Evidenţierea în cartea funciară a proprietăţii comune când soţii au dobândit un imobil prin donaţie (în devălmăşie sau pe cote părţi)
| Comentarii |
|
Întrucât în contractul de donaţie, prin care donatorul i-a gratificat pe ambii soţi, nu s-a făcut nicio precizare cu privire la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote-părţi) sau vreo trimitere la normele legale incidente, concomitent cu intabularea dreptului de proprietate în favoarea soţilor-donatari, privitor la imobilul astfel dobândit a fost înscrisă menţiunea bun comun.
Sintagma bun comun, efectuată cu prilejul înscrierii în cartea funciară a indus, în mod corect, ideea că imobilul este deţinut în devălmăşie. Ulterior soluţionării cererii, notarul public instrumentator a solicitat rectificarea înscrierii, considerând că, potrivit contractului de donaţie, imobilul face obiectul proprietăţii pe cote-părţi, întrucât donaţia nu a fost dobândită pe seama comunităţii legale, ci dobândirea s-a făcut de fiecare soţ, ca bun propriu, în cotă-parte indiviză.
Deşi nu a făcut trimitere, nici în solicitarea transmisă şi nici în contractul de donaţie pe care l-a autentificat, la dispoziţiile legale pe care se bazează această susţinere, notarul a avut în vedere, probabil, prevederile art. 340 lit. a) C. civ. care prevăd că nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ, bunurile dobândite prin donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (2) C. civ. potrivit cărora: Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
în opinia notarului public, omisiunea invocării, în cuprinsul contractului de donaţie, a excepţiei prevăzute de textul de lege ante-citat, ar fi trebuit să îi formeze registratorului de carte funciară convingerea că soţii au dobândit imobilul în coproprietate, pe cote-părţi egale.
Argumentarea se întemeiază, cu certitudine, şi pe faptul că, la momentul autentificării înscrisului, notarul a luat cunoştinţă de voinţa părţilor, în sensul că donatorul a înţeles să gratifice soţii în egală măsură, dar sub forma proprietăţii comune pe cote-părţi.
Trebuie observat, însă, că acest ultim aspect nu poate rămâne la aprecierea registratorului de carte funciară care, în soluţionarea unei cereri, se întemeiază numai pe actul juridic depus în justificarea acesteia, neavând posibilitatea sau competenţa de a califica operaţiunea juridică convenită de părţi ori de a stabili întinderea drepturilor dobândite de acestea. Notarului public instrumentator îi revine sarcina de a reda voinţa contractanţilor cu exactitate, într-o manieră care să nu lase loc de interpretări ulterioare.
în lipsa unei stipulaţii exprese referitoare la dobândirea dreptului în coproprietate (sau, cel puţin, la prevederile legale aplicabile) şi ţinând cont că ambii soţi au avut calitatea de donatari, la momentul intabulării,
Culegere de practică notarială
registratorul de carte funciară a dat eficienţă singurei prezumţii aplicabile în această situaţie, respectiv cea instituită de art. 339 C. civ., potrivit căreia bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie a soţilor. La aceasta se adaugă prevederile art. 343 alin. (1) C. civ., în conformitate cu care calitatea de bun comun (n.n. a soţilor) nu trebuie să fie dovedită.
în acest context, s-a apreciat că rectificarea înscrierii din cartea funciară, în sensul indicării cotei-părţi din dreptul de proprietate ce revine fiecărui soţ, este condiţionată de întocmirea unui act adiţional, care să elimine orice dubiu cu privire la forma de proprietate comună ce poartă asupra imobilelor.
| ← Vânzare cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţii.... | Înscrierea în cartea funciară în baza posesiei → |
|---|
