EFECTELE ÎNTRE PĂRŢI ALE UNUI CONTRACT VALABIL ÎNCHEIAT. FIDEJUSIUNE. RĂSPUNDERE SOLIDARĂ ÎNTRE DEBITORUL PRINCIPAL ŞI FIDEJUSOR.

Judecătoria PLOIEŞTI Sentinţă civilă nr. 16795 din data de 10.12.2014

Autor: Șimon Raluca Oana

Domeniul asociat: Răspundere civilă

Obiect: PRETENȚII

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de la data de 01.08.2014, sub numărul …./281/2014 , reclamanta SC I SRL a chemat în judecată pe pârâtele M.V. și N.V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 386,80 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate, sumei de 692, 20 lei - penalități de întârziere, actualizarea sumei cu rata inflației de la data la care hotărârea devine executorie, până la plata efectivă, și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 84,32 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza raporturilor contractuale derulate între părți, și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, termenul și în condiții de calitate stabilite, către debitorul principal MV. Aceasta din urmă avea obligația de a achita prețul în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia în termenul stipulat atrăgând după sine penalități de întârziere de 1 % pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31 -a zi de întârziere, penalități ce pot fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.

A arătat că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fișă de înscriere, contract de vânzare cumpărare) însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fideiusorului.

Reclamanta a susținut că plasarea comenzilor se putea efectua prin fax, telefonic, sau accesând modulul "comenzii on-line";, direct de reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului " livrare la domiciliu"; prin firma de curierat.

S-a mai precizat că potrivit contractului încheiat, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, aceasta manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptarea tacită a facturii.

S-a susținut că pârâta a recunoscut tacit debitul, acceptând facturile, fapt care rezultă din atitudinea sa, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a prejudiciului nu a contestat cuantumul sumei datorate, dar și din prevederile art. 4.6 din contract.

Reclamanta a precizat că, potrivit art.7 pct. 4 din contractul încheiat între părți, acestea au convenit că în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale în termen, debitorul să achite în afara sumei datorate și penalități de întârziere. Părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului în cazul executării cu întârziere a obligației de către debitor, prevăzând în contract o clauză penală, conform art.1538 C.civ.

Reclamanta a susținut că există o prezumție de solidaritate și asupra fideiusorului, conform prevederilor art. 10 alin. 2 din contractul de vânzare cumpărare coroborat cu art. 2280 din C.civ..

În drept, a invocat dispozițiile art. 1516, 1530, 2280, 2300, art. 1270 C.civ.

În susținerea cererii s-au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: fișă de calcul a penalităților de întârziere la data de 01.07.2014; contractul de vânzare cumpărare nr. 16848444 din data de 19.02.2014, factura fiscală nr.I293168 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288322 din data de 21.02.2014, factura fiscală nr. I293169 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288323 din data de 21.02.2014 (fila 19); adrese emise de firma de curierat (filele 20-21); certificat de formare nr. 1210/24.06.2014; proces verbal nr. 1160 din 24.06.2014; proces verbal nr. 1161 din 24.06.2014; practică judiciară, certificat constatator.

S-a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 84,32 lei, conform chitanței de la fila 7.

Pârâții nu au depus întâmpinare și deși au fost legal citați nu s-au prezentat în fața instanței.

Instanța în baza dispozițiilor art. 255 rap. la art. 258 C.pr.civ. a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv: fișă de calcul a penalităților de întârziere la data de 01.07.2014 ;contractul de vânzare cumpărare nr. 16848444 din data de 19.02.2014, factura fiscală nr.I293168 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288322 din data de 21.02.2014; factura fiscală nr. I293169 din data de 18.03.2014; factura fiscală nr. I288323 din data de 21.02.2014, adrese emise de firma de curierat, apreciind că acestea sunt admisibile,putând conduce la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 19.02.2014 între reclamanta SC I SRL, prin reprezentanții săi, în calitate de vânzător, și pârâta MV, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contratul de vânzare - cumpărare nr. .., contract prin care vânzătorul s-a obligat să vândă, iar cumpărătorul să achiziționeze produse din gama de produse comercializate de reclamantă, în sistem de vânzare directă (produse prezentate în "catalogul …"; care cuprinde prețurile, descrierea și individualizarea acestora) și să le achite în conformitate condițiile specificate în contract (art. 3 pct. 1 din contract).

În ceea ce privește modalitatea de plată a produselor achiziționate părțile au stabilit că plata facturilor emise de vânzător se va efectua în termen de 30 de zile de la emiterea acestora, iar în cazul depășirii termenului de plată stabilit, cumpărătorul va fi obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1 % pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, penalități care pot fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul acestora depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata (art. 5.2 și art. 7.4 din contract).

Instanța mai reține că pârâta NV, în calitate de fidejusor, s-a obligat solidar cu pârâta MV, să execute obligațiile ce îi incumbă acesteia din urmă.

În cadrul raporturilor contractuale derulate între părți, reclamanta a emis facturile fiscale nr.I293168 din data de 18.03.2014; nr.I288322 din data de 21.02.2014; nr. I293169 din data de 18.03.2014; nr.I288323 din data de 21.02.2014,în cuantum de 686,6 lei.

Reclamanta a solicitat plata sumei de 386,60 lei, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 692,20 de lei conform fișei de calcul de la fila 8.

În drept, instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 2009, în vigoare din data de 01.10.2011, raportat la data încheierii contractului între părți, respectiv 19.02.2014, precum și față de dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea 71 din 2011 (contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";).

Instanța reține că potrivit art. 1270 din C.civ. : contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Totodată, instanța are în vedere că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului (1548 C.civ. - culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării). Debitorul are posibilitatea să probeze contrariul, fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1469- 1505 C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1351 C.civ.

Instanța reține că potrivit 1516 C.civ. " creditorul are dreptul la repararea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația asumată și se află în întârziere creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune interese, să ceară sau, după caz să treacă la executarea silită a obligației";.

Potrivit dispozițiilor art. 2280 C.civ: "fideiusiunea este un contract prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional, calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații obligația debitorului dacă aceasta din urmă nu o execută";.

În cauză, instanța are în vedere că reclamanta a făcut dovada existenței convenției între părți, precum și a obligațiilor care le reveneau pârâtelor în baza contractului încheiat, operând astfel prezumția de culpă în sarcina acestora. Instanța reține că pârâtele nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate. Totodată, instanța reține că pârâta MV a acceptat tacit facturile emise de reclamantă, având în vedere dispozițiile art. 4.6 din contract coroborat cu adresele emise de serviciul de curierat (filele 20-21).

În privința penalităților de întârziere solicitate, instanța reține că potrivit art. 1535 C.civ " în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul să solicite daune interese moratorii de la scadență până la data plății, în cuantumul convenit de părți, sau în lipsă de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciul";. In cauză, cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilit de părți, sub forma unei clauze penale în sensul art. 1538 și art. 1539 C.civ.

Prin urmare, având în vedere contractul sus-menționat, însușit sub aspectul tuturor clauzelor de către părți, facturile emise de reclamantă, calitatea de fideiusor asumată de pârâta NV, principiul disponibilității, precum și dispozițiile legale mai sus amintite, instanța apreciază că pârâtele datorează reclamantei suma de 386,60 lei reprezentând valoarea mărfii livrate.

Totodată, instanța constată, raportat la art. 1535 C.civ. și dispozițiile pct. 7.4 din contract, că pârâtele datorează, în solidar, reclamantei sumei de 692,20 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului.

Pentru considerentele de mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va dispune obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 386,60 lei - reprezentând contravaloarea marfă livrată, sumei de 692,20 lei - reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data la care prezenta hotărâre va deveni executorie până la data plății efective, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Cu privire la cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 din C.pr.civ: "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată";. Prin urmare, având în vedere că pârâtele au căzut în pretenții, precum și dispozițiile art.452 C.pr.civ. și art. 455 C.pr.civ., instanța va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va dispune obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 84,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre EFECTELE ÎNTRE PĂRŢI ALE UNUI CONTRACT VALABIL ÎNCHEIAT. FIDEJUSIUNE. RĂSPUNDERE SOLIDARĂ ÎNTRE DEBITORUL PRINCIPAL ŞI FIDEJUSOR.