Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
Comentarii |
|
Judecătoria SATU MARE Sentinţă civilă nr. 4949/12.08.2013 din data de 12.08.2013
CONȚINUT SPETĂ
Rezumatul speței
1.Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 iulie 2013, reclamantul T. M. a solicitat instanței ca - pe calea ordonanței președințiale - să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta să se abțină de la schimbarea domiciliului minorului, în sensul de a nu-l scoate din țară fără acordul său și de a nu-i întocmi, fără acest acord, pașaportul, până la soluționarea definitivă a dosarului nr…. al Judecătoriei Satu Mare.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în urma divorțului dintre el și pârâtă, minorul T. B., născut la data de X a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale, pârâta din prezenta cauză, în favoarea tatălui fiind stabilit un program de vizitare.
În luna august a anului 2012, pârâta - fiind de câteva luni la muncă în Italia - l-a dus și pe minor, sub pretextul petrecerii vacanței, după care m-a informat că acesta va rămâne acolo cu ea, în mod permanent.
Pentru a-și vedea fiul, reclamantul s-a deplasat de mai multe ori în Italia, unde a constatat că minorul locuia cu sora pârâtei și concubinul acesteia, deoarece mama lui lucra într-o altă localitate, iar programul de lucru nu îi permitea să facă naveta, astfel încât își vedea copilul numai la sfârșit de săptămână, pentru o zi și o noapte.
În luna iunie a acestui an, pârâta i-a permis minorului să vină în vacanță în România, astfel încât acum acesta locuiește cu reclamantul, care îl ajută să treacă peste sentimentul de abandon pe care l-a resimțit minorul datorită faptului că mama s-a nu s-a îngrijit personal de creșterea și educarea lui.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art.919 C.pr.civ., iar în probațiune solicită depunerea la dosarul cauzei a depoziției minorului din data de 12 iulie 2013, în dosarul de fond, nr.7821/296/2013 și depune înscrisuri, constând în copia actului de identitate al reclamantului și certificatul de naștere al minorului.
2.În termenul legal, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii formulate de reclamant, învederând aspecte legate de greșita citare a pârâtei, sub numele purtat în timpul căsătoriei, cu indicarea numelui corect al pârâtei, aceste aspecte fiind lămurite cu ocazia primului termen de judecată.
Pe fond, pârâta își motivează apărările prezentând o altă stare de fapt, potrivit căreia, reclamantul a introdus acțiunea în dosarul nr.7821/296/2012 înainte ca ea să îl ducă pe minor în Italia. Subliniază că, prin sentința civilă nr.3872/10.06.2010 pronunțată în dosar nr.3793/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare, minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare ei.
De îndată ce reclamantul a aflat despre plecarea pârâtei în Italia, a promovat acțiunea pentru stabilirea domiciliului minorului la tată, înregistrată în dosarul nr.7821/296/2012, susținând că aceasta și-a abandonat copilul. În realitate, pârâta a plecat în Italia pentru că i s-a oferit ocazia unui câștig mai mare decât cel pe care îl realiza în România, dorind să îi ofere copilului un viitor mai bun. Așa cum susține în continuare, pârâta l-a dus pe minor în Italia numai după ce s-a asigurat că are toate condițiile să îl crească acolo.
Menționează că acesta a locuit la sora pârâtei și la prietenul acesteia, cei doi ajutând-o cu mare plăcere în creșterea și îngrijirea minorului, iar copilul, înscris fiind la școală în Italia, s-a acomodat foarte repede, a învățat limba italiană și a avut rezultate foarte bune la învățătură.
În continuare, pârâta subliniază că minorul a fost consultat în permanență asupra tuturor modificărilor intervenite în situația lui, inclusiv atunci când pârâta a fost nevoită să rămână peste noapte în localitatea în care lucra, venind să își vadă copilul numai în week-end.
Nu a simțit niciun minut că minorul ar fi timorat ori că i-ar fi frică să spună ce își dorește, dar este firesc ca - la reîntoarcerea în țară - fiind în atmosfera specifică vacanței, excesiv răsfățat de familia reclamantului (care știa că la numai 2 săptămâni acesta va fi audiat în dosarul nr.7821/296/2012), copilul să își schimbe atitudinea.
În fine, pârâta arată că este dispusă să renunțe la locul de muncă din Italia și să se reîntoarcă în România, dacă minorul își dorește asta, singurul motiv pentru care nu a făcut-o, fiind acela că acesta nu i-a adus la cunoștință vreodată o astfel de dorință. Își dorește foarte mult ca minorul să locuiască cu ea, însă nu cu orice preț, în sensul că va ține seama mereu de dorința copilului, dorind să se asigure doar, că acesta a luat o hotărâre fără exercitarea unor presiuni asupra sa.
Nu consideră că viitoarea soție a reclamantului ar fi mai în măsură să îi ofere copilului ei o dragoste mai mare decât cea pe care acesta o regăsește în persoana mamei sale naturale, iar presiunea psihologică la care este supus minorul în familia tatălui nu face decât să îl îndepărteze pe acesta de pârâtă.
În probațiune solicită efectuarea unei anchete de evaluare psihologică a minorului și audierea a doi martori.
3.Starea de fapt reținută de instanță
Pentru stabilirea stării de fapt, instanța va avea în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, declarația minorului audiat în camera de consiliu la data de 05 august 2013, precum și înscrisurile depuse în probațiune de părți.
Din atitudinea martorei T. E., avută pe parcursul luării declarației, dar și cu ocazia audierii celorlalți martori, rezultă că aceasta este implicată afectiv și subiectiv într-o măsură exacerbată în problemele dintre reclamant și pârâtă, nefiind în măsură să facă o analiză obiectivă a situației, declarând, de altfel, la începutul luării depoziției, că există o stare de tensiune între aceasta și pârâtă.
Ca atare, declarația martorei T. E. va fi avută în vedere de instanță sub rezerva existenței și a altor probe care să susțină aspectele relevate de aceasta.
Din probele administrate în cauză, instanța reține că minorul T. B., născut la data de 15 aprilie 2002 a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale, pârâta T. A. M., ca urmare a desfacerii căsătoriei dintre aceasta și reclamantul T. M., prin pronunțarea sentinței civile nr.3872/2010, în dosarul nr.3793/296/2010.
În cursul anului 2012, pârâta a plecat la muncă în Italia, împrejurare care l-a determinat pe reclamant ca - în luna iunie 2012 - să promoveze acțiunea pentru stabilirea domiciliului minorului la tată, în dosarul nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare.
În toamna anului trecut, probabil în luna august 2012 (declarațiile martorilor T. E. și T. I. - filele 26 și 30 din dosar), minorul a plecat împreună cu mama sa în Italia, inițial pentru a-și petrece vacanța. Dându-și acordul în acest sens, la începutul anului școlar, minorul a fost înscris la școală în Italia, unde a urmat clasa a IV-a primară, obținând rezultate bune la învățătură (declarația minorului și caracterizarea școlară - filele 20 și 36 din dosar).
După câteva luni de la sosirea minorului în Italia, pârâta a fost constrânsă de programul său de lucru să rămână peste noapte în localitatea unde muncea, astfel încât minorul a rămas în grija surorii pârâtei și a prietenului acesteia, care se ocupau de toate activitățile minorului de peste săptămână (aspecte relevate de toți martorii audiați în cauză și necontestate de părți).
În luna iunie a acestui an, pârâta și reclamantul au convenit împreună ca minorul să își petreacă vacanța în România, motiv pentru care reclamantul s-a deplasat în Italia și l-a adus pe minor în țară în data de 25 iunie 2013, acesta locuind în prezent la domiciliul reclamantului, din Potău.
În data de 12 iulie 2013 minorul a fost audiat în cameră de consiliu asupra domiciliului pe care ar dori să îl aibă în continuare, iar în data de 25 iulie 2013, Judecătoria Satu Mare a stabilit - în primă instanță - domiciliul minorului la tată.
Prin cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant la data de 16 iulie 2013, acesta a solicitat obligarea pârâtei de a se abține să schimbe domiciliul minorului, în sensul de a nu-l scoate din țară și de a nu-i întocmi pașaport, fără acordul tatălui.
În ședința publică din 08 august 2013, reclamantul a precizat - prin apărătorul său - că nu dorește stabilirea provizorie a domiciliului minorului la tată, obiectul ordonanței președințiale fiind cel menționat prin cererea de chemare în judecată (fila 22 din dosar).
Minorul și-a exprimat dorința de a rămâne în România, deoarece "preferă să fie măcar cu unul dintre părinți, decât cu niciunul";, dorința lui de a veni din Italia fiind motivată prin aceea că acolo "el nu stă efectiv cu mama sa, care lucrează într-o altă localitate și își vizitează fiul doar la sfârșit de săptămână";(declarația minorului din data de 05 august 2013 - fila 20 din dosar).
Din probele administrate rezultă că, în perioada în care minorul locuia în Italia acesta păstra legătura telefonic cu tatăl său, acesta vizitându-l ocazional, iar pârâta i-a permis tatălui să îl aducă în România în vacanță (declarația martorilor T. E. (sub cel din urmă aspect), T. I. și T. M., susținute de declarația minorului - filele 20, 26, 30 și 36 din dosar).
În prezent, pârâta se află în România din data de 07 august 2013, însă nu a putut lua legătura cu copilul său, decât în prezența unuia din membrii familiei reclamantului, ori telefonic, însă după mai multe insistențe (declarațiile făcute de părți în instanță, reținute în ședința publică din data de 09.08.2013 și 12.08.2013).
4.Analizând cererea formulată de reclamant, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate de pârâtă, a probelor administrate în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța constată că aceasta este întemeiată doar în parte, motiv pentru care o va admite în parte.
4.a.Instanța va verifica în primul rând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii formulate de reclamant, pe calea procedurii ordonanței președințiale.
Dispozițiile legale în materie sunt cuprinse la art.996 și urm. C.pr.civ. potrivit cărora "instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.";, completate cu dispozițiile art.919 C.pr.civ., potrivit cărora "instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.";
Din conținutul normei legale rezultă că, în accepțiunea noului cod de procedură civilă, ordonanța președințială este admisibilă atunci când sunt îndeplinite condițiile aparenței dreptului, caracterului provizoriu al măsurii, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
i.) Reclamantul este tatăl minorului T. B., fiind, îndreptățit să aibă relații personale cu copilul său, precum și să se implice în creșterea și educarea acestuia.
Dreptul acestuia rezultă din dispozițiile art.401 cod civil, potrivit cărora "părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta";.
Potrivit dispozițiile art.31 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului "ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor";, trebuind să aibă în vedere interesul superior al copilului cu asigurarea bunăstării materiale și spirituale a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale.
În acest context, aparența de drept al tatălui de a se implica în creșterea și educarea minorului nu poate fi contestată, la dosarul cauzei neexistând probe care să nege acest drept într-o măsură atât de gravă încât să îi înlăture efectele.
Ca atare, instanța constată îndeplinită condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului.
ii.) Sub aspectul caracterului provizoriu al măsurii, instanța observă că cererea reclamantului vizează obligarea pârâtei de a se abține de la schimbarea domiciliului minorului, în sensul de a nu-l scoate din țară și de a nu-I întocmi pașaportul, fără acordul tatălui, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.7821/296/2012, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului la tată.
Instanța constantă îndeplinită și condiția caracterului provizoriu al măsurii astfel solicitate de reclamant.
iii.) În ceea ce privește existența unor cazuri grabnice, instanța va analiza dacă luarea acestei măsuri este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.
La o primă vedere, dreptul reclamantului de a avea legături cu minorul a fost satisfăcut prin existența unui program de vizitare stabilit prin sentința civilă nr.3872/2010 a Judecătoriei Satu Mare, încredințarea minorului la mamă având și efectul stabilirii locuinței copilului la locuința mamei, în accepțiunea dispozițiilor legale în materie la data pronunțării hotărârii.
Încredințarea minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți, avea - în vechea reglementare - semnificația încuviințării de către instanță a exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către părintele căruia i-a fost încredințat minorul.
Cu toate acestea, instanța reține că, în lumina noilor evenimente petrecute între părți, locuința minorului nu mai este aceeași cu cea avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii de încredințare a minorului mamei sale, iar acesta și-a exprimat dorința de a locui efectiv cu unul dintre părinții săi.
Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere declarațiile martorilor audiați și declarația minorului, precum și modificările de natură legală generate de intrarea în vigoare a noilor reglementări în materia dreptului familiei.
Dorința minorului de a se afla în prezența permanentă a cel puțin unuia dintre părinții săi constituie un element esențial în formarea convingerii instanței în sensul nevoii de a asigura minorului un sentiment de stabilitate și siguranță dat nu de prezența - în particular - a unui părinte anume, ci de prezența unui părinte, indiferent care ar fi acesta, dar o prezență efectivă.
Această nevoie a minorului trebuie luată în serios într-un moment în care dezvoltarea sa psiho-socială se află la cumpăna dintre pubertate și adolescență, fiind o perioadă de mari transformări în personalitatea acestuia.
Sub acest aspect, instanța constată că menținerea în continuare a minorului în prezența efectivă a unuia dintre părinții săi (acela care îi poate oferi această posibilitate, dar cu luarea în considerare și a dispozițiilor stabilite prin sentința civilă nr. 3872/2010, care continuă încă să își producă efectel), reclamă urgență, în măsura în care exercitarea ei, ar putea fi împiedicată.
Încălcarea dorinței minorului care este la o vârstă la care este în măsură să exprime ceea ce simte și dorește constituie o situație excepțională care să justifice luarea unei măsuri vremelnice.
iv.) Neprejudecarea fondului derivă din chiar caracterul vremelnic al măsurii, în analiza cererii instanța verificând doar existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului.
Condiția neprejudecării fondului este îndeplinită atunci când prin soluția pronunțată de instanță, aceasta nu dispune măsuri care să ducă la rezolvarea litigiului în fond.
Instanța verifică doar aparența dreptului afirmat de către reclamant, pârâta putând aduce critici relative la aparența acestui drept.
Instanța observă că pârâta nu a formulat astfel de critici prin care să conteste aparența dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul și de a se implica în creșterea și educarea acestuia, ea însăși permițându-i reclamantului să petreacă mai mult timp cu fiul său, decât s-a stabilit prin sentința de divorț.
Ca atare, instanța constată că și sub aspectul condiției neprejudecării fondului cererea este admisibilă.
4.b.Pe fondul cererii de ordonanță președințială, sub aspectul cererii de obligare a pârâtei de a se abține - până la finalizarea dosarului nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare - de a schimba domiciliul minorului, în sensul de a nu-l scoate din țară fără acordul reclamantului, instanța constată că aceasta este parțial întemeiată, motiv pentru care o va admite în parte.
Instanța subliniază că soluția adoptată de instanță este una provizorie, având în vedere însăși natura procedurii alese, părțile fiind invitate să aibă în vedere în primul rând interesul superior al minorului, nu ca pe o simplă sintagmă legislativă, ci în conținutul său cel mai natural, membrii aceleiași familii (tocmai datorită legăturii ce îi unește prin minor) trebuind să conlucreze în mod armonios, pentru binele și în interesul suprem și exclusiv al minorului.
Analizând declarațiile de martor aflate la filele 26-35 din dosar, raportate și la declarația minorului în cameră de consiliu, instanța constată că minorul este atașat de ambii părinți, aflându-se - însă - într-un puternic conflict interior.
Drept urmare, instanța atrage atenția părților, că minorul se află la vârsta marilor transformări, într-un moment de amplă dezvoltare a personalității, în care orice factor disturbator își poate pune amprenta în mod ireversibil asupra personalității și dezvoltării sale psiho-afective.
Din declarațiile martorilor T. I. și T. M., susținute și de declarația minorului, rezultă că nu doar plecarea acestuia în Italia, ci și hotărârea de a rămâne acolo, a fost luată cu consultarea minorului și nu i-a încălcat acestuia voința.
Din declarația martorilor T. E., T. I. și T. M., precum și a minorului, instanța constată că nici reîntoarcerea acestuia în țară nu a constituit tema vreunui conflict, pârâta fiind de acord ca reclamantul să îl însoțească pe minor în țară, iar minorul să stea - pe perioada vacanței - cu tatăl său și familia acestuia.
Instanța va înlătura presupunerea asumată de reclamant prin reprezentantul său, potrivit căreia acordul pârâtei ar fi fost motivat de existența unei soluții favorabile reclamantului în dosarul nr.7821/296/2013, în condițiile în care, așa cum rezultă din dosarul cauzei, la data la care pârâta i-a permis reclamantului să aducă minorul în România (22 iunie 2013) instanța nu pronunțase o soluție în dosarul nr.7821/296/2012 (data pronunțării sentinței civile 4881 fiind 25 iulie 2013).
Cu toate acestea, este evident că natura serviciului pârâtei în Italia nu îi permite acesteia să petreacă timp suficient cu minorul, acesta simțind lipsa mamei sale, așa cum rezultă din declarațiile minorului, susținute și de declarațiile bunicii paterne și ale surorii pârâtei.
Împrejurarea că minorul are rezultate școlare deosebite, nu este în măsură să atenueze o astfel de însingurare pe care acesta o resimte, latura intelectivă fiind distinctă de aspectele emotive ale personalității acestuia.
Nici faptul că minorul nu i s-a plâns mamei niciodată nu poate duce la concluzia că dorința exprimată de acesta de a se afla în preajma unuia dintre părinți, nu este una reală.
Reacția minorului față de fiecare dintre părinții săi (în prezent față de mamă) poate fi generată - fără a avea pretenția unei evaluări psihologice de specialitate - de situația tensionată dintre părinți, pe care minorul îi percepe ca pe doi adulți care au nevoie de ajutor nu doar exterior, dar și public, pentru a rezolva o problemă pe care el o simte extrem de intimă.
Mai mult decât atât, implicarea exacerbată a altor membri ai familiei lărgite nu face decât să amplifice tensiunea existentă între părinți, pe de o parte, dar și între aceștia și minor.
Ca atare, instanța atrage atenția părților și subliniază importanța de a insista asupra rezolvării amiabile a situației în care se află, sfătuindu-l pe reclamant să încerce să îi insufle minorului respect și înțelegere față de pârâtă și față de situația acesteia, creată de dorința pârâtei de a-i asigura minorului un viitor mai bun. Reclamantul trebuie să înțeleagă că minorul are nevoie de un exemplu masculin care să fie reprezentat de o figură paternă puternică, debarasată de orgolii nejustificate într-o luptă în care nu există câștigători.
În ceea ce o privește pe pârâtă, instanța îndrumă la o atitudine de înțelegere față de nevoile minorului de a se afla în prezența efectivă a unui dintre părinți, atitudine de înțelegere pe care a declarat-o în fața instanței, urmând a găsi o cale de a o pune în practică, cu ajutorul reclamantului, astfel încât nevoile materiale ale familiei să nu constituie un motiv de înstrăinare a minorului de restul familiei sale.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța constată că există posibilitatea ca părțile să găsească o cale de a rezolva problemele care sunt mai mult de natură subiectivă, decât obiectivă.
Instanța constată că schimbarea mediului socio-familial al minorului nu este benefică dezvoltării psihice a acestuia. Chiar dacă acesta a urmat cursurile școlare în Italia timp de 1 an, dorința acestuia de a se afla în preajma unuia dintre părinții săi, trebuie respectată, cu atât mai mult cu cât, în esență, ea exprimă dorința de stabilitate pe care i-o oferă un mediu familial.
Astfel, pentru perioada în care pârâta se află în țară, ambele părți au față de minor toate drepturile rezultate din sentința civilă nr.3872/2010 pronunțată în dosarul nr.3793/296/2010 al Judecătoriei Satu Mare, aceasta nefiind modificată și - deci - continuând să își producă efectele, urmând ca, în perioada în care se află plecată în Italia, să solicite acordul pârâtului, în cazul în care dorește stabilirea domiciliului minorului în această țară, până la rămânerea definitivă a soluției în dosarul nr.7821/296/2012 al Judecătoriei Satu Mare.
Pentru perioada în care pârâta este împiedicată de motive obiective să își îndeplinească obligația stabilită prin sentința de încredințare a minorului, tatăl minorului este următoarea persoană care - în mod firesc - are dreptul de a îndeplini obligația de creștere și educare a acestuia, atâta timp cât nu au intervenit motive care să îl împiedice să o facă.
Fiecare dintre părinți trebuie să se implice activ în cultivarea unor relații ale minorului cu celălalt părinte, într-o manieră sănătoasă, pentru buna dezvoltare psiho-afectivă a minorului.
În adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere existența unor presiuni manifestate asupra minorului, atât din partea familiei paterne, precum și a celei materne, motiv pentru care recomandă părților să încerce evitarea rezolvării conflictelor dintre adulți în prezența copilului, precum și ponegrirea unuia sau altuia dintre părinți. Această obligația cade în primul rând în sarcina părinților săi, care trebuie să atragă atenția celorlalți adulți implicați în creșterea și educarea minorului, asupra implicațiilor pe care anumite atitudini negative le poate avea asupra dezvoltării minorului.
Relațiile personale dintre oricare părinte și copilul său nu pot fi înlăturate chiar și în condițiile existenței unei eventuale inerții din partea minorului, cu atât mai mult cu cât din probele administrate (în special declarația minorului) rezultă existența unei bune relații a minorului cu ambii părinți de la desfacerea căsătoriei părinților și până la data formulării prezentei cereri.
Un aspect deloc neglijabil pe care instanța l-a avut în vedere cu ocazia adoptării soluției, îl constituie atitudinea pârâtei, care a permis minorului să aibă relații personale cu tatăl său, l-a lăsat să se reîntoarcă cu acesta în țară, fără a pune la îndoială buna credință a reclamantului (aceste împrejurări fiind dovedite prin declarațiile martorilor T. I. și T. M., susținute de declarațiile minorului - filele 20, 30 și 33 din dosar). O astfel de atitudine îndreptățește instanța să rețină că împiedicarea pârâtei de a-și exercita drepturile conferite prin sentința civilă nr.3872/2010 ar constitui un abuz, astfel încât temeinicia cererii formulate de reclamant se justifică exclusiv sub aspectul împiedicării pârâtei de a stabili domiciliul minorului în Italia, în absența acordului reclamantului.
În ceea ce privesc celelalte capete de cerere, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei de a nu-l scoate pe minor din țară și de a nu-i întocmi pașaportul fără acordul reclamantului, instanța constată că acestea nu au legătură cu obiectul dosarului de fond, respectiv cu stabilirea domiciliului la tată, motiv pentru care va respinge cererea de ordonanță președințială sub aceste aspecte.
Întocmirea pașaportului minorului și posibilitatea acestuia de a se deplasa în străinătate fac parte din dreptul minorului la liberă circulație, stabilit de dispozițiile Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, drept care nu îi poate fi îngrădit în lipsa unor motive întemeiate. Or, în prezența cauză nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de motive întemeiate, nici măcar a aparenței existenței unor astfel de motive.
Instanța reține că, în condițiile în care prin prezenta hotărâre stabilirea domiciliului minorului în Italia a fost condiționată de obținerea acordului patern, nerespectarea dispozițiilor instanței de către pârâtă ar expune-o pe aceasta rigorilor legii penale.
Mai mult decât atât, nicio probă din dosar nu îndreptățește instanța să nu acorde credit susținerilor pârâtei, potrivit cărora aceasta va respecta dorința minorului în privința locuinței pe care dorește să o aibă în cazul în care ea se va reîntoarce în Italia.
În acest sens, instanța are în vedere declarațiile martorilor, susținute de declarația minorului, potrivit cărora acesta a rămas în Italia ca urmare a unei hotărâri luate în comun cu minorul, i s-a permis acestuia să păstreze legătura cu tatăl său, atât prin intermediul telefonului/internetului, cât și personal, cu ocazia vizitelor reclamantului în Italia, precum și să revină în România împreună cu reclamantul în vacanța de vară.
Pentru toate aceste motive, instanța constată întemeiată în parte cererea reclamantului, sub aspectul obligării pârâtei de a obține acordul acestuia pentru stabilirea domiciliului minorului în Italia, și respinge celelalte capete de cerere privind împiedicarea pârâtei de a întocmi pașaportul minorului și de a-l scoate din țară, fără acordul reclamantului.
În temeiul art.453 C.pr.civ., instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, având în vedere că părțile nu le-au solicitat.
Pentru aceste motive instanța admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta T. A. M. și obligă pârâta să obțină acordul reclamantului pentru stabilirea domiciliului minorului în străinătate, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.X.
Respinge celelalte capete de cerere privind împiedicarea pârâtei de a întocmi pașaportul minorului și de a-l scoate din țară, fără acordul reclamantului, ca neîntemeiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare și se judecă la Tribunalul Satu Mare.
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori;... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Amenzi → |
---|