Contestaţie împotriva deciziei de răspundere solidară. Declinare de competenţă
Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 102 din data de 16.01.2014
Dosar Nr. XXXXX/193/2013 Contestație împotriva deciziei de
răspundere solidară
Declinare de competență
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE
Grefier
SENTINȚA CIVILĂ NR. XXXX
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestare act administrativ fiscal, formulată de contestatorul C. D., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Botoșani.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta contestatorului, avocat P. A., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei de răspundere solidară .
Din oficiu, instanța invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale, având în vedere dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
Reprezentanta contestatorului este de acord cu admiterea excepției invocate și trimiterea prezentei cauze către Tribunalul Botoșani.
Instanța rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de xx.xx.xxxx sub nr.XXXXX/193/2012, având ca obiect contestație la executare, ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă prin sentința civilă nr.XXXX pronunțată la data de xx.xx.xxxx în dosarul nr.XXXX/40/2012, contestatorul C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BOTOȘANI, CH. D. și C. S., anularea actului administrativ emis de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice intitulat poprire asupra conturilor deschise la BRD Groupe Societe Generale SA, respectiv Banca Comercială Română SA, dreptul de a derula operațiuni în lei și valută prin conturile deschise la BRD Groupe Societe Generale SA și Banca Comercială Română SA și obligarea celor trei pârâți la repararea pagubelor în solidar.
La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, contestatorul a depus o cerere precizatoare prin care a învederat că înțelege să conteste Decizia de angajare a răspunderii solidare nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, Adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr.XXXXX/xx.xx.xxxx și Notificarea nr.XXXXX/xx.xx.xxxx.
Totodată, contestatorul a solicitat disjungerea cererii având ca obiect anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidară și a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, cu consecința declinării competenței de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă.
În motivare, susține contestatorul că Decizia de atragere a răspunderii solidare este nemotivată în fapt și neîntemeiată în drept, fiind lovită de nulitate, apreciind că această nulitate poate fi constatată din oficiu sau la cerere, independent de trecerea vreunui termen procedural, deoarece trecerea timpului nu acoperă nulitatea.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile Codului de procedură fiscală.
În susținere, contestatorul a depus la dosar înscrisuri..
Intimata Administrația Finanțelor Publice Botoșani nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de xx.xx.xxxx, instanța a dispus disjungerea cererii având ca obiect contestarea actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de atragere a răspunderii solidare nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, fiind format prezentul dosar, în care a pus în discuție excepția necompetenței materiale față de care, reprezentantul contestatorului a declarat că este de acord cu admiterea ei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.
Analizând, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale, instanța constată următoarele:
La data de xx.xx.xxxx a fost emisă Notificarea nr.XXXXX, prin care administratorul societății S.C. X SRL a fost înștiințat de existența unei premise pentru angajarea răspunderii sale personale, în calitate de administrator al S.C. X SRL, care figura la acea dată cu obligații restante în cuantum de 35.497 lei, iar ulterior, la data XXXXX, a fost emis Procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate al societății S.C. X SRL nr.XXXXX, întrucât societatea figura cu obligații restante în cuantum total de 39.465 lei. În cadrul procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului societății, organul fiscal a emis Decizia de răspundere solidară nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, pe care contestatorul înțelege să o conteste prin prezenta acțiune.
Potrivit prevederilor art. 172 alin. 1 și alin. 4 din Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În considerentele Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 dată de ICCJ pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a reținut că "(…) dacă pentru contestarea titlului de creanță fiscală nu s-a reglementat accesul la o instanță judecătorească, pe calea contestației la titlul executoriu fiscal adresată instanței de executare pot fi cerute nu numai lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca și apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale.";
Potrivit prevederilor pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
În speță, titlul de creanță fiscală este Decizia de răspundere solidară nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.
Această decizie de răspundere solidară constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din Codul de procedură fiscală și se emite de organele fiscale competente potrivit art. 86 din Codul de procedură fiscală și este cenzurabilă pe cale procedurii reglementată de art. 205 - art. 218 din Codul de procedură fiscală, pe această cale urmând a se pune în discuție însăși validitatea creanței fiscale.
Astfel, potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Legiuitorul a înțeles să excludă competența instanței de contencios administrativ doar în ceea ce privește contestația la executare, dar și contestația la titlu, în acest din urmă caz fiind necesară îndeplinirea condiției ca pentru contestarea lui să nu existe o altă procedură prevăzută de lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Dispozițiile art. 218 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, nu schimbă natura juridică a actului contestat și nici competența instanței, ci instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, iar pe calea contestației la executare nu pot fi analizate efectele neîndeplinirii acestei proceduri.
Rezultă că procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situația dată, fiind urmată de procedura în fața instanței de judecată, procedură ce se desfășoară în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, având în vedere art. 10 din Legea 554/2004, precum și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) Cod procedură civilă potrivit cărora tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Botoșani invocată de instanță din oficiu și în temeiul art.158 alin.1 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii având ca obiect contestare act administrativ fiscal, formulată de contestatorul C. D., domiciliat în mun. Botoșani, Aleea X nr. Y, scara Z, ap. T, județul Botoșani, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, Piața Revoluției nr. 5, județul Botoșani, în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Plângere contravenţională. Jurisprudență | Pretenţii. Jurisprudență → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Contestaţie împotriva deciziei de răspundere solidară. Declinare de competenţă
