Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar
Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 104 din data de 16.01.2014
Dosar nr. XXXXX/193/2013 Fond funciar
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BOTOȘANI
Secția civilă
S E N T I N Ț A nr. XXXXX
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - MAXIM ROXANA - RALUCA
GREFIER - DIMITRIU GABRIELA
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect fond funciar - modificare titlu de proprietate formulată de petenții T. G., C. V. și C. T., în contradictoriu cu intimatele COMISIA JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BOTOȘANI și COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COM. NICȘENI.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de xx.xx.xxxx, mersul acestora fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de xx.xx.xxxx, după care, pentru data de astăzi.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. XXXXX/193/2013, petenții T. G., C. V. și C. T., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de fond funciar a com. Nicșeni și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani, au solicitat instanței să dispună modificarea T.P. nr. XXXXX/XXXX emis pe numele autorului T. I., în sensul de a se înscrie corect suprafața de 1,45 ha teren arabil în T XX, p.c. XXX "Vultur";, în loc de 1,22 ha din T XX, p.c. XXX/XX, "Vlădeni";, și respectiv T XX, p.c. XXX/XX, "Zapodia";, cum eronat apar în acest titlu.
În fapt, s-a arătat că în baza Legii nr. 18/1991, s-a eliberat titlul de proprietate nr. XXXXX/XXXX în care este înscrisă suprafața totală de 3,72 ha teren agricol din care: 1,22 ha teren arabil extravilan în T XX, p.c. XXX/XX, denumită popular "Vlădeni"; și 0,22 ha teren arabil extravilan în T XX, p.c. XXX/XX, denumită "Zapodia";, și că aceste parcele au fost înscrise în compensarea vechiului amplasament (T XX p.c. XXX), deoarece la data întocmirii titlului în cauză, terenul se afla în administrarea fostei S.C. X Cătămărăști, jud. Botoșani. În anul 1999, Comisia județeană a aprobat revenirea foștilor proprietari pe vechile amplasamente, astfel că de la acea dată și în prezent, toți moștenitorii autorului au deținut în total suprafața de 1,45 ha teren extravilan în tarlaua denumită "Vultur"; (T XX, p.c. XXX), exploatând-o în liniștită posesie.
În probațiune, au fost depus înscrisuri, în copie: certificatul de moștenitor nr. XXXX/xx.xx.xxxx (filele 4-5 dosar), testamentul autorului T. I. (filele 6-7 dosar), titlul de proprietate nr. XXXXX/xx.xx.xxxx (filele 8-9 dosar) și act de identitate T. G. (filele 10-11 dosar).
Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia locală de fond funciar a com. Nicșeni a apreciat că cererea petenților este întemeiată și că este de acord cu admiterea cererii.
Intimata a arătat că petenții au probat calitatea de moștenitori legatari ai defunctului T. I., căruia i s-a emis titlul de proprietate nr. XXXXX/XXXX pentru suprafața totală de 3,72 ha teren agricol. La data emiterii titlului, suprafața de 1,45 ha care a aparținut autorului înainte de cooperativizare în tarlaua numită "Vultur"; se afla în administrarea fostei S.C. X Cătămărăști, astfel că în compensare s-au atribuit de către Comisia locală suprafețele de 1,22 ha în T XX, p.c. XXX/XX, denumită "Vlădeni";, și 0,23 ha în T XX, p.c. XXX/XX, denumită "Zapodia";. Ulterior emiterii titlului, prin protocolul înregistrat la nr. XXXXX/xx.xx.xxxx la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani, s-a disponibilizat suprafața de 107 ha din tarlaua "Vultur";, ocupată până atunci de S.C. X Cătămărăști, astfel că foștii proprietari au revenit la amplasamentele vechi, printre aceștia fiind și moștenitorii defunctului T. I., care deși dețin și exploatează terenul pe vechiul amplasament (T XX p.c. XXX), titlul de proprietate a rămas nemodificat.
În probațiune, au fost depuse înscrisurile: protocolul înregistrat sub nr. XXXXX/xx.xx.xxxx (filele 21-22 dosar) și extras din registrul parcelelor din tarlaua XX, p.c. XXX (fila 23 dosar).
Legal citată, intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani nu a formulat întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța din oficiu a solicitat de la O.C.P.I. Botoșani listarea parcelelor din extravilanul com. Nicșeni în care sunt cuprinse parcelele înscrise în titlul de proprietate nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, dar și listarea parcelei XXX din tarlaua 25, precum și să comunice dacă această parcelă se află la dispoziția Comisiei locale de fond funciar a com. Nicșeni și dacă aceasta a fost ocupată anterior de S.C. X S.A., relații comunicate la dosar (filele 26-35 și 41-45 dosar).
În completarea probațiunii, petenții au depus extras din registrul parcelelor privind parcela XXX din tarlaua 25 și plan parcelar (filele 46-49 dosar) și adresa - răspuns nr. XXXX/xx.xx.xxxx emisă de Comisia locală de fond funciar a com. Nicșeni (fila 52 dosar).
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri depuse de către părți și solicitate din oficiu de către instanță.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin testamentul autentificat sub nr. XXXX/xx.xx.xxxx de fostul notariat de Stat Județean Botoșani, defunctul T. I. a testat în favoarea lui T. G., P. S., T. C., C. V. și C. T., lăsându-le moștenire suprafețele de teren situate în com. Nicșeni, care i-au fost restituite în baza Legii nr. 18/1991.
Moștenitorilor T. G., C. V. și C. T. (T.), petenți în cauză, le-au fost lăsate moștenire următoarele suprafețe de teren:
- pentru T. G.: suprafața de 5.000 mp situat în extravilan la locul numit "Vlădeni - Vultur";, cu vecinii C. V., U. M.și drum între planuri, și suprafața de 2.300 mp teren situat în extravilan la locul numit "Zapodia";, având ca vecini pe A. L., C. și drumuri între planuri;
- pentru C. V.: suprafața de 4.000 mp situat în extravilan la locul numit "După pădure";, cu vecinii P. S., A. S. și drumuri, suprafața de 2.200 mp teren situat în extravilan la locul numit "Vlădeni - Vultur";, cu vecinii C. T., I. I. și G. N., și suprafața de 1.650 mp teren intravilan având ca vecini pe M. M., C. M. și T. I.;
- pentru C. T. (T.): suprafața de 5.000 mp la locul numit "Vlădeni - Vultur";, cu vecinii D.C, C. V. și drumuri, și suprafața de 1.600 mp teren situat în intravilan la locul numit "După șosea";, cu vecinii P. S., C. V. și G. N..
Prin titlul de proprietate nr. XXXXX/xx.xx.xxxx a fost reconstituit dreptul de proprietate al defunctului T. I. pentru suprafața totală de 3 ha și 7.281 mp, în această suprafață intrând și:
- terenul extravilan în suprafață de 1 ha și 2.200 mp situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX, denumit "Vlădeni";;
- terenul extravilan în suprafață de 2.300 mp situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX, denumit "Zapodia";.
Legatarilor T. G., P. S,, T. C., C. V. și C. T. li s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. XXXX/xx.xx.xxxx eliberat de fostul Notariat de Stat Județean Botoșani, potrivit căruia petenților în cauză le-au revenit următoarele suprafețe de teren:
- pentru T. G.: suprafața de 5.000 mp teren în extravilan la locul numit "Vlădeni - Vultur"; și 2.300 mp extravilan la locul numit "Zapodia";;
- pentru C. V.: suprafața de 4.000 mp extravilan la locul numit "După pădure";, 2.200 mp teren extravilan la locul numit "Vlădeni - Vultur"; și 1.650 mp teren intravilan între vecinii M. M., C. M. și T. I.;
- pentru C. T.: suprafața de 5.000 mp teren extravilan în locul numit "Vlădeni - Vultur"; și 1.600 mp intravilan la locul "După șosea";.
Cu privire la suprafața totală de 1 ha și 2.200 mp din locul numit "Vlădeni - Vultur";, formată din 5.000 mp extravilan (revenită lui T. G.), 5.000 mp extravilan (revenită lui C. T.) și 2.200 mp (revenită lui C. V.), care a fost înscrisă în T.P. nr. XXXXX/xx.xx.xxxx ca fiind în Tarla 12, p.c. XXX/XX, precum și suprafața de 2.300 mp extravilan din locul numit "Zapodia (revenită lui T. G.), care a fost înscrisă în T.P. nr. XXXXX/xx.xx.xxxx ca fiind în Tarla 13, p.c. XXX/XX, petenții au arătat că acestea nu reprezintă vechiul amplasament al terenurilor deținute de autorul T. I. înainte de cooperativizare, ci un alt amplasament atribuit în compensare.
După eliberarea titlului de proprietate, vechiul amplasament situat în Tarla XX, p.c. XXX, a devenit liber, fiind pus la dispoziția Comisiei locale de fond funciar a com. Nicșeni, prin protocolul încheiat cu S.C. X S.A. Cătămărăști, comunicat către Comisia locală de O.C.P.I. Botoșani prin adresa nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, astfel că petenții au solicitat ca dreptul de proprietate asupra terenurilor să fie reconstituit pe vechiul amplasament, cu modificarea titlului de proprietate în mod corespunzător.
Potrivit adresei - răspuns nr. XXXX/xx.xx.xxxx, intimata Comisia Locală de fond funciar a com. Nicșeni, a identificat vechiul amplasament ca fiind situat în Tarla XX, parcela cadastrală nr. XXX, astfel:
- 0,22 ha cu vecinii C. P. și C. V.;
- 0,73 ha cu vecinii B. N. și L. N.;
- 0,50 ha cu vecinii M. M. și G. G..
Din prevederile Legii nr. 18/1991 astfel cum a fost modificată în timp de Legea nr. 167/1997 și Legea nr. 247/2005, dar și din prevederile autonome ale Legii nr. 169/1997 și ale Legii nr. 1/2000, rezultă caracterul reparator al legii fondului funciar, caracter care se asigură prin reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
Pentru terenurile în litigiu, titlul de proprietate a fost eliberat pe alt amplasament, vechiul amplasament nefiind disponibil la data emiterii titlului - xx.xx.xxxx. Cum vechiul amplasament a devenit liber ulterior, instanța constată că petenții sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, petenții renunțând la amplasamentul reconstituit inițial prin titlu.
Coroborând recunoașterea intimatei Comisia locală de fond funciar a com. Nicșeni că vechiul amplasament al respectivelor terenuri este situat în parcela cadastrală nr. XXX din tarla XX, cu listarea acestei parcele provenită de la O.C.P.I. Botoșani, din care rezultă că există teren liber la dispoziția Comisie locale, instanța va admite cererea petenților și va dispune obligarea intimatelor să procedeze, conform prevederilor legale și atribuțiilor care le revin, la modificarea titlului de proprietate nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament situat în Tarla XX, parcela cadastrală XXX, pentru terenul în suprafață de 1 ha și 2.200 mp înscris în titlu ca fiind situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX, și pentru terenul în suprafață de 2.300 mp înscris în titlu ca fiind situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea având ca obiect fond funciar - modificare titlu de proprietate, cerere formulată de petenții T. G., C. V. și C. T., toți cu domiciliul în sat Dorobanți, com. Nicșeni, jud. Botoșani, în contradictoriu cu intimatele Comisia locală de fond funciar a com. Nicșeni, cu sediul în com. Nicșeni, jud. Botoșani, și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, Piața Revoluției nr. 1 - 3, jud. Botoșani.
Obligă intimatele să modifice titlul de proprietate nr. XXXXX/xx.xx.xxxx emis beneficiarului T. I., în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament situat în Tarla XX, parcela cadastrală XXX, pentru terenul în suprafață de 1 ha și 2.200 mp înscris în titlu ca fiind situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX, și pentru terenul în suprafață de 2.300 mp înscris în titlu ca fiind situat în Tarla XX, p.c. XXX/XX.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Pretenţii. Jurisprudență Cereri | Plângere contravenţională. Jurisprudență → |
---|