Executare silită. Act de executare emis pentru înfiinţarea popririi. Contestaţie la executare. Competenţă
| Comentarii |
|
C.proc.civ., art. 399 alin. (1), art. 400 alin. (1)
Atunci când obiectul contestaţiei îl constituie actul de executare emis pentru înfiinţarea popririi, de către executorul judecătoresc, iar motivul priveşte executarea voluntară în natură a obligaţiei de a face, instituită prin titlul executoriu, ceea ce atrage inadmisibilitatea executării daunelor cominatorii, instanţa competentă să judece contestaţia este judecătoria. Conform art. 399 alin. (1) C.proc.civ., „împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie”, care se „introduce la instanţa de executare” [art. 400 alin. (1) C.proc.civ.].
I.C.C.J., secţia civilă, decizia nr. 5250 din 9 decembrie 2003
Obiectul cauzei îl constituie contestaţia la executare privind anularea formelor de executare silită în dosarul execuţional nr. 90/2002, pentru suma de 238.000.000 lei, adică a popririi instituite la 8 august 2002, pe contul bancar al contestatorului, cu titlu de daune cominatorii.
Conflictul negativ de competenţă s-a produs prin cele două hotărâri: sentinţa civilă nr. 2826 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei Sighişoara, în care se reţine că “se contestă însuşi titlul executoriu, respectiv înţelesul şi întinderea lui, contestând atât suma (...), cât şi caracterul daunelor”, şi sentinţa civilă nr. 335 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Tg. Mureş, prin care s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sighişoara, întrucât obiectul contestaţiei se referă la executarea silită propriu-zisă, situaţie în care conform art. 400 alin. (1) şi art. 373 C.proc.civ., competenţa este a judecătoriei.
Această soluţie a fost confirmată prin încheierea nr. 12 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş, deoarece se invocă executarea voluntară a obligaţiei de a face, astfel că poprirea instituită ar fi nelegală. Contra încheierii, intimata-creditoare a declarat recurs, pe temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susţinând generic că “prin reiterarea apărărilor formulate cu ocazia judecării fondului litigiului, contestarea daunelor cominatorii în ansamblul lor, precum şi cuantumul acestora, se vizează înţelesul şi întinderea titlului executoriu”.
Recursul este nefondat.
Conform art. 399 alin. (1) C.proc.civ., “împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie”, care se “introduce la instanţa de executare” [art. 400 alin. (1) C.proc.civ.]. Obiectul contestaţiei îl constituie, fară echivoc, actul de executare emis pentru înfiinţarea popririi, de către executorul judecătoresc, iar motivul priveşte executarea voluntară în natură a obligaţiei de a face, instituită prin titlul executoriu, ceea ce atrage inadmisibilitatea executării daunelor cominatorii.
Drept urmare, încheierea recurată a soluţionat corect conflictul negativ creat printr-o eroare de apreciere a obiectului contestaţiei la executare, stabilit clar de către contestatoare.
| ← Contestaţie la executare. Poprire. Calitate procesuală... | Poprire. Actualizarea creanţei de către executorul... → |
|---|
