Litigiu de munca. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Sentinţă civilă nr. 857 din data de 24.06.2014
DOSAR NR.6972/120/2013
SENTINTA NR.857/24.06.2014
Cerere de demisie întemeiată pe prevederile art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, înregistrată de angajator și neurmată de emiterea deciziei privind încetarea contractului individual de muncă. Suspendarea contractului individual de muncă ulterior înregistrării cererii de demisie. Nelegalitatea deciziei de suspendare. Obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind încetarea contractului individual de muncă prin demisieAcordarea drepturilor salariale restante și obligarea pârâtei la virarea contribuțiilor aferente către bugetul de stat.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.6972/24.12.2013, reclamantul D.T a chemat în judecată societatea angajatoare, solicitând obligarea la plata salariului aferent lunii noiembrie 2013, actualizat cu rata inflației; obligarea pârâtei să-i elibereze adeverința care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul și vechimea în muncă; să-i elibereze decizia de încetare a contractului de muncă, precum și obligarea la plata de daune interese constând în dobânda legală aferentă drepturilor salariale neplătite și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând cererea, a arătat că la data de 05.12.2013 și-a înaintat demisia, fără termen de preaviz, conform art.81 alin.8 din Codul Muncii, că a solicitat fostului angajator eliberarea unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată, însă acesta nu i-a înmânat decizia de încetare a contractului de muncă nici până la data formulării prezentei acțiuni și nici nu i-a achitat salariul aferent lunii noiembrie 2013.
In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr.53/2003 și OG nr.13/2011.
A solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că nu a fost prezent la locul de muncă, împrejurare ce rezultă din pontajele aferente lunii noiembrie, că în prezent are contractul individual de muncă suspendat, întrucât s-a formulat plângere penală împotriva reclamantului cu mult timp înainte ca acesta să își înainteze demisia.
A anexat dovada înregistrării plângerii penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.
Reclamantul a mai depus la dosar anexate răspunsului la întâmpinare regulamentul de organizare și funcționare al pârâtei, decizia Biroului executiv din 8.11.2013, răspunsul ITM București din 29.01.2014, demisia din 5.12.2013 și decizia de suspendare a contractului individual de muncă din data de 16.01.2014.
La această cauză s-a dispus conexarea dosarului nr.1213/120/2014 prin încheierea de ședință din 16.06.2014, apreciindu-se că între cauze există o strânsă legătură.
Prin cererea formulată în acest dosar reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.31/16.01.2014 emisă de pârâtă pe care o consideră netemeinică și nelegală, datorită faptului că s-a dispus suspendarea contractului său de muncă începând cu luna ianuarie a anului 2014, deși la data de 5.12.2013 a formulat cerere de încetare a contractului de muncă ca urmare a demisiei.
In drept, a invocat prevederile art.81 și următoarele din Codul Muncii și a anexat cererii răspunsul ITM București nr.P16928/85439/29.01.2014, decizia nr.31/16.01.2014 și cererea privind încetarea contractului de muncă prin demisie.
La dosarul nr.6972/120/2013 s-a mai dispus conexarea și a dosarului nr.146/120/2014, prin care reclamantul D. T.a chemat în judecată pe aceeași pârâtă, solicitând obligarea acesteia la plata către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale a contribuțiilor aferente salariului pentru luna octombrie 2013, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii a arătat că în data de 5.12.2013 și-a înaintat demisia, că până la această dată inclusiv și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, iar pârâta avea obligația plății salariului aferent lunii noiembrie 2013, obligație pe care nu a îndeplinit-o nici până în prezent, că a solicitat casei de Pensii Dâmbovița să-i comunice situația stagiului de cotizare la data de 07.01.2014 din care rezultă neplata asigurărilor sociale de către pârâtă pentru luna octombrie 2013.
In drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr.53/2003, Legea nr.241/2005 și OG nr.84/2012, solicitând proba cu înscrisurile atașate despre care a făcut mențiune în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că obligația de plată a contribuțiilor la bugetul de stat îi revenea însuși reclamantului în raport de funcția pe care a deținut-o, că reclamantul a fost suspendat din funcție la data de 08.11.2013, iar până la această dată era direct responsabil de virarea contribuțiilor la bugetul de stat, iar împotriva acestuia s-a formulat plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Reclamantul a mai depus la dosar răspuns la întâmpinare, la care a anexat mai multe înscrisuri.
In afara probelor cu înscrisuri nu au mai fost solicitate alte probe.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la pârâtă la data de 5.12.2013, reclamantul a solicitat încetarea contractului său individual de muncă prin demisie, în baza art.81 alin.8 din legea nr.53/2003, modificată și completată.
Pârâta nu a luat act de această demisie, iar la data de 16.01.2014, prin decizia nr.31, a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului în baza art.52 alin.1 lit.b din Legea nr.53/2003, ca urmare a plângerii penale formulată împotriva acestui salariat și înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București.
Reclamantul s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă București care a efectuat verificări și a constatat că la dosarul de personal al reclamantului se regăsește cererea sa de demisie înregistrată sub nr.616/5.12.2013, că angajatorul a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru lunile septembrie și octombrie 2013, iar pentru lunile decembrie 2013 și parțial ianuarie 2014 reclamantul figurează în foile colective de prezență și în statele de salarii prezentate cu absențe nemotivate.
Tribunalul constată că, deși pârâta a înregistrat demisia reclamantului încă din data de 5.12.2013, nu a procedat la emiterea deciziei privind încetarea contractului individual de muncă, contrar prevederilor art.81 alin.1 din Codul Muncii care stabilesc că demisia reprezintă actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă.
Notificarea scrisă și neechivocă a intenției salariatului de a demisiona conduce cu necesitate la aprobarea demisiei de către angajator, aceasta nefiind condiționată de acceptul angajatorului, întrucât s-ar învinge principiul libertății muncii prevăzut de art.41 lain.1 din Constituția României și respectiv art.3 alin.3 din Codul Muncii.
In speță, reclamantul și-a întemeiat cererea de demisie pe art.81 alin.8 din Codul Muncii, respectiv pe situația în care salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, tribunalul constatând că cererea îndeplinește această cerință, întrucât pârâta nu și-a respectat obligația privind acordarea drepturilor salariale pentru luna noiembrie 2013 și nici nu a virat contribuția de asigurări sociale pentru luna octombrie 2013, împrejurări ce rezultă din adresele ITM București depuse la dosarul cauzei.
In situația în care pârâta nu ar fi fost de acord cu demisia reclamantului întemeiată pe alin.8 al art.81 din Codul Muncii, apreciind că se putea dispune încetarea contractului prin demisie numai după împlinirea unui termen de preaviz, trebuia să-i aducă la cunoștință salariatului această împrejurare.
Pârâta, deși a înregistrat demisia reclamantului, a păstrat-o la dosarul de personal, iar la data de 5.01.2014 a procedat la suspendarea contractului individual de muncă prin decizia nr.31/16.01.2014, decizie nelegală și netemeinică, întrucât a fost emisă ulterior formulării cererii de demisie, situație în care nu mai exista un contract individual de muncă în derulare, astfel încât se va admite cererea privind anularea deciziei de suspendare.
In legătură cu obligarea pârâtei la plata salariului aferent lunii noiembrie 2013, tribunalul constată că și acest capăt de cerere este întemeiat, întrucât până la data cererii de demisie 5.12.2013 reclamantului i se cuveneau drepturile salariale pentru luna noiembrie 2013 în conformitate cu prevederile art.159 din Codul Muncii, conform căruia salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
De asemenea, conform art.168 din Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, dovadă care nu a fost făcută de către pârâtă.
Va fi obligată pârâta la plata către reclamant a salariului pentru luna noiembrie 2013 cu indicele de inflație și cu dobânda legală, conform OG nr.13/2011 în vederea acoperirii integrale a prejudiciului produs reclamantului prin neplata la termen a obligației conform art.166 alin.4 din Codul Muncii, care stabilește că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Este întemeiată și cererea privind obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a contribuțiilor aferente salariului pentru luna octombrie 2013, această obligație revenindu-i pârâtei ca instituție, în conformitate cu prevederile art.40 alin.2 lit.f din Codul Muncii, care stabilesc că angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii. Nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că neîndeplinirea acestei obligații îi este imputabilă chiar reclamantului, care avea sarcina să vireze aceste contribuții, deoarece obligația stabilită de textul de lege mai sus menționat îi revine angajatorului care poată toată răspunderea cu privire la neîndeplinirea acestei obligații și nu unei persoane.
In considerarea prevederilor art.40 alin.2 lit.h din Codul Muncii, angajatorul are și obligația de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, astfel încât urmează a se admite și acest capăt de cerere formulat de reclamant.
Ca parte căzută în pretenții, tribunalul va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1860 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
| ← Limitele în care se face reconstituirea proprietăţii private | Legea fondului funciar - Art. 13. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
