Cambie. Opoziţie cambială. Fidejusiune. Prescripţie extinctivă
| Comentarii |
|
C. proc.civ., art. 101 Legea nr. 58/1934, art. 62 Decretul nr. 167/1958, art. 16, art. 20 Normele Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 C. civ., art. 1091, art. 1653, art. 1654, art. 1837, art. 1865
Fidejusiunea nu poate trece ca întindere datoria principală şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase. Ea va urma soarta obligaţiei principale în ceea ce priveşte cauzele de valabilitate şi de stingere.
Dacă obligaţia principală s-a stins prin prescripţie, la aceeaşi dată se va stinge şi obligaţia accesorie a fidejusorului.
Recunoaşterea datoriei trebuie să emane de la debitor şi nu de la fidejusor.
Cambia trebuie să îndeplinească nu numai condiţiile formale prevăzute de Legea nr. 58/1934, ci şi condiţiile de fond, potrivit dreptului comun.
C.A. Bucureşti, secţia a V-a comercială, decizia nr. 1101 din 30 septembrie 2002 (C.A.B.P.J.C 2002 p. 48-52)
Notă: Art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin a fost modificat de art. 1 din O.G. nr. 11/1993 (M. Of. nr. 201 din 23 august 1993).
B.V. în calitate de tras în cambia învestită cu formulă executorie, în contradictoriu cu Banca X, a formulat opoziţie cambială, solicitând invalidarea titlului cambial şi suspendarea executării.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a luat act de renunţarea la cererea de suspendare, a respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată, a respins opoziţia cambială ca neîntemeiată şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a respinge excepţia tardivităţii formulării opoziţiei, instanţa, analizând actele dosarului, a reţinut că acţiunea a fost formulată in termenul de 5 zile prevăzut de art. 62 din Legea nr. 58/1934. în calcularea termenului instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 101 C. proc. civ.
Instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei, reţinând că prin convenţia încheiată la 26.10.1998 între petent şi intimată, acesta a recunoscut datoria, obligându-se a plăti în locul SC R., astfel că, prin recunoaştere, termenul de prescripţie a fost întrerupt potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, urmând să curgă un alt termen de prescripţie de la data de 30 septembrie 2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 26 octombrie 1998, prin convenţia părţilor în cauză, s-a stipulat ca toate disponibilităţile băneşti în lei şi valută existente în contul personal al petentului, la oricare din sucursalele Băncii X, precum şi cele viitoare, să fie destinate stingerii datoriilor SC R., rezultate din contractul de asociere în participaţiune, stabilindu-se ca termen limită de plată 30 septembrie 2000, iar în dispoziţia finală s-a dat intimatei dreptul ca, în caz de neexecutare, să recurgă la toate mijloacele legale pentru recuperarea creanţei.
Instanţa de fond a mai reţinut că, întrucât petentul nu şi-a achitat datoria, la data de 14 martie 2001, intimata în calitate de trăgător a emis o cambie cu scadenţă la 22 martie 2001, trasă în favoarea sa, asupra petentului, în calitate de tras. Cambia a fost investită cu formulă executorie, iar la 11 decembrie 2001 a fost emisă somaţia de executare.
Faţă de dispoziţiile art. 63 şi art. 19 din Legea nr. 58/1934, instanţa de fond a apreciat că petentul a invocat o excepţie personală, şi anume lipsa convenţiei executive din cadrul convenţiei din 26 octombrie 1998.
Considerând că nu se poate vorbi de lipsa convenţiei executive, iar cambia este un mijloc legal de recuperare a unei datorii, instanţa a apreciat că se poate trage o cambie asupra trasului în favoarea creditorului. Nu a fost primită nici apărarea trasului potrivit căreia cambia nu poartă semnătura acestuia şi nici apărarea întemeiată pe lipsa acceptării cambiei de către tras.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins de Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală în întregime.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs trasul.
Recursul a fost admis pentru următoarele considerente:
Obligaţia principală izvorăşte din contractul nr. 9 din 25 ianuarie 1996, intervenit între mandatarul Băncii X şi SC R. Durata acestui contract a fost de 150 de zile, deci până la 25 iunie 1996. în raport de această dată rezultă ca prescripţia obligaţiei principale a intervenit la 25 iunie 1999.
Actul juridic intervenit la 26 octombrie 1998 între Banca X şi B.V. este unul accesoriu, de garantare a obligaţiei principale izvorâte din contract.
Convenţia de la 26 octombrie 1998 este o fidejusiune, deci o garanţie personală, şi nu poate avea alte caractere juridice decât cele specifice naturii ei. Astfel, principalul caracter al unui asemenea act juridic este acela de a fi accesoriu faţă de obligaţia principală. De aici decurg următoarele consecinţe:
1. Fidejusiunea nu poate întrece ca întindere datoria debitorului şi nici nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase. Aşadar, dacă obligaţia principală era una perfectă până la 25 iunie 1999, după această dată ea a devenit una imperfectă şi nu se poate ca fidejusorul să prelungească scadenţa până la 30 septembrie 2000. A judeca în sens contrar înseamnă a stabili clauze mai oneroase pentru fidejusor decât pentru debitorul însuşi, ceea ce nu poate fi primit, întrucât contravine art. 1654 C. civ.
2. Fidejusiunea va urma soarta obligaţiei principale în ceea ce priveşte cauzele de valabilitate şi de stingere — art. 1653 C. civ. în consecinţă, dacă obligaţia principală s-a stins prin prescripţie la 25 iunie 1999 tot atunci s-a stins prin prescripţie şi obligaţia accesorie de garanţie personală (art. 1679, art. 1091 şi art. 1837 C. civ.).
După data de 25 iunie 1999, ambele obligaţii se transformă din obligaţii perfecte în obligaţii imperfecte (art. 20 din Decretul nr. 167/1958), ce nu mai pot fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite, fiind permisă numai executarea lor de bună-voie.
în această cauză prescripţia este analizată în accepţiunea de mod de stingere a obligaţiei (art. 1091 şi 1837 C. civ.) şi nu în înţelesul de prescripţie a dreptului material la acţiune. Aceasta deoarece titlul cambial are conferit prin lege caracterul executoriu, însuşire care permite valorificarea directă a creanţei cambiale printr-o procedură de executare, fără a fi necesară o procedură judiciară (formularea unei acţiuni în faţa instanţei de judecată) de constituire a unui titlul executoriu prin hotărâre judecătorească.
Cu privire la recunoaşterea datoriei SC R. de către B.V. prin convenţie, Curtea a constatat că instanţa de fond şi cea de apel au aplicat greşit prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1865 pct. 3 C. civ. Astfel, recunoaşterea trebuie să emane de la debitor şi nu de la fidejusor, cum greşit au reţinut cele două instanţe.
Cu privire la momentul la care s-a invocat excepţia prescripţiei, Curtea a reţinut că aceasta a fost în faţa instanţei de fond, în şedinţă publică, la 5 februarie 2002, oral, când părţile au pus concluzii pe excepţia tardivităţii, precum şi pe fondul cauzei.
Potrivit art. 63 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 58/1934, excepţiile cambiale trebuie propuse la primul termen de înfăţişare, acesta fiind primul termen la prima instanţă când, procedura fiind îndeplinită, părţile pot pune concluzii în fond.
Analizând actele dosarului de fond, în special încheierea de şedinţă, rezultă ca excepţia a fost invocată în termen, adică la termenul când părţile au şi pus concluzii pe fond.
Excepţia prescripţiei este referitoare la raportul fundamental, iar invocarea ei este permisă de art. 63 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 58/1934, precum şi de dispoziţiile Normelor-cadru nr. 6/1994 emise de Banca Naţională a României, pct. 328 lit. a) şi pct. 330 lit. d). Acest din urmă temei de drept motivează imposibilitatea executării silite cambiale a unei obligaţii prescrise transformate într-o obligaţie imperfectă, susceptibilă numai de o eventuală executare benevolă.
în concluzie, pe cale defensivă, prin invocarea excepţiei prescripţiei - ce a fost admisă - se aduce în discuţie validitatea obiectului prestaţiei cambiale. S-a constatat că obiectul cambiei - privită ca act juridic - îl reprezintă o obligaţie prescrisă, iar nevalabilitatea obiectului actului juridic este o cauză de nulitate absolută (art. 948, art. 962 şi art. 963 C. civ.).
Cambia trebuie să îndeplinească nu numai condiţiile formale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 58/1934, dar şi condiţiile de fond, ca orice act juridic. Pentru că Legea nr. 58/1934 nu are prevederi speciale referitoare la condiţiile de fond ale cambiei, urmează să se aplice dreptul comun.
în consecinţă, Curtea a admis recursul, a modificat în tot decizia atacată în sensul ca a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, a admis excepţia prescripţiei, a admis opoziţia cambială şi a anulat cambia emisă la 14.03.2001, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
| ← Contract de credit. Garantare de către fidejusori. Obligare în... | Contract de credit bancar. Fidejusiune. Cerere de încuviinţare... → |
|---|
