Dreptul muncii :Anularea deciziei de desfacere abuzivă a contractului individual de muncă – respingere acţiune
| Comentarii |
|
Tribunalul CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 473 din data de 21.02.2013
Dreptul muncii :
Anularea deciziei de desfacere abuzivă a contractului individual de muncă - respingere acțiune ;
Art.81 alin.7 din Codul muncii
Prin sentința civilă 473/21 Februarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 31…/3/2012 Tribunalul Călărași a respins acțiunea formulată de reclamanta II împotriva pârâtei SC CU SRL și a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția A VIII-A Conflicte De Muncă Și Asigurări Sociale sub nr.31…/3/2012 reclamanta II a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC CU SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de desfacere abuzivă a contractului individual de muncă nr.70../25.10.2010.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că i-a încetat abuziv contractul individual de muncă nr.70../25.10.2010 conform prevederilor nr.81 alin.";1"; Codul Muncii privind Demisia, iar angajatorul nu a avut o politică privind protecția socială a angajatului.
Menționează reclamanta că între angajator și angajat s-a născut un conflict de muncă încă din data de 02.12.2010 și prin demersurile care au dus la cauza cererii de preaviz, angajatorul nu a oferit angajatului posibilitatea căutării unui loc de muncă prin transfer ori "protecție socială";, în cauză fiind vorba despre o femeie de 49 de ani, văduvă și fără copii.
În drept au fost invocate dispozițiile deciziei nr.11/31.03.2001 a CSJ - SECȚIILE UNITE și publicată în Monitorul Oficial partea a I nr.455/26.06.2003
În sprijinul cererii reclamanta a depus un set de înscrisuri în copie.
În cauză pârâta nu a depus întâmpinare,
Prin cererile depuse la dosar contestatoarea solicită a se stabili cărei instanțe îi aparține competența soluționării cauzei ,respectiv daca competența aparține Judecătoriei,Tribunalului București sau Tribunalului Călărași .
La data de 06.12.2012 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, având în vedere că contestatoarea are domiciliul în județul Călărași .
Soluționând cauza pe cale de excepție Tribunalului București Secția A VIII-A Conflicte De Muncă Și Asigurări Sociale, prin sentința civilă nr. 10850/ 06.12.2012 a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea II, cu domiciliul în Călărași, … , județul Călărași, în contradictoriu cu intimata SC CU SRL, cu sediul în București, …, în favoarea Tribunalului Călărași .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de …..2013.
Pârâta SC CU SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii formulată de reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive :
Pârâta învederează că susținerile reclamantei conform cărora încetarea Contractului individual de muncă s-a realizat în mod abuziv sunt profund neîntemeiate, din moment ce, chiar reclamanta a solicitat aceasta prin cererea de demisie formulată, cerere ce a fost acceptată în conformitate cu prevederile imperative ale Codului Muncii, fiind respectate inclusiv prevederile art.81 alin.4 ale Codului Muncii privitoare la stabilirea termenului de preaviz.
Referitor la susținerile reclamantei cu privire la faptul că nu s-a oferit acesteia posibilitatea contractării unui loc de muncă prin transfer consideră că întrucât nu există nici o cerere de transfer formulată de aceasta, și mai mult decât atât, subscrisa nu avem sedii secundare în cadrul cărora aceasta să își poată desfășura activitatea.
Totodată susține că nu există nici o dispoziție legală prin care să fie obligată la transferul acesteia, neexistând nici o prevedere legală în acest sens nici în Contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta, nici în vreun Regulament de ordine interioară, nici în contractul colectiv de muncă la nivel național, nici în Codul muncii sau alte norme legale.
De asemenea, faptul că reclamanta este o femeie de 49 ani, văduvă și fără copii nu are nici o consecință legală în cauza dedusă judecății, neexistând vreo normă de drept care să reglementeze o atare situație, măsurile sociale putându-se derula vis-a-vis de aceasta prin intermediul programelor de plasare a forței de muncă derulate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în sarcina persoanelor juridice de drept privat neexistând o atare obligație.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele :
În fapt, reclamanta a fost angajata pârâtei, în funcția de operator confecționer IND.ÎMBR, în baza contractului individual de muncă nr. 70../25.10.2010, iar la data de 10 iulie 2012 societatea pârâtă i-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.81 alin.1 din Codul muncii.
Tribunalul reține că reclamanta la data de 26.06.2012 a formulat cerere de preaviz (fila 10) prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 26.06.2012.
Potrivit rezoluției administratorului societății pârâte s-a stabilit că perioada de preaviz se va derula începând cu data de 26.06.2012 și până la data de 10.07.2012, perioadă în care salariata II își poate înceta CIM oricând dorește iar angajatorul poate renunța la acest termen de preaviz când reclamanta nu se mai prezintă la serviciu.
Tribunalul constată că în motivarea demisiei reclamanta a arătat că solicită încetarea contractului individual de muncă din vina angajatorului și nu a instituției ori a angajatului.
Art.81 alin.7 din Codul muncii prevede că "Contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv";
Or, din perspectiva acestor dispoziții legale, decizia de desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei este una legală.
Tribunalul apreciază că manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea, din inițiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea fiind posibilă doar cu acordul expres sau implicit al angajatului.
În speță, se constată că reclamanta II nu a revenit asupra demisiei sale astfel că aceasta și-a produs efectele, încetarea contractului său individual de muncă nu s-a realizat în mod abuziv din partea angajatorului.
Instanța constată neîntemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta nu i-a oferit posibilitatea contractării unui loc de muncă prin transfer deoarece aceasta nu a făcut dovada unei cereri în acest sens și totodată reține că nu există nici o dispoziție legală prin care pârâta să fie obligată să-i asigure transferul fostului său salariat care și-a dat demisia.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute în precedent, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamanta II împotriva pârâtei SC CU SRL..
Referitor la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, solicitate de pârâtă, instanța apreciază că, cuantumul acestora este vădit disproporționat în raport cu valoarea, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat în cauză de acestea și pe cale de consecință dispune reducerea acestora la suma de 500 lei.
Având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții în baza art.274 Cod pr.civ., o va oblige către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
| ← Drept administrativ :Eliberare diplomă de licenţă şi... | Societăţi comerciale - procedura insolvenţei. Anulare... → |
|---|
