Răspundere civilă delictuală. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 217 din data de 09.02.2017
DECIZIA CIVILĂ NR.217
Data:9.02.2017
Autor- Tribunalul Prahova, Secția I Civilă
Domeniu asociat - răspundere civilă delictuală
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Y. sub nr. XXXX/204/2015 reclamanții A, B, C și D au chemat în judecată pe pârâții E și F, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paraților la plata sumei totale de 16360 lei reprezentând cheltuieli de deplasare spital, medicamente, materiale medicale, cheltuieli de înmormântare și pomenire și obligarea la plata sumei de 50.000 de euro reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că antecesorul lor G. a decedat la data de 10 iulie 2012, iar decesul s-a datorat culpei pârâților. La data de 08.05.2012 G. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la adresa pârâtului, unde acesta își desfășoară activitatea, în sensul că acesta și-a înregistrat P.F.A. F, iar în cadrul acesteia se ocupă cu fabricarea băuturilor alcoolice (țuică în special).
Reclamanții au arătat că vin zilnic persoane interesate de fabricarea produselor alcoolice. Astfel la adresa mai sus menționată făptuitorul și-a confecționat artizanal anumite cazane și utilaje cu ajutorul cărora se obțin băuturile alcoolice, contra cost.
Antecesorul lor, dorind să obțină o anumită cantitate de țuică, s-a deplasat la adresa mai sus-menționată, fiind programat prealabil de către pârât, cu butoaiele pline cu borhot în vederea obținerii țuicii. Întreaga activitate de fabricare a țuicii s-a desfășurat de către "angajații " făptuitorului care au introdus borhotul în cazan. Înaintea sa se afla o altă persoană necunoscută care a fiert borhotul la cazanul făptuitorului. În urma procesului de fierbere a rezultat borhotul fermentat foarte încins, material pe care muncitorii de la cazan l-au depozitat în 2 gropi săpate în pământ pentru ca acesta să se răcească inainte ca tatăl lor sa ajungă la locul respectiv. El nu a cunoscut faptul că în aceste gropi era depozitat borhotul încins. Cele două gropi în care se depozita borhotul încins se aflau în curtea pârâtului, iar acestea erau pline cu borhot încins. Nu erau în niciun fel semnalizate, nu erau împrejmuite cu gard sau măcar cu bare metalice, și doar erau acoperite cu niște scânduri subțiri și firave neasigurate între ele sau de pereții gropilor. Nu a fost avertizat de existența acestora.
S-a mai arătat că în curtea făptuitorului E se află edificată o construcție improvizată care este alcătuită din 3 pereți și un acoperiș, iar în mijlocul acesteia se află cazanul de țuică. În spatele cazanului se află cele 2 gropi în care se deversează borhotul obținut în urma procesării băuturilor alcoolice. La solicitarea muncitorilor, tatăl lor i-a ajutat, în sensul că a descărcat dintr-o căruță un butoi mare cu borbot. În spatele acestuia se aflau aceste 2 gropi care erau acoperite parțial cu scânduri, defunctul a alunecat, a călcat peste scândurile ce acopereau una dintre gropile pline cu borhot încins, iar în urma acestui fapt scândurile s-au rupt, iar tatăl lor a căzut în borhotul încins. Groapa avea o adâncime de aprox 1,2 - 1,5 m, astfel încât acesta a căzut în picioare, fiind acoperit de rezidul toxic încins, până la nivelul bazinului.
A început să strige după ajutor. Muncitorii s-au deplasat către locul respectiv, s-au îngrozit văzându-1 "îngropat" în borhot, dar fiind foarte panicați nu au reacționat în niciun fel, ba mai mult decât atât, speriați au fugit din curte. Fiind lăsat singur și-a adunat puterile și a încercat să iasă singur din groapa cu borhot. S-a deplasat către autoturism, a strigat după ajutor, dar în zadar. în aceste condiții s-a suit în autoturism și l-a condus pe o distanță relativ scurtă până la domiciliului sau. Ajuns în curtea casei a început să strige după ajutor. A fost întâmpinat de familie care imediat, telefonic au anunțat salvarea, fiind dus de urgență la Spitalul din localitatea Z, unde i s-a acordat în scurt timp primul ajutor. A fost internat aici o perioadă scurtă de timp. În urma examinării de către medicii specialiști, starea lui fiind foarte gravă, la solicitarea expresă a acestora a fost transferat cu ambulanța la Spitatul de arși din București. În urma accidentului a suferit arsuri de gradul II și III pe o suprafață de peste 40% din corp. A îndurat în tot acest timp dureri insuportabile, a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, personalul medical de specialitate fiind foarte rezervat în privința șanselor sale de recuperare sau chiar de supraviețuire.
Datorită faptului că borhotul încins care i-a provocat arsurile conține multe substanțe nocive (otrăvuri) și chiar toxice, a suferit complicații, în sensul că pe lângă arsurile grave care i s-au produs, i-au fost afectate organele interne, în special ficatul și rinichii. A suferit și un blocaj renal, iar ficatul i-a fost afectat, au apărut situații de infecție a membrelor inferioare, care au fost afectate cel mai sever. În anumite zone, în special zona mușchilor dorsali a fost foarte afectate, în sensul că arsurile au penetrat toată epiderma, ajungând până la carne. Mai mult decât atât, de la medici reclamanții au aflat de faptul că borhotul încins are multe substanțe toxice și nocive pentru organism, iar prin expunerea organismului la acestea, organele interne ale acestuia sunt afectate, în primul rând ficatul și rinichii.
Au învederat reclamanții că antecesorul lor a fost toată viața sănătos, a fost mereu activ, nu a suferit până în acest moment de nici o boală, a dus o viață sănătoasă, accidentul a condus în cele din urma la decesul său, astfel acest accident se putea preîntâmpina dacă erau respectate măcar câteva reguli de protecție a muncii.
Accidentul respectiv a produs numeroase cheltuieli familiei - în primul rând câta vreme antecesorul lor a fost internat la spitalul din localitatea Z, apoi la București la Spitalul de arși și apoi la spitalul din localitatea Z au făcut cel puțin 2-3 deplasări săptămânale pentru a se îngriji de acesta, au cumpărat medicamente, materiale sanitare, ulterior au făcut cheltuieli de înmormântare și de pomenire la înmormântare, la 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni și apoi în fiecare an au făcut parastase, solicitând obligarea pârâtului și la plata de daune morale, fiind întrunite condițiile răspunderii civil delictuale, astfel încât solicită admiterea acțiunii.
Acțiunea în drept a fost întemeiată pe disp. art. 1349 Cod civil.
În dovedire au fost depuse la dosar Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Y. din 20.11.2014, bonuri fiscale, facturi, acte medicale, plângere penală (f.7-43).
La data de 25.082015 reclamanții au depus la dosar o precizare prin care au arătat că renunță la judecarea capătului doi de cerere, privind obligarea pârâților la plata daunelor morale.
Pârâtul E a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, decesul lui G. neproducindu-se din calpa sa. În acest sens a arătat că în ciuda celor afirmate în acțiune, plângerea penală privitoare la accident fusese, deja, soluționata la data sesizării instanței civile. prin Ordonanța din 20.11.2014 (dosar nr. XXXX/P/2013 al Parchetului de pe lingă Judecătoria Y) și s-a dispus, în ceea ce îl privește, clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 C.Pen., reținindu-se ca nu sunt probe că fapta ar fi fost comisa de el. Prin aceeași ordonanța, s-a disjuns cauza și s-a dispus continuarea cercetărilor față de I, pentru aceeași infracțiune. A menționat ca ordonanța a fost depusă chiar de reclamanți, ceea ce face și mai surprinzătoare afirmația lor - atât despre pretinsa lui vinovăție, cât și despre nepronunțarea unei soluții în cauza penala.
În motivarea soluției, bazata pe un probatoriu foarte amănunțit, Parchetul a reținut, în primul rând, că el instituise un set de reguli după care să se desfășoare activitatea la instalația de producere a rachiurilor cu toate că, prin lege, nu au fost impuse asemenea cerințe în domeniu. S-a constatat că, în cadrul acestor reguli, personal a interzis expres accesul în zona haznalei de colectare de borhot în care a căzut G., tuturor persoanelor cu excepția celor ce deserveau instalația - I., J. și K.. S-a reținut și ca, de obicei, procesul de obținere a băuturilor din instalație era supravegheat fie de el, fie de soția lui E.
Parchetul a mai constatat că el nu era la domiciliu la momentul accidentului, că nu se înțelesese cu numitul G. ca el sa folosească instalația și ca acesta din urma, ca vecin, cunoștea foarte bine topografia locului, venind acolo de circa 25 de ani, pentru diverse probleme gospodărești. Deci s-a reținut ca accidentul a avut loc în timp ce G, căruia I. îi permisese accesul în zona haznalei, îl ajuta pe acesta să împingă o căruță, acțiune în cursul căreia a alunecat și a căzut în hazna.
Din probele din dosarul penal a reieșit și că, imediat după căderea sa, numitul G. a fost ajutat de cei trei lucrători să iasă din hazna, i-au fost acordate de ei primele ingrijiri și i-au fost date haine de schimb, după care s-a urcat în autoturismul propriu cu care venise și l-a condus până acasă.
Rezultă că, în speță, nu se poate reține săvârșirea de către pârât a unei fapte care să fi condus la decesul lui G, așa cum au conchis și organele de urmărire penală.
Pe de alta parte, tot din probele din cauza penala a reieșit ca decesul numitului G. a avut o alta cauza medico-legala decât cea pretinsa prin acțiune. Raportul medico-legal de autopsie nr. XXX/M/11.07.2012, al Serviciului Medico-Legal, a conchis ca moartea a fost provocata de o stare septica a organismului. Dar, cu numai două săptămâni înaintea decesului, adică la 25.06.2012, G. fusese externat din Spitalul clinic de urgență chirurgie plastica, reparatorie și arsuri având starea de vindecat, așa cum se consemnează în biletul de ieșire emis de această unitate sanitara. Mai mult, în același document medical, ca și în scrisoarea medicala însoțitoare, ambele depuse tot de reclamanți, se afla recomandări specifice pentru pacienții vindecați și care urmează proceduri de recuperare în convalescență. Este evident că decesul s-a produs din cauza unei flagrante culpe medicale, tratamentul aplicat în spital după accident nerealizând curățarea și vindecarea rănilor, diagnosticul dat la externare fiind cu totul nereal. De altfel, certificatul medical constatator al decesului nr. XXX/11.07.2012, emis tot de SML, precizează ca starea septica a fost cauza directă (imediată) a decesului.
S-a mai arătat că reclamanții nu defalcă pretențiile lor, neprecizând cât din acestea reprezintă costuri medicale și care sunt ele, cât din acestea sunt cheltuieli de înmormântare și din ce sunt formate, câte pomeniri și la ce intervale au fost făcute și care a fost costul fiecăreia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și urm. și 451 și urm. N.C.pr.civ. și ale art. 1349 N.C.civ.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, referitor la excepția lipsei calității procesuale active depunând copie de pe certificatul de moștenitor al defunctului G, certificat care atesta calitatea lor de moștenitori, solicitând respingerea excepției.
Consideră că la crearea prejudiciului au concurat atât pârâtul prin fapta sa proprie cat și prin fapta prepușilor săi, angajații care nu au respectat normele legale și nu au atenționat antecesorul lor la pericolul la care se expune, dar și de lucrul aflat în paza sa, respectiv instalația improvizata de producere a băuturilor alcoolice.
În acest sens s-a precizat temeiul de drept al acțiunii - art. 1357, 1373, 1376 Cod civil, acela al obligării pârâtului la repararea prejudiciului creat prin fapta prepusului său și a lucrului aflat sub paza sa.
Referitor la apărarea potrivit căreia decesul antecesorului lor nu ar fi fost cauzat de arsurile provocate de accidentul respectiv, se pot observa concluziile raportului medico-legal (de autopsie) nr. XXX/11.07.2012 care releva în mod clar ca moartea a fost violentă, că s-a datorat complicațiilor survenite în urma unor arsului de garadele II și III pe aproximativ 50 la suta din suprafața corporala arsuri în legătura cauzala cu decesul, după aplicarea tuturor mijloacelor terapeutice necesare pentru vindecare. Deci este evident că datorită arsurilor cu borhotul încins care este deosebit de periculos deoarece conține cianuri, datorită suprafeței mari din corp afectată și gravității arsurilor, situația acestuia s-a complicat și a dus la deces.
Reclamanții prin apărător au arătat în ședința publică din data de 27.01.2016 că renunță la acțiune față de cel de-al doilea pârât, iar pârâtul a arătat că nu mai insistă în excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Au fost încuviințate la solicitarea părților probele cu înscrisuri și căte 4 martori și s-au atașat dosarele nr. XXXX/P/2014 și XXXX/P/2013.
Au fost audiați la solicitarea reclamanților martorii: I (f.137), J (f.138), K ( f.139) și L (f.140), pârâtul renunțând la audierea martorilor încuviințați la termenul din data de 09.03.2016.
Prin sentința civilă nr. XXXX/21.06.2016, Judecătoria Y a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivare a reținut că prin ordonanța din 20.11.2014 pronunțată în dosarul penal nr. XXXX/P/2013 s-a dispus clasarea cauzei privind savârsirea de către pârâtul E a infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen., reținându-se că nu sunt probe că fapta a fost săvârșită de acesta.
Odată cu pronunțarea soluției de clasare în ceea ce îl privește pe E, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, față de I.
Soluția pronunțata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Y a rămas definitivă, nefiind atacată de nici una din părți, inclusiv de reclamanții din prezenta cauză.
Declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză confirma situația de fapt reținută de Parchet prin ordonanța din 20.11.2014. Martorii I și J și-au menținut integral declarațiile date în cauzele penale, inclusiv în ceea ce privește masurile de protecție și regulile instituite de pârât pentru desfășurarea activității de obținere artizanală a rachiurilor, ca și cu privire la inexistența oricărei înțelegeri între autorul reclamanților și pârât asupra unei eventuale folosiri a cazanului și la absenta pârâtului din domiciliu la momentul producerii accidentului și mult după aceea.
În aceste condiții instanța a constatat că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 1375 și urm. Cod civil, respectiv ale răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, întrucât chiar dacă pârâtul era proprietarul instalației de fabricarea a țuicii, din probele administrate rezultă că acesta instituise o serie de reguli pentru folosirea cazanului prin interzicerea accesului în zona instalației a oricăror persoane cu excepția celor care alimentau și lucrau efectiv la producerea țuicii, fiind incidente disp. art 1380 Cod civ, neexistând obligația de reparare a prejudiciului când acesta este cauzat exclusiv de fapta unui terț, în speță de fapta numitului I.
Cu privire la acesta, instanța a reținut că vinovăția numitului I. stabilită în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în dosarul nr. 2670/P/2013, a fost constatată și prin sentința penala nr. XXX/28.04.2016 a Judecătoriei Câmpina - dosar nr. XXX/204/2016, râmasă definitivă. Aceasta sentința penală a dobândit și autoritate de lucru judecat, potrivit disp. art. 28 alin. 1 C.pr.pen.
Așadar, în raport cu cele stabilite prin sentința penală nr. XXX/28.04.2016 singura persoană împotriva căreia se pot formula pretenții civile decurgând din decesul susnumitului G poate fi I., iar nu pârâtul.
De asemenea, în cauză nu sunt întrunite nici elementele răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, întrucât deși numitul I. a declarat că lucra pentru pârât în gospodăria acestuia, acesta, când i-a cerut ajutorul pârâtului să împingă căruța, nu a acționat în legătură cu atribuțiile încredințate de pârât atunci când i-a solicitat numitului G. să împingă căruța cu borhot, întrucât pârâtul interzisese accesul în zona haznalei oricărei persoane, cu excepția lui I, J și K, care manevrau instalația.
Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată. Prima instanța de judecata a respins acțiunea motivat de faptul ca instanța penala a constatat vinovăția numitului I, stabilită prin acordul de recunoaștere a vinovăției în dosarul penal XXX/P/2013 constatata pin sentința penala XXXX/2016 a Judecătoriei Y în dosarul penal nr. XXX/204/2016, însă respectiva sentința este atacată cu apel care se afla pe rolul Triunalului Prahova.
Noua reglementare din codul civil consacră, în cazul răspunderii pentru paza lucrului, răspunderea obiectivă, fără culpă. Răspunderea este fundamentată pe ideea sau obligația de garanție în sarcina păzitorului lucrului cu privire la comportamentul lucrului. Legea impune tuturor obligația de a garanta pentru lucrurile pe care le au în pază. Este voba deci de o garanție obiectivă.
Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
Pentru atragerea acestei forme de răspundere nu este necesara o culpa personala, acest aspect reiese chiar din textul de lege invocat. Răspunderea pentru lucruri presupune doar obligația proprietarului de a lua toate masurile necesare pentru ca lucrul de care răspunde sa nu pricinuiască nimănui nici un fel de prejudiciu, iar răspunderea nu are legătura cu vreo culpa personala a păzitorului lucrului.
Au făcut dovada privind persoana care deține paza lucrului, însă pârâtul ar trebui sa răspundă și pentru fapta proprie, având în vedere că acesta organiza activitatea de producere a țuicii fără a respecta cele mai elementare norme de protecție. Culpa acestuia constă în faptul că a lăsat cazanul în grija unor persoane care nu erau îndreptățite să lucreze și să deservească acea instalație, nu a luat masuri de asigurare a locului, de atenționare cu privire la existența gropilor cu borhot incns, a lăsat liber accesul la aceste instalații.
Gropile în care se deversa borhotul încins nu erau în niciun fel semnalizate, nu erau acoperite, se aflau la nivelul solului, astfel încât a fost extrem de ușor să alunece în respectiva groapa cu borhot încins care i-a provocat arsuri și apoi decesul.
Chiar dacă organele de cercetare penala au concluzionat că pârâtul E. nu este vinovat din punct de vedere penal de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta nu înseamnă că din punct de vedere civil nu poate fi tras la răspundere.
În drept art. 466 și urm. Cod procedura civila.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. XXXX/YYY/2015 la data de 23.09.2016.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. În motivare a arătat că așa după cum a reținut și judecătoria, singura persoana împotriva căreia s-ar putea ridica pretenții civile este I.
Din cuprinsul dosarelor penale atașate celui civil și din probele administrate nemijlocit de instanța civila a rezultat același lucru, respectiv că nu i se poate reține niciun fel de culpă, mai exact nici din punct de vedere al unui eventual delict civil, nici din cel a unei eventuale răspunderi pentru fapta lucrului și nici în ceea ce privește o eventuala răspundere a comitentului pentru prepus.
În drept, disp. art. 201, 466 și urm., 480 și 451 și urm. N.C.pr.civ., ale art. 1373, 1376 N.C.civ. și ale celorlalte acte normative incidente în speță.
Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reținând următoarele:
Potrivit art. 476 alin. 1 C.pr.civ., apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant (art. 477 alin. 1), devoluția operând cu privire la întreaga cauză atunci când apelul e limitat la anumite soluții din dispozitiv (alin. 2). Tribunalul a constatat că apelanții critică hotărârea de fond sub aspectul netemeiniciei, reiterând susținerile din cererea de chemare în judecată depusă la fond, prin urmare devoluțiunea privește întreaga cauză, cu mențiunile de mai jos.
Cercetând cererea de chemare în judecată, tribunalul a reținut că temeiul de drept invocat l-a constituit art. 1349 C.civ. prin precizarea depusă la data de 26.10.2015 a indicat art. 1357, 1373 și 1376, adică răspunderea pentru fapta proprie, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului și răspunderea pentru fapta lucrului, însă în cererea de apel s-au reiterat doar considerentele privitoare la răspunderea pentru fapta proprie și răspunderea pentru fapta lucrului, prin urmare acestea sunt limitele devoluțiunii.
Temeiul de drept invocat în cererea introductivă este art. 1349 C.pr.civ., potrivit căruia ";(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.";
Acest articol instituie o normă generală, aplicabilă în material răspunderii delictuale, valabilă pentru oricare dintre subdiviziunile acesteia, argument desprins nu numai din formularea textului, dar și din topografia acestuia, fiind situate la Capitolul IV - Răspunderea civilă, Secțiunea I - Dispoziții generale.
1. În ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie, s-a reținut că potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ., cel care a cauzat o pagubă altei persoane trebuie să o acopere. Din interpretarea textelor legale, rezultă că patru sunt condițiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii unei persoane: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și culpa.
Fapta ilicită poate îmbrăca o multitudine de forme, de esența sa fiind nerespectarea regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune sau atingerea adusă drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (art. 1349 alin. 1 C.civ.).
Instanța de fond a reținut inexistența faptei ilicite prin raportare nu doar la soluția pronunțată în dosarul penal, în sensul clasării față de pârât întrucât nu a fost săvârșită de acesta, ci și prin raportare la probatoriul administrat în prezentul dosar. În opinia apelanților fapta ilicită ar consta în primul rând în neimpunerea unor norme de protecția muncii. Din adresa nr. XXXX/11.06.2012 emisă de ANAF -DJAOV Prahova - fila 139 dosar de urmărire penală - rezultă că pârâtul era înregistrat la momentul producerii evenimentului ca o gospodărie individuală, care producea țuică pentru consumul propriu, ceea ce înseamnă că nu intră sub incidența Legii nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă, a cărei sferă de aplicare este limitată la angajatori, lucrători și reprezentanți ai lucrătorilor, potrivit art. 3 alin. 2, adică raporturilor de muncă dintre aceștia.
Prin urmare instanța de fond în mod corect a reținut că nu se poate stabili existența vreunei fapte ilicite prin raportare la prevederile legii respective.
De esența răspunderii pentru fapta proprie este ca cel de la care se pretinde repararea să fi săvârșit el însuși fapta, care poate îmbrăca forma unei acțiuni sau unei omisiuni. În speță nu poate fi vorba despre o acțiune, având în vedere că pârâtul nu se afla la locul producerii evenimentului, ci eventual despre o inacțiune.
Ordonanța de clasare nu are putere de lucru judecat, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 28 C.pr.pen.: ";(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.";
Însă probele administrate în dosarul penal pot fi valorificate și în procesul civil; în speță instanța de fond a reținut în mod corect că din actele dosarului penal, respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției, declarație învinuit/inculpat, declarații martor, rezultă că numitul I a fost singurul prezent la fața locului, el solicitându-i victimei să îl ajute să împingă o căruță, împrejurare confirmată și prin declarațiile testimoniale administrate în dosarul civil; de asemenea din aceleași probe rezultă că pârâtul a instituit o serie de reguli pentru activitatea de preparare a rachiurilor, interzicând accesul persoanelor străine în zona respectivă.
Mai mult decât atât, victima nici măcar nu discutase cu pârâtul să se prezinte în ziua respectivă la domiciliul său pentru a fabrica țuica, ci cu soția pârâtului, aceasta din urmă relatând însă că l-a refuzat.
A deține o instalație de fabricat băuturi alcoolice pentru consum propriu în propria curte nu este de plano o acțiune ilicită, ci o manifestare a dreptului constituțional de proprietate. Nici stabilirea sferei persoanelor care au sau nu acces la instalație nu îmbracă forma delictului civil.
Or în aceste condiții nu se poate reține o omisiune în sarcina pârâtului, care și-a luat măsuri de precauție, nerespectarea acestora de către angajații săi fiind o chestiune ce privește un alt domeniu, eventual al răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Câtă vreme nu a existat o acțiune sau inacțiune directă din partea sa care să încalce regulile de conduită, legea, obiceiul locului, drepturile sau interesele legitime ale unei persoane, nu se poate reține nicio faptă ilicită.
2. În ceea ce privește răspunderea pentru fapta lucrului, s-a reținut că potrivit art. 1376 Cod civil, ";(1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore.";
Paza este definită la art. 1377 și presupune exercitarea în mod independent a controlului și supravegherii asupra lucrului și servirea de acesta în interes propriu, iar art. 1380 stabilește că drept cauze de exonerare fapta victimei însăși sau a unui terț sau un caz de forță majoră.
În ceea ce privește paza juridică, părțile sunt de acord că pârâtul era paznicul juridic al bazinului colector în care a căzut victima. Angajarea răspunderii în baza textului de lege nu presupune neapărat un contact direct cu lucrul la momentul producerii evenimentului, aceasta fiind distincția între paza juridică și cea materială.
Importantă este cumularea celor două elemente: controlul și direcția asupra lucrului, chiar exercitate prin intermediul altei persoane și folosirea de bun în interesul propriu.
Tribunalul a reținut că evenimentul s-a produs în curtea gospodăriei pârâtului, în care acesta construise o instalație de produs țuică pentru consum propriu, instalație care era manevrată de cei trei angajați ai firmei al cărei asociat era de asemenea pârâtul și care avea sediul la aceeași adresă.
Având în vedere că legiuitorul nu a definit noțiunea de faptă a lucrului, revine instanței sarcina de a circumstanția sfera acesteia; astfel este necesar ca lucrul să declanșeze o anumită energie care, acționând distinct sau în combinație cu alți factori, determină producerea rezultatului păgubitor. Prin urmare poate fi vorba atât despre o energie cinetică cât și de una potențială, însă în acest din urmă este necesară interacțiunea cu un alt tip de energie, a unui alt lucru sau persoană - paznicul juridic sau material - și, din această interacțiune să ia naștere rezultatul păgubitor. Aici intervin cauzele exoneratorii de răspundere, în sensul că fapta unei alte persoane, care nu este paznicul juridic sau material, sau evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, cum este definită forța majoră, sunt cele care activează sau favorizează energia lucrului de o asemenea manieră încât dacă nu ar fi intervenit, rezultatul ar fi fost diferit.
Așadar prima problemă care se ridică este aceea dacă suntem în prezența unei fapte a lucrului, dacă energia potențială a haznalei - pentru că evident nu poate fi vorba despre o energie cinetică - a fost activată de o anumită persoană.
Din lucrările dosarului de urmărire penală și din declarațiile martorilor audiați - în special a martorului ocular I. - rezultă că victima s-a prezentat la data de 07.05.2012 la domiciliul pârâtului cu intenția de a produce o anumită cantitate de țuică; numitul I. l-a rugat să-l ajute să împingă o căruță afară din încăperea unde se afla groapa în care se depozita borhotul fierbinte, în timpul acestei manevre victima alunecând și căzând în groapa respectivă.
Din același probatoriu rezultă totodată că pârâtul interzisese accesul persoanelor străine în lipsa sa și că la momentul producerii incidentului pârâtul nu era acasă, motiv pentru care i s-a comunicat victimei că trebuie să îl aștepte. Totodată rezultă că victima cunoștea amplasarea gropii, având în vedere că mai apelase la pârât pentru a prepara țuică și că se cunoșteau de 25 de ani, vizitele sale având un caracter de regularitate.
Coroborând aceste elemente nu se poate identifica vreo acțiune a pârâtului care, combinată cu energia lucrului, să fi determinat alunecarea victimei în groapă. Dimpotrivă, se ridică problema contribuției faptei victimei - care știa de amplasarea gropii și de pericolul potențial și cu toate acestea a acceptat să îl ajute pe martor să împingă căruța - și a faptei terțului - I. - care, nesocotind instrucțiunile pârâtului, a solicitat ajutorul victimei, permițându-i accesul într-un loc interzis. În ambele cazuri, însă, suntem în prezența unei cauze exoneratorii de răspundere în ceea ce îl privește pe pârât. Măsura în care la producerea rezultatului a contribuit fapta martorului este o chestiune care depășește limitele învestirii, putând face obiectul analizei într-o acțiune îndreptată împotriva acestuia.
Așadar, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii pentru fapta lucrului; nefiind stabilită existența unei fapte ilicite, nu se mai impune analiza celorlalte condiții, legate de prejudiciu, modalitatea în care acesta s-a produs, caracterul direct sau indirect al acestuia sau cuantumul, deoarece răspunderea delictuală implică îndeplinirea cumulativă a condițiilor.
În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat, menținând sentința de fond ca legală și temeinică.
În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a obligat apelanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei onorariu avocat.
| ← Răspundere contractuală. Jurisprudență Contracte | Obligaţia de punere în posesie, succesiv emiterii dispoziţiei... → |
|---|
