Dreptul transporturilor. Pretenţii derivate din răspunderea prevăzută de art. 17 alin. 1 şi art. 23 CMR.

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 544/R din data de 23.09.2015

Avarierea mărfii presupune o depreciere calitativă (alterare) a mărfii, după cum poate presupune și deteriorarea unei părți componente a unui bun transportat, astfel că în ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale mărfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de întârzierea în executarea contractului de transport ci și de avarierea totală a mărfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar dacă s-ar lua în considerare doar situația întârzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 și 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care să depășească prețul transportului în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare.

Prima instanță a obligat pârâta S.C. S.I. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. L.I. S.R.L. suma de 136.819,06 lei reprezentând despăgubiri pentru executarea necorespunzătoare a contractului de transport, reținând că reclamanta a înaintat pârâtei comanda de transport nr. […] pentru efectuarea unui transport de mărfuri pe ruta Franța/Cristian - România, însă mărfurile au fost predate cu întârziere, ceea ce a dus la deprecierea acestora. Hotărârea a fost menținută de instanța de apel.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta arătând că în cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat că marfa este perisabilă și nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Prejudiciul este imputabil creditorului potrivit art. 1534 cod civil pentru că marfa putea fi preluată, cât și în temeiul art. 1533 Cod civil pentru că debitorul răspunde doar pentru prejudiciile prevăzute sau pe care putea să le prevadă. Contravaloarea serviciilor de transport nu reprezintă un prejudiciu în accepțiunea art. 1531 Cod civil. Au fost încălcate dispozițiile art. 1537 Cod civil conform cărora dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, facturile sunt neclare și nu au nici o specificație și nu s-a prezentat un extras de cont din care să reiasă efectuarea plății.

Recursul a fost parțial admis pentru următoarele considerente:

Sunt greșite susținerile pârâtei legate de neaplicarea prevederilor art. 17 alin. 1 din CMR. Incidența acestor dispoziții a fost motivată de instanța de apel care a considerat că executarea cu întârziere a contractului de transport urmată de nepredarea mărfii reprezintă o neexecutare contractuală. Se constată astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 1 CMR întrucât textul de lege cuprinde atât situația neexecutării contractului de transport cât și situația executării cu întârziere a transportului, ceea ce corespunde cu împrejurările de fapt ale litigiului. Pe de altă parte, părțile au prevăzut în anexa la comandă, la art. 5 și art. 6 situația de răspundere a transportatorului în caz de întârziere la eliberare, astfel că o exonerare a răspunderii pentru nelivrarea mărfii în termen nu este fondată.

Cu referire la neaplicarea prevederilor art. 8 pct.1 și 9 pct. 2 din CMR, criticile recurentei urmează a fi înlăturate având în vedere că marfa ce a fost predată la transport a fost ambalată în colete etichetate conform art. 6 lit. f , astfel că transportatorul nu era ținut să verifice felul mărfii, ci doar cantitatea acesteia, iar potrivit art. 8 alin. 3 doar expeditorul putea cere verificarea conținutului coletelor. În acest sens erau și dispozițiile pct. 13 din anexa la comanda de transport care obligau transportatorul subcontractant să verifice numărul de colete, marcajul și numerele lor, marca aparentă a mărfii și a ambalajului. Exonerarea de răspundere putea fi invocată de pârâtă în condițiile art. 17 alin. 2 din CMR în situația în care întârzierea la predarea mărfii s-ar fi datorat viciului mărfii, ori în cauză întârzierea s-a produs din alte motive, respectiv arestarea șoferului și nu față de pretinsul viciu al mărfii legat de termenul de valabilitate limitat al acestuia.

Aplicarea prevederilor art. 23 din CMR s-a argumentat de instanța de apel față de faptul că marfa predată pentru transport avea un termen de valabilitate limitat, iar întârzierea transportului a dus la deprecierea calitativă a mărfii ceea ce echivala cu pierderea/avarierea mărfii, astfel că argumentele recurentei pârâte privind înlăturarea acestor dispoziții nu sunt întemeiate. Avarierea mărfii presupune o depreciere calitativă (alterare) a mărfii, după cum poate presupune și deteriorarea unei părți componente a unui bun transportat, astfel că în ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale mărfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de întârzierea în executarea contractului de transport ci și de avarierea totală a mărfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar dacă s-ar lua în considerare doar situația întârzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 și 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care să depășească prețul transportului în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare.

În ceea ce privește lipsa motivării cu referire la dispozițiile Codului civil, susținerile recurentei sunt nefondate întrucât instanța de apel a arătat că față de ordinea juridică internă, au prioritate dispozițiile convenției CMR și nu cele ale Codului civil, astfel că nu se impunea analizarea și acestor din urmă prevederi.

Recurenta pârâtă susține că dovada prejudiciului doar în baza unei facturi emise de destinatar este insuficientă și că instanța nu a motivat respingerea susținerilor referitoare la lipsa unui temei legal privind suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport ale altor mărfuri similare. În ceea ce privește daunele pe care trebuie să le suporte transportatorul, regimul probator nu derogă de la dispozițiile procedurale comune, astfel că o factură acceptată la plată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 177 Cod procedură civilă. Factura emisă de destinatarul mărfii a fost acceptată de reclamantă însă nu a fost acceptată de pârâta recurentă care a contestat suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client. Cu privire la această sumă ambele instanțe au arătat că sunt datorate de pârâtă constituind alte cheltuieli din prejudiciul produs destinatarului mărfii.

Temeiul juridic pentru despăgubirile datorate de transportator îl reprezintă art. 23 pct. 4 și 25 pct.2 lit. a din CMR potrivit cărora se restituie și "alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de avarie sau pierdere totală, însă alte daune interese nu sunt datorate";. Prin urmare, pentru suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client astfel cum rezultă din adresa nr. 1779/6.08.2012 emisă de destinatarul mărfii S.C. H. S.R.L., era necesar a se dovedi dacă are legătură cu transportul efectuat de pârâtă, însă nu s-au depus înscrisuri sau alte dovezi în acest sens. Acceptarea facturii de către reclamantă nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului și a daunelor interese. În consecință, față de greșita aplicare a dispozițiilor art. 23 pct. 4 din CMR care menționează în mod expres că alte daune interese nu sunt datorate, urmează a admite recursul pârâtei în ceea ce privește suma de 9296,20 lei .

În legătură cu motivele de recurs încadrate potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă privind încălcarea art. 1531, art. 1533-1534 Cod civil, se constată că recurenta pârâtă invocă imprevizibilitatea prejudiciului față de faptul că în cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat faptul că marfa este perisabilă și nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Susținerile recurentei sunt corecte, însă se constată că neindicarea naturii perisabile a mărfii sau a termenului de valabilitate a mărfii nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere în condițiile în care astfel de mențiuni nu sunt necesare a fi cuprinse în mod expres în scrisoarea de trăsură potrivit art. 6 din CMR. Pe de altă parte, pe scrisoarea de trăsură era menționat expres caracterul urgent al predării mărfii la data menționată pentru descărcare, astfel că recurenta pârâtă nu poate invoca imprevizibilitatea prejudiciului.

Aspectele legate de conținutul real al paleților au fost înlăturate de instanțele de judecată care au arătat că marfa transportată a reprezentat materie primă pentru piesele auto și nu un produs finit, așa cum a apreciat pârâta. Indiferent de caracterul de materie primă sau produs finit, valoarea mărfii se raportează la valoarea din momentul predării acesteia potrivit art. 23 pct. 1 CMR, iar această valoare rezultă din factura nr.805H81758/21.06.2012. Bunurile menționate în această factură au fost cuprinse și în avizele de însoțire a mărfii nr. 307.158 și care au fost atașate la scrisoarea de trăsură acceptată de pârâta recurentă, astfel cum rezultă din mențiunea de la pct. 5, ceea ce prezumă preluarea mărfii la valoarea stabilită de expeditor. Expertizele efectuate în cauză nu au stabilit o altă valoare a mărfii, astfel că în lipsa unor dovezi cu privire la o altă valoare, criticile recurentei urmează a fi respinse.

Recurenta pârâtă a invocat refuzul nejustificat al reclamantei de a prelua marfa adusă în țară în luna octombrie 2012, însă din probele administrate, în mod corect instanțele au reținut că reclamanta a întreprins numeroase demersuri pentru recuperarea mărfii și a ambalajelor, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 1534 Cod civil.

De asemenea, nici aspectele legate de nedovedirea plății efectuate de reclamantă către beneficiar nu sunt întemeiate având în vedere că prevederile art. 29 din CMR stabilesc obligația de plată a transportatorului subcontractant, fără a condiționa răspunderea sa de plata sau nu a daunelor de către transportator.

Daunele interese reprezentând contravaloarea orelor pierdute din cauza lipsei materiei prime - 16.642 lei și a celor plătite pentru recuperare timp de producție - 7350 lei nu au fost contestate de pârâtă nici în apel și nici în recurs, astfel că acestea urmează a fi menținute.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul transporturilor. Pretenţii derivate din răspunderea prevăzută de art. 17 alin. 1 şi art. 23 CMR.