Limitele în care se face reconstituirea proprietăţii private
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 240 din data de 26.06.2014
Limitele în care se face reconstituirea proprietății private. În operațiunea de punere în aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991, majoritatea comisiilor de fond funciar, interpretând eronat dispozițiile acesteia, au reconstituit/constituit dreptul de proprietate privată absolutizând mențiunile din registrele de evidență agricolă, în sensul atribuirii suprafețelor în limitele înscrise în aceste registre, pierzând din vedere un aspect esențial, acela că declararea terenurilor în aceste sisteme de evidență s-a făcut constant, pe durata a multor decenii, fără măsurători de precizie, prin simpla aproximare a celor interesați să figureze în posesia/proprietatea imobilelor.
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtelor Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița și Comisia Locală de Fond Funciar Găești, înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr. 1953/232/7.06.2013, reclamantul B.A. a solicitat să se constate că autoarea sa, B. I., a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 467 m.p. teren arabil intravilan situat pe raza orașului Găești, județul Dâmbovița, în Tarlaua 9, Parcela 72/12, reprezentând diferența dintre suprafața de 1.467 m.p. teren identificat în planul de amplasament și delimitare a imobilului și suprafața de 1.000 m.p. teren reconstituită defunctei sale autoare B.I. cu titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003, prin efectul legii, respectiv art. 23 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 8 din Decretul - Lege nr.42/1990.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că autoarea sa B.I. a fost proprietara gospodăriei situate în Găești, str. Petre Vănescu nr. 32, județul Dâmbovița, compusă din suprafața de 1.467 m.p. teren și un imobil construcții amplasat pe acest teren.
La data de 19.05.1999 a decedat B.I., iar moștenitor al acesteia este el, reclamantul, în calitate de moștenitor testamentar potrivit testamentului autentificat sub nr. 848/30.04.1999 de către BNP Georgeta Dincă și a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 2834/17.01.2012 emisă de către Primăria orașului Găești.
A mai arătat că gospodăria autoarei lui reprezintă curtea și grădina, fiind împrejmuită pe toate laturile, stăpânind continuu și netulburat întreaga suprafață de teren, iar suprafața de 467 m.p. teren nu a fost atribuită altor persoane.
Având în vedere faptul că pe această suprafață de teren se află gospodăria autoarei sale, compusă din imobilul construcții, fiind achitate impozitele aferente, iar pentru acest teren nu s-a eliberat titlu de proprietate altei persoane, invocă art.23 alin. 1 și 4 din Legea nr. 18/1991 și solicită admiterea cererii și să se constate că autoarea sa Bojin Ioana este proprietara suprafeței de 467 m.p. teren arabil intravilan prin efectul legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, coroborat cu art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990.
S-a solicitat probele cu înscrisuri, martori, expertiză topo de specialitate.
Anexat cererii de chemare în judecată s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificat de deces B.I., adresa nr. 1385/23.04.2013 emisă de BNP Dincă Georgeta, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, plan de amplasament și delimitare a imobilului, titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, adeverința nr. 6187/21.05.2013 eliberată de Primăria Găești, testament autentificat sub nr. 848/30.04.1999 de BNP Dincă Georgeta, Găești, CI reclamant.
Pârâtele nu au formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, au fost încuviințate reclamantului probele cu înscrisuri și 2 martori. Pârâtele nu au solicitat probe.
Prin sentința civilă nr. 2714/ 11 decembrie 2013 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr. 130198/232/2003 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, s-a reconstituit numitei B.I. dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 mp, teren arabil extravilan situat pe raza orașului Găești.
Potrivit certificatului de calitate de legatar nr. 180/26.11.2013 eliberat de BNP Georgeta Dincă, Găești, reclamantul are calitatea de legatar universal al defunctei Bojin Ioana, în această calitate revenindu-i întreaga masă succesorală rămasă la decesul acesteia, survenit la data de 19.05.1999.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu mențiunile din adeverința nr. 8238/01.07.2013 eliberată de Primăria Găești (f 20), instanța a reținut că pe terenul de 1000 mp reconstituit defunctei B.I., este edificată o casă dată în folosință în anul 1984.
Pentru a stabili incidența art. 23 din Legea nr. 18/1991 în ceea ce privește suprafața de 467 mp care nu este inclusă în suprafața reconstituită defunctei, s-a apreciat că este necesară determinarea suprafeței ocupată de gospodăria numitei B. I., anterior anului 1990, însă reclamantul însă nu a prezentat nicio probă în acest sens, cei doi martori audiați făcând vorbire despre situația constatată de ei după anul 1994 și respectiv după anul 1998.
În plus, judecătoria a mai reținut din titlul de proprietate că terenul de 1000 mp se învecinează la N cu teren aflat în administrarea primăriei, iar pârâta Comisia locală de fond funciar Găești se opune admiterii prezentei acțiuni.
Față de acestea, s-a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada că la data intrării în vigoare al Decretului lege nr. 42/1990, terenul aferent gospodăriei defunctei B.I. avea o suprafață mai mare de 1000 mp, pentru a face aplicația art. 8 din acest act normativ, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că instanța de fond în mod eronat a apreciat ca nu există probe din care rezultă faptul că suprafața de 467 mp teren face parte din gospodăria autoarei sale Bojin Ioana, anterior anului 1990 deoarece, așa cum rezultă din adeverința nr. 6187/21.05.2013 emisa de către Primăria Gaesti gospodăria autoarei sale a fost edificata in anul 1984.
Acest aspect se coroborează, în opinia apelantului, cu planul de amplasament și delimitare a imobilului depus la dosarul cauzei din care rezultă faptul că suprafața ocupata de către gospodărie este de 1467 mp, împrejurare care se coroborează cu depozițiile martorilor audiați in cauza ( vecini cu imobilul in litigiu.).
S-a susținut că este adevărat că martorii audiați în cauza au precizat aspecte din anii 1994 si 1998, când ei au devenit proprietari pe terenul învecinat cu gospodăria autoarei sale, dar tot aceeași martori au precizat si faptul că acea gospodărie este edificată anterior anului 1990, că este împrejmuită pe toate laturile, că nu au fost modificări ale liniei de hotar, gardul împrejmuitor fiind foarte vechi și că nu au existat neînțelegeri cu vecinii în ceea ce privește linia de hotar ( chiar martorii fiind vecini).
Apelantul a învederat că aceste aspecte se coroborează și cu adresa nr. 1859/17.02.2014 din care rezultă că gospodăria autoarei sale a fost edificată anterior apariției Decretului lege nr. 42/1990 și a Legii nr. 18/1991 iar conform măsurătorilor cadastrale suprafața aferenta gospodăriei este de 1476 mp.
S-a subliniat că instanța de fond în mod eronat a apreciat că terenul in litigiu se învecinează la N cu TAP deoarece, așa cum rezultă din adresa nr. 1859/17.02.2014 terenul se învecinează la N cu Bizoi Gheorghita și Pana Petre, iar unul dintre martori este autorul defunctei Bizoi.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 alin.2 Cod procedură civilă.
S-au solicitat probele cu înscrisuri și doi martori, în persoanele numiților Ganciu Stana și Naiden Petre.
Intimata Comisia Locală de Fond Funciar a formulat întâmpinare în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond, pe considerentul că în mod corect prima instanța a reținut că pentru a putea aplica dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, în ceea ce privește suprafața de 467 m.p. care nu este inclusa in suprafața reconstituita defunctei " este necesar sa avem in vedere suprafața ocupata de gospodăria defunctei B.I., anterior anului 1990";.
S-a menționat că din depozițiile martorilor audiați in cauză a rezultat că aceștia au făcut referire la situația constatata de ei după anul 1994, respectiv după anul 1998, iar simpla posesie a terenului nu este o condiție expresă impusa de textul de lege în vederea constituirii dreptului de proprietate.
Intimata consideră, de asemenea, că instanța nu este competenta atunci când stabilește amplasamentul suprafeței ce urmează a se constitui, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale Deciziei nr.l /l997 a Secțiilor Unite a înaltei Curți De Casație si Justiție care reține în sarcina comisiilor locale acest atribut și nu al instanței de judecată.
În calea de atac, în conformitate cu prevederile art.479 alin.2 Cod procedură civilă, s-a încuviințat suplimentarea probelor cu martori, fiind audiați N.P. și G.S. (filele 28-29), au fost solicitate relații comisiei locale de fond funciar în sensul de a preciza dacă la atribuirea suprafeței de teren în litigiu s-a avut în vedere împrejmuirea imobilului, respectiv dacă a existat împrejmuire și dacă aceasta a fost totală sau parțială.
Totodată, s-a solicitat apelantului, prin apărător, partea descriptivă a planului de amplasament și delimitare a terenului, depus la instanța de fond la fila 7, întocmit de către persoana fizică autorizată Lucian M. Buibăr precum și punctul de vedere al intimatei comisia locală sub aspectul modului de delimitare a suprafeței în litigiu din perspectiva acestui plan de situație, pe care intimata l-a confirmat prin înscrisul de la fila 22 din dosarul de apel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate atât la judecata fondului cât și în calea de atac, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciind apelul ca fiind fondat, prin decizia civilă nr.240/26.06.2014, pronunțată în dosarul 1953/232/2013, l-a admis, a schimbat în tot sentința atacată, constatând că autoarea reclamantului, B.I., a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii, asupra terenului în suprafață de 467 m.p. situat pe raza orașului Găiești, județul Dâmbovița, delimitat la N de nr.cadastral 70806 pe 10,10 m.l. și de nr.cadastral 39 pe 15,77 m.l., la E de nr.cadastral 1784 pe 55,75 m.l. la S de str.Petre Bănescu pe 25,61 m.l. și la V de Costea Petre pe 57,92 m l, imobil ce face corp comun cu S de 1000 m.p. înscrisă în Titlul de Proprietate nr.130198/10.06.2003 la categoria de folosință arabil extravilan.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarle:
Din depozițiile martorilor N.P. și G.S. rezultă că bunicii apelantului, BP. Și B.I., au primit în perioada cooperativizării, de la CAP Găești 15 ari teren în folosință pe care l-au împrejmuit și pe care au edificat o locuință, fără a avea vreun litigiu privitor la limitele de demarcație ale acestuia.
Pe de altă parte, potrivit adeverinței nr.8238/1.07.2013 emisă de Primăria Orașului Găești(fila 20 dosar fond), B.I. a figurat înscrisă până la data decesului, în registrul agricol cu imobilele casă, în suprafață de 36 mp, dată în folosință în anul 1884 și teren intravilan de 0,10 ha, la adresa din str. Bănescu Petre nr.32.
Astfel cum reiese din planul de amplasament și delimitare a terenului întocmit la 8.03.2013 de către persoana fizică autorizată Lucian M. Buibăr, confirmat de către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Găești, suprafața de 1000 mp teren reconstituită autoarei apelantului prin Titlul de proprietate nr. 130198/10.06.2003, în extravilanul orașului Găești, în T 9, P 72/12 și care prin HCL nr.60/25.10.2000 a devenit arabil intravilan(adresa 6187/21.05.2013-fila 9 dosar fond) măsoară în realitate 1467 mp.
Tribunalul mai are în vedere că în operațiunea de punere în aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991, majoritatea comisiilor de fond funciar, interpretând eronat dispozițiile acesteia, au reconstituit/constituit dreptul de proprietate privată absolutizând mențiunile din registrele de evidență agricolă, în sensul atribuirii suprafețelor în limitele înscrise în aceste registre, pierzând din vedere un aspect esențial, acela că declararea terenurilor în aceste sisteme de evidență s-a făcut constant, pe durata a multor decenii, fără măsurători de precizie, prin simpla aproximare a celor interesați să figureze în posesia/proprietatea imobilelor.
Așa se explică împrejurarea că în condițiile în care în fapt suprafețele de terenuri cuvenite celor îndreptățiți erau mai mici sau, după caz, mai mari decât cele evidențiate în registrele agricole, în titlurile de proprietate au fost înscrise întinderile reflectate de aceste scripte.
De altfel, art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000 dată în completarea Legii nr.18/1991 a prevăzut în mod expres : " Consemnările efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.";
Se constată că și autoarea apelantului se află în această ipoteză în care deși era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei, în întinderea sa reală de 1467 mp, pentru a crea aparența deplinei concordanțe între registrul agricol și recunoașterea proprietății private, comisiile de fond funciar au înscris în titlul de proprietate doar 1000 mp, cu toate că nu există nicio probă care să infirme dreptul autoarei B.I. la întreaga suprafață astfel cum a fost delimitată prin împrejmuire încă de la atribuire și până în prezent.
Relativ la susținerea intimatei conform căreia instanța de judecată nu are competența de a stabili amplasamentul terenului, se reține că interpretarea sistematică a normelor în scrise în art.23 și următoarele din Legea nr.18/1991 privitoare la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile intravilane, este în sensul că atribuirea acestora este obligatorie pe vechile amplasamente, cu excepțiile expres prevăzute de aceleași texte, speța dedusă judecății neîncadrându-se într-o ipoteză de excepție.
Pornind de la premisa conform căreia temeiul juridic al reconstituirii proprietății private în favoarea autoarei apelantului a fost reprezentat de art.23 din Legea nr.18/1991 potrivit cărora sunt și rămân in proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii și având în vedere că apelantul, în calitate de legatar universal, are dreptul la imobilul în litigiu în întregul său, respectiv 1467 mp în loc de 1000 mp, deținută în posesie de către autoarea testamentară, fiind astfel exclusă calea realizării dreptului, tribunalul concluzionând că acțiune în constatarea dreptului de proprietate pentru diferența de 467 mp este întemeiată corespunzător prevederilor art.23 din Legea nr.18/1991 în interpretarea dată prin dispozițiile art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000, considerent pentru care în conformitate cu norma înscrisă în art.480 alin.2 Cod procedură civilă, s-a admis apelul și a fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
| ← SESIZAREA JUDECĂTORULUI DE CAMERĂ PRELIMINARĂ ÎN VEDEREA... | Litigiu de munca. Jurisprudență → |
|---|
