Pretenţii. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 105 din data de 16.01.2014
DOSAR NR.XXXX/193/2012 pretenții
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE XX.XX.XXXX
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE
GREFIER
SENTINȚA NR. XXXX
Pe rol se afla judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul Spitalul Județean de Urgență " Mavromati"; Botoșani în contradictoriu cu pârâtul P. G. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile. Se prezintă martorul citat din oficiu, C. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța procedează la audierea martorului C. G., depoziția acestuia fiind consemnată în proces - verbal atașat la dosar - fila 34 dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată procesul în stare de judecată și, față de lipsa părților, reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de xx.xx.xxxx sub nr. XXXX/193/2012 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamantul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani a chemat în judecată pe P. G. G. in calitate de pârât, solicitând instanței ca prin sentința ce urmează a se pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1343,61 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată C. G., cu dobânda legală până la achitarea intregrală a debitului.
În motivarea cererii, reclamantul arată că partea vătămată C. G. a fost spitalizată ca urmare a unei agresiuni cauzate de către pârât, beneficiind astfel de îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare, investigații paraclinice, etc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar foaia de observație a părții vătămate, decontul de cheltuieli.
Pârâtul P. G. G., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, arată că nu a adus atingere sănătății nici unei persoane, și că prin Rezoluția din xx.xx.xxxx, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de el, reținându-se că partea vătămată, C. G. a suferit leziuni în urma căderii pe teren alunecos în fața barului, fără intervenția altor persoane. Prezent în instanță, pârâtul a arătat, prin declarația consemnată la fila 18 dosar, că nu l-a agresat niciodată pe C. G., astfel încât nu se consideră responsabil pentru vătămările acestuia, care au necesitat îngrijiri medicale.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Pentru o mai bună soluționare a cauzei, instanța, din oficiu a dispus administrarea probei testimoniale cu martorul C. G. - fila 36 dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele.
În data de xx.xx.xxxx numitul C. G. a fost internat la Spitalul Județean de Urgență "Mavromati"; Botoșani, cu diagnosticul fractură timaleolară, gleznă. În perioada xx.xx.xxxx - xx.xx.xxxx partea vătămată a beneficiat de îngrjiri medicale în valoare de 1343,61 lei - fila 3 ds.
Reține instanța așadar, drept premisă a soluționării prezentului litigiu că pârâtul P. G. G. este autorul unei fapte cu relevanță penală și, mai ales, cu urmări păgubitoare pentru partea vătămată.
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Instanța constată astfel că prezentul litigiu se întemeiază pe o dispoziție legală ce reglementează un caz special de răspundere civilă delictuală, anume situația cauzării de prejudicii furnizorului de servicii medicale ca urmare a spitalizării victimei unei agresiuni. Prejudiciul este reprezentat de contravaloarea îngrijirilor medicale acordate.
Din înscrisurile atașate la dosar, dar și din declarația martorului - parte vătămată, rezultă că partea vătămată C. G. a fost spitalizată ca urmare a daunelor produse sănătății sale de către pârâtul P. G. G., spitalizare care a ocazionat cheltuieli în cuantum de 1343,61 lei.
Așa fiind, acțiunea de față apare drept întemeiată și, în baza dispozițiior art. 313 din Legea 95/2006, instanța urmează a o admite și a dispune obligarea pârâtului la plata sumei menționate, cu dobânda legală calculată până la plata integrală a debitului.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând plata dobânzii legale, instanța a reținut, în adoptarea soluției de mai sus, că, în baza dispozițiilor art. 1088 cod civil coroborat cu art. 2 din OG nr. 9/2000, daunele-interese pentru neexecutarea obligațiilor de plată a unei sume de bani constau în dobânda legală calculată în funcție de dobânda de referință a BNR. Pe de altă parte, în cazul răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, împrejurare ce îndreptățește reclamantul să pretindă și să obțină acoperirea integrală a prejudiciului, la valoarea stabilită începând cu momentul producerii daunei principale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență " Mavromati"; Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, str. Marchian, nr. 11, jud. Botoșani în contradictoriu cu pârâtul P. G. G., cu domiciliul în sat Lupăria, com. Prăjeni, jud. Botoșani.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1343,61 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate C. G. și dobânda legală calculată până la plata integrală a debitului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Plângere la Legea 7/1996. Jurisprudență Chemare în judecată... | Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar → |
---|