„Motivele întemeiate” în sensul art. 507 din Noul Cod civil care justifică exerciţiul autorităţii părinteşti exclusive
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 446 din data de 18.09.2013
Fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună ce poate fi răsturnată doar printr-o argumentație extrem de serioasă.
În speță, comportamentul tatălui (sesizările repetate făcute la Poliție, Parchet, DGPASPC vizând pretinse abuzuri asupra copilului, toate respinse ca neîntemeiate), punerea fetiței în situații jenante față de alți copii, violențele exercitate asupra familiei lărgite, ca și relația extrem de încordată între foștii soți, sunt tot atâtea impedimente împotriva exercitării autorității părintești comune.
Decizia civilă nr. 446/R din 18.09.2013 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. 4587/19.06.2012 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 16363/196/2011 s-a respins cererea reclamantului I.I. și s-a admis cererea reconvențională a pârâtei C.C., dispunându-se ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora I.L.A.Z. născută la data de 26.11.2003 să se exercite numai de către pârâtă.
Prin decizia civilă 28/13.02.2013 s-a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
În prezenta cauză se reclamă de către apelant excluderea sa din viața minorei și necesitatea ca minora să beneficieze de condiții de creștere și dezvoltare, care nu îi pot fi asigurate decât de către apelant.
Probele administrate în primă instanță atestă în mod neîndoielnic că între părți există neînțelegeri cu privire la modul în care să fie crescută și educată minora.
Din pozițiile procesuale exprimate, inclusiv în calea de atac a apelului, se reține că relația dintre părți este tensionată. Deși ca adulți se prezumă că cei doi părinți pot suporta o asemenea atmosferă, Tribunalul apreciază că în planul exercitării în comun a autorității părintești comunicarea părților ar fi lipsită de efectul benefic scontat în viața minorei.
Chiar dacă minora este în vârstă de numai 9 ani, comportamentul apelantului așa cum a fost redat de aceasta este perceput ca un factor dăunător pentru viața sa socială. Instanța de control judiciar observă că atașamentul tatălui pentru copilul său subzistă, chiar dacă minora îl percepe sub aspect negativ, și apreciază totodată ca fiind de necontestat importanța rolului tatălui în viața copilului. La acest moment însă, părintele care poate răspunde nevoilor copilului, și pe cale de consecință în măsură să exercite autoritatea părintească este mama. Se are în vedere și faptul că raporturile dintre minoră și tată concretizate în programul de vizitare propus de acesta din urmă se pot reflecta într-un mod nefavorabil pentru dezvoltarea copilului.
Prin decizia civilă nr. 446/R din 18.09.2013 a Curții de Apel Galați s-a respins ca nefondat recursul, din următoarele considerente:
Potrivit art. 397 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
În mod excepțional, în condițiile articolului 398 Cod civil, "dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți";, situație în care celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și de a consimți la adopția acestuia. Aceste situații de excepție, care derogă de la principiul egalității și regula exercitării comune a autorității părintești nu poate fi reținută de instanță doar pe baza susținerii unuia dintre părinți și nici măcar a acordului dintre părți, ci trebuie verificată existența motivelor temeinice.
Prin urmare, fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentație extrem de serioasă.
Exercițiul autorității părintești după divorț constă în consultarea părinților la luarea deciziilor importante pentru copil (de exemplu, alegerea școlii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare), în timp ce cu privire la actele curente va decide părintele la care locuiește efectiv.
Codul civil nu reglementează foarte clar situațiile în care judecătorul poate dispune exercitarea autorității părintești de un singur părinte. Dificultatea rezidă în aprecierea "motivelor întemeiate";, altele decât cele menționate de articolul 507 NCC. În practică, au fost considerate astfel de motive consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de către unul dintre părinți sau stabilirea unuia dintre părinți în străinătate.
În speță, s-a făcut dovada existenței unor împrejurări deosebite, care să justifice retragerea autorității părintești a recurentului asupra copilului său. Astfel, potrivit situației de fapt, stabilite de instanțele de fond, ce nu poate face obiectul reevaluării în recurs, la acest moment comportamentul tatălui e perceput ca un element de stres pentru fetiță, generator de teamă și neliniște.
Repetatele sesizări făcute la Poliție, Parchet, D.G.P.A.S. și P.C., care s-au dovedit neîntemeiate, comportamentul nefiresc în prezența minorei, care a determinat punerea fetiței în situații jenante față de alți copii (de exemplu excluderea fetiței de la cursul de înot), violențele exercitate asupra bunicilor materni și mătușii, ca și relația extrem de încordată între foștii soți sunt tot atâtea impedimente împotriva exercitării autorității părintești comune, ce implică posibilitatea de cooperare și consultare a părinților în luarea deciziilor importante.
Aceleași considerente întemeiate pe comportamentul necorespunzător al tatălui au determinat ca programul de vizită încuviințat de instanță să aibă loc numai în domiciliul bunicilor paterni, reținându-se în motivarea sentinței civile 4073/20.05.2011 a Judecătoriei Brăila că tatăl este exagerat de afectuos și posesiv și manifestă un interes exagerat față de activitatea școlară și extrașcolară a minorei, care o determină pe aceasta să se teamă de tatăl său. În plus, acesta a dus-o în locuri inadecvate și a adus-o acasă la ore nepotrivite, ceea ce a determinat instanța să încuviințeze programul de vizită, fără luarea de la domiciliul bunicilor paterni.
Este evident că interesul fetiței este de a menține relațiile cu ambii părinți, în vederea păstrării rădăcinilor sale, dar la acest moment exercitarea dreptului de vizită în condițiile stabilite de instanță pare a fi singura soluție posibilă.
Este necesar ca tatăl să-și revizuiască atitudinea, să înceteze cu formularea repetată de plângeri penale sau sesizări către P.C., cu hăituirea fetiței și să încerce să se apropie cu delicatețe, căldură și responsabilitate de copil, pentru a-i câștiga încrederea. În acest sens extrem de utilă ar putea fi participarea tatălui la ședințe de consiliere psihologică, pentru că un specialist este cel mai în măsură să-l învețe cum să procedeze.
| ← Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti | Infracţiunea de refuz, împotrivire ori sustragere a... → |
|---|
