Validare poprire. Jurisprudență Popriri
Comentarii |
|
Judecătoria PIATRA-NEAMT Hotărâre nr. 1193 din data de 16.03.2017
validare poprire
S E N T I N Ț A C I V I L Ă NR. 1193/2017
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire formulată de BEJ AA în contradictoriu cu debitorul BBși terțul poprit CC.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- cauza este primul termen de judecată;
- s-a solicitat de către petent judecarea cauzei în lipsă (fila 10);
- petentul are termen în cunoștință conform dispozițiilor art. 88 alin.1 pct.51 Cod procedură civilă.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, verificând competența generală, materială și teritorială de judecare a pricinii, constată că, în conformitate cu prevederile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă, este legal sesizată, material și teritorial cu soluționarea cauzei având ca obiect validare poprire.
În baza disp. art. 167 și 168 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, considerând că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Față de solicitarea petentului de judecare a cauzei în lipsă, față de lipsa părților și față de împrejurarea că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de ….BEJ AA pentru creditorul EE a formulat în contradictoriu cu debitorul BB si tertul poprit CC, cerere de validare a popririi înființate de Biroul Executorului Judecătoresc la data de 29.11.2016 asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit debitorului.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc a fost înregistrat dosarul de executare nr. .., privind pe debitorul BB, iar în cadrul procedurii de executare silită a fost emisă adresa de înființare a popririi către societatea angajatoare CC.
Tertul poprit nu a dat curs solicitarii de infiintare a popririi, motiv pentru care a introdus actiunea pe rolul instantei, solicitand validarea popririi pe veniturile salariale realizate pentru suma de 5473,60 lei.
În susținerea cererii, s-au depus în copie inscrisuri (filele 4-8).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460 Codul de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 3).
Deși au fost legal citați (filele 12,13) debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la termenul de judecată pentru a propune probe în apărare.
În vederea soluționării cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, între FF în calitate de împrumutător și debitorul BB, în calitate de împrumutat s-a încheiat la data de 06.06.2007 Contractul de credit nr. .., având ca obiect acordarea unui credit in valoare de 5120 lei.
În scopul executării silite a contractului de credit care constituie titlu executoriu, creditorul cesionar BB s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc AA, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 34/2013.
Prin Adresa din data de 29.11.2016, în temeiul dispozițiilor art. 452-461 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi pe venitul net lunar obtinut de debitor de la terțul poprit CC. până la concurența sumei de 5473,60 lei.
Întrucât, în termenul de 15 zile de la comunicarea popririi terțul poprit, nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau potrivit legii și care i-au fost puse în vedere prin adresa de înființare a popririi, creditorul a procedat la sesizarea instanței cu prezenta cerere având ca obiect validarea popririi.
În drept, sunt incidente, în primul rând, prevederile articolului 3711 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu dispune altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Articolul 3717 alin. (2) din codul de procedură civilă lasă în sarcina debitorului urmărit cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Alin. (3) prevede că sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Pentru sumele stabilite potrivit acestui articol, potrivit alineatului (4), procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Potrivit articolului 452 din Codul de procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
În cauza de față sunt aplicabile și dispozițiile art. 460 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța este datoare să citeze debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța constată caracterul întemeiat al cererii de validare a popririi, concluzie întemeiată pe existența raporturilor de muncă dintre debitor și terțul poprit la data înființării popririi, ceea ce îndreptățește constatarea că acesta din urmă datora sume de bani debitorului, pentru a fi în măsură să procedeze în sensul adresei de înființare a popririi.
Executorul judecătoresc sesizat a făcut demersuri în vederea obținerii de informații privind veniturile realizate de către debitor, dovedindu-se faptul că debitorul este angajat al tertului poprit (fila 6).
În raport de aceste precizări, instanța constată că, la data la care s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor periodice din salarii pe care debitorul le avea de primit de la terțul poprit, existau raporturi de muncă între aceștia, astfel încât apare ca nejustificată neconformarea terțului poprit față de adresa de poprire și, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 din Codul de procedură civilă, se impune admiterea cererii și validarea popririi până la concurența sumei de 5473,60 lei, cu atenționarea terțului poprit că, în cazul în care nu va respecta această hotărâre, vor deveni aplicabile prevederile art. 460 alin. (4) teza finală din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite acțiunea formulată de BEJ AA, în contradictoriu cu debitorul BB,
Validează poprirea înființată de către Biroul Executorului Judecătoresc AA prin adresa din 29.11.2016 in cadrul dosarului de executare .. asupra veniturilor pe care debitorul BB le obține de la terțul poprit CC, până la concurența sumei de 5473,60 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2017.
← Pensie intretinere (major). Jurisprudență Obligaţii de... | Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Minori; Ordonanţă... → |
---|