Drept de retenţie. lipsa de relevanţă a existenţei unui alt litigiu cu privire la bun
| Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 646/16.02.2015, definitivă prin neapelare din data de 16.02.2015
Drept de retenție. Lipsa de relevanță a existenței unui alt litigiu cu privire la bun
Dreptul de retenție nu are o existență autonomă, ci este accesoriu față de un alt raport juridic, în temeiul căruia creditorul detentor are anumite creanțe născute în legătură cu bunul reținut, fiind un drept real ce conferă creditorului, în același timp debitor al obligației de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reține acel bun în stăpânirea sa și de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului va plăti datoria ce s-a născut în sarcina lui, în legătura cu lucrul respectiv.
Nu constituie un motiv întemeiat care să justifice instituirea unui drept de retenție, în absența unei creanțe individualizate, considerentul formulării unei căi extraordinare de atac sau existența unui alt litigiu ce se poartă între același părți cu privire la același bun având ca obiect acțiune în revendicare.
Judecătoria Satu Mare, Secția civilă, Sentința civilă nr. 646/16.02.2015, definitivă prin neapelare
În fapt, prin decizia civila nr. 74/ap din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a dispus radierea B5 din cartea funciară individuală nr. … Satu Mare, decizie rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5722/2013-R din 12.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Instanța a constatat că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat în favoarea sa un drept de retenție asupra imobilului - apartament nr. 54 situat în loc. Satu Mare, …, jud. Satu Mare, înscris în CF individual nr. … Satu Mare, cu nr. cadastral 4095/4/54, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare care face obiectul dosarului nr. …, respectiv până la până la soluționarea definitivă a acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, care face obiectul dosarului nr. … al Judecătoriei Satu Mare.
Potrivit art. 2595 alin. 1 Cod civil, cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Din însăși definiția dată de legiuitor reiese faptul că dreptul de retenție nu are o existență autonomă, ci este accesoriu față de un alt raport juridic, în temeiul căruia creditorul detentor are anumite creanțe născute în legătură cu bunul reținut. Dreptul de retenție ia naștere prin efectul legii, odată sau, de regulă, ulterior nașterii raportului juridic principal. Așadar, dreptul de retenție este un drept real ce conferă creditorului, în același timp debitor al obligației de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reține acel bun în stăpânirea sa și de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului va plăti datoria ce s-a născut în sarcina lui, în legătura cu lucrul respectiv.
În speță, instanța a constatat că reclamantă nu solicita plata unor creanțe născute în legătură cu bunul ce a făcut obiectul a numeroase litigii civile purtate între cele două părți. De asemenea, instanța a constatat că reclamanta nu a dovedit faptul că a solicitat prin altă cerere de chemare în judecată plata cheltuielilor necesare si utile făcute în calitate de posesor al imobilului. În cuprinsul prezentei cereri, reclamanta a făcut anumite afirmații cu privire la îmbunătățiri aduse bunului, dar nu le-a identificat, nici nu a probat existența sau valoarea acestor îmbunătățiri.
Instituirea unui drept de retenție până la soluționarea unei căi extraordinare de atac sau până la soluționarea definitivă a unui alt litigiu ce se poartă între același părți cu privire la același bun ar priva pârâta din prezenta cauză de valorificarea dreptului obținut printr-o decizie irevocabilă.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
| ← Titlu executoriu ordonanţă de plată. apărări inadmisibile... | Răspundere civilă delictuală. procedură de acordare a... → |
|---|
