Transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii
| Comentarii |
|
Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă civilă nr. 1182 din data de 13.06.2013
Sentința civilă nr. 1182/13.06.2013
Despăgubiri
Transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2012, reclamanta S.C. D. E. SRL M., cu sediul în M., str. N. I. nr. - , jud. S., a chemat în judecată pe pârâtul T. A., dom. în M., str. S., nr. -, jud. S., solicitând următoarele :
- obligarea pârâtului la plata sumei de 17.080 EUR , echivalentul a 73.135 lei, la un curs
BNR de 4,2819 lei/EUR valabil la 27.10.2010, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a autoturismului marca C. J. C. L. cu nr. de înmatriculare SB- , pentru perioada 27.10.2010-02.11.2011;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 4.109 lei, reprezentând dobânda legală aferentă
sumei de 73.135 lei calculată în baza dispozițiilor OG 9/2000 și OG 13/2011 pentru perioada 27.10.2010- 02.11.2011.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că autoturismul mai sus-identificat constituie proprietatea sa, fiind achiziționat în 04.06.2007 din G.. Ulterior achiziționării autoturismului, acesta a fost predat pârâtului spre folosință pe parcursul derulării contractului încheiat cu SC A. M. SRL . Pretinde reclamanta că lucrările au fost întrerupte în anul 2009, iar pârâtul, deși somat să restituie autoturismul , a refuzat, continuând să-l folosească. Această somație a fost notificată și prin executorul judecătoresc , însă, pârâtul tot nu a restituit mașina. Prin urmare s-au adresat instanței judecătorești care potrivit sentinței nr.345/ 18.02. 2011, pronunțată de Judecătoria Mediaș, a obligat pe pârât să restituie autoturismul sub sancțiunea perceperii unor daune cominatorii de 100 lei/zi ,începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data îndeplinirii efective a obligației de restituire. Susține reclamanta că pârâtul a predat mașina numai în data de 02.11.2011, dată până la care i se cuvine a primi compensație pentru lipsa de folosință a autoturismului. Prejudiciul a fost evaluat funcție de tariful de 1.400 EUR practicat pentru închirierea unui astfel de automobil, pentru perioada aferentă din 27.10.2010- 02.11.2011, iar pârâtul este răspunzător de acoperirea acestei pagube.
În drept, s-au invocat prev.art.998-999 C. civil ; OG 9/2000; OG 13/2011.
În probațiune reclamanta a arătat că se prevalează de proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza contabilă.
La cererea introductivă au fost atașate o serie de înscrisuri constând în: factură fiscală; notificare ; sentința civilă nr.345/18.02.2011 a Judecătoriei Mediaș ; proces-verbal de
predare-primire; expertiză contabilă ; ofertă închiriere mașină.
Pârâtul a depus întâmpinare - fila 35 dosar, solicitând respingerea cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pe cale de excepție a invocat prematuritatea acțiunii pe considerentul lipsei îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere. Pe fond, pârâtul a susținut că nu există nici un prejudiciu în patrimoniul reclamantei deoarece obiectul acesteia de activitate este de construcții și nicidecum pentru transportul de persoane . Mașina are numai câteva locuri, fiind un autovehicul pentru turism, nefiind dotată pentru transportul de materiale. În perioada respectivă toate cheltuielile de întreținere ale mașinii au fost suportate de dânsul , iar hotărârea obținută are efect constitutiv și nu declarativ de drepturi. Mai arată pârâtul că cererea reclamantei este oricum exagerată fiind lipsită de realism și fondată pe speranța deșartă de a paraliza efectele unei alte hotărâri judecătorești prin care i-a fost recunoscut dreptul de a primi o sumă de 30.000 Euro de la asociatul reclamantei și un alt asociat al unei alte firme. După predarea mașinii, autovehiculul a fost lăsat în garaj, nefiind folosit în toată această perioadă, iar ulterior a fost și vândut. Mașina este total amortizată , întregul preț fiind deductibil ca și cheltuială, iar valoarea daunelor pretinse reprezintă aproximativ jumătate din valoarea de catalog a mașinii ,în condițiile în care valoarea ei a fost amortizată, fapt ce denotă că se încearcă o îmbogățire fără just temei.
În probațiune, pârâtul a precizat că solicită încuviințarea probei cu interogatoriu, martorul C. D. și eventual expertiza.
Prin cererea precizatoare depusă la fila 42 dosar, pârâtul , prin reprezentanții săi, a arătat că invocă și excepția autorității lucrului judecată față de sentința civilă nr.345/11.02.2012 a Judecătoriei Mediaș.
În dezbaterea procesului au fost administrate probe respectiv la cererea reclamantei a fost efectuată o expertiză contabilă, iar la cererea pârâtului au fost audiați martorii D. D. și C. D. -filele 69-72 dosar, și interogatoriul reclamantei - filele 53,55 dosar.
Asupra excepției prematurității, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 21.02.2013- fila 47 dosar, în sensul respingerii ei, iar excepția autorității lucrului judecat a fost unită cu fondul.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În cursul anului 2010, între părțile litigante s-a mai purtat un proces legat de autoturismul marca J. C. L. cu nr. de înmatriculare SB- , proces finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr.345 /18.02.20111 a Judecătoriei Mediaș. Prin această hotărâre pârâtul a fost obligat, pe temeiul art.480 C. civil, să restituie reclamantei autoturismul mai sus-identificat, sub sancțiunea perceperii de daune cominatorii de 100 lei/zi începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data îndeplinirii efective a obligației de restituire.
Autoturismul a fost restituit de pârât în data de 02.11.2011, iar prin cererea de față, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a autovehiculului pentru perioada 27.10.2011- 02.11.2011, ce se ridică la suma de 73.135 lei, raportat la chiria practicată pentru închirierea de autovehicule.
Pârâtul s-a opus la orice fel de despăgubire considerând că pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii , deținerea autoturismului nu poate fi considerată decât legală, sentința având caracter constitutiv și nicidecum declarativ de drepturi, iar pentru perioada ulterioară, până la predare, prejudiciul nu există, mașina nefiind închiriată ci lăsată într-un garaj, după care a fost vândută.
Principiul de drept este că orice hotărâre judecătorească de regulă constată drepturi preexistente, deci are caracter declarativ, și numai hotărârile pronunțate în acțiunile în constituire de drepturi creează situații juridice noi și își produc efectele numai pentru viitor.
În cazul de față, deși sentința pronunțată, a fost fondată pe aplicarea art.480 C. civil, deci pe recunoașterea unui drept preexistent, acela de proprietate, totuși se constată că ea are efect constitutiv de drepturi și nu declarativ, în contextul în care, litigiul a fost determinat de deținerea autoturismului de către pârât peste termenul pentru care reprezentantul reclamantei i l-ar fi lăsat pentru folosință. Tot din considerentele sentinței aminte, care se opune părților cu forța sa obligatorie rezultă că instanța a stabilit cu puterea lucrului judecat că pentru lipsa de folosință a autoturismului reclamanta urmează să primească drept compensație daune cominatorii de 100 lei/ zi, începând numai cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației efective de restituire a autoturismului. Instanța a mai arătat că a avut în vedere că lipsa de folosință a autoturismului poate crea o pagubă reclamantei la nivelul sumei de 100 lei pe zi, din care aceasta s-ar putea îndestula în cazul refuzului de restituire și în cazul în care se va face dovada pagubei.
Prin urmare, conform hotărârii menționate, reclamanta este îndreptățită a primi despăgubiri pentru lipsa de folosință numai de la data rămânerii definitive a sentinței amintite și până la predarea efectivă a autoturismului, ceea ce în concret înseamnă perioada 18.02.2011- 02.11.2011, data restituirii.
Pentru această perioadă, reclamanta a cuantificat valoarea pagubei reale , solicitând astfel transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, raportându-se la tariful de 1.400 EURO/ lună, practicat pentru închirierea unor astfel de automobile, de către firme ce se ocupă cu astfel de activități, sens în care au fost depuse și o serie de oferte - filele 25-26 dosar. Pârâtul a susținut că acest criteriu nu este unul obiectiv din moment ce firma reclamantă are ca obiect de activitate executarea de construcții și nicidecum de transport.
Martorii C. D. și D. D., în declarațiile lor de la filele 69, 70 și 71 dosar, au relatat că de fapt această mașină fusese achiziționată pe timpul cât pârâtul a colaborat cu reprezentantul reclamantei, ca și o recompensă pentru contractele pe care i le va aduce. Martorul D. relatează că mașina aceasta este un automobil de lux, pretabil să asigure deplasarea unor persoane cu funcții din conducerea unei firme și nicidecum pentru transport sau alte activități comerciale. Tot acest martor relatează că pârâtul a folosit mașina în deplasările sale pe șantierul A. M., ocazional , transportând la șantier și unele scule de mici dimensiuni, în portbagajul mașinii. Martorul C. D. de asemenea relatează că uneori pârâtul transporta și muncitori pe șantier și diferite scule gen : mașină de găurit, flex, care încăpeau în portbagaj. Ambii martori au arătat că autovehiculul acesta a fost folosit de pârât , și în interesul său personal, dar că majoritatea cheltuielilor cu întreținerea erau suportate din fondurile personale ale pârâtului.
Toate aceste împrejurări, denotă că, în fapt, acest autoturism a fost achiziționat cu scopul de a asigura o mașină de serviciu pârâtului, pe perioada relațiilor de colaborare, respectiv a desfășurării lucrărilor la șantierul A. M., după cum s-a stabilit și prin sentința civilă nr.345/18.02.2011 a Judecătoriei Mediaș. Acest lucru denotă că înainte de pronunțarea sentinței , autoturismul nu a fost niciodată dat spre închiriere la alte firme, iar după restituirea lui, de asemenea nu s-a făcut dovada că ar fi fost închiriat, fiind de altfel, vândut.
Prin urmare, criteriul de care s-a prevalat reclamanta acela al chiriei practicate de firme de profil, reprezintă un element pentru evaluarea unui prejudiciu eventual și nicidecum a unui prejudiciu real . În răspunderea civilă delictuală și transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, prejudiciul trebuie să fie unul real .
Totuși, reclamanta în mod cert a fost privată de folosința autoturismului proprietatea sa, chiar și ulterior pronunțării hotărârii judecătorești prin care pârâtul a fost obligat să restituie autovehiculul, fiind îndreptățită a-l avea chiar și numai pentru a-l ține în garaj aceasta pentru simplul motiv că era bunul său. În contextul acestei situații, a înlătura dreptul la orice compensație al reclamantei ar însemna a goli de conținut sancțiunea stabilită prin hotărârea judecătorească anterioară, de percepere a daunelor cominatorii.
În consecință, instanța apreciază la fel ca și prin sentința anterioară că suma de 100/lei pe fiecare zi de întârziere, reprezintă un criteriu obiectiv pentru determinarea daunelor compensatorii la care ar fi îndreptățită reclamanta pentru lipsa de folosință a autoturismului, fiind corespondentă serviciului pentru care autoturismul respectiv a fost folosit și anume ca mașină de serviciu pentru deplasările persoanelor cu funcții, precum și a tarifelor practicate de mijloace înlocuitoare gen taxi, dată fiind lipsa autovehiculului.
Potrivit expertizei contabile fila 85 dosar, suma aferentă perioadei 18.02.2011- 02.11.2011 este de 25.700 lei, sumă la care, pârâtul va fi obligat să o plătească reclamantei cu titlu de daune compensatorii.
Reclamanta a solicitat ca la despăgubirile solicitate să fie percepute și dobânzile legale. Perioada pentru care s-au cerut dobânzile a fost menționată ca fiind pentru intervalul 27.10.2010-02.11.2011, nu și ulterior acestei date. Se apreciază că creanța reclamantei nefiind certă și lichidă, la data când a fost pronunțată sentința anterioară, ea nu poate fi purtătoare de dobânzi. Creanța a devenit certă și lichidă numai la această dată, însă reclamanta nu a solicitat dobânzi în continuare ,așa încât, în respectarea principiului disponibilității nu pot fi acordate.
În baza art.276 C. pr. civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 39 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor încuviințate, compensând restul cheltuielilor de judecată.
Referitor la excepția invocată a autorității lucrului judecat invocată de pârât, instanța o va respinge constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1201 C. civil, întrucât obiectul cererii de față este diferit, constând în transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, dar așa după cum s-a menționat ceea ce s-a stabilit prin sentința anterioară a intrat în puterea lucrului judecat, așa încât dispozițiile ei se impun ca și o consecință firească a efectelor unei hotărâri judecătorești și a forței sale obligatorii, după cum s-a arătat mai sus.
În baza art. 202 alin.2 C.pr.civilă se va stabili suma de 1.200 lei ca fiind taxa aferentă expertizei efectuată de expertul B. M. .
| ← Netemeinicia cererii de restituire a unei prestaţii contractuale | Executarea benevolă a unei obligaţii stabilite printr-o... → |
|---|
