Dreptul transporturilor. Pretenţii derivate din încălcarea prevederilor art. 17 alin.1 şi alin. 2 din Convenţia CMR. Furtul ca eveniment invocat între riscurile asigurate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1086/Ap din data de 23.09.2015
În cazul asigurării privind răspunderea cărăușului pentru marfa transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în situația în care există o culpă a transportatorului. Obiectul asigurării CMR îl constituie răspunderea companiilor ce efectuează transporturi naționale sau internaționale pentru pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor încredințate pentru transport. Includerea acoperirii riscului de furt este diferită de la o societate de asigurare la alta. Faptul că pentru furt pârâta a înțeles să includă sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezintă relevanță atâta timp cât în polița din litigiu nu există mențiuni exprese în sensul excluderii furtului ca risc asigurat.
Prima instanță a obligat asigurătorul să plătească asiguratului pretențiile derivate din contractul de asigurare ca urmare a intervenirii riscului asigurat. Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta S.C. U.A. S.A. solicitând respingerea acțiunii față de încălcarea prevederilor art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Convenția CMR întrucât furtul poate fi considerat un eveniment imprevizibil și de neevitat, transportatorul neputând anticipa producerea lui. Încheierea poliței de asigurare nu are legătură cu previzibilitatea sustragerii mărfurilor transportate ci cu prevederile art. 1 alin. 1 din CMR. Marfa furată a fost respinsă la plată motivat de lipsa culpei transportatorului, riscul de daună nu era acoperit,astfel că evenimentul nu angajează răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș al mărfii.
În motivare se mai arată că s-au încălcat clauzele contractuale întrucât polița nu avea plătită prima de asigurare pentru acest risc. Nu se putea enumera furtul mărfii în secțiunea de excluderi atâta timp cât opțiunea de a acoperi riscul aparținea asiguratului.
Analizând apelul se constată că criticile apelantei pârâte vizează în principal modul de interpretare judiciară a convenției părților rezultate din polița de asigurare și din prevederile art.17 și art. 23 din CMR din 1956 cu privire la includerea evenimentului invocat de reclamantă între riscurile asigurate.
În cazul asigurării privind răspunderea cărăușului pentru marfa transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în situația în care există o culpă a transportatorului. În mod corect instanța de fond a interpretat prevederile art. 17 pct. 1 și 2 din CMR care arată în mod expres faptul că nu există risc asigurat dacă transportatorul este exonerat de răspundere în cazul unor "circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni";.
În speță, s-a pus problema de a stabili dacă furtul mărfii reprezintă sau nu un eveniment imprevizibil pe care transportatorul nu putea să-l evite, deci un eveniment de natură să-l exonereze pe acesta de răspunderea pentru pierderea mărfii. Pentru ca exonerarea de răspundere să poată interveni, trebuie ca împrejurările care blochează executarea contractului să fie independente de voința părților și să nu poată fi controlate. Este dificil a aprecia cu caracter general dacă un anume eveniment este sau nu previzibil. Față de prevederile art. 17 CMR și art. 2 și art. 3 din condițiile de asigurare s-a considerat că răspunderea cărăușului intervine și pentru simpla culpă ce include și riscul previzibil al furtului mărfii.
Apelanta pârâtă susține că furtul reprezintă un eveniment imprevizibil și care nu putea fi evitat, deși jurisprudența în materie a statuat că sustragerea mărfii reprezintă un eveniment posibil și previzibil, chiar dacă evenimentul reprezintă în sine o situație de excepție.
Apelanta pârâtă a arătat că respingerea cererii de despăgubire în baza poliței de asigurare a fost motivată pe lipsa culpei transportatorului pentru pierderea mărfii întrucât furtul nu putea fi evitat și nici nu putea fi prevăzut. În legătură cu vinovăția transportatorului, în mod corect instanța de fond a arătat că asiguratul și prepusul acestuia sunt în culpă și ca atare răspund pentru pierderea mărfii potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, pentru că nu au luat măsurile de securitate necesare pentru supravegherea mărfii în condițiile în care singurul șofer care transporta marfa a părăsit mijlocul de transport și incinta parcării insuficient împrejmuite, iar marfa a rămas nesupravegheată. Aceste împrejurări de fapt au rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarația șoferului dată atât în fața organelor de poliție din Marea Britanie cât și în fața instanței de judecată și nu au fost combătute de pârâtă. Reținând răspunderea transportatorului potrivit art. 17 alin. 1 din CMR, rezultă că intervine riscul asigurat prin polița de asigurare și ca atare intervine obligația asigurătorului de plată a indemnizației de asigurare.
Lipsa documentului de îmbarcare și rapoartele zilnice de activitate ale șoferului ce ar fi atestat desele opriri și porniri succesive ale mijlocului de transport și diagramele tahografice nu ar fi înlăturat situația de fapt reținută în cauză. Documentul de îmbarcare reprezentat de ordinul de plată privind taxa de transport nu cuprinde mențiuni privind greutatea mărfii, ci doar dovada privind plata pentru prestarea serviciilor de transport, astfel că lipsa acestuia nu ar fi dus la constatarea lipsei culpei transportatorului pentru pierderea mărfii cum greșit apreciază apelanta pârâtă. Extrasele tahograf atașate la întâmpinare de către intimata reclamantă confirmă depozițiile șoferului cu privire la ruta pe care a efectuat transportul, momentul staționării în Anglia în noaptea de 7/8.03.2013 când a avut loc sustragerea mărfii, cât și momentul ajungerii la destinație. Opririle și pornirile succesive invocate de apelantă au fost justificate de intimată atât potrivit Regulamentului European nr.561/2006 care impun conducătorilor auto efectuarea pauzelor obligatorii, cât și prin traficul extrem de aglomerat în preajma terminalului de îmbarcare de la Calais.
Un alt aspect invocat de apelanta pârâtă se referă la încălcarea clauzelor contractuale raportat la împrejurarea că polița de asigurare nu avea contractat riscul de furt pentru care trebuia achitată o primă de asigurare suplimentară. Susținerile apelantei nu pot fi avute în vedere întrucât polița cuprinde expres riscul asigurat ca fiind răspunderea transportatorului pentru pagubele produse mărfurilor transportate, rubrica de mențiuni speciale nefiind completată. Apelanta a arătat că pentru polițe de asigurare asemănătoare, la rubrica mențiuni ar apărea asigurarea suplimentară pentru furt în baza unei prime de asigurare suplimentară, însă ignoră faptul că pentru o poliță asemănătoare cu cea din cauză în care riscul de furt nu apărea menționat, a achitat intimatei despăgubirile. În speță însă, obligația de plată a despăgubirilor se raportează strict la polița de asigurare încheiată de părțile din dosar, pentru transportul respectiv și nu la alte polițe de asigurare, astfel că orice referire la alte polițe nu prezintă interes în cauză.
Includerea acoperirii riscului de furt este diferită de la o societate de asigurare la alta, iar în cazul pârâtei, de la o poliță la alta. Astfel, unii asiguratori nu consideră furtul ca făcând parte dintr-o asigurare CMR, apreciind că paguba produsă prin furt nu ar fi vina transportatorului, dar există și asiguratori care acoperă furtul total sau parțial incluzând aceasta în poliță ca o clauză suplimentară, pentru care solicită plata unei prime suplimentare. Faptul că pentru furt pârâta a înțeles să includă sau nu prime de asigurare suplimentare, nu prezintă relevanță atâta timp cât în polița din litigiu nu există mențiuni exprese în sensul excluderii furtului ca risc asigurat. Obiectul asigurării CMR îl constituie răspunderea companiilor ce efectuează transporturi naționale sau internaționale pentru pierderea,avarierea sau distrugerea mărfurilor încredințate pentru transport, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că în cazul prezentei polițe de asigurare, subzistă răspunderea transportatorului întrucât nu există nici o mențiune privind excluderea furtului din riscurile asigurate menționate în cuprinsul condițiilor de asigurare la art.3.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
| ← În cazul actelor administrativ-fiscale, comunicarea prin ... | Dreptul transporturilor. Pretenţii derivate din răspunderea... → |
|---|
