Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar

Judecătoria PIATRA-NEAMT Hotărâre nr. 118 din data de 11.01.2017

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 118/2017

PREȘEDINTE : AA

GREFIER AA

La ordine venind pronunțarea asupra cauzei civile referitoare la acțiunea formulată de reclamantul AA în contradictoriu cu pârâții AA, BB.

Dezbaterile la fond au avut loc în ședința de judecată din data de 11.01.2017, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.

Încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin serviciul arhivă s-au depus la dosar, concluzii scrise formulate de către reclamant.

S-au declarat dezbaterile închise, după care instanța reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de ss, sub nr. …., completată la data de 28.10.2016 (filele 90-92), reclamantul AA în contradictoriu cu pârâții AA, BB pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a constituirii înseși a dreptului de proprietate si, respectiv, a TP nr…, să se dispună rectificarea acestui titlu în sensul menționării titularilor legali (defuncții XX), să fie obligate comisiile a elibera procesul verbal și schița aferentă .., cu respectarea amplasamentului corect si legal menționat în schița actului de dare în plată (lățimea de 12,5m si lungimea de 20m).

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că înseși constituirea dreptului de proprietate a pârâtei AA este nelegală deoarece pentru a se constitui dreptul de proprietate beneficiara trebuia să aibă deja o construcție ridicată cu mijloace proprii, până în anul 1991, însă această construcție a fost edificată între anii 2006 -2007, motiv pentru care însăși autorizația de construcție a acestei case a fost anulată prin Decizia nr. .. a CA ... Or, așa fiind, având în vedere si că HCJ .. prin care a fost validată .. nu a fost anulată iar instanța nu deține terenuri pentru a face împroprietăriri, această constituire este nelegală. A mai arătat că terenul din actul de dare cu plată, potrivit art.11 din Legea fondului funciar, nu mai putea face obiectul unor constituiri deoarece legea spune că se exclud suprafețele legal înstrăinate în perioada colectivizării.

În subsidiar, a arătat că se impune, cel puțin, rectificarea acestui titlu în sensul menționării titularilor legali (defunctii XX, a căror succesiune a fost dezbătută, deferindu-se șapte moștenitori), precum si al respectării amplasamentului corect si legal al terenului, menționat în schița actului de dare în plată (lățimea de 12,5m si lungimea de 20m). A mai arătat arată faptul că dispozițiile legii fondului funciar arată că instanțele trebuie pe cale dreptului comun să constate nulitatea titlului de proprietate atunci când au fost încălcate dispozițiile acestei legi, reclamantul arătând că s-au încălcat aceste dispoziții, flagrant.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.8 alin 2 din legea ‚fondului funciar’-f.38.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri ce interesează cauza.

În condițiile art. 201 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă.

La data de 16.06.2016, pârâta AA a depus la dosar întâmpinare (fila 48), prin care a solicitat respingerea acțiunii de constatare a nulității absolute a constituirii dreptului de proprietate ca inadmisibilă, deoarece aceasta s-a realizat ca urmare a pronunțării SC nr… a Judecătoriei Piatra Neamt (…).

Cu privire la nulitatea absolută a titlului de proprietate, a invocat excepția de autoritate a lucrului judecat, dat fiind că părțile s-au mai judecat în dosar nr. …, iar reclamanta nu a făcut apel.

În dovedire, a depus copii de pe hotărârile judecătorești la care a făcut referire.

La data de 30.06.2016, pârâta AA a formulat, la rândul său, întâmpinare (fila 71, 74) prin care a solicitat admiterea cererii reclamantului, deoarece constituirea dreptului de proprietate titularei pârâte si cu amplasamentul topografic stabilit, deși s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești pe care pârâta a respectat-o întocmai, este nelegală, dreptul de proprietate fiind constituit în favoarea unei persoane neîndreptățite, terenul pentru care s-a făcut constituirea aparținând de fapt tuturor moștenitorilor defunctei XX, potrivit certificatului de moștenitor. Dealtfel, a arătat Comisia, a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate al pârâtei Andriescu, dar cererea sa a fost respinsă, fără a fi analizată pe fond.

În drept, au fost invocate disp. art. 208 din Codul de procedură civilă.

Pârâta AA a formulat întâmpinare (filele 72), prin care a arătat că lasă soluția la aprecierea instanței, dar a precizat că, constituirea dreptului de proprietate titularei pârâte si cu amplasamentul topografic stabilit, s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești pe care pârâta a respectat-o întocmai, neputându-se reține nicio culpă în sarcina sa în acest litigiu și având în vedere că nu este nici persoană juridică.

La data de 22.07.2016, reclamantul a depus răspuns la întâmpinările depuse si o completare a acțiunii, menținându-și solicitările si punctul de vedere cu privire la modalitatea nelegală în care s-a constituit dreptul de proprietate pârâtei Andriescu (filele 80 si urm). A menționat, inclusiv în cererea de completare a acțiunii, că nu îi poate fi opusă o hotărâre judecătorească ce nu îi este opozabilă.

La data de 05.12.2016, pârâta AA a depus la dosar întâmpinare (fila 101) la cererea completatoare, prin care a solicitat respingerea acestor completări ca inadmisibile, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat comisiilor cu astfel de cereri si acestea au refuzat să elibereze actele solicitate.

Instanța a încuviințat, în temeiul disp. art. 255-258 din Codul de procedură civilă, proba cu înscrisuri si a respins proba cu expertiza tehnică topo-cadastrală și cea de atașare a dosarului cu nr…., ca nefiind neutile.

În ședința publică din data de 11.01.2017, instanța a pus în discuția părților excepția de autoritate de lucru judecat, pe care a respins-o, ca nefondată, dat fiind că nu exista identitatea de obiect si, după caz, de părți, între cauzele supuse atenției, însă a atras atenția părților că se va raporta în hotărâre la efectele puterii de lucru judecat ale sentințelor irevocabile pronunțate prin care s-a statuat asupra amplasamentului și situației juridice a terenului supus atenției.

Părțile au depus si concluzii scrise.

Analizând ansamblul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește capetele de cerere privind nulitatea constituirii dreptului de proprietate si a titlului de proprietate nr…., sau, în subsidiar rectificarea acestuia, instanțe reține următoarele:

În temeiul sentinței civile nr. .. a Judecătoriei Piatra Neamț (filele 17- 20 din dosar), definitivă și irevocabilă, la data de 05.05.2012, Comisia Județeană Neamț pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la propunerea AA, a emis titlul de proprietate nr. .. pe numele reclamantei AA, având ca obiect constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 400 m.p. teren în intravilanul Z.

Totodată, retine instanța și subliniază că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, cum nu a oprit-o nici in cazul de fată (acesta fiind si motivul respingerii excepției de admisibilitate invocate de către pârâtă, instanța procedând la analiza cererii reclamantului, dar în lumina înscrisurilor din dosar), ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Cum, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. De aceea trebuie recunoscută autoritate de lucru judecat motivelor cu valoare decizionala, adică acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului.

Or, așa cum a reținut instanța si prin SC nr. .., reține și instanța de fată ca un argument în favoarea valabilității titlului de proprietate (contestat din nou de reclamant), a cărui nulitate absolută se solicită, faptul că acesta a fost emis în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile, în care au fost specificate toate elementele topografice de identificare ale terenului în suprafață de 400 m.p., iar situația de fapt și cea juridică a terenului litigios avut în vedere de instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 4903/2010 a Judecătoriei Piatra Neamț nu s-a modificat.

În plus, reclamantul nu a adus în cauza de fată niciun argument care să nu fi fost avut în vedere anterior de instanțele de judecată care au analizat titlul de proprietate contestat, iar dacă în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr…, reclamantul nu a fost parte, în dosarul nr…, irevocabil soluționat prin respingerea recursului prin DC .. de către Tribunalul Neamt, reclamantul pendinte a fost parte si a adus exact aceleași argumente în sprijinul aserțiunii sale legate de nulitatea sau lipsa de valabilitate a titlului pârâtei A.

În aceste condiții, formularea unei acțiuni având ca obiect anularea constituirii înseși sau a unui titlu de proprietate, constituire realizată ca efect al punerii în executare a unor hotărâri judecătorești irevocabile, reprezintă un abuz de drept procesual prin care se încearcă eludarea unor norme legale imperative, solicitările reclamantului în acest sens urmând a fi respinse ca nefondate.

Cu privire la cererea completatoare legată de obligarea comisiilor la a elibera procesul verbal și schița aferentă TP …, cu respectarea amplasamentului corect si legal menționat în schița actului de dare în plată (lățimea de 12,5m si lungimea de 20m), pe lângă considerentele anterior menționate și care își păstrează valabilitatea pe deplin, în privința amplasamentului topografic al terenului, instanța mai subliniază un aspect.

Titlul de proprietate nr…. este eliberat pe numele pârâtului si orice nemulțumire a sa legată de mențiunile din acest titlu trebuia a fi valorificată si adusă la cunoștința forului competent înainte de emiterea titlului de proprietate. După acest moment, beneficiarul titlului de proprietate nu îl mai poate contesta, nemaivorbind după 20 de ani de când este în circuitul civil, deoarece s-ar eluda și nesocoti dispozițiile legale care reglementează expres procedurile cu caracter prealabil, știut fiind că în materia fondului funciar procedura prealabilă instituită prin Legea nr. 18/1991 nu are un simplu caracter administrativ, ci este de natură administrativ-jurisdicțională.

În considerarea celor expuse anterior, instanța urmează să respingă si cererea completatoare, ca nefondată, aceeași soluție urmând a fi adoptată și în ceea ce privește petitul având ca obiect cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, în virtutea principiului accesorium sequitur principale.

Pe de altă parte, cererea pârâtei AA privitoare la cheltuielile de judecată este fondată si urmează a fi admisă, în raport de dispozițiile art. 453cpc si de dovada efectuării acestor cheltuieli - chitanța f.50, 98.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta AA.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată și completată de reclamantul AA, dom. în com. Zănești, jud. Neamț în contradictoriu cu pârâții AA, BB

Obligă reclamantul AA la plata către pârâta AA a sumei de 700lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Neamt, în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamt.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2017.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar