Fapta ilicită imputată pârâtei de cocontractantul său ce constă în omiterea îndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 728/C din data de 14.06.2017
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta XX, cu sediul în XX, în calitate de lichidator al XX în contradictoriu cu pârâta XX, cu sediul în XX.
Dezbaterile asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din 31.05.2017, au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de 14.06.2017 când,
După deliberare,
T R I B U N A L U L,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2016, sub nr. XX, reclamanta XX, prin lichidator judiciar XX, a solicitat obligarea pârâtei Societatea XX la plata sumei totale de 24.000.000 lei, reprezentând daune interese compensatorii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a susținut că la data de 10.09.2012, părțile au încheiat Contractul de prestări servicii de exploatare și transport masă lemnoasă nr. XX, pe o perioadă de 7 ani, având ca obiect exploatarea anuală de către prestatorul XX a unui volum minim de 50.000 mc masă lemnoasă pe picior, precum și transportul acestui material lemnos în locațiile stabilite de beneficiar, respectiv de pârâtă. Masa lemnoasă urma să fie adjudecată de pârâtă, la licitațiile organizate de deținătorii de păduri, iar autorizația urma să fie emisă reclamantei.
A mai arătat reclamanta că între aceleași părți au mai existat raporturi juridice, în perioada 2007-2012, derulate neîntrerupt, cifra de afacere medie anuală fiind de 607159, 54 lei, iar în lunile ianuarie și februarie 2013, pârâta a acordat reclamantei prestații în valoare de 12691, 75 lei, pe baza contractului identificat anterior, însă din martie 2013 niciun fel de servicii nu au mai fost acordate.
A adăugat că, în virtutea convenției, pârâtei îi reveneau următoarele obligații: să pună la dispoziția prestatorului lista partizilor, agreată de acesta pentru exploatare, să efectueze plățile pentru prestațiile efectuate în săptămâna următoare efectuării acestora, să furnizeze prestatorului actele necesare emiterii autorizațiilor de exploatare pentru partizile prevăzute în anexe, volumul minim de masă lemnoasă ce urma a fi pus la dispoziție fiind de 50.000 mc anual.
Reclamanta a susținut că prin încheierea din data de 25.08.2010 pronunțată de Tribunalul XX în dosarul nr. XX s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva sa, planul de reorganizare al societății bazându-se în proporție importantă pe contractul nr. XX/10.09.2012. Neonorarea acestuia de către pârâtă a determinat intrarea reclamantei în faliment.
Ulterior confirmării planului de reorganizare, pârâta nu și-a onorat contractul, ba mai mult, nu a informat în timp util pe reclamantă pentru ca aceasta să se pregătească pentru licitație organizată de XX - Direcția Silvică XX.
În plus, conform adresei nr. XX/03.04.2013 emise de pârâtă, masa lemnoasă nu a fost achiziționată în anul 2013; conform raportului administratorului special publicat în BPI nr. XX/25.04.2013, în perioada 01.01.2013-31.03.2013 reclamanta nu a avut de lucru la capacitate maximă, întrucât divizia de exploatare s-a bazat pe contractul amintit, încheiat cu SC XX, firmă care nu și-a onorat obligațiile. Această împrejurare a determinat mutarea reclamantei în jud. Tulcea, în căutarea de noi contracte, demers ce a generat cheltuieli neprevăzute în sarcina acesteia.
A mai precizat reclamanta că pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligațiile și în perioada următoare, respectiv în anii 2014-2016, omisiune de a determinat începerea procedurii simplificate a falimentului.
A concluzionat că, datorită atitudinii culpabile a pârâtei, reclamanta a suferit un prejudiciu de 6.000.000 lei pe an, în perioada 2013-2016.
În drept, a invocat prevederile art. 148-151, 192, 194, 195, 453 Cod de procedură civilă, art. 1530, 1270 alin. 1, 1531 alin. 1, 1547 și 1548 Cod civil.
În dovedire a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză judiciară contabilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 115 din Legea nr. 85/2014.
La data de 09.11.2016, pârâta a depus întâmpinare (filele 45-60 vol. I), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că acțiunea a fost promovată de lichidatorul judiciar în nume propriu, precum și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, pentru perioada 10.09.2012-22.09.2013, raportat la momentul introducerii acțiunii și la prevederile art. 2524 alin. 1 Cod civil.
Relativ la fondul speței, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Reluând descrierea raporturilor juridice bazate pe contractul nr. XX/10.09.2012, a susținut următoarele:
Contractul este nul absolut pentru lipsa unui preț determinabil, conform art. 1226 alin. 2 Cod civil, obiectul obligațiilor neputând fi stabilit pe baza unor criterii obiective, cuantificabile, care să poată fi identificate de părți ori de instanță. În plus, în cuprinsul contractului nu se arată care este cantitatea exactă și certă ce urmează a fi prelucrată, modalitatea în care o licitație publică se desfășoară, precum și rezultatul acesteia în sensul adjudecării de către un agent economic, reprezentând un eveniment incert și nesigur. Or, atât timp cât nu se putea face o estimare a masei lemnoase ce urma a fi adjudecată de pârâtă la o licitație, nu se poate reține că obiectul obligației reclamantei ar fi fost determinabil la momentul încheierii convenției.
Potrivit pârâtei, clauza contractuală privitoare la volumul de 50.000 mc masă lemnoasă are doar valoarea probării de către pârâtă a faptului că dispune de forță de muncă specializată, în cazul participării la o licitație publică.
De asemenea, nu este determinabil nici obiectul obligației pârâtei de a plăti o sumă de bani, întrucât stabilirea prețului este dependentă și direct proporțională cu obiectul obligației reclamantei.
A adăugat că, potrivit art. 6 din contract, prețul prestației pe fiecare partidă se va stabili prin anexă, în funcție de partizile ce se vor adjudeca la licitație.
Pârâta a mai susținut că dispoziția contractuală invocată de reclamantă pentru evaluarea prejudiciului nu reprezintă o clauză penală, aptă de a angaja răspunderea cocontractantului.
Mai mult decât atât, prejudiciul invocat de reclamantă nu este justificat și nu are caracter cert, întrucât valoarea anuală stipulată în art. 7 din contract nu reprezintă profitul anual al acesteia; în plus, valoarea unui prejudiciu de 24.000.000 lei nu este nicidecum dovedită, nerezultând din înscrisuri.
A mai arătat pârâta că, din suma de 6.000.000 lei anual, o mare parte ar fi trebuit să reprezinte cheltuieli pe care reclamanta le-ar fi efectuat în vederea asigurării forței de muncă și a utilajelor necesare prelucrării lemnului; or nu s-au probat aceste demersuri.
Așa fiind, în situația în care s-ar accepta plata sumei de 6.000.000 lei pe an, fără a exista o contraprestație, s-ar ajunge la situația în care reclamanta s-ar îmbogăți fără justă cauză, suma urmând a fi fost plătită doar în condițiile în care aceasta și-ar fi îndeplinit obligațiile corelative.
Așadar, reclamanta solicită, în opinia pârâtei, o executare prin echivalent, mascată de regulile răspunderii contractuale; or, aceste instituții nu trebuie confundate, răspunderea contractuală pentru prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă cuprinzând doar prejudiciul efectiv suferit, și nu întreaga prestație asumată prin convenție.
Pârâta a mai susținut că nu și-a onorat obligațiile, întrucât reclamanta un și-a îndeplinit, la rândul său, obligația de a recomanda partizile ce urmau a fi adjudecate, potrivit art. 12 din contract.
A precizat că părțile au încheiat un contract cadru, care era depus cu ocazia înscrierii la licitație și care căpăta eficiență doar în situația adjudecării de masă lemnoasă.
În atare context, a susținut pârâta aplicabilitatea prevederilor art. 1555 alin. 2 Cod civil, dar și a excepției de neexecutare, prevăzută de art. 1556 alin. 1 Cod civil, argumentând că însăși reclamanta nu și-a respectat prima obligație ce îi revenea potrivit art. 12 din contract, respectiv cea identificată anterior.
De asemenea, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și ca efect al imposibilității fortuite de executare a contractului, arătând că printr-o notificare transmisă reclamantei a dorit o suspendare a executării obligațiilor, anunțând că nu poate executa contractul.
Această imposibilitate temporară de a executa contractul s-a transformat, însă, într-una permanentă și absolută, cauzată de propria culpă reclamantei, întrucât aceasta nu a deținut din 22.03.2013 certificat de atestare în activitatea de exploatare a lemnului, condiție esențială pentru participarea la licitații.
De asemenea, conform art. 6 din caietele de sarcini aferente anilor 2012-2013, persoanele juridice aflate în litigii cu Direcția Silvică XX ori care au datorii la această instituție sau la alte direcții silvice, nu puteau participa la licitații; or, reclamanta înregistra la acel moment datorii față de instituția amintită.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208, art. 451-453 Cod de procedură civilă, precum și pe dispozițiile Codului civil, identificate în cuprinsul acesteia.
În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu.
La data de 28.11.2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (filele 81-93 vol. I), prin care a solicitat respingerea excepțiilor și înlăturarea apărărilor invocate de pârâtă, precum și admiterea acțiunii.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale active a susținut că lichidatorul a formulat acțiunea în numele reclamantei, iar privitor la excepția prescripției a precizat că în perioada invocată de pârât contractul se afla în derulare, nefiind încetat; în plus, în contract nu se prevede vreo scadență a obligației de plată, iar în anul 2013, însăși pârâta a solicitat suspendarea obligațiilor asumate.
Privitor la fond, a arătat că apărările încercate de pârâtă nu pot fi acceptate.
Astfel, a susținut că, deși pârâta a susținut că situația care a declanșat transmiterea notificării din 03.04.2013 nu a încetat nici în momentul de față, pe întreaga perioadă contractuală, aceasta a participat la licitațiile organizate de deținătorii de păduri, obținând contracte în acest sens.
Mai mult decât atât, în anul 2013, când a susținut că nu a reușit să aibă acces la licitații, cifra sa de afaceri a crescut.
A mai arătat că prețul contractul este pe deplin determinabil, conform art. 7 din contract, iar prejudiciul invocat nu se bazează pe o clauză penală, ci pe dreptul la repararea integrală a prejudiciului, conform art. 1530-1531 Cod civil. Or, cuantumul prejudiciului este pe deplin justificat prin planul de reorganizare, fiind cert, direct, consecință firească a faptei societății pârâte.
Reclamanta a susținut că nu a pretins plata prețului unei contraprestații, așa cum invocă pârâta, ci repararea prejudiciului prin plata de daune-interese echivalente cu valoarea minimă anuală a contractului, conform art. 7.
Deși s-a susținut comportamentul culpabil al reclamantei, pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligațiile asumate, preferând să încredințeze altor societăți, serviciile de exploatare a masei lemnoase obținute în urma licitațiilor câștigate.
În opinia reclamantei, așa-zisa obligație prevăzută de art. 12 din contract reprezintă exclusiv o posibilitate de recomandare a partizilor de masă lemnoasă, iar alegerea licitațiilor era atributul pârâtei, fără ca reclamanta să poată condiționa această opțiune.
A mai arătat că notificarea din 03.04.2013 nu face referire la o cerere de suspendare a executării obligațiilor asumate; în plus, reclamanta nu putea participa în mod direct la licitații, întrucât se afla în procedura insolvenței.
De asemenea, în opinia acesteia, nu există în cauză un caz fortuit, așa cum acesta este definit de art. 1351 alin. 3 Cod civil, nefiind îndeplinită condiția imperativă a evenimentului imprevizibil.
În plus, pârâta a avut în anul 2014 o cifră de afaceri de 19.000.000 euro, în condițiile în care a susținut, nefondat, că nu a participat la licitații.
Prin încheierea din data de 23.01.2017 (fila 110 vol. I) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active.
La data de 27.01.2017, reclamanta a depus întâmpinare la cererea privind nulitatea absolută a contractului, pe care a calificat-o ca fiind reconvențională, solicitând anularea acesteia ca netimbrată, iar pe fond, respingerea ca nefondată, pentru argumente similare celor arătate în răspunsul la întâmpinare (filele 112-115 vol. I).
La data de 06.02.2017, reclamanta a depus note de ședință, prin care a susținut că nu a formulat vreo cerere reconvențională ci a invocat nulitatea pe calea excepției (filele 118-120 vol. I).
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatorii.
Analizând materialul probatoriu administrat, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
La data de 10.09.2012 a fost încheiat între pârâta SC XX, în calitate de beneficiar, și reclamanta SC XX, în calitate de prestator, contractul nr. XX, având ca obiect exploatarea anuală de către prestator a unui volum minim de 50000 mc masă lemnoasă pe picior, volum ce poate fi majorat în funcție de posibilitățile partenerilor de contract, precum și transportul acestui material lemnos în locațiile stabilite de beneficiar (filele 10-13 vol. I).
1.Relativ la excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, ce trebuie analizată cu prioritate, în virtutea dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța o va respinge, ca neîntemeiată.
Astfel, contractul amintit evidențiază caracterele unuia cadru, ce trebuia completat cu acte ulterioare încheiate între aceleași părți, în vedere producerii efectelor preconizate de acestea, concluzie fundamentată pe următoarele repere:
Contractanții au stabilit un volum minim al masei lemnoase exploatabile, prevăzând posibilitatea majorării acestuia; aceștia au mai prevăzut necesitatea întocmirii unor anexe în cuprinsul cărora să fie inserat volumul lemnului - obiect al convenției, atare demers fiind condiționat de adjudecarea în cadrul licitațiilor organizate de către deținătorii de păduri.
Mai mult decât atât, caracterele unui contract cadru sunt reliefate și de modalitatea de stabilire a prețului, stipulându-se doar o valoare estimată de circa 6.000.000 lei pe an, fără TVA, urmând ca, potrivit art. 6, prețul prestației pe fiecare partidă să fie stabilit tot printr-o anexă, în funcție de partizile licitate.
Conform art. 2524 alin. 1 Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face, prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă.
Din perspectiva prescripției, nu prezintă însă relevanță în cauză faptul că plata contravalorii prestației urma a fi efectuată în săptămâna ulterioară efectuării acesteia, pe baza textului propus de art. 6 teza a II-a din contract.
Acest reper nu poate fi valorificat, întrucât nu există certitudinea datelor de exigibilitate a obligației asumate de pârâtă, datorită caracterului general al contractului și implicit al textului prevăzut de art. 6 teza a II-a.
Problema prescripției are, așadar, a fi abordată, în opinia instanței, prin raportare la dispozițiile art. 1 teza I din contract, deci la reperul temporal anual pentru care părțile și-au exprimat consimțământul.
Astfel fiind, se remarcă faptul că aplicabilitatea contractului a început la data de 10.09.2012, deci începutul prescripției pentru primul an ar trebui situat, teoretic, la data de 11.09.2013, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susținut modalitatea de calcul anuală a sumei solicitate prin acțiune.
Totuși, coroborând susținerile reclamantei cu fișa analitică pentru perioada ianuarie 2013-decembrie 2013 (fila29 verso vol. I) rezultă că pârâta a efectuat două plăți în virtutea contractului amintit, la datele de 14.01.2013 și 06.02.2013, care au întrerupt cursul prescripției, conform art. 2537 pct. 1 și art. 2538 alin. 2 Cod civil.
Având în vedere aceste coordonate, precum și data sesizării instanței, respectiv 22.09.2016, excepția invocată de pârâtă nu poate fi validată.
2. Relativ la fondul cauzei, se impune o soluție identică cu aceea menționată anterior.
Astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1350 raportat la art. 1530-1531 și următoarele Cod civil, răspunderea contractuală, invocată de reclamantă în susținerea demersului judiciar, comportă îndeplinirea următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum și vinovăția debitorului, aceasta din urmă fiind prezumată, conform art. 1548 Cod civil.
Privitor la fapta ilicită imputată pârâtei de cocontractantul său, aceasta ar consta în omisiunea îndeplinirii obligațiilor asumate prin convenție, conform cap. VI, art. 23-26.
Din această perspectivă, instanța apreciază corecte observațiile reclamantei, cocontractantul nesocotind, în primul rând, obligația de a pune la dispoziția prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare, omisiune ce a determinat, în mod logic, imposibilitatea derulării contractului în condițiile prevăzute.
Apărările încercate de pârâtă în combaterea acestei realități sunt nefondate, după cum urmează:
Este adevărat că, în virtutea dispozițiilor art. 12 din contract, reclamantei îi incumba obligația de a recomanda partizile ce urmau a fi adjudecate la licitație de către beneficiar.
Deși reclamanta nu a probat executarea obligației descrise anterior, atare împrejurare nu este susceptibilă de a susține în mod viabil incidența excepției de neexecutare invocate de pârâtă.
Din interpretarea textului propus de art. 1556 alin. 1 Cod civil, rezultă că în speță sunt îndeplinite parțial condițiile incidentului însușit de pârâtă, respectiv: obligațiile asumate izvorăsc din același contract sinalagmatic, au devenit exigibile, iar din partea reclamantei a existat o neexecutare parțială, rezidând în ignorarea îndatoririi descrise în cele ce precedă, care nu se datorează pârâtei.
Cu toate acestea, instanța nu găsește că neexecutarea obligației era suficient de importantă, astfel încât să suprime posibilitatea beneficiarului de a participa la licitații, apreciind, în plus lipsa simultaneității de executare a obligațiilor.
Într-adevăr, potrivit art. 23 din contract, beneficiarul s-a obligat să pună la dispoziția prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare.
Din interpretarea logică a dispozițiilor contractuale, în opinia instanței, punerea la dispoziția prestatorului a unei liste cu partizile agreate (deci nu a partizilor, în materialitatea lor) materializează o obligație anterioară celei prevăzute de art. 12, urmând ca, din lista respectivă, reclamanta să recomande suprafețele ce urmau a fi adjudecate, iar nu invers.
De asemenea, caracterul neesențial al obligației asumate de reclamantă rezultă tot din interpretarea contractului după voința reală a părților, pe baza art. 1266 Cod civil. Astfel, din comportamentul ulterior al pârâtei, reiese că obligația asumată la pct. 12 al contractului este una fără o importanță majoră, de care nu depinde executarea obligațiilor asumate de aceasta.
Ulterior încheierii contractului invocat în speță, pârâta a încheiat contracte similare, cu alte societăți, având obiect identic, în cuprinsul cărora a stipulat aceeași obligație de a pune la dispoziția prestatorului lista partizilor agreate de acesta pentru exploatare (filele 15-18, 127-129, 183-186 vol. II). În cuprinsul acestor contracte nu s-a mai prevăzut, însă, obligația pentru prestator de a recomanda suprafețele ce urmau a fi adjudecate; cu toate acestea pârâta și-a îndeplinit obligațiile inserate în convențiile respective (potrivit contractelor încheiate cu XX - Direcția Silvică XX), rezultând, așadar caracterul neesențial al obligației denunțate de aceasta, asumate de reclamantă.
A mai susținut pârâta că nu a fost în măsură să-și execute obligațiile, ulterior transmiterii notificării din data de 03.04.2013, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 12 din contract, împrejurare de natură a atrage, în opinia pârâtei, incidența art. 1555 alin. 2 și a instituției imposibilității fortuite de executare.
Apărările enunțate nu pot fi primite, având în vedere că notificarea nr. XX/03.04.2013 (fila 17 vol. I) evidențiază împrejurarea că, potrivit pârâtei, contractul nu a putut fi executat la nivelul anului 2013 (situație devenită definitivă, ulterior), datorită reorganizării activității comerciale a acesteia, și nu din pricina omisiunii reclamantei de a-și executa propria obligație.
Cu toate că, potrivit aprecierilor enunțate în cele ce precedă, pârâtei i se poate reține o culpă contractuală, atare concluzie nu este susținută, însă și de împrejurarea potrivit căreia ar fi încheiat contracte similare cu alte societăți, pe care le-a respectat, în detrimentul reclamantei.
Atât din copia contractelor depuse la dosar (vol. II), cât și din tabelele SUMAL aflate pe suport optic (fila 189 vol. I) rezultă faptul că partizile obținute în urma licitațiilor publice și oferite spre exploatare cocontractanților nu s-au aflat în arealul administrat de Direcția Silvică XX. Din această perspectivă, trebuie reținut că reclamanta nu a fost în vreun fel prejudiciată în mod direct. Astfel, deși în contractul invocat ca fundament al acțiunii nu este indicat locul executării acestuia din perspectiva exploatării fondului forestier, instanța apreciază că locul este situat în perimetrul județului XX, concluzie bazată pe realitatea confirmată de reclamantă, potrivit căreia aceasta a fost nevoită să-și mute activitatea în jud. Tulcea, rezultând, așadar, că, în mod obișnuit desfășura activitate pe raza jud. XX.
În privința prejudiciului, reclamanta a susținut că acesta materializează daunele interese echivalente cu valoarea minimă a contractului, deci cu prețul acestuia.
Față de atare solicitare, pârâta a invocat nulitatea absolută a contractului, susținând lipsa unui obiect determinabil al acestuia, conform art. 1226 alin. 2 Cod civil.
Apărarea menționată anterior nu este întemeiată.
Caracterul determinabil al obiectului obligației, condiție propusă de textul articolului amintit, trebuie verificată în speță pornind de la premisa specificului contractului încheiat, respectiv acela de contract cadru, cum s-a reținut deja.
Așa fiind, instanța constată faptul că, potrivit art. 1226 alin. 1 Cod civil, obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul. Or, din perspectiva faptului că ambii contractanți dețin dubla calitate de creditori și debitori, potrivit clauzelor convenționale stabilite, instanța reține că dispozițiile contractuale oferă suficiente elemente susceptibile de a determina o conduită concretă pe care părțile și-au asumat-o, constând în obligațiile expres delimitate în cuprinsul art. V și VI din contract.
Relativ la prețul contractului, de asemenea, denunțat de pârâtă ca nefiind determinabil, instanța observă că părțile au stabilit suficiente repere în vederea identificării sale concrete. Astfel, în schimbul exploatării unui volum minim de 50000 mc masă lemnoasă pe an, s-a stabilit o valoare estimată de circa 6.000.000 lei pe an, fără TVA. Desigur, elementele enumerate anterior sunt doar orientative, însă caracterul determinabil al prețului trebuie raportat la caracterul de contract cadru al actului juridic încheiat între părți, care urma a fi completat cu anexe aferente, pe măsura exploatării continue de masă lemnoasă.
Pe baza reperelor stabilite în atare context, instanța conchide în sensul caracterului nefondat al afirmației potrivit căreia prețul contractului nu ar fi fost determinabil.
Concluzia menționată nu poate fi înlăturată de realitatea potrivit căreia părțile nu au indicat în mod concret prețul lemnului ce urma a fi exploatat, acesta urmând a varia în funcție de calitatea și natura masei lemnoase, întrucât, coroborate cu elementele stabilite în contract, enunțate mai sus, dispozițiile art. 1233 cod civil reprezintă remediul unei eventuale probleme în sensul susținut de pârâtă.
Ceea ce susține, însă, caracterul nefondat al acțiunii, rezidă în lipsa certitudinii prejudiciului, condiție statuată de textul art. 1532 Cod civil.
Or, condiția caracterul cert al prejudiciului este aplicabilă atât în privința existenței, cât și în privința întinderii sale.
Coordonatele contractuale trasate de părți în cuprinsul actului juridic dedus judecății suprimă, în opinia instanței, certitudinea sumei de 24.000.000 lei, pretinse de reclamantă ca prejudiciu pentru neexecutarea din partea pârâtei.
Întinderea certă a prejudiciului estimat de reclamantă la suma indicată în cuprinsul acțiunii trebuie verificată prin raportare la condițiile contractuale. Din atare perspectivă, contractul cadru oferă doar premisele posibilității reclamantei de a obține un preț al activității sale, posibilitate dependentă, însă, de anumite variabile, respectiv de câștigarea licitațiilor de către pârâtă, și nu doar de obligația participării acesteia; de exploatarea corespunzătoare a masei lemnoase din partea reclamantei (sub acest aspect, dispozițiile art. 8 din contract prevăzând că beneficiarul va reține o sumă de 10% din contravaloarea facturilor ce urmau a fi emise); de prestarea efectivă a activității din partea reclamantei și de emiterea facturilor de către pârâtă.
Un alt palier al analizei reclamă concluzia potrivit căreia prețul de 6.000.000 lei pe an a fost stabilit de părți doar orientativ, acestea menționând în cuprinsul art. 6 că prețul prestației pe fiecare partidă se va stabili prin anexă. Prin urmare, în speță nu poate fi reținută întinderea certă a unui prejudiciu de 24.000.000 lei, în contextul caracterului de contract cadru al actului însușit de părți și al multiplelor condiții stabilite pentru obținerea unor sume de către reclamantă.
Din aceeași perspectivă a incertitudinii prejudiciului invocat, instanța găsește corecte afirmațiile pârâtei, potrivit cărora reclamanta nu a prestat niciun serviciu pentru obținerea sumei invocate, iar prețul de 6.000.000 lei pe an, stabilit oricum, doar în mod orientativ, nu poate fi echivalat cu prejudiciul efectiv suferit, în condițiile în care acest preț nu ar fi fost egal cu profitul obținut, reclamanta fiind obligată la suportarea cheltuielilor directe (materiale, manoperă, utilaje, transport) și indirecte (plata angajaților, cheltuieli de amortizare a mijloacelor fixe, cu protecția muncii), care nu pot fi stabilite în mod concret, întrucât activitatea concretă nu a fost prestată.
În atare context, în opinia instanței, admiterea acțiunii ar echivala cu validarea unei îmbogățiri fără justă cauză în favoarea reclamantei.
În speță, suma solicitată ar fi putut fi acordată fie în ipoteza dovedirii efectuării unei activități efective din partea reclamantei, a cărei contravaloare să coincidă cu valoarea solicitată, fie în situația intuită, de altfel și de pârâtă, a stipulării unei clauze penale în caz de neexecutare din partea acesteia din urmă, echivalentă cu aceeași sumă.
Or, niciuna dintre ipotezele descrise nu este incidentă în cauză, reclamanta susținând, de altfel, în mod expres că nici nu înțelege se le invoce, pentru considerentele enunțate anterior, instanța apreciind că aceasta nu a probat existența unui prejudiciu cert, context în care este redundant a mai analiza celelalte condiții ale răspunderii contractuale.
Relativ la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, va fi obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu acest titlu. Astfel, deși din cuprinsul înscrisului aflat la fila 283 vol. II rezultă că pârâta a achitat societății de avocați care a reprezentat-o în cauză, suma totală de 31229, 71 lei, instanța apreciază că reclamanta nu poate fi obligată să o plătească în totalitate, exclusiv pe motiv că a pierdut procesul. Din atare punct de vedere, proporționalitatea sumei cu valoarea acțiunii, astfel cum a fost stabilită de reclamantă, nu poate reprezenta unicul criteriu al aprecierii. Așa fiind, instanța reține că activitatea avocaților care au reprezentat pârâta a fost, într-adevăr, una consistentă, însă mare parte dintre apărările invocate în cuprinsul întâmpinării au fost găsite nefondate. Prin urmare, față de acest reper, suma de 20000 lei reprezintă, în opinia instanței, o sumă echitabilă care reflectă activitatea utilă a reprezentanților pârâtei, și la care urmează a fi obligată partea adversă, având în vedere și dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta XX, prin lichidator judiciar XX, în contradictoriu cu pârâta XX.
Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul XX.
| ← Termenul de emiterea deciziei de imputare conform art. 85 din... | Acordarea de despăgubiri pentru încetarea anticipată a... → |
|---|
