Răspundere contractuală. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 12 din data de 09.01.2017
DECIZIA CIVILĂ NR. 12
Data: 9.01.2017
Autor - Ana Tudora
Domeniu asociat - contracte
Titlu- răspundere contractuală
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei M la data de 19.04.2016, reclamantul EE în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Orașului M și Orașul M prin primar, a solicitat instanței, in baza art. 1530 și art.1531-1537 Cod civil, să dispună:
1.obligarea pârâților la repararea prejudiciului și plata daunelor interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de către pârâții ca urmare a încălcării obligației de predare liber de sarcini a terenului situat in M, str. A, nr. 22, jud. Y, în suprafața de 1125,00 mp, potrivit art. 11 pct.11.1 din contractul de concesiune nr. x/2004 încheiat între părți, prejudiciul produs fiind evaluat provizoriu la suma de 100.000 lei;
2. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 2004 a încheiat cu pârâtul Consiliul Local al Orașului M contractul de concesiune nr.x, care are ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în M, Str. A, nr.22, Județ Y, în suprafața de 1125,00 m.p.;
Prețul concesiunii a fost de xxxxx Euro achitați integral, conform contract, iar durata concesiunii este de 49 de ani.
Prin contractul de concesiune s-a prevăzut predarea terenului de către concedent în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planul urbanistic general, având destinația precizată în certificatul de urbanism eliberat de Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei M și în condițiile din oferta care a stat la baza adjudecării licitației ( art.2 din contractul de concesiune).
Prin contractul de concesiune paratul Consiliul Local al Orașului M și-a asumat obligația de predare a terenului în suprafața de 1125,00 m.p. liber de sarcini (art. 11 pct.11.1 din contract).
Reclamantul a precizat că pe terenul concesionat intenționa să construiască un hotel compus din demisol + parter+ etaj 1 + etaj 2 + mansarda, sens în care a întreprins toate demersurile.
Primăria Orașului M prin certificatul de urbanism nr. x din 2004 certifică posibilitatea edificării unei construcții - minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, împrejmuire teren.
Se mai arată de reclamant că în vederea eliberării autorizației de construcție a întocmit memoriu general de arhitectură și a obținut următoarele avize și studii: studiu geotehnic; aviz SC Hidro V. Y; aviz SC Electrica SA - M; aviz Distrigaz Sud - M; aviz Grupul de Pompieri Y; aviz Direcția de Sănătate Publica Y; aviz inspectoratul jud. de protecție civila; aviz verificator de proiecte atestat; aviz Ministerul Turismului; acord Agenția pentru Protecția Mediului.
A mai aratat reclamantul că pentru obținerea autorizației de construire avea nevoie și de aviz Romtelecom M, pe care nu l-a putut obține din cauze străine de voința sa, dovada acestei împrejurării fiind avizul nefavorabil nr.230/5225 din data de 2004, emis de Romtelecom S.A. - Direcția de telecomunicații Y, care atestă că: "aviz nefavorabil
Urmare documentației prezentată, prin care solicitați aviz pentru lucrarea «CONSTRUIRE MINIHOTEL D+P+2E+M, PARCAJE ȘI ÎMPREJMUIRE PE STR AOSTA, NR.22, ORAȘUL M, JUD. Y» vă înapoiem un exemplar plan de situație pe care s-au figurat cu aproximație rețelele telefonice existente în apropiere și vă comunicăm următoarele:
Pe terenul concesionat din str. A, nr.22, orașul M, unde se propune amplasamentul construcției, unitatea noastră are pozate instalații telefonice subterane de foarte mare importanța, amplasate în canalizație telefonică principală. Canalizația telefonică are o vechime de peste 40 de ani și pe aceasta sunt instalate mai multe cabluri telefonice";
Reclamantul a susținut că a suferit un prejudiciu ca urmare a plaților efectuate cu întocmirea documentației aferentă autorizării construcției respectiv, prejudiciul fiind reprezentat și de pierderea avantajelor (foloaselor materiale) ce urmau a fi obținute din exploatarea hotelului ce urma a fi edificat pe terenul concesionat.
A considerat reclamantul că pârâtul Consiliul Local al Orașului M, deși s-a obligat să-i predea terenul liber de sarcini, nu și-a executat acesta obligație, în cunoștința de cauză i-a predat un teren afectat de sarcini, care a făcut imposibilă edificarea construcției pentru care a întocmit documentația necesară eliberării autorizației de construire pentru minihotel D+P+2E+M, parcaje și împrejmuire pe str. A, nr.22, orașul M, jud. Y.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194-204 C.pr. civ și respectiv dispozițiile art. 1530, art. 1531-1537 Cod civil.
Pârâții Orașul M si Consiliul Local al Orașului M au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind nelegală și netemeinică.
Pârâții au invocat, în principal, excepția de necompetență materială a Judecătoriei M, iar, în subsidiar, excepția prescripției dreptului la acțiune.
În motivare s-a arătat că la data de 05.01.2004 a fost încheiat contractul de concesiune nr. x, prin care Consiliul Local al Orașului M, în calitate de concedent, a dat în folosința reclamantului EE, în calitate de concesionar, terenul situat în orașul M, str. A nr. 22, in suprafața de 1125 mp în vederea amenajării unui minihotel .
La data de.2004, la solicitarea dlui EE, a fost emis certificatul de urbanism nr. xx, prin care s-a cerut avizul de la Romtelecom M. Prin adresa nr. xxx a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M, parcaje si împrejmuire pe str. A, nr. 22, orașul M, Județul Y" pe motiv că pe amplasamentul construcției, Romtelecom SA are pozate instalații telefonice subterane de foarte mare importanță, amplasate în canalizație telefonică principală. Urmare avizului nefavorabil, Primăria Orașului M, prin adresa nr. 7761 din 06.07.2004, a solicitat Romtelecom mutarea instalațiilor respective pe un alt traseu, conform legislației.
S-a mai arătat că urmare demersului său, în data de 2005, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Primăriei Orașului M, dl. EE și dl. CB - director Direcția Telecomunicații Y, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. xxx, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane .
Pârâții au susținut că de la data întocmirii procesului-verbal și până la momentul rezilierii contractului, reclamantul a stat în pasivitate și a solicitat daune pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, în condițiile în care ei au depus toate diligențele pentru a intra în posesia trenului, liber de sarcini.
Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului M nr. xx din 2013 concesiunea a fost retrasă, iar contractual a fost desființat de plin drept.
Cu privire la excepția de necompetență materiala a Judecătoriei M, pârâții au susținut că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 , contractul de concesiune încheiat între părți are natura juridică a unui act administrativ, ceea ce impune concluzia că litigiul dintre ele, având ca izvor executarea necorespunzătoare sau neexecutarea convenției, să fie supus jurisdicției speciale a contenciosului administrativ, instanța competentă în litigiul de față fiind Tribunalul Y și nicidecum Judecătoria M.
De asemenea și art. 8 alin. (2) din actul normativ sus citat prevede că pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractelor administrative.
În art. 18 alin. (4) lit. e se prevede posibilitatea pentru instanța să procedeze la obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele provocate pentru neîndeplinirea obligațiilor rezultate dintr-un contract.
Art. 19 din actul normativ menționat atribuie instanțelor de contencios administrativ competenta de soluționare a cererilor de plata a despăgubirilor născute din executarea necorespunzătoare sau din neexecutarea actelor administrative.
În situația în care se admite aceasta excepție, iar cauza se va trimite spre soluționare instanței de contencios administrativ, învederează pârâții că, potrivit art. 9d din contractul de concesiune nr. x/2004 concesionarul, respectiv reclamantul, putea renunța la concesiune în cazul în care din motive obiective justificate, era imposibilă realizarea investiției, iar reclamantul, deși susține că fost prejudiciat, nu a făcut niciun demers pentru renunțarea la concesiune .
A mai arătat că prin Hotărârea Consiliului Local M nr. xx/2013 a fost retrasa concesiunea și contractul a fost reziliat de drept reclamantul avea posibilitatea de a se adresa instanței de contencios pentru contestarea acesteia și repararea pretinsului prejudiciu, fapt ce nu s-a realizat, aceasta devenind executorie .
În temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana vătămata a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. 2 .
Având în vedere aceste prevederi legale, reclamantul avea posibilitatea să solicite despăgubiri în termen de un an de la data luării la cunoștința despre existența instalațiilor telefonice din subsolul terenului, moment în care putea să solicite și rezilierea contractului pe motiv că nu își poate realiza investiția. Reclamantul a luat cunoștință despre situație la data emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom, situație care a fost remediată.
Pârâții au considerat că acțiunea este inadmisibilă din toate punctele de vedere, nefiind vorba de niciun prejudiciu ținând seama ca reclamantul nici nu a solicitat rezilierea contractului pe considerentul ca ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin încheierea contractului, dar nici nu a contestat hotărârea de reziliere și astfel această pasivitate urmează a fi sancționată.
De fapt, susțin pârâții că acțiunea reclamantului este rezultatul rezilierii contractului de concesiune, însă văzând că nu se mai încadrează în termenul legal de contestare a hotărârii de reziliere a optat pentru solicitarea de daune în cadrul răspunderii civile fără a aminti de încetarea contractului, știindu-se în culpă .
Afirmă pârâții că la momentul actual terenul este folosit de către reclamant, fiind împrejmuit cu gard de piatră, potrivit planșelor foto atașate, fără a plăti prețul folosinței.
În ipoteza în care ar fi reținută incidența răspunderii civile contractuale, pârâții invocă excepția prescripției dreptului la acțiune .
Conform art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".În acest caz, termenul de prescripție este cel general de 3 ani. În cazul în care se apreciază că sunt aplicabile dispozițiile noului C.civil, aceleași dispoziții sunt cuprinse la art. 2528.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existenta instalațiilor telefonice din subsolul terenului, de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom și ¬luării la cunoștință, moment în care putea să solicite și rezilierea contractului pe motiv că nu își poate realiza investiția.
Având în vedere faptul că reclamantul a introdus acțiunea în repararea prejudiciului la aproximativ 12 ani de la data luării la cunoștința despre existenta așa-zisului prejudiciu, solicită pârâții respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fondul cererii, se susține de pârâți că Primăria orașului M, înștiințată despre această situație, a întreprins demersurile legale în vederea soluționării ei, respectiv adresa nr. xx; ulterior - la data de yy, organizând la sediul său o întâlnire între părțile implicate: concesionarul EE, Primarul orașului M și reprezentantul STS - ing. GG, și s-a stabilit de comun acord că până la data de 29 aprilie a aceluiași an, societatea să procedeze la eliberarea terenului.
Certificatul de urbanism nr. xxx eliberat de Primăria orașului M pentru construire minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, utilități, împrejmuire teren, a avut valabilitate 12 luni de la data emiterii, cu drept de prelungire conform legii.
Deși data valabilității acestuia era până la 2005, deci anterior datei de soluționare consemnat în acordul din procesul verbal nr. xx/2005, EE ca persoana interesată, nu a solicitat prelungirea valabilității certificatului de urbanism, și nici în decursul anilor, până la momentul rezilierii contractului nu a mai solicitat niciodată emiterea unui nou certificat de urbanism în vederea realizării obiectului contractului de concesiune, ceea ce demonstrează, în opinia pârâților, fără putință de tăgadă, lipsa totală de interes a reclamantului de a realiza investiția, situație în care consideră că ar putea deveni aplicabile dispozițiile art. 1534.
Terenul a fost concesionat pentru construirea unui minihotel D+P+2E+M, Orașul M având nevoie de această investiție, cu toate consecințele ce decurg, respectiv atragerea de fonduri bănești la bugetul local prin încasarea de taxe și impozite și alte venituri calculate conform Codului fiscal, pentru dezvoltarea orașului din punct de vedere turistic, prin mărirea numărului unităților de cazare și a locurilor de agrement.
Pentru nerealizarea investiției autoritatea locală nu se afla în culpa, deci nu poate fi vorba despre existența vreunui prejudiciu, reclamantul putând să realizeze investiția, nefiind împiedicat în niciun fel de către pârâți.
În speța de față nu este vorba despre o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale de către autoritatea contractantă, deoarece reclamantul este cel care nu și-a respectat obligațiile contractuale de a realiza investiția și implicit de a solicita eliberarea autorizației de construire pentru realizarea proiectului.
Au mai susținut pârâții că în contractul de concesiune nr. x/2004 nu este prevăzuta o asemenea sancțiune; or, contractul reprezintă legea părților.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C. proc. civ., Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, C.civil (filele 34-40).
Reclamantul EE a formulat răspuns întâmpinarea pârâților, prin care a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei M, întrucât cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1530, 1531-1537 Cod civil, fiind o acțiune în repararea prejudiciului material.
Reclamantul a apreciat că și excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, întrucât emiterea avizului nefavorabil nu îi este imputabilă, că prin procesul-verbal nr. xx/2005 s-a decis eliberarea terenului de cablurile subterane, însă această lucrare nu a avut un termen de începere și finalizare a lucrărilor, iar reclamantul consideră că nu avea obligația de a efectua această lucrare de relocare a cablurilor respective, deoarece ea cade în sarcina pârâților; contractul de concesiune are termen de derulare pe 49 de ani, motive pentru care folosința terenului concesionat este deținută până în anul 2054, iar prejudiciul produs ca urmare a imposibilității edificării hotelului se întinde pe durata concesiunii, de 49 de ani.
Reclamantul a considerat nefondate apărările pârâților, în sensul că este lipsită de relevanță împrejurarea că nu a solicitat eliberarea unui nou certificat de urbanism, câtă vreme situația terenului este neschimbată, fiind grevat de aceleași cabluri subterane, pârâții invocându-și propria turpitudine, cu atât mai mult cu cât reclamantul arată că și-a respectat obligațiile contractuale, în sensul că a plătit concesiunea pe întreaga durată de 49 de ani, a întocmit proiectul pentru edificarea construcției, a obținut toate avizele necesare autorizării lucrărilor, mai puțin cel anterior menționat, terenul fiind afectat de sarcini ascunse de către pârâți la momentul concesiunii, Consiliul Local M încălcându-și obligația contractuală de a preda liber de sarcini terenul concesionat.
S-a mai invocat de reclamant excepția de nelegalitate de HCL M nr. yyy/ 2013, al cărei conținut nu îl cunoaște, prin care se susține că i-ar fi fost retrasă concesiunea și contractul ar fi fost desființat de plin drept, arătându-se că această hotărâre este un act administrativ cu caracter individual, care poate fi cercetat oricând, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 (filele 70-71).
Prin sentința civilă nr. xxx din data de yyy, Judecătoria M a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei M, invocată de pârâții Orașul M și Consiliul Local al Orașului M, ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Orașul M și Consiliul Local al Orașului M și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul EE, , domiciliat în C, Str. A, nr. 2, Sector 0, si cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați "0000" cu sediul profesional în…., persoana însărcinată cu primirea corespondentei fiind dl. CC, în contradictoriu cu pârâții Orașul M si Consiliul Local Al Orașului M, cu sediul in orașul M, , ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, invocată de pârâții Orașul M și Consiliul Local al Orașului M, se reține că între reclamantul EE, în calitate de concesionar, și Consiliul Local al orașului M, în calitate de concedent, s-a încheiat contractul de concesiune nr. x/2004, prin care acesta din urmă, în calitate de proprietar concedent, oferă spre concesiune, iar reclamantul concesionează terenul situat în orașul M, str. A nr. 22, în suprafață de 1.125 mp, destinat construirii unui minihotel, stabilindu-se drepturi și obligații reciproce.
Prin încheierea unui contract de concesiune, concesionarul nu intră într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală și chiar dacă prețul concesiunii este stabilit în mod unilateral prin hotărâre de consiliu local, actul încheiat nu este unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi și obligații reciproce, redevența neputând fi considerată impozit sau taxă locală.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, un contract de concesiune va fi asimilat unui act administrativ și va fi supus unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică. per a contrario, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale, nu va fi supus competenței instanțelor de contencios administrativ (Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011, pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect suspendarea obligației de plată a redevenței rezultată din contractul de concesiune).
Raportat la cauza de față, terenul ce face obiectul contractului de concesiune nu face parte din domeniul public al orașului M, ci din domeniul privat, fiind situat în intravilanul orașului, având destinația de curți-construcții, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism nr. xx/.2004 (filele 0), cât și din adresa nr. xx/.2004 a Primăriei or. M (fila 0), în care se exprimă fără echivoc faptul că terenul respectiv este proprietatea privată a orașului M, aflat în administrarea consiliului local.
Astfel fiind, nu se poate reține susținerea pârâților, în sensul că respectivul contract de concesiune încheiat între părți are natura juridică a unui act administrativ, ceea ce impune concluzia că litigiul dintre ele, având ca izvor executarea necorespunzătoare sau neexecutarea convenției, să fie supus jurisdicției speciale a contenciosului administrativ, întrucât acesta este un contract civil, astfel că instanța competentă în litigiul de față este Judecătoria M.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Orașul M si Consiliul Local al Orașului M, instanța de fond a constatat că potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";. În acest caz, termenul de prescripție este cel general de 3 ani.
Aceste dispoziții legale ce reglementează prescripția în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită se aplică în cauza de față, chiar dacă este incidentă răspunderea civilă contractuală.
De asemenea, nu sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, întrucât prin art. 6 alin.4 din Noul cod civil se prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Mai mult, prin Decizia ÎCCJ nr. 1 din 17 februarie 2014 privind recursul în interesul legii, s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Astfel fiind, termenul de prescripție de 3 ani a început sa curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existența instalațiilor telefonice din subsolul terenului concesionat, respectiv de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom și ¬luării la cunoștința, având în vedere că din acel moment a cunoscut că nu își poate realiza investiția, respectiv din cursul anului 2004 (fila 20), termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii civile contractuale a concedentului Consiliul Local al orașului M împlinindu-se în cursul anului 2007.
Apărarea reclamantului, în sensul că acest contract de concesiune încheiat între părți are termen de derulare pe 49 de ani, motive pentru care folosința terenului concesionat este deținută până în anul 2054, iar prejudiciul produs ca urmare a imposibilității edificării hotelului se întinde pe durata concesiunii, de 49 de ani, este lipsită de relevanță cu privire la începutul termenului de prescripție și cu privire la curgerea acestuia, întrucât ceea ce se solicită prin prezenta acțiune este atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtului concedent Consiliul Local al orașului M, pentru culpa pretinsă de reclamant în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin încheierea contractului de concesiune, acțiune exclusiv cu caracter patrimonial, supusă prescripției extinctive, folosința exercitată asupra obiectului contractului de concesiune nefiind de natură a suspenda/întrerupe termenul de prescripție.
Având in vedere faptul ca reclamantul a introdus acțiunea în repararea prejudiciului după circa 12 ani de la data luării la cunoștința despre existența prejudiciului reclamat, cunoscând în același timp și partea care se face vinovată de cauzarea acestui prejudiciu, instanța de fond a respins prezenta cerere ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal, apelantul-reclamant EE, a declarat apel arătând că este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În temeiul art.223 rap. la art. 411 alin. (1) pet. 2 , teza a Il-a, Cod pocedură civilă, apelantul-reclamant EE a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În fapt, apelantul-reclamant a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei M sub nr. 111111, a solicitat instanței să dispună:
-obligarea pârâților la repararea prejudiciului și plata daunelor interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de către pârâți ca urmare a încălcării obligației de predare liber de sarcini a terenului situat în M, str. A, nr.22, jud. Y, în suprafața de 1125,00 mp, potrivit art. 11 pct. 11.1 din contractul de concesiune nr. x/.2004 încheiat între părți, prejudiciul produs fiind evaluat provizoriu la suma de 100.000 lei;
-obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, în motivarea cererii apelantul-reclamant a arătat că la data de 2004 a încheiat cu pârâtul Consiliul Local al Orașului M contractul de concesiune nr.x, care are ca obiect preluarea în concesiune a terenului situat în M, Str. A, nr.22, Județ Y, în suprafața de 1125,00 m.p. ;
-prețul concesiunii fiind de 000 Euro, achitați integral, conform contract, iar durata concesiunii este de 49 de ani,
-prin contractul de concesiune s-a prevăzut predarea terenului de către concedent în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planul urbanistic general, având destinația precizată în certificatul de urbanism eliberat de Serviciul de Urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei M și în condițiile din oferta care a stat la baza adjudecării licitației ( art.2 din contractul de concesiune).
-prin contractul de concesiune pârâtul Consiliul Local al Orașului M și-a asumat obligația de predare a terenului în suprafața de 1125,00 m.p. liber de sarcini (art. 11 pct. 11,1 din contract)
-pe terenul concesionat intenționa să construiască un hotel compus din demisol + parter+ etaj 1 + etaj 2 + mansarda, sens în care a întreprins toate demersurile.
-Primăria Orașului M prin certificatul de urbanism nr. xx/.2004 certifica posibilitatea edificării unei construcții minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, împrejmuire teren.
-în vederea eliberării autorizației de construcție a întocmit memoriu general de arhitectură și a obținut următoarele avize și studii: studiu geotehnic; aviz SC Hidro V. Y; aviz SC Electrica SA - M; aviz Distrigaz Sud -M; aviz Grupul de Pompieri Y; aviz Direcția de Sănătate Publica Y; aviz inspectoratul jud. de protecție civilă; aviz verificator de proiecte atestat; aviz Ministerul Turismului; acord Agenția pentru Protecția Mediului.
-pentru obținerea autorizației de construire era nevoie și de aviz Romtelecom M, pe care nu l-a putut obține din cauze străine de voința sa, dovada acestei împrejurării fiind avizul nefavorabil nr. xxx din data de 2004, emis de Romtelecom S. A. -Direcția de Telecomunicații Y, care atestă că pe terenul concesionat din str. A, nr.22, orașul M, unde se propune amplasamentul construcției, sunt pozate instalații telefonice subterane de foarte mare importanță, amplasate în canalizație telefonică principală. Canalizația telefonică are o vechime de peste 40 de ani și pe aceasta sunt instalate mai multe cabluri telefonice;
De asemenea, apelantul-reclamant a arătat că pârâții Orașul M și Consiliul Local al Orașului M au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepția de necompetență materială a Judecătoriei M, iar, în subsidiar/ excepția prescripției dreptului la acțiune.
Apelantul-reclamant a învederat că în motivare pârâții au arătat că la data de 05.01.2004 a fost încheiat contractul de concesiune nr. x, prin care Consiliul Local al Orașului M, în calitate de concedent, a dat în folosința subsemnatului EE, în calitate de concesionar, terenul situat în orașul M, str. A nr. 22, în suprafață de 1125 mp în vederea amenajării unui minihotel.
Prin adresa nr. xxx/.2004 a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M parcaje si împrejmuire pe str. A , nr. 22, orașul M, Județul Y urmare avizul nefavorabil, Primăria Orașului M, prin adresa nr.xx din 2004, a solicitat Romtelecom mutarea instalațiilor respective pe un alt traseu, conform legislației.
Apelantul-reclamant a învederat că s-a mai arătat că urmare demersului său, în data de xx/2005, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Primăriei Orașului M, dl. EE și dl. CC - director Direcția Telecomunicații Y, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. xx/.2005, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane .Pârâții au susținut că de la data întocmirii procesului-verbal și până la momentul rezilierii contractului, subsemnatul reclamant ar fi stat în pasivitate în condițiile în care ei au depus toate diligențele pentru a intra în posesia trenului, liber de sarcini.
Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului M nr. xx din 2013 concesiunea a fost retrasă, iar contractual a fost desființat de plin drept.
Apelantul-reclamant a arătat că, cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei M, invocată de către pârâții, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004 , care au cerut ca litigiul să fie supus jurisdicției speciale a contenciosului administrativ la Tribunalul Y, instanța de fond a concluzionat că este competent întrucât contractual de concesiune este un contract civil, astfel că instanța competentă în litigiul de față este Judecătoria M.
Apelantul-reclamant a arătat că referitor la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei M, invocată de pârâții s-a reținut că prin încheierea unui contract de concesiune, concesionarul nu intră într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locală și chiar dacă prețul concesiunii este stabilit în mod unilateral prin hotărâre de consiliu local, actul încheiat nu este unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi și obligații reciproce, redeventa neputand fi considerate impozit sau taxă locală.
Apelantul-reclamant a învederat că în ceea ce privește la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de pârâții, instanța de fond a constatat că potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". În acest caz, termenul de prescripție este cel general de 3 ani.
Totodată, apelantul-reclamant a precizat că prin sentința civilă nr. 000/00 pronunțată în dosarul nr. 000/00, de către Judecătoria M, s-a dispus, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul EE, în contradictoriu cu pârâții Orașul M și Consiliul Local al Orașului M, ca prescrisă.
În continuare, apelantul-reclamant a menționat că pentru ca instanța de fond să dispună o asemenea soluție a considerat că, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut despre existenta instalațiilor telefonice din subsolul terenului concesionat, respectiv de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom și luării la cunoștință, având în vedere că din acel moment ar fi cunoscut că nu iși poate realiza investiția, respectiv din cursul anului 2004 (fila 20), termenul de 3 ani pentru angajarea răspunderii civile contractuale a concedentului Consiliul Local al orașului M împlinindu-se în cursul anului 2007.
În plus, apelantul-reclamant a menționat că hotărârea instanței de fond este nelegală și neîntemeiată sub următoarele aspecte:
-greșita stabilire a datei la care începe să curgă termenul de prescripție pentru repararea prejudiciului pe care reclamantul l-a suferit;
Apelantul-reclamant a învederat că prin contractul de concesiune pârâtul Consiliul Local al Orașului M și-a asumat obligația de predare a terenului în suprafața de 1125,00m.p. liber de sarcini (art.11 pct.11.1 din contract), însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Mai mult, apelantul-reclamant a precizat că după cu rezultă din probele dosarului s-a încercat ca utilitățile aflate în subsolul terenului concesionat să fie mutate.
Totodată, apelantul-reclamant a învederat că nu este ținut să execute construcția într-un anumit termen, fiind oricând în drept să edifice construcția în decursul celor 49 de ani.
Apelantul-reclamant a învederat că deoarece, pârâții pretind că prin Hotărârea Consiliului Local al orașului M nr. xx/ 2013 concesiunea ar fi fost retrasă, iar contractul ar fi fost desființat deplin drept, solicită ca instanța de control judiciar să constate că cel puțin până la data de y a fost în vigoare contractul de concesiune nr. x/2004;
În concluzie, apelantul-reclamant a învederat că termenul general de prescripție putea să curgă la data la care ar fi luat la cunoștință de Hotărârea Consiliului Local al orașului M nr.xx/ 2013;
-instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece nu a avut în vedere excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al orașului M nr.xx din 2013.
De asemenea, apelantul-reclamant a precizat că prin răspunsul la întâmpinare a învederat că nu cunoștea conținutul Hotărârii Consiliului Local al orașului M nr.xx din 2013, dar că acest act este luat cu abuz de putere deoarece nu și-a încălcat culpabil nicio obligație contractuală.
A mai arătat apelantul-reclamant că pe calea excepției de legalitate a cerut constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului Local al orașului M nr.xx din 2013, pentru următoarele motive:
-Hotărârea nr.xx din 2013 este un act administrativ unilateral cu caracter individual care poate fi cercetat oricând potrivit art. 4 din legea nr.554/2004;
-Hotărârea nr. xx din 2013, nesocotește dispozițiile contractului de concesiune;
-în mod neîntemeiat instanța de fond a ajuns la concluzia că în mod legal executarea silită s-a declanșat împotriva sa pentru sumele de bani stabilite cu titlu de penalități de întârziere, deoarece a semnat contractele de împrumut cu intimata creditoare.
Fața de excepția de nelegalitate invocată, apelantul-reclamant a învederat că instanța de fond trebuia să dispună suspendarea judecării cauzei până la judecarea excepției de nelegalitate de către instanța de contencios administrativ.
În drept, apelantul-reclamant a invocat dispozițiile art. 718-720 C.proc.civ.; art.466 și urm. C.proc.civ.
În dovedire, apelantul-reclamant a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, martori și interogatoriu.
La data de 0 intimații - pârâți Consiliul Local Al Orașului M și Orașul M prin Primar au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant EE împotriva Sentinței civile nr. 00 , pronunțata de Judecătoria M, ca nefondat.
În fapt, intimații-pârâți Consiliul Local Al Orașului M și Orașul M prin Primar au arătat că prin Sentința nr. 00 , Judecătoria M a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de aceștia prin întâmpinare și în consecință a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind prescrisă.
De asemenea, intimații-pârâți au arătat că apelantul a criticat sentința prin prisma faptului că termenul de prescripție de 3 ani putea să înceapă să curgă de la data la care ar fi luat cunoștința HCL nr. 35/2013 .
Totodată, intimații-pârâți au precizat că susținerea apelantului că termenul de prescripție ar putea să curgă de la data luării la cunoștință despre HCL nr. xx/2013 este lipsită de temei întrucât acesta a putut estima existența vreunui prejudiciu de la momentul în care a luat cunoștință despre avizul nefavorabil nr. 00, emis de Rometelecom. De asemenea, curgerea termenului de prescripție de la data luării la cunoștința despre HCL nr. 35/2013 ar fi contrară dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă deoarece conform acestuia "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În plus, intimații-pârâți au precizat că așa cum a arătat și în fata instanței de fond la data de 2004, la solicitarea dlui EE, a fost emis certificatul de urbanism nr. y prin care s-a cerut avizul de la Romtelecom M. Prin adresa nr. 00 a fost emis avizul nefavorabil pentru lucrarea "Construire minihotel D+P+2E+M, parcaje si împrejmuire pe str. A ,nr. 22, orașul M , Județul Y " pe motiv că pe amplasamentul construcției, Romtelecom SA, are pozate instalații telefonice subterane de foarte mare importanță, amplasate în canalizație telefonică principală. Urmare avizului nefavorabil, Primăria Orașului M, prin adresa nr. 00din 2004, a solicitat Romtelecom mutarea instalațiilor respective pe un alt traseu, conform legislației.
Intimații-pârâți au precizat că urmare a demersului întreprins de aceștia în data de 2005, a avut loc o întalnire între reprezentanții Primăriei Orașului M, dl. EE și dl. CC -director Direcția Telecomunicații Y, ocazie cu care s-a încheiat Procesul-verbal nr. 00/.2005, când s-a stabilit eliberarea terenului de cablurile subterane.
În continuare, intimații-pârâți au învederat că apelantul-reclamant a luat cunoștință despre existența instalațiilor telefonice din subsolul terenului de la momentul emiterii avizului nefavorabil de către Romtelecom, moment de la care, așa cum corect a apreciat și instanța de fond, a început să curgă termenul de prescripție de trei ani, conform art.8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, întrucât acesta este momentul la care apelantul a cunoscut că nu își poate realiza investiția.
Față de cea de a doua critică intimații-pârâți au precizat că potrivit art. 54 din Legea nr. 76/2012, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a fost modificat în sensul că:
" (l) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(2) Instanța investită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie , fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză ."
Față de dispozițiile citate, intimații-pârâți au apreciat că instanța de contencios administrativ nu mai este competentă să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate invocate în alte cauze, acest atribut aparținând instanței care judecă fondul cauzei respective .
Ca urmare, intimații-pârâți au învederat că instanța de contencios administrativ nu poate avea competență în soluționarea unei excepții de nelegalitate decât în situația în care este investită și cu fondul litigiului.
Cu privire la nelegalitatea HCL nr. 35/2013, intimații-pârâți au învederat că:
Doctrina a identificat următoarele condiții de admisibilitate ale excepției de nelegalitate: existența unui litigiu, a unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești; actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărei nelegalitate este invocat pe cale de excepție; excepția de nelegalitate să vizeze un act administrativ unilateral cu caracter individual; existența unei legături între fondul pricinii și excepția de nelegalitate; ridicarea excepției de nelegalitate din oficiu de instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza respectivă, de către oricare de părțile interesate, inclusiv de intervenienții din cadrul unui proces.
Analizând cele menționate mai sus intimații-pârâți au menționat că sunt îndeplinite condițiile de admitere a excepției de nelegalitate a HCL nr.xx/2013.
Intimații-pârâți au învederat că apelantul a apreciat că la momentul predării terenului, obiect al concesiunii, acesta nu era liber de sarcini însă instanța supremă a stabilit că, prin sintagma "liber de sarcini" se înțelege că terenul se predă liber și neafectat de obligații juridice, cum ar fi privilegiile și ipoteca, servituțile și superficia, dreptul de preemțiune și de retenție etc. (Decizia nr. 1467/2000 a Curții Supreme de Justiție -secția comercială).
Intimații-pârâți au arătat că Hotărârea Consiliului Local xx/2013 a fost adoptată având în vedere că apelantul-reclamant nu a respectat prevederile art. 9.c. din contractul de concesiune nr. x din 2004 cu privire la termenul de executare a investitiei, comunicată apelantului la data de 2013, dovada comunicării existând la dosarul cauzei.
De asemenea, intimații-pârâți au precizat că la data de.2006 a fost emis Cerificatul de urbanism nr. xx pentru construire minihotel D+P+2E+M, parcare, anexe, utilități, împrejmuire teren ce a avut valabilitate 12 luni de la data emiterii, cu drept de prelungire conform legii .Deși data valabilității acestuia era până la.2005 EE ca persoană interesată, nu a solicitat prelungirea valabilității certificatului de urbanism, și nici în decursul anilor, până la momentul rezilierii contractului nu a mai solicitat niciodată emiterea unui nou certificat de urbanism, act anterior autorizării, în vederea realizării obiectului contractului de concesiune, ceea ce demonstrează fără putință de tăgada lipsa totală de interes a reclamantului de a realiza investiția.
Având în vedere cele de mai sus, intimații-pârâți au solicitat respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant EE ca nefondat.
În drept, intimații-pârâți au invocat dispozițiile art. 471 alin. (5) C.pr. civ. și actele normative menționate în întâmpinare .
În dovedire, intimații-pârâți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, formulate de apelantul-reclamant EE dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În fapt, între apelantul EE și Orașul M prin primar s-a încheiat un contract de concesiune înregistrat sub nr. x din data de 00,00.2004 având ca obiect concesionarea terenului în suprafață de 1125 m. p. situat în M strada A nr. 22 pe un termen de 49 ani.
Reclamantul a solicitat obținerea unei autorizații de construcție pentru construirea unui Minihotel și, la data de 2004 a primit avizul nefavorabil cu nr. xx din partea Romtelecom SA cu motivarea că pe terenul în cauză există instalații telefonice subterane de foarte mare importanță, amplasate în canalizație telefonică principală.
Deși au fost efectuate demersuri pentru eliberarea terenului de către Romtelecom, până în anul 2013 reclamantul nu a mai întreprins nicio măsură pentru realizarea obiectivului.
Prin Hotărârea Consiliului Local M nr. xx/. 2013 a fost retrasă concesiunea și s-a reziliat contractul de drept, hotărâre ce a fost comunicată reclamantului.
Ținând cont că data încheierii contractului respectiv.2004 este anterior datei de 2011 legea aplicabilă în speța de față este cea de la data încheierii contractului.
Cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții intimați este o cerere cu caracter patrimonial și potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune se prescrie în termenul general de 3 ani, termen care se calculează cu începere de la momentul nașterii dreptului la acțiune. Potrivit art. 8 din același act normativ, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Data de la care a început să curgă termenul de prescripție în speța de față așa cum corect a stabilit și instanța de fond este data de la care reclamantul a cunoscut despre imposibilitatea obținerii avizului din partea Romtelecom SA.
Astfel , la data de 25.05.2004, prin adresa nr. 00, Romtelecom SA a comunicat reclamantului apelant un aviz nefavorabil pentru lucrarea de construcție minihotel , cu motivarea că pe terenul în cauză există instalații telefonice subterane de foarte mare importanță, amplasate în canalizație telefonică principală . Deci de la acea dată, s-a cunoscut imposibilitatea realizării obiectului contractului de concesiune.
Referitor la susținerea apelantului în sensul că nu era ținut să execute construcția într-un anumit termen, fiind în drept să edifice acea construcție în 49 de ani respectiv pe toată perioada contractului de concesiune , nu are incidență cu privire la data începerii cursului de prescripție, întrucât, prin acțiunea introductivă de instanță se solicită atragerea răspunderii civile contractuale a Consiliului Local M pentru culpa pretinsă de reclamant în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune, acțiune exclusiv cu caracter patrimonial supusă termenului de prescripție.
Nici susținerea referitoare la faptul că termenul de prescripție începe să curgă de la data comunicării Hotărârii Consiliului Local al orașului M 2013, nu este întemeiată având în vedere că prejudiciul solicitat prin acțiune, îl reprezintă încălcarea obligației de predare liber de sarcini a terenului iar data de la care apelantul reclamant a luat la cunoștință de această încălcare a fost tocmai data la care a luat cunoștință de avizul emis de Romtelecom SA și nu data retragerii concesiunii.
Cu privire la motivul de apel prin care apelantul invocă faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece nu a avut în vedere excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local M invocată prin răspunsul la întâmpinare și față de care în opinia apelantului dosarul trebuia înaintat instanței de contencios administrative pentru soluționarea excepției,tribunalul va respinge și acest motiv de apel ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit disp. Art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004 , ,, legalitatea unui act administrative cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate,,. Alin 2 al aceluiași act normative prevede că ,, instanța investită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând ca de actul administrative cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competent sa se pronunțe asupra excepției,,.
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța trebuie să stabilească dacă actul administrativ are legătură juridică suficientă pentru a face cenzura legalității actului administrative în procedura accesorie prevăzută de art. 4 din legea 554/2004. Pentru aceasta doctrina a statuat asupra următoarelor condiții de admisibilitate ale excepției de nelegalitate: existența unui litigiu, existența unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești, actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrative a cărei nelegalitate este invocat pe cale de excepție, excepția de nelegalitate să vizeze un act administrative unilateral cu caracter individual, existența unei legături între fondul pricinii și excepția de nelegalitate, ridicarea excepției de nelegalitate din oficiu de către instanța pe rolul căreia se află cauza respectivă, de către oricare dintre părțile interesate inclusiv de intervenienții din cadrul unui proces.
Astfel, din cauza dedusă judecății se observă că obiectul acesteia îl reprezintă repararea unui prejudiciu ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale de a preda liber de orice sarcini terenul concesionat, iar actul administrativ a cărei nelegalitate se invocă privește retragerea contractului de concesiune. Actul administrativ a fost comunicat apelantului încă din anul 2013 și nu a fost contestat pe fond.
Luând în considerație dispozițiile legale menționate raportate la cauza de față tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a cenzura legalitatea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Local M astfel că motivul de apel este nefondat.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, tribunalul în baza dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant EE, împotriva sentinței civile nr. 00 pronunțată de Judecătoria M.
← Neîndeplinirea condiţiilor prescripţiei achizitive, viciul... | Răspundere civilă delictuală. Jurisprudență Răspundere... → |
---|