Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori; Obligaţii de întreţinere

Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 5397/12.09.2013 din data de 12.09.2013

Rezumatul speței:

1.Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe petenții V. T. A. și B. C. au solicitat instanței să ia act de acordul de mediere încheiat la data de 04.09.2013 la Birou de mediator H. C. V.

În cuprinsul acordului de mediere încheiat la data de 04.09.2013 s-a reținut că, din căsătoria lor, încheiată la data de 12.12.1991, a rezultat minora V. C. V., născută la data de 29.10.2000 în Satu Mare, iar prin Sentința civilă nr.429/09.02.2005 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în dosar nr.9202/2004 a fost desfăcută căsătoria părților și că minora V. C. V. a fost încredințată spre creștere și educare mamei ei.

Petenții arată că sunt de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, cu privire la minora V. C. V., ambii părinți având dreptul și îndatorirea de supraveghere a activității copilului.

De asemenea, sunt de acord ca împreună, să ia decizii cu privire la creșterea și educarea fiicei lor, cu privire la monitorizarea stării de sănătate și tratarea medicală a copilului, urmând să se informeze reciproc imediat ce apar modificări privind sănătatea psihică și fizică a copilului.

Prin prezentul acord, părțile convin ca fiica lor să nu fie supusă niciunei forme de abuz emoțional, fiecare dintre părinți având obligația de a sprijini relația acesteia cu celălalt părinte și de a nu prezenta o imagine negativă a celuilalt părinte.

Locuința minorei va fi la tatăl ei B. C. S.

Contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională se va realiza în natură, părinții, urmând să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională, fiecare părinte asigurând copilului toate cele necesare pe perioada cât copilul va locui la el.

Părțile stabilesc de comun acord un program de vizitare astfel:

Perioada vacanțelor de vară minora o va petrece la domiciliul mamei. Data exactă când aceasta va veni la mamă și va pleca de la domiciliul mamei se va stabili de către părinți de comun acord, tatăl B.C. S. urmând a suporta cheltuielile de călătorie ale fiicei minorei.

2.În cauză sunt incidente dispozițiile legale în materia medierii.

Potrivit art.59 alin.(2) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, "părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438-441 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.";

3.Analizând cererea formulată, prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză și raportat la depunerea acordului de mediere, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, că respectă voința liberă și neviciată a ambilor soți, și, după verificarea expresă a consimțământului acestora, în ședința camerei de consiliu din data de 12.09.2013, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a consfinți înțelegerea părților consemnată în acordul de mediere din data de 04 septembrie 2013 la Biroul de mediere H. C. V.

Ca atare, instanța va lua act de înțelegerea părților, potrivit căreia :

Autoritatea părintească cu privire la minora V. C. V., va fi exercitată în comun de ambii părinți, aceștia având dreptul și îndatorirea de supraveghere a activității copilului.

De asemenea, părțile sunt de acord ca împreună, să ia decizii cu privire la creșterea și educarea fiicei lor, cu privire la monitorizarea stării de sănătate și tratarea medicală a copilului, urmând să se informeze reciproc imediat ce apar modificări privind sănătatea psihică și fizică a copilului.

Prin prezentul acord, părțile convin ca fiica lor să nu fie supusă niciunei forme de abuz emoțional, fiecare dintre părinți având obligația de a sprijini relația acesteia cu celălalt părinte și de a nu prezenta o imagine negativă a celuilalt părinte.

Locuința minorei va fi la tatăl ei B. C. S.

Contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională se va realiza în natură, părinții, urmând să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională, fiecare părinte asigurând copilului toate cele necesare pe perioada cât copilul va locui la el.

Părțile stabilesc de comun acord un program de vizitare astfel:

Perioada vacanțelor de vară minora o va petrece la domiciliul mamei. Data exactă când aceasta va veni la mamă și va pleca de la domiciliul mamei se va stabili de către părinți de comun acord, tatăl B.C. S. urmând a suporta cheltuielile de călătorie ale fiicei minorei.

Prin urmare, instanța consfințește înțelegerea părților, V. T. A., și B. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.

Ia act de înțelegerea părților potrivit căreia autoritatea părintească cu privire la minora V. C. V., va fi exercitată în comun de ambii părinți, aceștia având dreptul și îndatorirea de supraveghere a activității copilului.

Părțile vor lua împreună decizii cu privire la creșterea și educarea fiicei lor, cu privire la monitorizarea stării de sănătate și tratarea medicală a copilului, urmând să se informeze reciproc imediat ce apar modificări privind sănătatea psihică și fizică a copilului.

Ia act de acordul părților potrivit căruia fiica lor să nu fie supusă niciunei forme de abuz emoțional, fiecare dintre părinți având obligația de a sprijini relația acesteia cu celălalt părinte și de a nu prezenta o imagine negativă a celuilalt părinte.

Stabilește locuința minorei la tatăl ei, B. C. S.

Contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională se va realiza în natură, părinții, urmând să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională, fiecare părinte asigurând copilului toate cele necesare pe perioada cât copilul va locui la el.

Ia act de programul de vizitare stabilit de părți de comun acord, după cum urmează:

Perioada vacanțelor de vară minora o va petrece la domiciliul mamei. Data exactă când aceasta va veni la mamă și va pleca de la domiciliul mamei se va stabili de către părinți de comun acord, tatăl B. C. S. urmând a suporta cheltuielile de călătorie ale fiicei minorei.

Ia act de renunțarea la calea de atac, conform art.404 alin.(1) C.pr.civ. Definitivă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori; Obligaţii de întreţinere