Drept procesual civil. Contestaţie la executare. Calitatea de terţ la executarea silită şi termenul de introducere a contestaţiei la executare. Calitate procesuală pasivă dedusă implicit din coroborarea Legii 18/1991 cu Legea 215/2001 şi cu art. 274 Cod
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 207 din data de 21.03.2013
Drept procesual civil. Contestație la executare. Calitatea de terț la executarea silită și termenul de introducere a contestației la executare. Calitate procesuală pasivă dedusă implicit din coroborarea Legii 18/1991 cu Legea 215/2001 și cu art. 274 Cod procedură civilă.
Problema executării silite a unui titlu executoriu obținut de creditoare în contradictoriu cu debitoarea Comisia locală de fond funciar, obligată la daune cominatorii și cheltuieli de judecată, comisie nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu. Potrivit art. 52 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă. Deci, legea stabilește pentru comisiile locale o legitimare procesuală excepțională, circumscrisă litigiilor de fond funciar.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie și funcționează în cadrul unităților administrativ-teritoriale, având atribuții în privința stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia și a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți. Prin urmare, comisia își desfășoară activitatea în numele și pentru unitatea administrativ-teritorială, funcționând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuțiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară, astfel că în planul dreptului material, titularul drepturilor și al obligațiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care își îndeplinește atribuțiile în materie funciară prin comisia locală. Conform art. 21 din legea nr. 215/2001, se statuează în termeni imperativi că doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare.
Secția Civilă I - Decizia nr.207/21 martie 2013
Prin contestația la executare înregistrată la data de 31.03.2009 pe rolul Judecătoriei Blaj sub dosar nr. 364/191/2009, contestatorii Consiliul Local C și Comuna C au solicitat, în contradictoriu cu debitoarea-intimată RB și cu terțul poprit DGFP, să se constate nulitatea absolută a tuturor formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc SA în dosar nr. 1/2008 și să se dispună încetarea executării pentru inexistența titlului executor împotriva contestatorilor și pentru inexistența unui titlu executor susceptibil de executare silită.
Intimata a invocat excepția tardivității contestației, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 596/2009, prima instanță a respins excepția tardivității contestației la executare, a admis contestația la executare, a anulat ordonanța de înființare a popririi din data de 19.02.2009 și a tuturor formelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 1/2008 al B.E.J. SA, respectiv a ordonanțelor de poprire, proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare și somațiilor întocmite.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în dosarul execuțional nr. 1/2008 al B.E.J. SA a fost înregistrată cererea formulată de intimata RB având ca obiect executarea silită a sentinței civile nr. 111/2007 a Judecătoriei Blaj și deciziei civile nr. 801/2008 a Tribunalului Alba. Din analiza dosarului execuțional s-a reținut că s-a solicitat executarea silită împotriva Primarului comunei C și Comisiei locale C de aplicare a legii fondului funciar pentru daunele cominatorii și cheltuieli de executare.
Contestatorii sunt terți față de Comisia locală de fond funciar C, prin urmare fiind aplicabile prevederile art. 401 alin. 2 C. pr. civ., terții afectați prin executarea silită putând formula contestație la executare pe toată durata executării silite, iar în cauză s-a făcut dovada că executarea silită început asupra contului contestatorului Consiliul Local al comunei C.
Contestația la executare s-a apreciat ca întemeiată și a fost admisă, întrucât nu există niciun temei legal care să justifice urmărirea contului Comunei C, cont deschis la AFP, titularul contului fiind Consiliul Local al comunei C.
Verificând sentința civilă nr. 111/2007 a Judecătoriei Blaj și decizia civilă nr. 801/2008 a Tribunalului Alba, prima instanță a reținut că acestea vizează obligarea Comisiei Locale de aplicare a legii fondului funciar C și nu a Consiliului Local C. Prin urmare, în contestație nu interesează obiectul efectiv al executării silite (daune cominatorii) ci doar faptul că debitorul obligației de plată stabilită prin hotărârile judecătorești menționate este o altă persoană decât cea care deține contul asupra căruia s-a solicitat executarea silită. Cum nu există solidaritate între Consiliul Local și Comisia Locală de aplicarea legii fondului funciar și cum executarea silită s-a pornit asupra contului deținut de un terț față de hotărârile judecătorești considerate de creditoare titluri executorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel, creditoarea intimată RB solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestației la executare pentru următoarele motive:
Prin decizia civilă nr. 211/A/2011, Tribunalul Alba a respins apelul intimatei-debitoare și a obligat apelanta la plata în favoarea intimaților Consiliul Local C și Primarul comunei C la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991, în fiecare comună se constituie o comisie pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Aceasta nu are buget propriu. Prin urmare, această comisie funcționează în cadrul comunei, al unității administrativ teritoriale, iar nu în cadrul consiliului local.
Comuna, Primarul și Consiliul local sunt trei entități administrative, trei persoane juridice diferite. Așa fiind susținerea recurentei potrivit căreia unitatea administrativ teritorială prin Consiliul local răspunde de faptul că terenul nu este pus la dispoziția creditoarei de către reprezentantul sau primarul, este un amalgam, o identificare a celor trei entități prin reducere la una singură, ceea ce nu corespunde prevederilor legale.
Chiar dacă primarul reprezintă comuna, aceasta din urmă este cea care are calitatea de entitate în care funcționează comisia de fond funciar iar nu instituția primarului și cu atât mai puțin a consiliului local. Ori, executarea s-a pornit împotriva instituției consiliului local și a primarului. Primarul nu reprezintă comisia de fond funciar, decât dacă primește împuternicire în acest sens de la aceasta. Comisia este un organ local al administrației locale. Potrivit titlului executor aceasta este debitor, iar nu instituția primarului, nici consiliul local.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata-debitoare RB, care a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea deciziei dată în apel și a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii contestației la executare.
Prin decizia civilă nr. 133/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul creditoarei, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În considerentele deciziei s-a reținut în esență că tribunalul nu a analizat excepția tardivității contestației, deși de soluționarea ei depindea examinarea celorlalte critici.
Prin decizia civilă nr. 143/A/2012, Tribunalul Alba a respins apelul creditoarei împotriva hotărârii primei instanțe și a obligat-o pe apelantă să plătească intimaților suma de 6500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea care a solicitat modificarea hotărârilor instanței de fond în sensul respingerii contestației, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 207/2013 Curtea de Apel a admis recursul declarat de creditoarea RB împotriva deciziei civile nr. 143/A/2012 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția I Civilă în sensul că a admis apelul declarat de aceeași creditoare împotriva sentinței civile nr. 596/2009 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 364/191/2009, pe care a schimbat-o în parte și în consecință:
A admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii Consiliul Local al Comunei C și Comuna C, prin Primar, în contradictoriu cu creditoarea RB, Biroul Executorului Judecătoresc SA și terțul poprit DGFP.
Au fost menținute actele de executare din dosar execuțional nr. 1/2008 al BEJ SA pentru creanța de 8587,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin titlurile executorii și cheltuieli parțiale de executare.
Au fost anulate actele de executare din dosar execuțional nr. 1/2008 ale BEJ SA pentru creanța reprezentând daune cominatorii și restul cheltuielilor de executare.
Au fost menținute dispozițiile sentinței civile nr. 596/2009 cu privire la excepția de tardivitate și la cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond.
Au fost obligați intimații contestatori Consiliul Local al Comunei C și Comuna C prin Primar să plătească creditoarei RB suma de 97 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:
Contestația la executare a fost formulată de Consiliul Local C și de Comuna C prin primar. Titlurile executorii ce fac obiectul executării silite sunt obținute de creditoarea RB în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de fond funciar C. Ca urmare, sub aspect procesual, s-a reținut că contestatorii au calitatea de terți în executarea silită, astfel că termenul de formulare a contestației este cel prevăzut de art. 401 alin. 2 C. pr. civ., potrivit căruia contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. În cauză, ceea ce se execută este o sumă de bani, asupra căreia Comuna C susține că are un drept de proprietate. Potrivit înscrisurilor de la dosar, aceasta, prin organele sale deliberative și executive, a luat cunoștință de executare la data de 17.03.2009, când executarea silită nu era finalizată, așa încât excepția tardivității a fost respinsă în mod corect.
Împrejurarea că primarul comunei a avut cunoștință de executare încă din 2008 nu prezintă relevanță în cauză, deoarece acesta a primit somația emisă de executor și a promovat contestație la executare în calitate de reprezentant al comisiei Locale de fond funciar și nu în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale.
Față de cele ce preced, Curtea a constatat că instanța de apel a respins în mod corect excepția tardivității contestației, reținând incidența dispozițiilor art. 401 alin. 2 C. pr. civ. și nu a art. 401 pct. 1 ind. 1 C. pr. civ., cum eronat susține recurenta. Ca urmare, criticile privind excepția tardivității au fost respinse ca nefondate.
În ce privește motivul de recurs privind modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active a Consiliului Local și a lipsei de interes în promovarea contestației, Curtea a constatat că, potrivit art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, această autoritate publică locală are atribuții privind aprobarea bugetului local, astfel că, de vreme ce executarea s-a solicitat a fi făcută din contul comunei, administrat de Consiliul Local, această parte justifică și legitimare procesuală și interes în promovarea contestației de față.
Cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității, Curtea a constatat că instanța de apel nu a analizat această excepție raportat la argumentele invocate de intimata creditoare RB. Astfel, tribunalul a reținut netemeinicia acestei excepții întrucât procedura executării silite este expres reglementată de legiuitor. Creditoarea a invocat excepția susținând că în cauză au figurat ca părți contestatorii Consiliul Local și Primarul, fără ca titularul de drept, Comuna C, să fie citat. Curtea a constatat că aceste susțineri sunt eronate, întrucât în cauză Primarul a fost citat în calitate de reprezentat al Comunei, ca urmare, soluția de respingere a excepției inadmisibilității este corectă.
Cu privire la motivele de recurs vizând fondul cauzei, Curtea a constatat că hotărârile ce fac obiectul executării silite în dosarul execuțional nr. 1/2008 al BEJ SA, sunt sentința civilă nr. 111/2007 a Judecătoriei Blaj și decizia civilă nr. 801/2008 a Tribunalului Alba.
Prin sentința civilă nr. 111/2007, Judecătoria Blaj a admis în parte acțiunea reclamantei RB în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar C (primar) și Comisia județeană de fond funciar A (instituția prefectului), care au fost obligate, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, să procedeze la întocmirea documentației pentru reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei și punerea în posesie pentru suprafața de 24,33 ha. Această dispoziție din sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 828/2007 a Tribunalului Alba.
Prin decizia civilă nr. 801/2008 a Tribunalului Alba au fost respinse contestațiile în anulare formulate de SCDVV Blaj și Comisia locală de fond funciar C împotriva deciziei civile nr. 828/2007, iar contestatoarele au fost obligate la plata sumei de 7800 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei RB
În dosarul nr. 1/2008, executorul judecătoresc a pornit executarea silită pentru recuperarea cheltuielilor de judecată și a daunelor cominatorii stabilite prin titlurile executorii împotriva Comisiei locale de fond funciar C, care figurează ca debitoare în aceste titluri executorii.
Comisia locală de fond funciar nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu. Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie și funcționează în cadrul unităților administrativ-teritoriale, având atribuții în privința stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia și a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți.
Legea stabilește pentru comisiile locale o legitimare procesuală excepțională, circumscrisă litigiilor de fond funciar. Astfel, conform art. 52 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă. Din economia acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a înțeles să recunoască comisiei calitate procesuală specială, numai în materie funciară, în pricinile izvorâte din legile fondului funciar, în sensul că stă singură în proces. Dar comisia își desfășoară activitatea în numele și pentru unitatea administrativ-teritorială, funcționând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuțiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară.
Recunoașterea de către legiuitor a calității procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu, vizează exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor și obligațiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor și al obligațiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care își îndeplinește atribuțiile în materie funciară prin comisia locală.
Că este așa rezultă și din dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001. Alineatul 1 din această normă juridică statuează în termeni imperativi că doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare.
Teza finală a primului alineat statuează că unitatea administrativ-teritorială este titulară de drepturi și obligații ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, fără a face distincție între raporturi de drept substanțial sau procesual.
Potrivit art. 21 alin. 5 teza 2 din lege, despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunțate de instanța de judecată și rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local.
Interpretând sistematic și teleologic dispozițiile art. 21 din Legea administrației publice locale rezultă că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unității administrative, potrivit legii - cum este cazul Comisiei locale de fond funciar - a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligațiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, singura care dispune de patrimoniu propriu, sumele urmând a fi asigurate din bugetul local.
Numai interpretând în acest mod prevederile legale menționate, se poate da eficiență juridică dispozițiilor art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991. Potrivit acestora, prevederile art. 274 din C. pr. civ., referitoare la cheltuielile de judecată, sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că în proces, obligația de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabilește în sarcina Comisiei, ca parte în proces, dar executarea efectivă a obligației de plată nu o poate face această autoritate care nu are patrimoniu propriu, deci nu are buget.
Ca urmare, față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991 și cu cele cuprinse în HG nr. 890/2005, titularul obligației de plată este unitatea administrativ-teritorială, chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât Comisia locală de fond funciar a acționat ca o autoritate publică cu activitate administrativă în cadrul unității administrativ-teritoriale. Aceasta întrucât, așa cum s-a reținut anterior, Comisia a stat în proces în locul persoanei juridice de drept public, dar calitatea sa de parte a vizat numai drepturile și obligațiile procesuale, legitimarea sa procesuală fiind circumscrisă, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, la limitele competenței sale, strict determinată de lege (atribuții în privința stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia și a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți).
Curtea nu a primit susținerile contestatorilor intimați, în sensul că cea care trebuie să plătească creanțele stabilite prin titlurile executorii, este comisia locală și nu unitatea administrativ-teritorială. O asemenea interpretare presupune a accepta ideea că, de la început, legiuitorul a stabilit în sarcina Comisiei o obligație imposibil de executat, aceea de plată a despăgubirilor, câtă vreme nu recunoaște dreptul acestei autorități la un patrimoniu propriu.
Pe de altă parte, acceptând ipoteza susținută de contestatori, înseamnă implicit a accepta că, recunoscând în procesele de fond funciar purtate în contradictoriu cu comisia locală, dreptul părții la cheltuieli de judecată, în condițiile în care această obligație urmează a fi îndeplinită de o autoritate ce nu are patrimoniu propriu, legiuitorul a consacrat un drept iluzoriu, ce este imposibil de executat, ceea ce este incompatibil cu dreptul la un proces echitabil, recunoscut și garantat de art. 6 din CEDO.
Față de cele ce preced, Curtea a constatat că obligația de plată stabilită prin hotărârile judecătorești menționate mai sus se impune a fi executată de contestatoarea Comuna C, singura care are, potrivit legii, patrimoniu propriu, și în cadrul căreia a fost constituită Comisia locală de fond funciar.
Ca urmare, soluțiile instanțelor de fond prin care au reținut că unitatea administrativ-teritorială nu poate fi obligată la plata despăgubirilor stabilite prin titlurile executorii au fost pronunțate cu interpretarea greșită a textelor legale reținute anterior, astfel că sub acest aspect, criticile recurentei au fost apreciate ca fondate.
În ce privește critica referitoare la susceptibilitatea executării daunelor cominatorii, hotărârilor, Curtea a constatat că executarea silită a fost pornită pentru recuperarea cheltuielilor de judecată și a daunelor cominatorii.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată Comisia locală, Curtea a reținut că acestea reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, aptă de a face obiectul executării silite. Ca urmare, de vreme ce debitoarea nu a făcut plata de bună-voie, în mod legal creditoarea a procedat la punerea în executare a titlurilor pentru recuperarea cheltuielilor de judecată.
În ce privește însă executarea daunelor cominatorii, Curtea a constatat că acestea au caracter provizoriu și ca urmare, reprezintă o creanță incertă și nelichidă. Prin decizia nr. 20/2005, dată de instanța supremă în recurs în interesul legii, s-a statuat că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite. Aceasta înseamnă că creditorul trebuie să facă dovada prejudiciului încercat ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face și apoi poate executa silit despăgubirile ce acoperă acest prejudiciu. Așa cum a reținut și Înalta Curte în decizia menționată, daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar. Fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite, precum și că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, revine instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
Față de cele ce preced, Curtea a constatat că criticile recurentei referitoare la susceptibilitatea executării silite a daunelor cominatorii nu sunt fondate, iar actele de executare privind aceste daune sunt nelegale.
| ← Apel. Efectul devolutiv al apelului este limitat la criticile... | Obţinerea consimţământului coproprietarilor pentru ridicarea... → |
|---|
