Exercitarea autorităţii părinteşti. Aplicabilitatea dispoziţiilor Noului Cod Civil.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 435 din data de 18.09.2013
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevederile art. 396-404 din Noul Cod Civil, referitoare la efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori, sunt aplicabile și cererilor de divorț formulate înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil și aflate pe rolul instanțelor de judecată în căile de atac.
Potrivit art. 397 Cod civil, după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Prin urmare, fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună, prezumție ce nu poate fi răsturnată decât printr-o argumentație extrem de serioasă.
Decizia civilă nr. 435 din 18.09.2013 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 5838/233/2010, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.G. desfacerea căsătoriei, încredințarea spre creștere si educare a minorului C.C.S. născut la data de 29.10.1999, obligarea paratului la plata unei pensii de întreținere în beneficiul minorului si revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul in anul 1998, iar din relația acestora a rezultat minorul C.C.S., născut la data de 29.10.1999. Relațiile de familie sunt grav si iremediabil vătămate ca urmare a faptului ca pârâtul devenea foarte violent în urma consumului excesiv de alcool.
Prin sentința civilă nr. 4198/24.04.2012, Judecătoria Galati a admis cererea principală având ca obiect "divorț";, a declarat desfăcuta, din culpa exclusivă a pârâtului, căsătoria părților, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, a dispus ca reclamanta să exercite autoritatea părintească exclusivă asupra minorului C.C.S., a stabilit domiciliul minorului la domiciliul reclamantei, a dispus ca reclamanta sa acorde in natura întreținere minorului, in procent de 25% din veniturile realizate, pana la majoratul minorului, a obligat pe pârât să plătească reclamantei, in beneficiul minorului, o pensie de întreținere în cuantum de 25% din veniturile realizate, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată si pana la majoratul minorului.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a noului cod civil (Legea nr. 287/2009), "dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situații juridice subzista după intrarea in vigoare a Codului civil. Rezultă că, deși cererea a fost introdusa la instanța înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009, instanța trebuie sa aibă in vedere noile reglementari la momentul pronunțării, 13.12.2011.
Referitor la aspectul exercitării autorității părintești si stabilirea domiciliului minorului, instanța a apreciat că stabilirea domiciliului acestuia la mamă, respectiv la reclamantă, este în interesul superior al copilului, întrucât mama a reprezentat mereu o prezență constantă și susținută în viața fiului său, oferind acestuia întreținere, îngrijire de zi cu zi. De asemenea, potrivit avizului Autorității Tutelare, depus la dosarul cauzei, mama poate oferi condiții bune de creștere și educare minorului, iar in privința condițiilor locative se arată că aceasta locuiește într-un imobil cu trei camere si dependințe corespunzător mobilat. Paratul nu s-a prezentat la judecata si nu a dovedit interes pentru soluționarea acestui aspect.
Instanța a procedat la audierea minorului, potrivit dispozițiilor art. art. 396 alin. 2 din Noul Cod civil raportat la art.1441 din Codul de procedură civilă, acesta exprimându-și opțiunea de a locui cu mama.
Prin urmare, în temeiul art. 400 Noul Cod Civil, instanța a stabilit ca în urma divorțului, domiciliul minorului născut la data de 29.10.1999 să fie la mama acestuia. Deși art. 397 N.C.C. instituie ca regulă exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, atât timp cât aceștia nu-si vorbesc de foarte mult timp, astfel cum rezulta din probele dosarului, instanța a considerat că este improbabil ca după divorț părțile să colaboreze pentru exercitarea in comun a autorității părintești, cu atât mai mult cu cat tatăl este plecată din țară. Prin urmare, potrivit art. 398 N.C.C., instanța a dispus exercitarea autorității părintești in mod exclusiv de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul C.G., solicitând schimbarea in parte a sentinței apelate, in sensul desfacerii căsătoriei din culpa comună a părților si exercitarea in comun de către ambii părinți a autorității părintești.
Prin decizia civilă nr. 47 din 06.02.2013 a Tribunalului Galați a fost admis apelul formulat de pârât și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina comună a acestora și ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și au fost înlăturate dispozițiile contrare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, deși reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva a paratului, acuzându-l pe acesta de relații extraconjugale si de violență fizică si verbală, singura probă adusă în sprijinul acestor acuzații a fost declarația mamei sale audiată la fond, în calitate de martor.
In apel, martorul propus de pârât a declarat ca intre părți nu a existat nici un act de violență.
Tribunalul a apreciat că atât timp cat reclamanta a administrat o singura proba care nu se coroborează cu nicio alta proba din cauză, afirmațiile acesteia referitoare la violenta paratului sau la relațiile sale extraconjugale, apar ca nedovedite, astfel că, singurul motiv de divorț ce poate fi luat în considerare îl constituie despărțirea in fapt a părților, fără să fie dovedită culpa exclusivă a pârâtului.
In ceea ce privește exercitarea autorității părintești, tribunalul a apreciat că pârâtul a dovedit că este interesat de minor, că i-a trimis periodic bani reclamantei, că ține legătura telefonic cu minorul. Astfel, Tribunalul a constatat ca nu exista niciun motiv temeinic din care sa rezulte ca interesul superior al minorului ar fi ca autoritatea părinteasca sa fie exercitata in mod exclusiv de mama, atât timp cat cele reținute de instanța de fond au fost infirmate de probele administrate in faza apelului.
S-a mai reținut că, împrejurarea că pârâtul locuiește in străinătate nu este de natura a reprezenta un astfel de motiv întemeiat.
Împotriva deciziei civile nr. 47 din 06.02.2013 a Tribunalului Galați a declarat recurs reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, a susținut că în mod greșit cauza a fost soluționată potrivit dispozițiilor noului Cod civil în condițiile în care acțiunea a fost introdusă în anul 2010, înainte de intrarea în vigoare a acestuia, astfel că litigiul rămânea supus vechii reglementări.
Pe fond a susținut că în mod greșit au fost apreciate probele dosarului în ceea ce privește stabilirea culpei părților în destrămarea relațiilor de familie solicitând reanalizarea acestora cu consecința stabilirii culpei exclusive a pârâtului în desfacerea căsătoriei.
Reclamanta a criticat decizia Tribunalului și în ceea ce privește stabilirea autorității părintești comune asupra minorului, susținând că, atât timp cât pârâtul locuiește în Italia, nu realizează venituri și este dezinteresat total de copil, necontribuind la creșterea și educarea acestuia, soluția adoptată de instanța de apel nu se justifică.
A solicitat să se constate, în aceste împrejurări, că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească asupra acestuia să fie exercitată în mod exclusiv de mamă.
Prin decizia civilă nr. decizia civilă nr. 435 din 18.09.2013, Curtea de Apel Galați a respins recursul, reținând, în esență, următoarele:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Noului Cod civil (Legea nr. 287/2009), "dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situații juridice subzista după intrarea in vigoare a Codului civil";.
Rezultă așadar, că, deși acțiunea a fost introdusă la instanța de fond înainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, aceasta urmează a fi soluționată potrivit noii reglementări, atât instanța de fond, cât și cea de apel făcând din acest punct de vedere, o corectă aplicare a legii.
De altfel, prin decizia nr. 4 din 18.03.2013 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevederile art. 396-404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori, sunt aplicabile și cererilor de divorț formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil și aflate pe rolul instanțelor de judecată în căile de atac.
Cu privire la critica ce vizează culpa părților în destrămarea relațiilor de familie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată în recurs întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești, așa cum sunt acestea reglementate prin dispozițiile art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, critica respectivă vizând, în realitate netemeinicia deciziei atacate.
Or, potrivit art. 302 indice 1 Cod procedură civilă, în recurs pot fi analizate numai motive de nelegalitate nu și de netemeinicie a hotărârilor atacate.
Stabilirea unei alte culpe a părților în destrămarea relațiilor de familie presupune reanalizarea materialului probator administrat în cauză, aspect ce nu poate face obiect de preocupare pentru instanța de recurs.
În ceea ce privește autoritatea părintească asupra minorului, deși aparent și pentru a răspunde criticilor ce vizează acest aspect, este necesară reanalizarea situației de fapt prin prisma probelor administrate în cauză, instanța de recurs a constatat că totuși, acestea pot fi analizate dat fiind faptul că orice demers cu privire la minor se subsumează principiului interesului superior al acestuia, principiu care trebuie să primeze în toate hotărârile pe care instanța este chemată să le pronunțe.
Potrivit art. 397 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Prin urmare, fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentație extrem de serioasă.
Or, în speță, așa cum s-a reținut și de către instanța de apel, nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări deosebite care să justifice retragerea autorității părintești a pârâtului asupra copilului său.
Faptul că între părinți există neînțelegeri cu privire la modul concret de exercitare al autorității părintești și că pârâtul este stabilit în altă țară nu constituie motive pentru a acorda reclamantei autoritate părintească exclusivă.
Pe de altă parte, s-a dovedit că pârâtul a contribuit la întreținerea minorului, trimițând diferite sume de bani reclamantei și a păstrat legătura cu copilul astfel că este în interesul minorului să primească și mai departe îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți.
Pentru aceste motive, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamantă cu privire la legalitatea deciziei atacate, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de aceasta.
| ← Arestare preventivă. Infracţiuni pentru care legea prevede... | Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti → |
|---|
