a Legii nr. 62/1974 cât şi actuala reglementare, respectiv Legea nr. 64/1991, atribuie creaţiei tehnice noi la nivelul unităţii-inovaţia un regim juridic radical diferit faţă de cel al invenţiei.
Articolul 65 din Legea nr. 62/1974, în vigoare la data realizării inovaţiei, definea inovaţia, în vreme ce art. 68 şi 73 din aceeaşi lege recunoştea drepturile autorului acestuia. Astfel, art. 68 prevedea că autorul are dreptul să primească un certificat de inovator, iar prin acordarea acestuia se recunoştea calitatea de autor al inovaţiei, care putea da dreptul la evidenţiere şi promovare în muncă, la acordarea de ordine şi medalii, precum şi alte distincţii. Articolul 73 din lege prevedea că pentru inovaţiile care prezintă o importanţă economică sau socială cu totul deosebită, la propunerea organizaţiilor socialiste unde s-au aplicat, ministerele tutelare pot să aprobe, cu avizul instituţiilor centrale de cercetare, academiilor de ştiinţe sau instituţiilor de cercetare şi proiectare de profil, o premiere echivalentă cu cuantumul a cel mult de trei ori retribuţia tarifară lunară a inovatorului, conform prevederilor legale, pentru primul an de aplicare, indiferent de numărul inovaţiilor aplicare în acel an., alineatul final al art. 73 recunoscând dreptul la formularea unei contestaţii care se soluţiona de comisia din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termen de 3 luni de la comunicarea hotărârii.
Aceste dispoziţii legale arată care erau singurele beneficii ale autorilor unor inovaţii, ceea ce face ca acţiunea de faţă să fie inadmisibilă.
Actuala reglementare, respectiv Legea nr. 64/1991, nu mai preia conceptul de inovaţie, reglementând regimul juridic al invenţiei şi realizările tehnice, între care nu se pune semnul egalităţii, conferind şi drepturi distincte de cele anterioare.
Reclamantul arată în cererea de chemare în judecată că este posesorul certificatului de inovator art. 4622/15.12.1987 eliberat de către fostul Minister al Industriei Chimice şi Petrochimice.
Potrivit principiului neretroactivităţii legii civile, drepturile recunoscute pentru autor sunt cele ale legii sub imperiul căreia inovaţia a fost realizată şi înregistrată, respectiv Legea nr. 62/1974.
împrejurarea că inovaţia s-ar fi aplicat începând cu anul 1996, după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991, nu prezintă relevanţă sub aspectul legii aplicabile şi nu este de natură să determine incidenţa acestui act
normativ. Legea nr. 64/1991 se aplică numai realizărilor tehnice create după intrarea sa în vigoare.
Faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 nu poate constitui un argument în sensul aplicării acestui act normativ, aşa cum eronat reţine instanţa de apel, întrucât instanţei de judecată îi revine obligaţia stabilirii legii aplicabile unei inovaţii realizate şi înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că inovaţiei realizate de reclamant îi este aplicabilă Legea nr. 64/1991, dreptul material la acţiune s-a prescris în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ-acţiunea fiind formulată la data de 7.04.2004. Şi în varianta în care s-ar recunoaşte un drept de la aplicarea inovaţiei, prescripţia ar fi început să curgă în speţă în anul 1996, când se pretinde chiar de către reclamant că a avut loc aplicarea.
In ceea ce priveşte reparaţia acordată de instanţă, aceasta vizează un prejudiciu care nu a fost dovedit cu certitudine, deşi sarcina probei în acest sens îi revenea reclamantului. Proba cu caracter ştiinţific administrată în cauză, respectiv expertiza tehnică, a menţionat faptul că nu se poate stabili dacă inovaţia ar fi fost aplicată.
Analizând decizia de apel în raport de criticile de recurs ce vizează drepturile conferite autorilor inovaţiei, în raport de legea aplicabilă,
înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, fiind inutilă analizarea celorlalte critici din recursul formulat de această parte, precum şi a recursului formulat de reclamant.
După cum a reţinut şi instanţa de apel, reclamantul a obţinut certificatul de inovator nr. 4622/15.12.1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice şi Petrochimice, pentru inovaţia intitulată „Debitarea anozilor care se folosesc pentru demarajul cuvelor de electroliză”.
Este deci vorba de o inovaţie realizată, înregistrată şi recunoscută sub imperiul Legii nr. 62/1974, beneficiind astfel de regimul juridic conferit de această lege, nefiind permisă o nouă reapreciere a sa, ca obiect al unui alt drept de proprietate industrială, în lumina unor dispoziţii legale ulterioare.
Prin Legea nr. 64/1991 nu s-au conferit sau recunoscut drepturi autorilor de inovaţii recunoscute sub regimul legii anterioare, în raport de aplicarea sau nu după intrarea în vigoare a legii noi.
Pentru protecţia unor drepturi anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991 (prin care s-a abrogat Legea nr. 62/1974), prin noua lege s-au prevăzut dispoziţii exprese, printre care nu se regăsesc reglementări referitoare la inovaţiile care au făcut obiectul de protecţiei al legii anterioare.
Astfel, prin art. 70 din Legea nr. 64/1991 (fost art. 65 la intrarea legii în vigoare) s-a stipulat că cererile de brevet de invenţie înregistrate la
O.S.I.M. în condiţiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluţionează potrivit noii legi.
Prin art. 71 din Legea nr. 64/1991 (fost art. 64 la intrarea legii în vigoare) se prevede că „(3) Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor negocia între
inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. In aceste cazuri, negocierea va începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. în cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit prevederilor art. 63. (4) Dreptul asupra brevetului de invenţie se transmite inventatorului prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/1974 nu a aplicat invenţia sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei”.
Dispoziţii speciale din Legea nr. 64/1991 privesc realizările tehnice, respectiv art. 73 (fost art. 67 la intrarea legii în vigoare), fară ca această lege să le asimileze în vreun fel cu inovaţiile de sub regimul legii vechi, echivalându-le în vreun fel, sau să permită reaprecierea condiţiilor de protecţie ale unei realizări tehnice, înregistrată şi recunoscută sub vechea legislaţie, în raport de dispoziţiile legii noi. Aceste dispoziţii prevăd condiţiile legale pentru acordarea protecţiei juridice unei realizări tehnice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 64/1991.
In aceste condiţii, solicitarea reclamantului întemeiată pe dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, reţinută în justificarea soluţiei de către instanţa de apel, nu o ţinea pe aceasta, ci trebuia să se facă o calificare corectă a regimului juridic aplicabil - cu atât mai mult cu cât cel indicat era şi contestat de pârâtă, în sensul reluat şi prin cererea de recurs.
Fiind astfel în cauză pusă în discuţie protecţia unei inovaţii recunoscută sub regimul Legii nr. 62/1974, fară ca prin Legea nr. 64/1991 să se prevadă vreo dispoziţie tranzitorie în privinţa acesteia, regimul juridic aplicabil este cel al legii sub imperiul căruia i-a fost recunoscută valabilitatea, autorul său beneficiind de drepturile conferite de această lege.
Prin capitolul 9 al Legii nr. 62/1974 s-a reglementat regimul juridic al inovaţiilor, atât în ceea ce priveşte condiţiile de protecţie cât şi în ceea ce priveşte drepturile conferite.
Astfel, potrivit art. 68 din această lege, în calitate de autor al inovaţiei, reclamantul a avut dreptul să primească un certificat de inovator -
certificat nr. 4622/15.12.1987 eliberat de Ministerul Industriei Chimice şi Petrochimice, cum s-a şi susţinut şi reţinut în cauză.
Articolul 73 din aceeaşi lege se referă la drepturile patrimoniale ale autorului unei inovaţii - pentru inovaţiile care prezintă o importanţă economică sau socială cu totul deosebită, la propunerea organizaţiilor socialiste unde s-au aplicat, ministerele tutelare pot să aprobe, cu avizul instituţiilor culturale de cercetare, a academiilor de ştiinţe sau instituţiilor de cerectare şi proiectare profil, o premiere echivalentă cu cuantumul a cel mult de trei ori retribuţia tarifară lunară a inovatorului, conform prevederilor legale, pentru primul an de aplicare, indiferent de numărul inovaţiilor aplicate în acel an.
In considerarea argumentelor arătate mai sus, se constată că acţiunea fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 nu este întemeiată, urmând a se dispune în consecinţă, cu aplicarea art. 304 pct. 9, art. 312 şi art. 296 C. proc. civ.
Se va modifica în parte, decizia, în sensul că se va respinge în totalitate acţiunea, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi decizii.
| ← Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Noutatea | Model industrial. Acţiune în anularea certificatului de... → |
|---|
