Expropriere. titularul dreptului . Jurisprudență Exproprieri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 259 din data de 17.11.2016
Drept procesual civil
Expropriere. Titularul dreptului
- art. 129 și art. 304 alin 1 punctul 5 codul de procedură civilă din 1865
Deși pârâtul a invocat în primul ciclu procesual excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive, excepție în sprijinul căreia a învederat că imobilul din litigiu supus exproprierii în fapt a trecut în administrarea Ministerului Construcțiilor și Turismului, sens în care acesta din urmă a fost arătat ca titular al dreptului, acesta nu a fost atras în proces, nefiind astfel cercetată cauza în contradictoriu cu toate părțile nominalizate.
Decizia civilă nr. 259/17.11.2016 - R
Dosar nr. 11307/271/2008*
Prin sentința civila nr. 745/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată din oficiu, de către instanță și pe cale de consecință:
A respins ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamanții ... ... ... , ... ... ... , ... ... ... și ... ... ... în contradictoriu cu pârâtul Municipiul ... prin Consiliul local al Municipiului ... .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției de inadmisibilitate a cererii, invocate din oficiu, instanța a reținut următoarele:
În fapt pe o parte din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo ... , înscris în CF ... ... , s-a construit șoseaua de centură a Municipiului ... .
Litigiul de față privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților. Se precizează faptul că apărarea dreptului de proprietate cunoaște în dreptul civil român o formă specifică, respectiv acțiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil. Reclamanții nu au uzat de această cale pentru apărarea dreptului lor de proprietate, ci au promovat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 Cod civil.
Este adevărat faptul că, generic vorbind, prin încălcarea dreptului de proprietate se poate produce și un prejudiciu implicit proprietarilor, altul decât încălcarea în sine a dreptului de proprietate, respectiv neexercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate. Însă este vorba despre un prejudiciu implicit, cum ar fi cu titlu de exemplu, folosul nerealizat datorită neexploatării dreptului de proprietate (faptul că nu se poate cultiva un teren și a se obține recolta scontată sau faptul că nu se poate arenda, concesiona, etc). Însă prin acțiunea promovată, reclamanții nu tind a valorifica repararea unui prejudiciu implicit încălcării dreptului de proprietate ci considerând încălcarea în sine a dreptului de proprietate ca fiind un prejudiciu, formulează solicitări privind repararea acestui prejudiciu.
Dacă s-ar considera, așa cum afirmă reclamanții, prejudiciul ca fiind încălcarea în sine a dreptului de proprietate, respectiv neexercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate, prin intermediul instituției răspunderii civile delictuale ar trebui reparat acest prejudiciu, adică ar trebui restabilit dreptul încălcat. Modalitățile propuse de reclamanți pentru repararea prejudiciului constând în încălcarea în sine a dreptului de proprietate sunt inadmisibile, întrucât nu restabilesc dreptul încălcat.
Se mai reține de instanța de fond că prima modalitate de reparare a prejudiciului solicitată de către reclamanți, respectiv obligarea pârâtului la acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar este inadmisibilă. Astfel, schimbul este reglementat de Codul civil doar în materia contractelor și implică evident un acord de voințe al părților contractante. Nu există temei legal pentru ca instanța să oblige una din părți la efectuarea unui schimb de proprietăți. Prin modalitatea propusă, reclamanților nu li s-ar restabili dreptul de proprietate încălcat, adică nu li s-ar repara prejudiciul indicat raportat la propriul teren ci ar dobândi o altă proprietate. Însă modalitatea de dobândire a fiecărei proprietăți în parte trebuie să fie reglementată de lege, nu atribuită de către instanță, în lipsa unui text de lege. Desigur că în plan convențional, părțile pot proceda la un schimb de terenuri, în acest fel reclamanții neavând o proprietate încălcată de vreo altă persoană, sens în care au existat și demersuri, însă instanța nu are vreun temei legal pentru a obliga părțile la vreun schimb de terenuri.
Cea de a doua modalitate de reparare a prejudiciului solicitată de reclamanți este de asemenea inadmisibilă. Astfel, acordarea unor despăgubiri bănești nu ar opri pentru viitor încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților privind terenul în discuție, încălcare care ar subzista și în viitor. De asemenea, reclamanții ar avea în continuare dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu (chiar dacă i se aduce atingere acestui drept) și în eventualitatea ipotetică a primirii unor despăgubiri ar păstra și posibilitatea intentării oricând a acțiunii în revendicare privind terenul ocupat de pârât.
În concluzie, dacă încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților este privită ca un prejudiciu în sine, acest prejudiciu nu poate fi reparat decât prin restabilirea dreptului încălcat, respectiv prin promovarea acțiunii în revendicare. În realitate, solicitările reclamanților reprezintă modalități de compensare a unei situații de fapt, compensare care de maniera formulată nu poate fi realizată decât în plan convențional.
Aspectele mai sus învederate se circumscriu primului motiv ce fundamentează soluția adoptată. Însă în cele ce urmează, instanța învederează existența a unui alt motiv ce justifică soluția adoptată. Astfel, la ultimul termen de judecată, pârâtul a depus decizia de expropriere nr. ... din 09.07.2012, emisă în baza Legii 255/2010. Având în vedere faptul că acest act normativ, reprezintă dreptul special, incident în speță, valorificarea drepturilor reclamanților urmează a se realiza potrivit acestui drept special, respectiv art.19, alin. 11 din Legea 255/2010. Astfel, este cunoscut faptul că nu există opțiune între dreptul special și dreptul comun, dreptul special primând și aplicându-se în mod obligatoriu.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată din oficiu și pe cale de consecință a respins ca inadmisibilă cererea.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții apelanți ... ... ... , ... ... ... , ... ... ... și ... ... ... , solicitând instanței de apel ca, având în vedere motivele expuse, să dispună admiterea apelului și în principal, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, sau, în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
Prin Decizia civilă nr. 103/A/20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanții ... ... ... și ... ... ... , ... ... ... și ... ... ... , în contradictoriu cu intimatul Municipiul ... prin Consiliul Local al Municipiului ... , împotriva sentinței civile nr. 745/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria ... pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ținând cont de considerentele deciziei.
Cheltuielile de judecată s-a dispus a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei în fond.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Criticile apelanților au fost apreciate ca fiind pertinente de instanța de apel, pentru argumentele ce succed:
În cererea de chemare în judecată formulată în fața instanței de fond reclamanții apelanți au susținut că sunt coproprietari asupra imobilului situat în ... , înscris în CF ... ... nr. top. ... reprezentând în natură teren intravilan în suprafață de 39.900 mp, teren care în cursul anului 2005, odată cu construirea șoselei de centură a Municipiului ... pe tronsonul … - o parte importantă din acest teren a fost ocupat în mod abuziv de traseul șoselei și de șanțul de delimitare al acesteia, apreciindu-se că față de restricțiile de a se construi în imediata apropiere a șoselei practic terenul reclamanților e afectat construirii acestei șosele, precizându-se că lucrarea de construire a șoselei nu s-a făcut cu respectarea Legii exproprierii nr.33/1994. Față de aceste împrejurări reclamanții solicită obligarea pârâților la despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocupare abuzivă iar cu titlu de despăgubiri solicită acordarea unui imobil similar sau în caz de imposibilitate, acordarea de despăgubiri, întemeindu-se în drept pe art. 998 - 999 Cod Civil.
Deși procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților limitând judecătorul în pronunțarea hotărârii doar la obiectul dedus judecății în același timp în manifestarea rolului activ judecătorul are obligația în primul rând de a solicita părților lămuriri pentru a clarifica care este obiectul acțiunii în condițiile art.129 alin. 4 și 5 Cod de procedură civilă pentru a înțelege exact voința părților și temeiul juridic invocate iar în temeiul art. 84 Cod de procedură civilă de a face o calificare corectă a cererii, și așa cum s-a reținut în practică și doctrină trebuie să dea acțiunii caracterizarea ei exactă în raport cu conținutul ei iar nu să se pronunțe pe o cerere cu o eventuală denumire greșită dată de reclamant, astfel în situația unei acțiuni neclare sau chiar formulate greșit instanța trebuie să clarifice acțiunea în raport cu scopul urmărit de părți la data promovării acțiunii.
Or tocmai acest scop nu a fost bine clarificat și lămurit de instanța de fond atunci când a apreciat că acțiunea în răspundere civilă nu e admisibilă atâta timp cât prin cuprinsul ei cererea pare o veritabilă formă de revendicare prin modalități apreciate ca fiind inadmisibile.
Pentru calificarea cererii se impune ca instanța să privească cu atenție și cu simplitate obiectul acțiunii și scopul urmărit prin promovarea acesteia.
Astfel se observă că ceea ce afirmă de fapt reclamanții apelanți este că în anul 2005, a operat o preluare, în mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale vizând exproprierea Legea 33/1994, a unei suprafețe importante din teren ce se află în proprietatea acestora, adică o expropriere de fapt, terenul fiind inclus în prezent practic în șoseaua de centură a orașului adică în domeniul public și practic imposibil de folosit de proprietarul de drept, a cărui situație de carte de funciare e neschimbată însă.
Or în acest condiții o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 480 cod civil ce ar presupune restituirea bunului către proprietarul neposesor de către posesorul neproprietar, este greu de crezut că ar putea avea sorți de izbândă în sensul restituirii terenului, cât timp practic, în prezent potrivit afirmațiilor reclamanților terenul a devenit de interes public intrând de facto în domeniul public fără însă a se respecta procedura exproprierii.
Or în situația în care bunul nu mai poate fi revendicat în materialitatea lui acțiunea în revendicare se preschimbă într-o veritabilă acțiune în dezdăunări respectiv în despăgubiri, prejudiciul fiind reprezentat de însăși valoarea dreptului de proprietate pierdut definitiv prin preluare abuzivă. Desigur se putea pune în discuția contradictorie a părților și formularea într-o formă expresă a cererii de a se constata că imobilul pentru care se solicită dezdăunări a fost expropriat de fapt în mod abuziv, trecând astfel irevocabil în domeniul unității administrativ teritoriale urmând desigur a se face și modificările cuvenite în cărțile funciare tocmai pentru a nu se putea susține că alături de despăgubirea ce ar reprezenta valoarea bunului reclamantul ar rămâne de jure proprietarul bunului cu o posibilitate teoretică de a-l putea revendica oricând în viitor.
În consecință e clar faptul că avem de a face cu o acțiune în despăgubiri reprezentând valoarea bunului pierdut ca urmare a unei exproprieri abuzive de fapt fără însă a se proceda la o dreaptă și prealabilă despăgubire. Fiind însă o acțiune în despăgubiri care protejează însăși dreptul de proprietate, similar acțiunii în revendicare, aceasta trebuie să se bucure de același regim juridic, inclusiv în materia prescripției extinctive.
Nici formele de despăgubire nu pot fi considerate inadmisibile. Astfel este evident că reclamanții au solicitat un teren în echivalent valoric în virtutea negocierilor purtate cu pârâta, în speranța că se va putea ajunge la o înțelegere totuși în acest sens, prin medierea instanței judecătorești, conștientizând însă faptul că nu pot forța o înțelegere, fără acordul pârâților, acesta fiind și motivul pentru care au format cererea subsidiară privind acordarea de despăgubiri, acestea din urmă putând fi acordate de instanța de fond, dacă se apreciau pe fond ca fiind întemeiate.
Cât privește cea de a doua cauză de inadmisibilitate care vizează alegerea unei legi generale față de incidența legii speciale respectiv Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică nici aceasta nu poate fi reținută.
Astfel reclamanții invocă faptul că exproprierea abuzivă de fapt a intervenit în anul 2005 adică înainte de intrarea în vigoare a Legii 255/2010 astfel încât aplicarea retroactivă a legii civile ar încalca principiul constituțional al neretroactivității legii civile noi, astfel încât nu s-ar putea aplica această lege decât cu încălcarea Constituției, ceea ce este cu adevărat inadmisibil.
Este adevărat însă faptul că în mod normal și just ar fi fost ca preluarea terenului de la reclamanți de către autoritățile competente să se realizeze cu respectarea prevederilor legale ce reglementau procedura exproprierii la acea dată respectiv Legea nr.33/1994 însă reclamantul a inițiat acțiunea fundamentându-și cererea pe dreptul comun tocmai pentru că această procedură nu a fost respectată iar în prezent ea nu se mai poate aplica cu caracter retroactiv atâta timp cât se invocă faptul că în fapt exproprierea și-a produs efectul terenul fiind preluat însă abuziv.
În ceea ce privește declanșarea procedurii exproprierii în condițiile Legii 33/1994 se reține că aceasta nu este la dispoziția reclamanților expropriați ci doar a autorităților care procedează la expropriere. Astfel art.21 din Legea 33/1994 care dă în competența tribunalelor județene competența soluționării cererii de expropriere, prevede că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, soluționarea cererii făcându-se cu participarea obligatorie a procurorului potrivit art.23 alin 1 iar potrivit art.24 alin 1 instanța poate lua act de înțelegerea părților dacă acestea se înțeleg asupra exproprierii sau dacă nu, va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți, potrivit unei proceduri reglementate de această lege specială cu competențe speciale.
În prezent se pune însă întrebarea ce cale de reparare a prejudiciului produs mai are proprietarul care și-a pierdut dreptul asupra bunului în materialitatea sa printr-o expropriere de fapt.
În practica sa în materia exproprierii de fapt, instanța europeană de la Strasbourg a reținut că în aceste situații se impune a se recunoaște părții calea de acces la instanță pe dreptul comun, altfel s-ar aduce atingere a dreptului de proprietate protejat de art.1 Protocol 1 prin imposibilitatea sa de a obține dezdăunări pentru bunul preluat de autorități fără nici un drept și fără a se respecta procedura de expropriere reglementată de Legea 33/1994.
Astfel în cauza Burghelea contra României (Hotărârea 27/01/2009 - publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 736 din 29.10.2009, în care se invoca preluarea terenului reclamantei pentru construirea unei hidrocentrale fără acordul ei privind vânzarea terenului către autorități, Curtea EDO a reținut că nu s-a realizat nici un acord între reclamantă și autorități privind transferul proprietății, în lipsa unui preț care este un element esențial al acordului, astfel încât nu există acord în sensul art.4 din Legea 33/1994. Pentru aceste motive în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea a apreciat că situația reclamantei nu poate fi considerată "previzibilă"; corespunzătoare cerinței "principiului securității juridice";. Situația în cauză a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea. S-a mai reținut că deși se impunea, Guvernul nu a făcut dovada că reclamanta ar fi avut vreo cale de acces la instanță, pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciului suferit.
În consecință Curtea a reținut că ingerința litigioasă nu era compatibilă cu principiul legalității și prin urmare s-a încălcat dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale astfel s-a produs o încălcare a Art.1 Protocol 1.
În baza art.41 în ceea ce privește prejudiciul Curtea a reținut că singura bază de luat în calcul pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în constatarea încălcări art.1 Protocol 1 din cauza ocupării ireversibile a terenului în litigiu de către autorități cu nerespectarea principiului legalității și ținând cont în același timp de imposibilitatea autorităților de a restitui terenul reclamantei a acordat daune materiale de 40.000 euro reprezentând valoarea terenului ținând cont de observațiile părților și hotărând echitabil. Pentru incertitudinea juridică în care a fost ținută reclamanta s-au acordat daune morale de 2000 euro.
Este evident deci că privind obiectul cererii și în lumina jurisprudenței CEDO în materia exproprierilor de fapt se impune asigurarea unei căi efective în justiție fundamentată pe dreptul comun pentru repararea prejudiciului produs prin preluarea bunului de către autorități cu nerespectarea principiului legalității.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept instanța de apel în baza art.297 alin. 1 teza a II a Cod de procedură civilă, constatând că instanța de fond nu a intrat în judecarea fondului și apelanții au cerut expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare, a admis apelul apelanților ... ... ... și ... ... ..., ... ... ... și ... ... ..., în contradictoriu cu intimatul Municipiul ... prin Consiliul Local al Municipiului ..., împotriva sentinței civile nr. 745/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria ... pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ținând cont de considerentele deciziei.
Cheltuielile de judecată s-a dispus a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei în fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul ... prin Consiliul Local al Municipiului ... - Administrația Imobiliară ..., solicitând admiterea recursului și în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel sau, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 745/2013 pronunțată de Judecătoria ... .
Prin decizia civilă nr. 5300 din data de 13.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel ..., în dosar nr. 11307/271/2008, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL ... prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ..., cu sediul în ..., Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor în contradictoriu cu intimații - reclamanți ... ... ... și ... ... ..., ambii dom. în loc. ..., … , ... ... ... și ... ... ..., ambii dom în loc. ..., … , împotriva deciziei civile nr. 103/A din 20.03.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, iar potrivit alin.2 al acestui articol, când instanța refuză amânarea pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Astfel, potrivit textului de lege anterior menționat, instanța trebuie să analizeze temeinicia motivelor invocate în susținerea cererii de amânare, nefiind obligatorie amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în condițiile în care motivele invocate în acest sens sunt apreciate ca neîntemeiate.
În speță, instanța de apel a respins motivat cererea de amânare formulată de intimatul-recurent, reținând în acest sens că intimatul a fost citat încă din data de 4.03.2013 pentru termenul fixat în cauză la data de 20 martie 2013, timp apreciat ca fiind suficient pentru pregătirea apărării, neputându-se reține prin raportare la aceste aspecte, corect reținute de instanța de apel, o încălcare a dispozițiilor legale respectiv o încălcare a dreptului la apărare al intimatului recurent.
De altfel, în cuprinsul cererii de amânare formulată în apel, recurentul - intimat a invocat ca motiv al amânării cauzei doar faptul că litigiul se află la primul termen de judecată, în această fază procesuală.
De asemenea, împrejurarea că instanța de apel nu a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate respectiv reținerea încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme, potrivit art. 165 alin. 2 Cod procedură civilă amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise se dispune în acest caz, urmare a cererii formulate de parte în acest sens, recurentul - intimat neformulând o astfel de cerere.
Criticile invocate de recurent sub aspectul soluției pronunțate de instanța de apel, au fost apreciate, de asemenea, ca nefondate, corect instanța de apel dispunând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la dispozițiile art. 297 alin. 1 teza II Cod procedură civilă.
S-a reținut în acest sens că, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanți, instanța de apel calificând corect obiectul cererii deduse judecății în raport de scopul urmărit de reclamanți și motivele de fapt invocate în cuprinsul cererii, avându-se în vedere și dispozițiile legale incidente respectiv jurisprudența CEDO în materie, înlăturând în consecință excepția de inadmisibilitate reținută în mod greșit de prima instanță.
În același sens, în mod corect a fost înlăturată această excepție reținută prin raportare la dispozițiile Legii nr. 255/2010, avându-se în vedere și data promovării acțiunii, criticile invocate de recurent sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate, iar aspectele ce vizează fondul cauzei urmează a fi avute în vedere în rejudecare.
Potrivit art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, în virtutea rolului activ, instanța este în drept a solicita părților lămuriri pentru a clarifica obiectul acțiunii precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză ,pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, dând calificarea corectă a cererii, cu luarea în considerare și a motivelor de fapt invocate, aspecte care, în mod judicios, au fost avute în vedere de instanța de apel.
Neputând fi reținute așadar criticile invocate la adresa deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 Cod procedură civilă, instanța a respins recursul ca nefondat, menținând în totalitate decizia recurată.
În al doilea ciclu judiciar, prin sentința civilă nr. 3366 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria ..., s-a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al Municipiului ..., excepție invocată de către Consiliul Local al Municipiului ... prin Administrația Imobiliară ..., s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.
A fost admisă în parte cererea principală formulată și precizată de către reclamanții ... ... ... cu domiciliul ales în ... , ... , ... ... ... cu domiciliul ales în ... , ... , ... ... ... cu domiciliul ales în ... , ... și ... ... ... cu domiciliul ales în ... , ... în contradictoriu cu pârâtul Municipiul ... cu sediul în ... jud.Bihor, reprezentat prin primar.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru exproprierea de fapt a suprafeței de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo ... ..., înscris în CF ... ..., suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamanților privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.
Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert ... , aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepție invocată de către Statul Român.
S-a respins ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către pârâtul Municipiul ..., reprezentat prin primar în contradictoriu cu terțul arătat ca titular al dreptului, respectiv Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și în contradictoriu cu reclamanții.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat că:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al Municipiului ..., excepție invocată de către Consiliul Local al Municipiului ... prin Administrația Imobiliară ..., a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât ca urmare a precizării de acțiune (f.53), pretențiile reclamantului sunt îndreptate exclusiv împotriva pârâtului Municipiul ... reprezentat prin primar.
În baza art. 246 Cod de procedură civilă, ca urmare a precizării de acțiune (f.53) instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.
Sub aspectul fondului cererii principale astfel cum a fost precizată, instanța a admis în parte această cerere precizată conform considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.
S-a menționat faptul că în primul ciclu procesual același complet al Judecătoriei ..., în aceeași compunere a pronunțat o soluție de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamanților. Cu ocazia rejudecării, s-a respins atât cererea de abținere cât și cererea de recuzare a titularului completului de judecată. În consecință, același complet, în aceeași compunere a pronunțat prezenta soluție asupra cererii precizate a reclamanților, doar în considerarea caracterului obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept de către instanța de recurs, conform art. 315 Cod de procedură civilă.
În acest sens, s-a observat faptul că în primul ciclu procesual instanța de apel, prin decizia civilă nr. 103/A/2013 a statuat că suntem în prezența unei exproprieri de fapt, că reclamanții nu sunt ținuți să urmeze procedura de contestare a despăgubirilor ca urmare a exproprierii conform Legii 255/2010, că este admisibilă solicitarea de despăgubire în raport de valoarea de circulație a bunului expropriat în fapt, acesta fiind remediul juridic în astfel de situații conform jurisprudenței CEDO. Aceste statuări ale instanței de apel au fost menținute de către instanța de recurs prin decizia civilă nr. 5300/2013 a Curții de apel ..., fapt ce atrage incidența prevederilor art. 315, alin. 1 Cod de procedură civilă, text de lege potrivit căruia judecătorii fondului cu ocazia rejudecării după casare cu trimitere sunt ținuți de dezlegările problemelor de drept ale speței astfel cum au fost statuate de către instanța de recurs.
Prin urmare, instanța chiar dacă ar considera că o altă interpretare corespunde legalității, este obligată să soluționeze cauza de față în acord cu modalitatea în care problemele de drept deduse judecății au primit dezlegarea de către instanțele de control judiciar.
Întrucât instanțele de control judiciar au stabilit că suntem în prezența unei exproprieri de fapt, că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în raport cu valoarea de circulație a bunului expropriat în fapt și nu conform procedurii reglementate de Legea 255/2010, nu rămâne instanței de rejudecare decât să stabilească cuantumul concret al despăgubirilor care urmează a fi acordate reclamanților.
Este necontestat de către părți faptul că pe o suprafață de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo ..., înscris în CF ... ..., s-a construit șoseaua de centură a Municipiului ... .Această suprafață de teren ocupată de șoseaua de centură a Municipiului ... a fost identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... . De menționat este faptul că părțile nu au contestat concluziile acestui raport de expertiză.
Suprafața în litigiu, expropriată în fapt de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanților, cu nr. topo ..., înscris în CF ... ... a fost evaluată ca având valoarea de circulație de 124.300 euro prin Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert ... , aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... Din nou trebuie subliniat faptul că pârâtul nu a contestat concluziile acestui raport de expertiză.
A contestat reclamantul concluziile raportului de expertiză tehnică evaluatorie susținând că nu trebuia expertul să arate în mod global valoarea de circulație pentru întreaga suprafață în litigiu de de 4144 m.p. ci doar să indice valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu. Prin răspunsul la obiecțiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., expertul a arătat că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat.
Instanța a constatat faptul că expertul evaluator nu a justificat în nici un fel cum a ajuns ulterior la concluzia că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat în timp ce inițial la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică evaluatorie, aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., a ajuns la concluzia că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 30 euro/metro pătrat, așa cum se arată în cuprinsul raportului de expertiză la fila 171.Este de notorietate faptul că piața imobiliară a cunoscut un regres în ultimii ani, astfel că concluzia expertului evaluator prezentată prin răspunsul la obiecțiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... în sensul că valoarea de circulație per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat nu poate fi primită de către instanță.
În consecință instanța a constatat că valoarea de circulație a imobilului în litigiu, expropriat în fapt, este de 124.300 euro. Prin urmare, respectând dezlegările date problemelor de drept deduse judecății de către instanțele de control judiciar, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri, pentru exproprierea de fapt a suprafeței de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo ... ..., înscris în CF ... ..., suprafață de teren identificată prin raportul de expertiză topografică și completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Va respinge ca nefondate pretențiile reclamanților privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Această sumă totală include cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă totală de 12.819 lei, din care suma de 5015 lei, fiind achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru (5010 lei) și timbru judiciar (5 lei) conform înscrisului de la fila 33 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... iar din cuantumul sumei totale de 12.490 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru majorarea pretențiilor în faza de rejudecare (f.42) instanța a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul doar suma de 7804 lei, proporțional cu pretențiile admise. De asemenea, cuantumul total al cheltuielilor de judecată include și onorariul total al expertului topograf în sumă de 2770 lei, achitat conform înscrisurilor de la filele 40 (800 lei), 54 (1150 lei) și 201 (820 lei) din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... precum și onorariul total al expertului evaluator în sumă de 2040 lei, achitat conform înscrisurilor de la fila 70 (800 lei) din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... și fila 40 (1240 lei) din prezentul dosar de rejudecare.
Cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului, analizând mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepție invocată de către Statul Român, instanța a respins această excepție. Astfel, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor prezintă relevanță persoana proprietarului drumului pentru care s-a efectuat exproprierea de fapt și nu administratorii drumului pe care îi indică acest terț arătat ca titular al dreptului.
Sub aspectul fondului, instanța a respins ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului. Astfel, este de notorietate faptul că drumul de centură al Municipiului ... se află în circumscripția teritorială a acestei unități administrativ teritoriale, care este în primul rând beneficiară a acestei lucrări. Faptul că din punct de vedere al utilizării lucrării, drumul de centură al Municipiului ... se integrează intereselor naționale în domeniul infrastructurii rutiere, nu schimbă calitatea Municipiului ..., de principal beneficiar al acestei lucrări.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, apelanții reclamanți ... ... ..., ... ... ..., ... ... ... și ... ... ..., solicitând, admiterea apelului și schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul admiterii, în întregime a acțiunii precizate și obligării paratului la plata sumei de 198.912 euro cu titlu de despăgubiri, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel și MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, solicitând în principal: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului ... prin Primarul Municipiului ... și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă, iar în subsidiar, admiterea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de către Municipiul ... prin Primarul Municipiului ... în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
A mai solicitat respingerea, în tot, față de Municipiul ... prin Primarul Municipiului ... a cererii principale formulată și precizată de către reclamanții - intimați ... ... ..., ... ... ..., ... ... ... și ... ... ... ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 266/A/2016 din data de 14 Martie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins apelul formulat de apelanta MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., Piața Unirii, nr. 1, ... , în contradictoriu cu intimații ... ... ..., ... ... ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... ... ..., ... ... ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... , ... și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ... - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ..., cu sediul în ..., ... .
S-a admis ca fondat apelul formulat de apelanții reclamanți ... ... ..., ... ... ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... ... ..., ... ... ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... , în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., Piața Unirii, nr. 1, ... , ... prin DGRF ... prin AJFP ... , cu sediul în ..., ... , ... și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ... - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ..., cu sediul în ..., ... , împotriva sentinței civile nr. 3366 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria ..., împotriva sentinței civile nr. 3366 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria ..., pe care a schimbat-o în parte în sensul că :
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții ... ... ..., ... ... ..., ... ... ... și ... ... ... în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL ... - … și MUNICIPIUL ... prin PRIMAR.
A fost obligat pârâtul MUNICIPIUL ... prin PRIMAR să plătească reclamanților suma de 198.912 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a suprafeței de 4144 mp. din terenul cu nr. top ... ... înscris în CF ... ..., identificat de raportul de expertiză întocmit de expert ... , ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 22414 lei cheltuieli de judecată.
Au fost menținute restul dispozițiilor.
A fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1334 lei în favoarea apelanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții - apelanți sunt proprietarii imobilului cu nr. top. ... din CF ... ..., în suprafață totală de 39900 mp. . Din acest imobil, suprafața de 4144 mp. a fost ocupată de construcția șoselei de centură a Municipiului ... .
Prin cererea de chemare în judecată inițial introdusă la data de 21.11.2008, pe rolul Judecătoriei ..., reclamanții ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., au solicitat instanței în principal, obligarea pârâtului la despăgubirea reclamanților pentru prejudiciul cauzat cu ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea lor, prin acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar, iar în subsidiar obligarea pârâtului Municipiul ... de a plăti reclamanților despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin ocuparea abuzivă de către aceștia a imobilului proprietatea lor.
Prin SC nr. 745/2013 a Judecătoriei ..., s-a dispus admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă cererea ca fiind inadmisibilă, constatând instanța că pe de o parte acțiunea reclamanților este o acțiune în revendicare ce poate avea ca obiect doar redobândirea posesiei bunului, proprietatea reclamanților, iar pe de altă parte că reclamanții trebuiau să invoce dispozițiile legii 255/2010, respectiv să-și valorifice drepturile atacând decizia de expropriere, deoarece acesta este dreptul special incident în speță.
Prin Decizia nr. 103/A/2013 a Tribunalului ... s-a dispus admiterea apelului reclamanților - apelanți ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., împotriva SC nr. 745/2013 a Judecătoriei ..., pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru ca instanța de fond să stabilească întinderea prejudiciului cauzat de pârâtă reclamanților ca urmare a constatării că acțiunea de față nu este o acțiune în revendicare ci o acțiune în despăgubiri, iar valoarea prejudiciului cauzat reclamanților este egală cu valoarea de circulație a bunului pierdut ca urmare a exproprierii.
Această soluție a fost confirmată și menținută prin decizia civilă nr. 5300/2013 a Curții de Apel ... .
În rejudecarea cauzei, instanța de fond a dispus în baza unui raport de expertiză evaluator efectuat de expert ... admiterea în parte a acțiunii și a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamanților suma de 124300 euro, sumă echivalenta a valorii suprafeței expropriate în fapt, conform variantei unu de expertiză. Conform variantei doi de expertiză, aflată la filele 247-260 dosar inițial de fond valoarea stabilită de expert a fost de 48 euro/mp., în total valoare de 198.912 euro.
Asupra apelului declarat de pârâtul - apelant, MUNICIPIUL ..., instanța de apel, a reținut că motivele invocate sunt nefondate și a respins apelul în temeiul art. 296 Vechiul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 297 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Hotărârea Tribunalului prin care s-a anulat prima sentință a fost supusă recursului, și a fost menținută de Curtea de Apel ... printr-o decizie irevocabilă, astfel că dezlegarea dată problemelor de drept, are astfel autoritate de lucru judecat. Ele nu mai pot forma obiectul unei analize ulterioare a instanțelor de judecată. Autoritatea de lucru judecat, este principalul mijloc de valorificare a efectului negativ al puterii de lucru judecat. Potrivit art. 163 Cod de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect, și de aceeași parte.
Astfel, instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil asupra acordării despăgubirilor pe calea dreptului comun în temeiul Protocolului I CEDO, arătând că în speță se impune acordarea de despăgubiri reclamanților, despăgubiri egale cu valoarea de circulație a bunului pierdut de reclamanți.
Față de aceste dispoziții irevocabile, instanța de rejudecare nu putea decât a stabili valoarea despăgubirilor conform valorii de circulație a imobilului. Alte interpretări ale obiectului cauzei nu se mai pot face în rejudecare, fiind în mod irevocabil stabilit obiectul litigiului. Astfel nu pot fi primite motivele apelantei potrivit cărora se impune respingerea acțiunii deoarece imobilul este expropriat și trebuia urmată legea specială în materia exproprierii, nu poate fi primit nici motivul potrivit căruia imobilul este proprietatea statului român, având în vedere că în primul ciclu procesual, instanțele de control judiciar au stabilit irevocabil că pârâtul Municipiul ... a expropriat în fapt imobilul reclamanților și datorează pentru acest fapt despăgubiri egale cu valoare imobilului.
În cea ce privește apelul reclamanților apelanți ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., ... ... ..., instanța l-a admis ca fondat pentru următoarele motive:
Prin prima variantă de expertiză, - f. 167 - dosar inițial de fond, expertul ... a arătat că valoarea de circulație a imobilului la data de 29.11.2011 este de 30 euro/mp. adică o valoare totală de 124.320 euro.
În varianta a două de expertiză - f. 261 același dosar, efectuată la data de 21.01.2013, a fost de 48 euro/mp., valoare totală despăgubiri 198.912 euro, arătând în ambele variante că s-au avut ca și criterii de stabilire a valorii imobilului, valoare de vânzare a unor terenuri vecine.
Instanța de apel a ascultat expertul în cameră de consiliu la data de 03.03.2016 - f. 82 dosar apel, iar expertul a arătat că inițial a stabilit valoarea de 30 de euro/mp. pentru ca s-a raportat la întreaga proprietate de 39000 mp. raportare ce a determinat diminuarea prețului /mp. valoarea unui mp de teren dintr-o parcela de 39000 mp. este mult inferior valorii unui mp. de teren dintr-o parcelă de 4100 mp. așa cum s-a raportat pentru a stabili valoarea unui mp. de teren în a doua variantă de expertiză. A mai arătat expertul în camera de consiliu că prin dezlipirea suprafeței de care reclamanții au fost deposedați de pârâtă din frontul stradal de 70 m. liniari pe DN ... - ... , și din frontul stradal de 315 m liniari pe șoseaua de centură inițială a municipiului, în prezent frontul stradal nu mai este drept ci curb fiind diminuat la mai puțin de jumătate pe ambele străzi. În prezent acest front stradal curb este susținut de parapeții construiți de municipalitate în zonă ceea ce face ca prejudiciul reclamanților să fie mai mare pentru că pe terenul ce le-a rămas aceștia au restricții de utilizare a frontului la cele două șesele. Expertul a arătat că după părerea lui prin raportare la modul de stabilire a despăgubirilor terenurilor expropriate, pe lângă valoarea imobilului de 48 euro/mp. reclamanții ar fi îndreptățiți la prejudiciul cauzat acestora prin pierderea acestei suprafețe.
În contextul în care, timp de ani de zile România a fost condamnată pe bandă rulantă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la proprietate privată, iar reclamanții au fost lipsiți de folosința imobilului din anul 2005, prezenta hotărâre pronunțându-se după 11 ani de la deposedarea reclamanților, stabilirea despăgubirilor trebuie analizată raportat la toate împrejurările învederate de expertul evaluator în fața instanței de apel, dar și de momentul mult întârziat de acordare a acestor despăgubiri.
Este de reținut poziția pârâtei, Municipiul ..., care nu a solicitat expertiză contrară, nu a formulat obiecțiuni la această evaluare, având o poziție constantă pe parcursul celor două cicluri procesuale, de negare a dreptului la despăgubiri al reclamanților. Mai mult reprezentanta Municipiului ... a învederat instanței de apel la data de 10.11.2015 - f. 46 verso, că s-a formulat o acțiune de anulare a Titlului de proprietate 184/1994 solicitând termen pentru depunerea acesteia. A depus acțiunea formulată de-abia în data de 25.01.2016, acțiunea fiind înregistrată la Judecătoria ... sub nr. de dosar 821/271/2016, aparența acesteia fiind de acțiune pro causa, pârâta folosindu-se de ea pentru a solicita suspendarea prezentului dosar ce este pe rolul instanțelor de 8 ani de zile.
Instanța de apel a avut în vedere în considerarea valorii de circulație a imobilului și contractul de vânzare cumpărare - f. 61 dosar unde un mp. de teren în imediata apropiere s-a vândut cu 154 euro.
Față de toate aceste considerente instanța de apel a apreciat că valoarea justă a despăgubirilor ce trebuie achitate reclamanților este valoarea stabilită de expert în varianta a doua a unui mp. de teren prin raportare la suprafața mai mică de 4144 mp. și nu la întreaga parcelă, și având în vedere vânzarea unui mp. teren în imediata apropiere a imobilului cu 154 euro conform contractului de vânzare cumpărare - f. 61.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă a schimbat în parte hotărârea atacată și a obligat pârâtul MUNICIPIUL ... prin PRIMAR să plătească reclamanților suma de 198.912 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a suprafeței de 4144 mp. din terenul cu nr. top ... ... înscris în CF ... ..., identificat de raportul de expertiză întocmit de expert ..., ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 22414 lei cheltuieli de judecată realizate în primă instanță, reprezentând taxe de timbru, onorarii experți și onorariu avocat. Instanța a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat intimatul la cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 1334 lei în favoarea apelanților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de Municipiul ... și schimbarea în tot a hotărârii pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:
- reclamanții intimați au promovat acțiunea la data de 21.11.2008, deci ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 883/2006, ca atare întrucât la data respectivă imobilul aferent nr. top. ... înscris în CF nr. 168749 ... era transmis în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză;
- prin apelul formulat, Primăria ... a adus critici soluției dată de instanța de rejudecare pe fondul cererii de arătare a titularului dreptului, însă instanța de apel nu a analizat criticile formulate și nici nu s-a pronunțat asupra acestora;
- Tribunalul ... a pronunțat decizia și în contradictoriu cu Consiliul Local al Mun. ... - Administrația Imobiliară ... deși apelanții reclamanți și-au precizat acțiunea în fața instanței de rejudecare în sensul că înțeleg să se judece cu Municipiul ... reprezentat prin Primarul Mun. ... și nu cu Consiliul Local al mun. ... în reprezentarea Mun. ... ;
- dată fiind diferența dintre cele două valori stabilite prin cele două expertize (de 30 Euro / mp, respectiv 48 Euro / mp), se impunea încuviințarea unei contraexpertize, cu atât mai mult cu cât printr-un raport de expertiză un teren situat pe Calea ... a fost evaluat în 2013 la prețul de 35 Euro / mp;
- acțiunea din dosarul nr. 821/271/2016 al Judecătoriei ... a fost promovată urmare a identificării unor înscrisuri în arhiva comisiei locale și arhiva OCPI ... din care rezultă că donatarii ... nu puteau dobândi decât ceea ce li s-a reconstituit donatorilor, adică suprafața de 3,99 ha aferentă parcelei A 3420;
- imobilul situat pe nr. top. 487/7 înscris în CF nr. 168749 ... este cuprins pe lista imobilelor proprietate privată ce constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, ... , figurând la poziția 53, alături de proprietari și suma aferentă despăgubirii, iar așa cum rezultă din Anexa nr. 2 a HG nr. 348/18.04.2012, intimaților, pentru imobilul expropriat, li s-au acordat despăgubiri în valoare de 46.400 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă,
Prin întâmpinare, intimații ... ..., ... ... ..., ... ... ... și ... ... ... au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că recurentul nu a prezentat nicio critică cu privire la nelegalitatea hotărârii și nici nu a indicat care este actul juridic interpretat greșit, care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel sau ce aspecte de drept ar trebui analizate de instanța de recurs, în realitate pretinsele motive de recurs nu reprezintă altceva decât o reiterare a apărărilor pe care acesta le-a expus în faza apelului. Referitor la pretinsa lipsă a calității procesuale pasive a Municipiului ..., intimații arată că situația litigioasă datează din perioada anterioară anului 2006 când a fost emisă HG nr. 883/2006, astfel că aceasta nu prezintă nicio relevanță în cauză. Lucrările au fost realizate de Municipiul ..., propunerea de schimb de terenuri a fost formulată de Municipiul ... iar hotărârile privind aprobarea schimbului de terenuri au fost adoptate de Consiliul Local, organ deliberativ al Municipiului ... . Contrar celor susținute de recurent, instanța de apel a analizat problema calității procesuale pasive. În ceea ce privește solicitarea de casare a deciziei recurate pentru efectuarea unei contraexpertize, intimații arată că apărarea nu poate fi acceptată având în vedere dispozițiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, recurenta solicitând această probă abia la judecarea apelului, astfel încât corect instanța de apel a respins-o. Cererea de suspendare este nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, acțiunea invocată având un caracter vădit pro causa. În final, intimații susțin că HG nr. 348/201 și HG nr. 949/2012 sunt nerelevante în cauză, ele vizează alte suprafețe de teren, în timp ce acțiunea de față privește ocuparea abuzivă a terenului cu lucrările aferente primei etape a lucrărilor la șoseaua de centură efectuate anterior anului 2006, ca atare Municipiul ... are calitate procesuală pasivă în cauză.
Tot prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ... ... prin Administrația Județeană a Finanțelor ... , a solicitat respingerea recursului cu motivarea că instituția intimatului este lipsită de calitate procesuală pasivă și nu deține nici calitatea de reprezentant al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Intimatul precizează că drumurile de interes național, precum cel din speță, se află în proprietatea Ministerului Transporturilor și în administrația CNADNR, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997, de altfel, chiar cererea de arătare a titularului dreptului a fost formulată de recurent ținând cont de prevederile legale amintite. Cererea de arătare a titularului dreptului a fost formulată abia cu ocazia rejudecării, astfel în mod corect a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului cu privire la Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că dispozițiile deciziei de casare se refereau la titularul dreptului ca fiind Municipiul ... . Pe de altă parte, în situația în care reclamanții nu sunt mulțumiți de cuantumul despăgubirilor, procedura de urmat este cea prevăzută de legea specială, Legea nr. 255/2010, în prezenta cauză neputându-se admite ca și temei de drept art. 480 Cod civil, nici sub aspectul unei acțiuni în revendicare și nici sub aspectul unei acțiuni în despăgubiri. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, intimatul arată că expertul nu a ținut cont de raportul actual al cererii și ofertei urmare a blocajului tranzacțiilor imobiliare, expertul nu a inclus și indicele negativ compus din 5% pentru proces judiciar, iar cea de a doua expertiză nu i-a fost comunicată, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare. Concluzionează că, în mod corect, a fost obligat la plata sumelor de bani pârâtul Municipiul ..., adevăratul beneficiar al lucrării, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice neavând și nu a avut niciodată calitate de titular al dreptului de proprietate al terenului în speță și nici nu a fost implicat în procedura specială a exproprierii.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Criticile aduse hotărârii recurate sunt întemeiate, urmând a se da curs cererii formulate în principal, de casare a deciziei cu trimitere pentru o nouă judecare, în aplicarea motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în considerarea argumentelor ce succed.
Obiectul cererii introductive de instanță dedusă judecății l-a constituit în principal obligarea pârâtului "Municipiul ... prin Consiliul Local al Mun. ... "; la despăgubirea reclamanților pentru prejudiciul cauzat de ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea lor, prin acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la despăgubirea reclamanților prin plata de despăgubiri bănești.
În susținerea acțiunii, s-a invocat că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în ..., înscris în cartea funciară nr. ... ... cu nr. top. ... în natură reprezentând teren intravilan în suprafață de 39.900 mp și că, în cursul anului 2005, odată cu construirea șoselei de centură a Mun. ..., pe tronsonul ... , o suprafață importantă de teren a fost ocupată în mod abuziv de traseul acestei șosele și de șanțul de delimitare al acesteia. S-a mai învederat că lucrările de construire a șoselei de centură au fost executate fără ca, în prealabil, autoritățile implicate să fi obținut acordul reclamanților și fără să fi parcurs procedurile de expropriere prevăzute de Legea nr. 33/1994, iar după sesizarea autorităților locale prin adresa nr. 59553/1.02.2006, acestea le-au propus efectuarea unui schimb de terenuri, sens în care a fost identificată suprafața afectată de construirea șoselei de centură, și anume parcela cu nr. cadastral 10962 în suprafață de 3.135 mp, ce urma să fie schimbată cu parcela Municipiului ..., identificată cu nr. cad. 9182 în suprafață de 5000 mp, schimb care nu s-a mai realizat din cauza evaluării nereale și ofertei neserioase a pârâtului, care a stabilit un preț aproape dublu pentru parcela proprietatea municipiului, motive pentru care reclamanții au solicitat instanței să constate că sunt îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art. 998 - 989 din Codul civil.
Prin întâmpinarea înregistrată la Judecătoria ... la data de 14.09.2010, pârâtul a invocat excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local al Mun. ... și respectiv a Municipiului ..., cu motivarea că primul, raportat la art. 21 din Legea nr. 215/2001, nu are personalitate juridică, persoanele juridice cu personalitate juridică distinctă fiind Municipiul ... și Administrația Imobiliară ..., totodată, având în vedere că sectorul de drum care ocupă imobilul din litigiu a fost transmis prin "Protocol"; încheiat între Consiliul Local al Mun. ... și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, din domeniul public al Mun. ... și din administrarea Consiliului Local al Mun. ..., în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, conform H.G. nr. 883/2006, s-a invocat că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, sens în care partea pârâtă a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 (fila 91 - 93 din dosarul judecătoriei).
Tot în cursul judecării cauzei în primă instanță, pârâtul Consiliul Local al Mun. ... - Administrația Imobiliară ..., prin notele de ședință înregistrate la instanță în ziua de 16 oct. 2012, a învederat că prin H.G. nr. 348/2012 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică "Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a a jud. ... ";, inclusiv pentru suprafața de 1160 mp din terenul identificat cu nr. top. ... proprietatea reclamanților, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 2 poziția 53 din HG nr. 348/2012, expropriator fiind Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, fapt pentru care a solicitat introducerea în cauză a acestuia (fila 211 din dosarul judecătoriei).
Acțiunea dedusă judecății s-a soluționat într-un prim ciclu procesual în același cadru procesual, în contradictoriu cu pârâtul inițial, iar într-un al doilea ciclu procesual, prin cererea de arătare a titularului dreptului înregistrată la Judecătoria ... la data de 18 aprilie 2014, pârâtul Consiliul Local al Mun. ... a solicitat chemarea în judecată a Statului Român reprezentat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii(fila 20 din dosar nr. 11307/271/2013*). Ulterior, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.09.2014, Judecătoria ... a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, în calitate de titular al dreptului, existând formulată în acest sens și o cerere din partea pârâtului Municipiul ... depusă la instanță alăturat actului înregistrat la data de 3.10.2014 (fila 45). La același termen de judecată reclamanții prin avocat au precizat că înțeleg să se judece doar cu Municipiul ... în calitate de pârât, cererea introductivă de instanță fiind formulată în contradictoriu cu "Municipiul ... prin Consiliul Local al Municipiului ... ";.
În acest cadru procesual sub aspectul părților atrase în cauză s-a desfășurat procesul în cel de al doilea ciclu procesual, finalizat în apel prin pronunțarea deciziei recurate, prin care a fost schimbată sentința judecătoriei sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate în favoarea reclamanților în sensul majorării acestora, fiind însă păstrată în ceea ce privește debitorul obligației, în persoana pârâtului Municipiul ..., și totodată în privința respingerii excepției lipsei calității procesuale a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind păstrată și în privința dispoziției de respingere ca nefondată a cererii de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul Municipiul ... în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
O atare soluție trebuie privită ca eronată, în primul rând pentru că, în aplicarea principiului disponibilității părților, instanța avea îndatorirea de a introduce, la cererea pârâtului, toate părțile indicate de acesta ca titulare ale dreptului, și nu doar pe una dintre acestea, urmând ca mai apoi să pronunțe soluție pe toate respectivele cereri, ce se impuneau a fi analizate inclusiv din perspectiva dispozițiilor Hotărârii nr. 883/2006 invocată constant în apărările formulate atât de către partea pârâtă cât și de către partea introdusă în proces ca titular al dreptului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu analizarea inclusiv a modului în care se poate răsfrânge în determinarea autorității ori instituției responsabile de plata despăgubirilor împrejurarea că "Drumul de centură în Mun. ... "; a trecut din proprietatea publică a Mun. ... și administrarea Consiliului Local al Mun. ... în proprietatea publică a Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, încă în cursul anului 2006, deci înainte de promovarea litigiului de față.
Atât prin întâmpinarea înregistrată la Judecătoria ... în 14.09.2010 cât și prin notele de ședință depuse la judecătorie în 16.10.2012, pârâtul inițial a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Transporturilor, susținând că acesta are calitate procesuală pasivă, prin întâmpinare invocând dispozițiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, iar mai apoi prin notele de ședință menționate, cu invocarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din HG nr. 348/2012, a cerut introducerea acestuia prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. De asemenea, în cel de al doilea ciclu judiciar, a fost reiterată susținerea că, în prezenta cauză, calitate procesuală are Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, motiv pentru care s-a învederat că printr-o cerere anterioară depusă la termenul din 22.04.2014, a și fost formulată împotriva acestuia cerere de arătare a titularului dreptului. Sus menționata susținere apare relevată în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar la termenul de judecată din 16.09.2014, întâmpinare care mai apoi, după precizarea reclamanților făcută în aceeași ședință publică, în sensul că acțiunea este îndreptată doar împotriva pârâtului Municipiul ..., a fost însușită de acesta din urmă prin actul nr. 303853 înregistrat la Judecătoria ... la data de 3.10.2014 (fila 45 din dosarul de fond).
Deși hotărâtoare sub aspectul fixării unui cadru procesual legal, instanța nu a supus vreunei analize apărările și cererile respective, astfel că obligația de plată a fost stabilită în sarcina Municipiului ..., fără a se cerceta în contradictoriu cu toate părțile nominalizate de partea pârâtă și totodată din perspectiva dispozițiilor legale invocate în apărare, dacă într-adevăr o atare obligație îi incumbă acestui pârât.
Din eroare, instanța de apel a reținut că instanțele de control judiciar într-un prim ciclu procesual ar fi stabilit că Municipiul ... este cel care datorează despăgubiri și că astfel instanța nu putea decât a stabili valoarea despăgubirilor conform valorii de circulație a imobilului. Că o atare apreciere este greșită rezultă cu prisosință din considerentele deciziei civile nr. 103/A/2013 a Tribunalului ... , pronunțată în primul ciclu procesual, menținută în totul de instanța de recurs, considerente în care apare dezlegată problema privitoare la obiectul pricinii, în sensul că s-a stabilit irevocabil că, dat fiind că bunul nu mai poate fi revendicat în materialitatea lui, acțiunea în revendicare se preschimbă într-o veritabilă acțiune în desdăunări, respectiv în despăgubiri, prejudiciul fiind reprezentat de însăși valoarea dreptului de proprietate pierdut definitiv prin preluare abuzivă. S-a concluzionat prin urmare că este vorba de o acțiune în despăgubiri, reprezentând valoarea bunului pierdut ca urmare a unei exproprieri abuzive de fapt, fără să se fi procedat la o dreaptă și prealabilă despăgubire, și privind obiectul cererii și în lumina jurisprudenței Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materia exproprierilor de fapt, tribunalul a reținut că procedura exproprierii reglementată de legea specială nu se mai poate aplica atâta timp cât se invocă faptul că în fapt exproprierea și-a produs efectul, terenul fiind preluat, însă abuziv, prin urmare a conchis că se impune asigurarea unei căi efective în justiție fundamentată pe dreptul comun pentru repararea prejudiciului produs prin preluarea bunului de către autorități cu nerespectarea principiului legalității, sens în care a făcut aplicarea prevederilor art. 297 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, anulând sentința și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Așadar, niciunde în cuprinsul deciziei de anulare a sentinței și nici în cea a instanței de recurs nu apare dezlegată problema cadrului procesual sub aspectul subiecților ce sunt ținuți de acoperirea prejudiciului cauzat reclamanților, nefiind tranșată problema părții căreia îi aparține răspunderea pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru pierderea terenului prin exproprierea abuzivă de fapt și nici indicat recurentul pârât Municipiul ... ca fiind debitorul obligației de plată.
Bineînțeles că obiectul pricinii nu mai poate suscita nicio discuție, problema fiind tranșată irevocabil, cu răsfrângere implicită pe planul competenței materiale, care de asemenea nu mai poate fi examinată, însă problema cadrului procesual din perspectiva dispozițiilor legale invocate în apărările formulate de pârât și respectiv de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, se impunea a i se da rezolvare, întrucât prin modul în care s-a procedat, cauza nu a fost lămurită pe deplin, fiind necesar ca după fixarea cadrului procesual corect prin lărgirea acestuia, în contradictoriu cu toate părțile, să se stabilească în raport cu toate dispozițiile legale invocate în apărare, cărora dintre părțile atrase în proces le incumbă obligația de plată a despăgubirilor. În acest context, este de reliefat că dispozițiile legale invocate constant în apărările formulate nu au făcut obiect al vreunei cercetări din partea instanței, deși astfel de apărări au fost formulate în mod repetat, or rezolvarea excepției privind lipsa calității procesuale pasive invocate atât de către pârât cât și de către cel arătat ca titular al dreptului trebuia a fi făcută din perspectiva tuturor dispozițiilor legale invocate de aceste părți în susținerea respectivei excepții.
O atare cercetare se impunea cu atât mai mult cu cât, prin Hotărârea Consiliului Local din 15 februarie 2006 a fost aprobată trecerea "Drumului de centură în Municipiul ... "; din proprietatea publică a Municipiului ... în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar ulterior, la data de 29.08.2006, a fost încheiat actul intitulat "Protocol"; prin care Consiliul Local al Mun. ..., în conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 883/5.07.2006, a predat sectoarele de drum în domeniul public al statului și Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, acesta din urmă primind în administrare respectivele sectoare de drum conform Anexei la actul normativ menționat, pentru Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
În aceeași ordine de idei, trebuie a se reține că prin actul normativ precitat, invocat în preambulul Protocolului, a fost aprobată preluarea sectoarelor de drum locale prevăzute în anexa hotărârii, din domeniul public al Municipiului ... și din administrarea Consiliului Local al Municipiului ..., jud. ... , în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în vederea realizării activităților de interes național de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. S-a prevăzut totodată că sectoarele de drum preluate se încadrează în categoria funcțională a drumurilor naționale.
Or, din perspectiva dispozițiilor mai sus enunțate, se impunea a fi stabilit dacă, în speță, calitatea de reprezentant legal al Statului o are Ministerul Finanțelor Publice ori Ministerul Transporturilor, fiind vorba despre despăgubiri pretinse pentru o expropriere abuzivă a unui imobil transmis din domeniul public al Municipiului ... în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului Transporturilor pentru realizarea unor activități de interes național de către CNADNR - SA, iar în cauză deși o atare excepție privind lipsa calității de reprezentant a fost invocată de Ministerul Finanțelor Publice, acesteia nu i-a fost dată nicio soluție în fazele anterioare de judecată.
Eronată apare apoi și concluzia instanței de apel, în sensul că pârâtul Municipiul ... nu ar fi solicitat expertiză contrară și că nu ar fi formulat obiecțiuni la evaluare, dimpotrivă, în ședința publică din 7 martie 2016 reprezentanta apelantului Municipiul ... a solicitat în probațiune încuviințarea efectuării unei contraexpertize în cauză, probă apreciată de instanță ca fiind inutilă și tardivă, invocându-se dispozițiile art. 212 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Referitor la acest aspect, este de observat că răspunsul formulat de expertul ... a fost comunicat apelantului pârât în baza încheierii din 3 martie 2016, sens în care s-a fixat un nou termen de judecată pe data de 7 martie 2016, când, astfel cum s-a reliefat mai sus, reprezentanta acestuia a solicitat expertiza contrarie, nefiind vorba astfel de formularea respectivei cereri cu nesocotirea dispozițiilor art. 212 alin. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd că expertiza contrarie va trebui cerută la primul termen după depunerea lucrării, astfel că și din perspectiva procedurii de administrare a probațiunii, criticile recurentului apar ca fiind fondate, impunându-se reluarea în discuție de către instanța de trimitere a cererii de suplimentare a probatoriului despre care s-a făcut vorbire mai sus, bineînțeles după ce se va fi fixat cadrul procesual sub aspectul părților atrase în proces.
Apoi, atâta timp cât pentru o porțiune din terenul litigios se susține că a fost declanșată procedura de expropriere și că acesta s-ar regăsi în coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică "Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, jud. ... ";, expropriator fiind Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și o atare cercetare se impunea a fi realizată, pentru a se determina dacă într-adevăr respectiva porțiune de teren se regăsește în suprafața de teren litigioasă pentru care au fost pretinse despăgubiri în litigiul de față, deoarece până în prezent nu s-a lămurit nici dacă suprafața de teren din prezentul litigiu, înglobează și suprafața de 1160/39900 mp teren situat pe nr. top. ... înscris în CF nr. 168749 ..., ce a făcut obiectul HG nr. 348/18.04.2012 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, jud. ... ";. Or, această chestiune a fost învederată instanței de fond încă la data de 16.10.2012 prin actul înregistrat sub nr. 60434, specificându-se că suprafața de 1160 mp din terenul identificat cu nr. top. ..., proprietatea reclamanților ... ... ..., ... ..., ... ... ... și ... …, este menționată în anexa nr.2 poziția 53 din HG nr. 348/2012. O astfel de lămurire se impunea a fi realizată pentru a se preîntâmpina efectuarea unor plăți duble, atâta timp cât pentru suprafața de teren supusă procedurii legale de expropriere au fost stabilite deja despăgubirile aferente.
Se poate conchide, în raport de argumentele relevate, că soluția criticată este nelegală, astfel, dat fiind că ansamblul sus-menționatelor apărări nu au primit nicio dezlegare punctuală din partea instanței, o atare omisiune afectează hotărârea deopotrivă de viciul nemotivării însă și de încălcarea principiului dreptului de apărare. Apoi, încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității prin omiterea cercetării criticilor aduse de apelant sentinței, nefiind avut în vedere cadrul procesual corect și respectiv prevederile art. 129 din Codul de procedură civilă, reprezintă împrejurări care configurează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, ceea ce reclamă casarea deciziei, admiterea apelurilor, anularea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, context în care este de precizat că soluția de admitere a ambelor apeluri este dictată de necesitatea asigurării unei judecări unitare a cauzei. Casarea cu trimitere și respectiv rejudecarea cauzei de către judecătorie are ca justificare necesitatea asigurării cadrului procesual corect sub aspectul tuturor subiecților procesuali, inclusiv pentru stabilirea, în cadrul procedurii de contradictorialitate, a entității juridice ce asigură reprezentarea legală a Statului Român, reluarea unui nou ciclu judiciar fiind necesară totodată pentru a se asigura respectarea dreptului tuturor părților la cele două grade de jurisdicție, deci inclusiv celor care, până în actuala fază procesuală, nu au compărut în proces.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 6 indice 1 din Codul de procedură civilă, casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, articolul fiind introdus prin art. I pct. 30 din Legea nr. 202/2010, însă procesul de față a fost pornit în anul 2008, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că nu intră sub incidența normei procedurale mai sus evocate, având în vedere prevederile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010 prin care s-a statuat că dispozițiile art. 312 alin. 6 indice 1, alături de alte dispoziții, se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestei legi.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a casat decizia, a admis apelurile, a anulat sentința cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria ... .
| ← Acordare măsuri reparatorii sub forma compensării cu alte bunuri | Neîndeplinirea condiţiilor prescripţiei achizitive, viciul... → |
|---|
