Drepturi salariale ale cadrelor didactice. Prescipţie. Legea nr. 1-2011; art. 253 Cod civil
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1532/Ap din data de 16.11.2015
Opinie majoritară:
Dispozițiile legale privind prescripția extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă. Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii nu poate da naștere unui drept nou la acțiune pentru părți deoarece printr-un recurs în interesul legii se interpretează o norma juridica și nu se legiferează.
Opinie minoritară:
Caracterul prestabilit al salariilor cadrelor didactice, precum și respectarea principiilor egalității de tratament și al bunei-credințe în raporturile de muncă, ar fi trebuit să conducă la ideea că termenul de prescripție curge de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Opinia majoritară
Prin cererea înregistrată sub nr. 517/64/2015 pe rolul Curții de Apel Brașov, revizuentul K.A. a formulat în contradictoriu cu intimatele U.T.B., F.M.B. și M.E.N., revizuire împotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 3094/62/2014, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare, revizuentul a arătat că instanțele au soluționat procesul fără a analiza cererile cu care au fost sesizate, fiind nesocotite dispozițiile deciziei nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și ale art.1 Protocolul 1 adițional la CEDO.
Acesta a menționat că instanța de fond și cea de apel nu au arătat motivele pentru care au calificat capetele de cerere privind încadrarea salarială pe perioada 1.01.2010 - 12.05.2011 potrivit Legii nr. 330/2009, prin luarea în considerare a salariului de bază din luna decembrie 2009 și ulterior, potrivit Legilor nr. 284/2008 și nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază din luna decembrie 2010, stabilit potrivit Legii nr. 221/2008, ca fiind cereri patrimoniale supuse regimului prescripției de 3 ani.
Revizuentul a susținut că instanța de apel a pronunțat o decizie fără a analiza toate capetele de cerere, limitându-se la soluționarea procesului pe baza unei excepții care nu este aplicabilă în cauză.
Un alt doilea motiv al cererii de revizuire invocat de revizuent, vizează nerespectarea deciziei nr.11/2012, obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă.
Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea drepturilor salariale, prin succesiunea imprevizibilă a actelor normative edictate de către legiuitor, care a fost declarată ulterior neconstituționale de către Curtea Constituțională, creându-se un climat de insecuritate și instabilitate a raporturilor de muncă, au fost create cel puțin "legitime speranțe"; privind cuantumul salariului. Angajatorul ignorând dispozițiile deciziei Curții Constituționale, a continuat să aplice în materia salarizării dispozițiile abrogate care îl avantajau, încălcând cu bună știință principiul "bunei credințe"; care ar trebui să stea la baza derulării raporturilor de muncă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod de procedură civilă.
Intimata U.T.B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Analizând revizuirea formulată de revizuentul K.A. împotriva decizie nr. 901/Ap/9.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut";.
Prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr.3094/62/2014 s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul reclamant K.A., împotriva sentinței civile nr. 1745/MAS din data de 16.12.2015, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 3094/62/2014, pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut următoarele considerente:
În perioada 01.01.2010-13.05.2011 reclamantul K.A. a fost angajat al pârâtei F.M.B. din cadrul U.T. din B..
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă instanța se pronunțată cu prioritate asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2010-13.05.2011 este o excepție de fond, absolută și peremptorie.
Fața de perioada dedusă judecății în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1957 coroborate cu prevederile din Codul muncii.
Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate susținerile apelantului referitoare la data de la care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune pentru diferențele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 124/2010.
Prin Decizia nr. 124/2010, pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și a celor ale art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, iar această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 27.04.2010.
Data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 124/2010 nu prezintă relevanță deoarece pe de o parte prin această decizie s-a respins excepția de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, iar pe de altă parte și dacă s-ar avea în vedere această dată (27.04.2010) termenul de prescripție de 3 ani se împlinise anterior înregistrării prezentei cererii de chemare în judecată.
De asemenea, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate susținerile apelantului referitoare la data de la care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune pentru diferențele salariale aferente perioadei 01.01.2010-12.05.2011, ca fiind data publicării în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile legale privind prescripția extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958 sunt imperative, iar potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Art. 166 alin. 1 Codul muncii (forma în vigoare anterior datei de 18.05.2011) prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar la art. 161 alin. 1 Codul muncii (forma în vigoare anterior datei de 18.05.2011) se menționează că salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Prima instanța a reținut în mod corect că termenul de 3 ani curge pentru fiecare lună ce intră în componența intervalului dedus judecății și se împlinește cel mai târziu la data de 12.05.2014, prezenta acțiune fiind introdusă la data de 04.06.2014.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă din 1865 Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță prin recurs în interesul legii asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.
Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii nu poate da naștere unui drept nou la acțiune pentru părți deoarece printr-un recurs în interesul legii se interpretează o norma juridica și nu se legiferează. Faptul ca anterior pronunțării deciziei în interesul legii nr. 11/2012 exista o practică neunitară în privința drepturilor salariale cuvenite personalului didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, începând cu data de 1 ianuarie 2010, iar prin pronunțarea deciziei în interesul legii există o interpretare unitară nu poate determina nesocotirea prevederilor legale imperative existente în materia prescripției extinctive.
Între momentul pronunțării deciziei în interesul legii nr. 11/2012 și data împlinirii termenului de prescripție, apelantul a avut la dispoziție un interval destul de mare de timp pentru a acționa împotriva pârâților, iar în aceste circumstanțe concrete, aplicarea sancțiunii prescripției dreptului material la acțiune pentru atitudinea pasivă a apelantului nu poate fi apreciată ca fiind o sancțiune excesivă.
Ipoteza reglementată de art. 509 alin. 1 pct. 1 teza a II-a Cod procedură civilă vizează situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri formulate de părți principale, incidentale, adiționale sau accesorii.
În speță prin decizia nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curții de Apel Brașov a fost analizat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1745/MAS/16 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul Brașov în dosar nr. 3094/62/2014.
Instanța investită cu soluționarea apelului a analizat, potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2010-13.05.2011, prin prisma motivelor de apel invocate de apelant.
De altfel, în doctrină s-a conturat ideea potrivit căreia nu reprezintă minus petita situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui motiv de apel, aceasta putând fi eventual o greșeală de judecată ce nu se încadrează în ipoteza vizată de textul de lege invocat în susținerea revizuirii.
Aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței să verifice dacă au fost soluționate toate apelurile, în situația în care sunt mai multe apeluri promovate împotriva aceleiași sentințe, nicidecum să dea o altă interpretare motivelor de apel invocate, care să conducă la o altă soluție.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele invocate în susținerea revizuirii sunt nefondate, Curtea va respinge revizuirea formulată de revizuentul L.A. împotriva deciziei civile nr. 901/Ap/9 iulie 2015 a Curții de Apel Brașov.
Opinia minoritară
Apreciez că cererea de revizuire trebuia admisă, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 509 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, în ce privește capetele de cerere referitoare la reîncadrarea salarială pe perioada de referință solicitată, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008 așa cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, iar în ce privește excepția prescripției, nu s-a analizat incidența Deciziei nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește cererea revizuentului privind încadrarea drepturilor salariale în temeiul Legilor nr. 330/2009, nr. 284/2010 și nr. 285/2010 cu luarea în considerare a salariului de încadrare avut în luna decembrie 2009 și respectiv în luna decembrie 2010, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat în sensul respingerii, soluția adoptată fiind aceea a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, numai pentru capătul de cerere privind plata drepturilor salariale neacordate.
Or, aceste capete de cerere vizează o "obligație de a face";, adică obligația angajatorului de a proceda la reîncadrarea salarială corectă a cadrelor didactice, obligație care nu este supusă niciunui termen de prescripției.
În ce privește plata drepturilor salariale restante rezultate în urma unei încadrări salariale corecte, în dezacord cu opinia majoritară, apreciez că cererea de chemare în judecată trebuia admisă pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2010 - 13.05.2011, iar excepția prescripției
Reclamantul este angajat în sistemul de învățământ de stat și prin urmare drepturile salariale ale acestuia sunt drepturi prestabilite, care nu pot face obiectul niciunei negocieri și limitări unilaterale de către angajator.
În stabilirea drepturile salariale ale personalului didactic din învățământul de stat, au fost adoptate mai multe acte normative, începând cu O.G. nr. 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 4/2009. Acestea au fost declarate neconstituționale prin decizii pronunțate de Curtea Constituțională (Decizia nr. 1221/12.11.2008 cu privire la O.U.G. nr. 136/2008, Decizia nr. 842/2.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 151/2008, Decizia nr. 989/30.06.2009 cu privire la O.U.G. nr. 1/2009 și Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 272/2010). Așadar, dreptul dedus judecății nu putea fi considerat născut la acea dată, din moment ce existau prevederi legale care îl suspendau iar Curtea Constituțională ca urmare a pronunțării deciziilor de neconstituționalitate a Ordonanțelor de Guvern mai sus menționate, constata încetarea aplicabilității lor. În consecință reclamantul nu a avut temei de drept pentru promovarea unei cereri de chemare în judecată, decât după ce ambiguitatea legislativă a fost tranșată prin pronunțarea Deciziei nr. 11/20012 de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. În tot acest interval de timp, angajatorul a perseverat în atitudinea sa de a refuza încadrarea salarială corectă, încălcând astfel principiul consensualității și al bunei-credințe consacrat de dispozițiile art. 8 din Codul muncii.
În acest context, ca urmare a practicii unitare diferite și a modului divers de interpretare a normelor de drept s-a impus promovarea unor recursuri în interesul legii, finalizat cu pronunțarea celor două decizii nr. 3/2011 și nr. 11/2012. După pronunțarea acestor decizii beneficiarii normei de drept ar fi putut promova cereri de chemare în judecată pentru valorificarea drepturilor salariale neacordate. În lipsa acestor decizii, accesul părții reclamante la instanță a fost pus la îndoială în mod serios, iar șansele de admisibilitate a unei astfel de acțiuni ar fi fost minime sau nule în lipsa unui temei de drept.
Pentru asigurarea aplicării unitare a legii, mai cu seamă în cauza de față, unde salariile cadrelor didactice sunt prestabilite și în ideea respectării principiul egalității de tratament, apreciez că, termenul de prescripție începe să curgă de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În dispozitivul acestei decizii s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul începând cu data de 01.01.2010 la un salariu lunar calculat în raport de salariul de bază avut în luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că o astfel de interpretare se impune și pentru faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 Protocolul I adițional la CEDO.
Prin pronunțarea succesivă a deciziilor Curții Constituționale urmată de edictarea unor acte normative, menite să paralizeze aplicarea O.G. nr. 15/2008, s-a creat un climat de incertitudine și nesiguranță în sistemul de salarizare al învățământului, afectând stabilitatea raporturilor de muncă. Prin Decizia nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au creat "legitime speranțe"; reclamantului, privind cuantumul salariului angajaților din învățământ, iar plata acestor drepturi nu trebuie asigurată inegal, ci în concordanță cu principiul egalității de tratament și nediscriminării. În ideea asigurării și respectării acestor principii, instanțele de judecată ar fi trebuit să aprecieze că termenul de prescripție curge de la data publicării în Monitorul Oficial al deciziei în interesul legii și pe cale de consecință trebuia admise pretențiile aferente perioadei 01.01.2010 - 13.05.2011.
| ← Insolvenţa. Interes personal, născut, legitim şi actual în... | Insolvenţa. Infirmare plan de reorganizare. Votul creditorilor... → |
|---|
