Factura fiscală reprezintă un înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor şi prin urmare menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze contractuale
Comentarii |
|
Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1159 din data de 07.02.2014
Factura fiscală reprezintă un înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor și prin urmare mențiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral și nu rezultanta negocierii dintre părți. Simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăși, realizarea acordului de voință asupra clauzei penale.
În speță, creditoare a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea, emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 17.348,36 lei, reprezentând contravaloare creanțe restante, 10.739 lei - penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Creditoarea a susținut că a livrat debitoarei piese auto pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 17.855 lei, din care debitoarea a achitat doar suma de 506,64 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 17.348,36 lei, sumă la care creditoarea a calculat penalități de întârziere de 0,1% pe zi, penalități stabilite potrivit convenției părților.
Instanța a admis în parte cererea având ca obiect ordonanță de plată și a somat debitoarea ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să achite creditoarei suma de 17.348,36 lei, reprezentând contravaloare produse, respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.
Astfel, s-a reținut că între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora debitoarea a achiziționat de la creditoare piese auto pentru care s-au emis facturi fiscale în valoare totală de 17.855 lei. Debitoarea a efectuat plăți parțiale în cuantum de 506,64 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 17.348,36 lei, debitoarea recunoscând debitul restant în acest cuantum.
Prin urmare, constatând că debitoarea nu și-a onorat obligațiile contractuale asumate, facturile fiscale nefiind achitate integral, deși s-a împlinit termenul scadenței, instanța a reținut că în speță creanța solicitată de creditoare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1013 NCPC, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, constând în obligația de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ce a fost însușit de ambele părți.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a reținut că facturile fiscale sunt înscrisuri sub semnătură privată emise unilateral de către furnizor și care configurează natura contractuală a raporturilor dintre părți, dar numai cu privire la operațiunile ce constituie obiectul ei: marfă, condiții de predare, preț. Mențiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral și nu rezultanta negocierii dintre părți. Simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăși, realizarea acordului de voință asupra clauzei penale, deoarece simpla tăcere - dedusă din lipsa unor obiecțiuni la primirea mărfii - nu înseamnă acceptarea tacită a penalităților înscrise pe factură iar semnarea facturilor de către conducătorul auto sau delegați, certifică numai primirea produselor.
← Constituie o clauză abuzivă clauza contractuală care nu a... | Înscrisului autentificat semnat doar de garanţii imobiliari nu... → |
---|