Executarea silită a unei creanţe fiscale în contextul în care nu s-a emis în prealabil o decizie de impunere în condiţiile legii

Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă civilă nr. 1714 din data de 08.10.2013

Sentința civilă nr. 1714/08.10.2013

Contestație la executare

Executarea silită a unei creanțe fiscale în contextul în care nu s-a emis în prealabil o decizie de impunere în condițiile legii.

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 7.06.2013 sub nr.-/257/2013 contestatorul G. N. a formulat în contradictoriu cu intimatele C. J.A. S. S. și A. F. P. M. contestație la executare solicitând anularea titlului executoriu nr.3230020015042856 și a somației nr.32/3/2/2013/323020019707093 emise de A. F. P. M. precum și a executării silite înseși; totodată, solicită restituirea taxei judiciare de timbru în temeiul art.23 alin.1 lit.e din Legea 146/1997. Cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu o taxă de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că în data de 29 mai a găsit în cutia poștală somația și titlul executoriu contestat prin care i s-a adus la cunoștință faptul că trebuie să achite suma de 136 lei în baza acestor acte și penalități la o datorie de 3.106 lei.

Menționează că, în conformitate cu dispozițiile art.85 din Codul de pr.fiscală, nu există titlu executoriu deoarece nu există o decizie de impunere în baza căreia să fie obligat la plata sumei de 3.106 lei către C.A.S. S. reprezentând obligații fiscale; nu există nici o dovadă că i s-ar fi adus la cunoștință că datorează această sumă, așa încât întreaga executare silită este nulă și în dosarul de executare nr.32/30/2/2013/323020019707093 debitul principal este prescris.

Codul de procedură fiscală este cel care stipulează la art.130 alin.(1) că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani conform principiului accesorium sequitur principalem și prezentele dobânzi sunt prescrise ca urmare a transformării obligației principale în obligație naturală.

În baza argumentelor prezentate consideră că datoria în cuantum de 136 lei din dosar de executare nr.32/30/2/2013/323020019707093 este prescrisă și întreaga executare silită nelegală.

În drept a invocat dispozițiile art.711-719 și urm.Cod pr.civilă, art.85 și urm.Cod pr.fiscală, art.172, 173 și 174 Cod pr.fiscală.

În probațiune a solicitat comunicarea tuturor actelor execuționale pentru determinarea debitului din dosarul execuțional nr.32/30/2/2013/323020019707093 al AFP M. și a depus copie buletin contestator, copia somației și a titlului executoriu atacat, plicul cu dovada comunicării și un înscris cu privire la debit.

Prin întâmpinarea depusă la data de 24 iulie 2013 intimata A. F. P. M. a solicitat respingerea contestației la executare ca netemeinică.

Față de aspectul ce se invocă prin contestație în sensul că datoriile existente în evidența fiscală, reprezentând accesorii contribuții asigurări sociale de sănătate și creanțe principale preluate de la CNAS, în valoare totală de 2.725 lei (la data de 15.07.2013), nu au fost anterior comunicate contestatorului printr-o decizie de calcul accesorii sau decizie de impunere, arată intimata că suma contestată (136 lei) pentru care s-a comunicat somația reprezintă diferența de accesorii calculate până la data de 31.12.2012 pentru creanța neachitată preluată de CNAS, în sumă de 1.176 lei, debit principal. Sumele cu care figurează în evidența fiscală contribuabilul-contestator sunt transferate conform Ordinului Comun nr.806/608/934/2012, încheiat între M. F., C.A. S. și respectiv C.N.P., ordinul reglementând procedura de predare/primire către ANAF a creanțelor reprezentând contribuțiile de la aceste instituții.

Se mai precizează de către AFP M. că dosarele trebuie transferate acestei instituții de către CAS până la data de 31.12.2013, până în prezent efectuându-se doar transmisia electronică a datelor. În luna iunie 2013 s-a început de către CNAS transferarea faptică a dosarelor deținute de aceștia, pentru contribuabilii cu obligații restante, dar dosarul contestatorului a fost returnat instituției predatoare pentru completare. AFP M. are la dispoziție doar copii xerox după o parte din documentele de la CNAS (retransmise în data de 22.07.2013), reprezentând decizia de impunere nr.12109.1/31.05.2012 din care rezultă că contestatorul datorează o contribuție la FNUASS în sumă de 1.496 lei, aferentă veniturilor din activități independente din perioada 2007-2010 și respectiv decizia de calcul accesorii nr.12109.3/31.05.2012, decizii primite conform confirmării de primire la data de 06.07.2012.

Așadar, susținerea contestatorului este nefondată întrucât actele administrativ fiscale de impunere, cât și cele privind executarea silită i-au fost comunicate conform procedurilor legale.

În probațiune s-au depus copii certificate după înscrisurile din dosarul de executare, și anume: deciziile de impunere și de calcul accesorii emise de CNAS, cu dovada comunicării lor; procesul verbal de retur dosar CNAS.

În ceea ce privește deciziile de impunere anterioare datei de 01.07.2012 privind contribuțiile la FNUASS pentru care contestatorul trebuia să se adreseze CNAS S. și apoi în contencios, întrucât CNAS în calitate de unitate predatoare nu le-a transmis faptic dosarul contestatorului, în baza autorizării D. G. F.P. a Jud. S. nr.35315/10.07.2013 și în temeiul art.72-74 din Codul de procedură civilă, AFP M. a formulat cerere de chemare în garanție a C. A. S. S.

În motivarea cererii de chemare în garanție (scutită de plata taxei de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013) se arată că AFP M. este cesionar a creanțelor privind contribuțiile la asigurările de sănătate și pensii, iar actele de executare silită au fost întocmite și transmise contestatorului cu respectarea prevederilor legale și obligațiilor de serviciu, obligațiile fiscale contestate fiind rezultatul actelor administrativ fiscale întocmite de chemata în garanție.

ANAF-ul prin organele fiscale teritoriale și conform Ordinului Comun nr.806/608/934/2012 poate să se subroge în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CNAS, în condițiile în care dosarele ar fi preluate și faptic de la instituția predatoare iar în dosar, procedurile legale de întocmire și comunicare ar fi îndeplinite corect de către aceasta, conform art.44 din OG nr.92/2003 rep.

Întrucât până la data promovării contestației la executare dosarul contestatorului nu a fost pus la dispoziția AFP M., în vederea efectuării verificărilor, se solicită admiterea cererii de chemare în garanție iar în cazul admiterii contestației la executare cu privire la contribuțiile la FNUASS, obligarea chematei în garanție la suportarea eventualelor pretenții și cheltuieli de judecată.

În baza art. 223(3) Cod pr. civilă solicită judecarea în lipsă.

La data de 25 iulie 2013 intimata C.J.A.S.S. a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința sa întrucât începând cu data de 1 iulie 2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX^2 Cod fiscal revine A. N. A. F.

Pe fond solicită respingerea contestației, arătând că contestatorul figurează în evidențele ANAF ca persoană care realizează venituri din activități independente, iar OUG nr. 44/2008 stabilește condițiile în care aceste categorii de persoane au acces la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului, și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale de familie. Mai arată că potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, în vederea stabilirii și achitării contribuției la FNUASS persoanele care realizează venituri din activități independente sunt obligate de a contribui la FUNASS prin plata cotelor de contribuție la asigurările sociale de sănătate.

În drept invocă OUG 125/2011, Legea nr. 95/2006, Ordinul CNAS nr. 617/2007, OG nr. 92/2003, Legea nr. 571/2003, art. 205-208, 714 Cod pr. civilă.

În baza art. 411 al.1 Cod pr. civilă solicită judecarea și în lipsă.

În probațiune depune deciziile de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și nr.12109.3/31.05.2012, dovada comunicării acestor decizii contestatorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de către intimata A. F. P. M. la data de 1 august 2013, se arată cu privire la excepția invocată de CJAS S. faptul că, în situația admiterii cererii de chemare în garanție, această instituție primește calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Se mai arată de către AFP M. că potrivit ordinului comun precizat, de la data de 01.07.2012 se subrogă în toate drepturile și obligațiile viitoare privind contribuțiile FNUASS în ce privește executarea silită a acestora, dar nu și în modul de întocmire și comunicare al deciziilor de impunere întocmite de CJAS S. înainte de această dată, întrucât nu are posibilitatea nici legală și nici practică prin programul IT transmis de a le modifica sau anula pentru varii motive.

Cu privire la motivele de fond invocate de CJAS S., AFP M. arată că sunt de acord solicitând să fie admise întrucât CJAS S. întărește dovezile transmise către AFP M. prin programul informatic și în baza cărora au procedat la executarea silită a contestatorului.

Contestatorul a formulat la rândul său răspuns la întâmpinare la data de 6.08.2013 prin care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a C. J.A.S. S. deoarece actele în baza cărora se face executarea aparțin acestei creditoare, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, lăsând la aprecierea instanței cu privire la cererea de chemare în garanție. Pe lângă motivele invocate în contestație se arată în plus că nu este adevărat că a primit în 06.07.2012 decizia de impunere deoarece confirmarea de primire nu poartă data poștei și nici dovada că aceasta a fost trimisă prin poșta română. Mai mult, se contestă de către contestator semnătura de pe confirmarea de primire și se solicită procedura verificării de scripte conform art.301-308 Cod procedură civilă.

La data de 14 august 2013 C.J.A. S.S. a depus precizări referitoare la cererea de chemare în garanție formulată de intimata AFP M. prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința sa, motivat de faptul că începând cu data de 1 iulie 2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX^2 Cod fiscal revine A. N.A. F. A.N.A. F. prin A. F. P. M. este instituția care încasează drepturile bănești reprezentând contribuțiile la fondul de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din desfășurarea activităților independente în temeiul actului normativ invocat, iar pe de altă parte, în temeiul aceluiași act normativ, este instituția care are calitatea de a onora și obligațiile care rezultă în urma acestor litigii. Din aceste motive cererea de chemare în garanție formulată de intimata A. F. P. M. este neîntemeiată și pe cale de consecință solicită a fi respinsă. De asemenea, consideră că nu sunt motive întemeiate ca CJAS S. să suporte eventualele pretenții și cheltuieli de judecată solicitate de contestator.

Apreciază că A. N. A. F. prin A. F. P. M. are calitate procesuală pasivă în această cauză și nu C.A. S. S., motiv pentru care solicită scoaterea sa din cauză. Întrucât actele de executare contestate sunt emanația exclusivă a intimatei AFP M. solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CAS S..

În aplicarea OUG 125/27.12.2011 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, întrucât începând cu data de 1 iulie 2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap.II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine A. N. A. F., C. A. S. S. a predat D. G. F. P. S. dosarul original referitor la contestator pentru a doua oară la data de 29.07.2013 (prima predare a acestui dosar s-a realizat la data de 5 iunie 2013).

CAS S. a pus la dispoziția AFP M. dosarul referitor la contestator pentru a doua oară la data de 29.07.2013, însă AFP M. a refuzat primirea acestui dosar deși dosarul conține dovada primirii deciziilor de impunere de către contestator, prin poștă cu confirmare de primire.

În drept invocă: OUG 125/2011, Legea nr.571/2003, art.149 alin.(1), art.411 alin.(1) Cod pr.civilă.

În probațiune s-au depus în copie certificată: dovezile care atestă încercările repetate ale CAS S. de a preda AFP M. dosarul referitor la contestatorul G. N. (proces verbal de primire încheiat între AFP M. și CAS S. nr.57106/10945/05.06.2013, respectiv nr.7521/14601/29.07.2013); adresa AFP M. de refuz nr.66459/02.07.2013 a dosarului contestatorului; deciziile de impunere emise de CAS S. pe numele contestatorului cu dovada comunicării lor către contestator prin poștă, cu confirmare de primire semnată de acesta la data de 06.06.2013.

La primul termen de judecată contestatorul a formulat o precizare la contestația la executare promovată, în baza art.204 Cod de procedură civilă, solicitând anularea titlului executoriu nr.3230020015042294 și a somației nr.32/3/2/2013/323020019707093 emise de A. F. P. M., precum și a executării silite începute în baza deciziei de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și deciziei nr.12109.3/31.05.2012 pentru suma de 3106 lei, restituirea taxei de timbru și cheltuieli de judecată.

Susținerile în motivarea cererii completatoare au fost în principiu aceleași, în sensul că, neexistând o decizie de impunere în baza căreia să fie obligat contestatorul la plata sumei de 3106 lei către CNAS și nu există nici o dovada că i s-a adus la cunoștință că datorează această sumă. Nu există titlu executoriu, iar debitul principal este prescris deoarece datoria rezultă dintr-o creanță începând cu 15.03.2007, trecând termenul de 5 ani prevăzut de art.135 Cod de procedură fiscală.

În baza argumentelor prezentate datoria contestatorului în cuantum de 138 lei din dosar de executare nr.1720923322242 precum și suma de 3.106 lei care a fost impusă în baza deciziei de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și deciziei nr.12109.3/31.05.2012 sunt prescrise și întreaga executare silită este nelegală.

La data de 23.09.2013 CJAS S. a depus precizări prin care invocă din nou excepția lipsei calității procesuale pasive în ce o privește pentru aceleași motive expuse în întâmpinare și precizarea la cererea de chemare în garanție.

Referitor la susținerile contestatorului în sensul că actele de executare silită au fost începute în baza Deciziei de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și nr.12109.3/31.05.2012 (decizii care nu fac obiectul acestei acțiuni) menționează că "decizia de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și nr.12109.3/31.05.2012 au fost comunicate reclamantului și primite de acesta la data de 06.07.2012 conform confirmării de primire și borderou"; anexate precizării.

Atașat precizării intimata a depus decizia de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și nr.12109.3/31.05.2012, confirmarea de primire a acestor decizii și borderou de predare corespondență.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit înscrisurilor de la filele 5-6 dosar, la data de 29 mai 2013 au fost comunicate contestatorului titlul executoriu nr.323020015042856/21.05.2013 însoțit de somația de executare nr.32/30/2/2013/323020019707093 emise de către intimata A. N. A. F. A. F. P. M. pentru suma de 136 lei. Această sumă reprezintă, conform susținerilor intimatei AFP M., accesorii calculate la contribuțiile de asigurări de sănătate pentru perioada 31.05.2012-31.12.2013, preluate de la CNAS, in valoare totala de 2.725 lei.

Prin decizia de impunere nr.12109.1/31.05.2012 s-a stabilit o contribuție privind obligațiile de plata ale contestatorului către FNUASS de 1.496 lei, iar prin decizia nr.12109.3/31.05.2012 s-au calculat majorări și penalități de întârziere aferente de 1.398 lei (filele 36-40 dosar).

Preluând aceste creanțe în baza Ordinului comun nr. 806/06.06.2012, 934/06.06.2012 și 608/13.06.2012 al M. F. P., M. S. și M. M., F. și P. S., pe baza deciziei de impunere nr.12109.1/31.05.2012, AFP M. a emis titlul executoriu și somația mai sus menționate, comunicate contestatorului, așa cum s-a arătat mai sus.

Pentru a deveni titluri executorii, deciziile de impunere trebuie comunicate contribuabilului, potrivit art. 44 alin. 2 din OG 92/2003 și numai după ce ele devin titluri se va putea trece la executarea silită, aceasta pentru a da posibilitatea contribuabilului de a formula contestație, ca o cale administrativă de atac, potrivit art. 205 Cod pr. fiscală, iar împotriva deciziei emise în soluționarea contestației să se poată adresa instanței de contencios administrativ, dacă este cazul.

Se susține de către intimată că decizia de impunere nr.12109.1/31.05.2012 și decizia nr.12109.3/31.05.2012 au fost comunicate contestatorului la data de 6.07.2012, depunându-se în dovedire o confirmare de primire (fără a se specifica ce anume se comunică), având semnătura contestatorului (pe care acesta însă o contestă) și data înscrisă de 6.07.201. Așadar nu este specificat anul, în condițiile în care nici nu există aplicată vreo ștampilă poștală sau a vreunei societăți de profil. In ceea ce privește data primirii, respectiv anul, se indică în întâmpinare că aceasta ar fi 2013 (fila 47 dosar - caz în care s-ar fi comunicat după emiterea actelor de executare contestate) sau 2012 (în alte precizări ale intimatelor).

In aceste condiții se apreciază că deciziile nu au fost comunicate în mod legal și nu se cunoaște dacă s-a făcut comunicarea. Deși s-a depus un borderou privind comunicarea, acesta emană de la partea intimată, este ilizibil și nu se poate descifra cine și cum anume a făcut livrarea (dacă s-a făcut). In aceste condiții nu va fi luat în considerare. De altfel intimata nu a precizat niciodată prin cine s-a făcut comunicarea deciziei de impunere către contestator, or tot litigiul de față se circumscrie acestei probleme și trebuia să aducă lămuriri în acest sens, dacă această livrare s-ar fi efectuat.

Titlul de creanță nu a devenit astfel titlu executoriu, iar intimata A. F. P. M. nu putea începe executarea silită, emițând ea un alt titlu executoriu care nu avea la bază un titlu de creanță devenit titlu executoriu.

Pentru aceste motive, în baza art. 172 și urm. C. pr. Fiscală, instanța va admite contestația și va dispune anularea formelor de executare îndeplinite de către intimată, respectiv somația nr. 32/30/2/2013/323020019707093 și titlul executoriu nr.323020015042856 emise de intimata A. F. P. M. la data de 21.05.2013 și orice alte forme de executare silită pornite în baza deciziei de impunere nr.12109.1/31.05.2012.

Cât privește cererea de anulare a titlului executoriu nr.3230020015042294, solicitată de către contestator prin cererea precizatoare, se constată că acest act nu se regăsește la dosarul cauzei și nu privește cauza, motiv pentru care această cerere va fi respinsă.

Referitor la cererea de chemare în garanție a CJAS S. formulată de către intimata A. F. P. M., instanța constată că potrivit Ordinului comun nr. 806/06.06.2012, 934/06.06.2012 și 608/13.06.2012 al M. F. P., M. S. și M. M., F. P. S., pentru contribuțiile sociale prevăzute la al.1, procedurile de executare silită aflate în derulare la data de 1 iulie 2012 vor fi continuate de ANAF care se subrogă în drepturile și obligațiile caselor de asigurări sociale, actele îndeplinite anterior rămânând valabile. Conform prevederilor alin. 10 al art. V "pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), A. N. A. F. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată";.

Aceste reglementări presupun că odată cu intrarea în vigoare a protocolului, C. J. A. S. S. nu mai are calitate procesuală în cauzele privind recuperarea creanțelor datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX^2 al Codului fiscal, ceea ce înseamnă că nu are calitate nici în cererea de chemare în garanție, așa încât excepția lipsei calității sale pasive urmează a fi admisă în baza art.248 Cod de procedură civilă, cererea de chemare în garanție urmând a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive în cererea privind contestația a intimatei C.J.A.S. S., invocate de către aceasta, din aceleași considerații mai sus arătate, precum și având în vedere faptul că actele de executare atacate nu sunt emise de această instituție, va fi admisă în baza art.248 Cod de procedură civilă și se va respinge contestația față de CJAS S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În baza art. 45 lit. f din OUG nr.80/2013 se va dispune restituirea către contestator, la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, a taxei judiciare de timbru aferente contestației , în sumă de 194 lei.

Cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, au fost de 500 lei, conform chitanței de la fila 113 emisă la data de 25.09.2013, însă față de complexitatea medie a cauzei, de faptul că s-a acordat un singur termen de judecată (din cauza contestatorului care a depus cerere precizatoare), în baza art.451 al.2 Cod de procedură civilă, va reduce onorariul de la 500 lei la 400 lei și va obliga intimata A. F. P. M. la plata cheltuielilor de judecată de 400 lei către contestator.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Executarea silită a unei creanţe fiscale în contextul în care nu s-a emis în prealabil o decizie de impunere în condiţiile legii