Fond funciar. termenul pentru contestarea hotararii comisiei județene însituația în care sunt aplicabile dispozițiile legale anterioare hg 850/2005. pronunțare ultra petita
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 609/A din data de 06.12.2017
Trecând peste împrejurarea că din actele și lucrările dosarului nu rezultă cu certitudine că exproprierea de care s-a prevalat petenta pentru a justifica îndreptățirea la reconstituire a fost una efectivă, respectiv a reieșit că această măsură de deposedare a vizat parohia greco-catolică, iar nu pe cea ortodoxă care nu a probat împrejurarea că este continuatoarea celei deposedate, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o sentință cu încălcarea prevederilor art. 9 și 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, acordând mai mult decât s-a cerut.
Principiul disponibilității reglementat prin art. 9 și 22 alin. 5 din codul de procedură civilă trasează judecătorului cauzei învestit cu soluționarea unei cereri limitele învestirii.
Astfel, părțile stabilesc prin cereri/apărări existența, conținutul procesului, instanța urmând a se pronunța asupra tot ceea ce s-a cerut fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Principiul anterior menționat presupune faptul că instanța nu poate, fără acordul părților, să schimbe fundamentul cererii, obiectul ei, ci doar poate califica acțiunea, dându-i denumirea corectă.
În cauza dedusă judecății, prima instanță a anulat HCJ nr. 517/2002 fără a fi învestită de către reclamant, cu o astfel de solicitare, încălcând dispozițiile legale anterior citate, ori în contextul în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fusese soluționată prin hotărârea comisiei județene, reclamanta avea posibilitatea atacării acesteia în baza prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, respectiv prin apelarea la procedura plângerii de fond funciar.
În condițiile existenței procedurii sus-menționate, stabilită prin lege specială, formularea direct în instanță a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate apare ca inadmisibilă.
În plus, potrivit înscrisurilor de la fila 55 dosar apel, HCJ nr. 517/2002 a fost afișată la sediul primăriei conform prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii sale, a fost comunicată părții reclamante alăturat întâmpinării (împrejurare ce echivalează cu comunicarea prevăzută de dispozițiile art. 53 alin. 1 din legea 18/1991, finalitatea prevăzută de lege, constând în luarea efectivă la cunoștință despre actul în cauză, fiind atinsă), despre existența sa făcându-se referire inclusiv în adresa nr. 2914/31.08.2015 aflată în posesia reclamantei, astfel că, în cauză nu s-a probat formularea plângerii de fond funciar în termenul de 30 zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991, iar excepția de tardivitate a formulării plângerii a fost greșit soluționată la prima instanță.
Prin sentința civilă nr. 554/9.11.2016, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr. 750/224/2015, a fost respinsă excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimata CFF BOTIZA, a fost admisă acțiunea precizată de către petenta POR POIENILE IZEI, reprezentată prin preot paroh P.I., în contradictoriu cu intimatele CFF BOTIZA și CFF JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ, s-a dispus anularea în parte a hotărârii Comisiei județene Maramureș nr. 517/04.07.2002, Anexa nr. 55, în sensul că a dispus reconstituirea în favoarea petentei a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 22 ha și 6386 m.p. teren cu vegetație forestieră din locul "Fața Râtului";. Instanța a obligat Comisia locală de fond funciar Botiza să întocmească documentația necesară în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, iar apoi să întocmească procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 22 ha și 6386 m.p. și să expedieze documentația Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Maramureș, respectiv a obligat Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Maramureș să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 22 ha și 6386 m.p., teren situat pe raza Comunei Botiza.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din dosarul de fond funciar care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. 45665/4/20.02.2003 și adoptării hotărârii Comisiei Județene Maramureș nr 517/04.07.2002 rezultă că Parohia Poienile Izei a formulat cerere pentru reconstituire a dreptului de proprietate, în calitate de proprietar deposedat la data de 10.03.2000, care a fost înregistrată la Primăria Botiza sub nr. 489, în baza Legii nr. 1/2000.
Anexa nr. 55, la care se face referire în Hotărârea Comisiei Tabelul cuprinzând unitățile de cult cărora li s-a reconstituit, la cerere, conform prevederilor legale, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, unde la poziția nr. 6 figurează Parohia Poienile Izei cu suprafața validată de 23,20 ha teren.
La f. 80 se află adresa nr 451/12 iulie 1949 către Parohia Poienile Glodului (vechea denumire a actualei Parohii Poienile Izei), prin care i se aduce la cunoștință faptul că a fost expropriată de 40 iugăre teren din locul "În Fața Râtului";, indicându-se și vecinii terenului.
La f. 5 și 6 se află Inventarul Bunurilor imobile publice din data de 16 februarie 1949 (întocmit cu aprox 6 luni înainte de data exproprierii, 12.07.2016), din care rezultă că "Totalul Averii BO Poienile Glodului"; era de 8791 m.p teren arabil, 40.9380 m.p. fânețe și islazuri, 3941 m.p. livezi și grădini și 119.361 păduri.
În tabelul respectiv, la rubrica "Localitatea unde se află imobilul";, la poz. 32 este trecută localitatea Botiza, la rubrica următoare este indicat "CF 4, top. 1777";, iar la suprafața deținută este trecută suprafața de 22.6386 m.p. de natură fânețe și islazuri, tocmai suprafața solicitată de către petentă.
Instanța apreciază că la data exproprierii terenul era de natură fânaț, însă între timp a fost împădurit, acesta fiind și motivul pentru care Comisia Locală de Fond funciar Botiza a validat cererea petentei la Legea nr. 1/2000 pentru teren cu vegetație forestieră.
Instanța constată poziția de neopunere la admiterea acțiunii din partea Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar Maramureș.
Față de probele administrate, de considerentele reținute și de prevederile art. 64 alin. 1, art. 27 din Legea 18/1991, Legii 247/2005 și art. 5 lit. "i"; din H.G. 890/2005, instanța constată că petenta a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat, astfel că urmează să admită acțiunea acesteia, conform dispozitivului sentinței.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către petentă, raportat la disp. art. 453 NCPC, având în vedere că intimata Comisia locală de fond funciar Botiza a validat cererea petentei și a transmis Comisiei Județene de fond funciar Maramureș actele necesare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, deci nu i se poate reține vreo culpă procesuală, iar Comisia Județeană Maramureș nu s-a opus admiterii acțiunii, instanța a respins cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată.
În plus, aceste două comisii de fond funciar (locală și județeană), nu au personalitate juridică proprie, nu au buget propriu, astfel că o dispoziție de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată nu ar putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.
În procedura specială a legilor fondului funciar revine solicitanților obligația legală de a întocmi toate actele procedurale specifice la termenele stipulate și de a suporta cheltuielile ocazionate de dovedirea pretențiilor lor, așa cum este și în cazul de față.
2.Împotriva acestei sentințe a declarat apel în interiorul termenului legal pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botiza, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut, anulând parțial HCJ nr. 517/2002, Anexa 55, încălcând dispozițiile art. 9 Cod procedură civilă, respectiv art. 22 alin. 6 din același act normativ, că în lipsa atacării hotărârii, cererea nu putea fi formulată direct în instanță, că reclamanta nu a înțeles să conteste hotărârea comisiei în termenul legal, aceasta fiindu-i comunicată odată cu întâmpinarea în data de 21.01.2016.
Cererea de apel este scutită de obligația achitării taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată, intimata POR Poienile Izei a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, intimata a arătat că a solicitat respingerea excepției de tardivitate a plângerii, că a purtat o vastă corespondență cu comisiile și a precizat cererea introductivă în sensul întocmirii documentației pentru eliberarea titlului, că apelanta nu are calitatea de a invoca tardivitatea în condițiile în care Comisia Județeană nu a procedat astfel și că prima instanță a apreciat că cererea este formulată în termen.
În apel, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, fiind solicitate informații de la Comisia Locală Botiza, OCPI Maramureș.
3.Analizând apelul prin prisma dispozițiilor legale, a motivelor invocate și a probațiunii administrate, Tribunalul l-a apreciat ca fiind întemeiat.
Din cuprinsul dosarelor de fond funciar depuse în apel la filele 66-101, Tribunalul a reținut că petenta PO Poienile Izei a formulat în baza legilor reparatorii următoarele cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, înregistrate la Primăria Botiza, jud. Maramureș: cererea înregistrată sub nr. 484/20.03.1991 pentru o suprafață de 5 ha teren arabil, petenta prevalându-se de adresa nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, respectiv extras CF 730 Poienile Izei, nr. top. 2414/5, cererea fiind soluționată în sensul respingerii prin HCJ nr. 584/1991; prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 936/1991 a fost validată cererea Parohiei Ortodoxe Poienile Izei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 7 ha; prin cererea înregistrată sub nr. 22/1998 petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 10 ha teren, în susținerea ei fiind depusă adresa nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului; la data de 10.03.2000 petenta a reiterat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 40 jugăre din CF 4 Botiza în baza Legii 1/2000, de asemenea în baza adresei nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, cererea fiind invalidată prin HCJ nr. 517/2002.
Prin cererea de față dedusă judecății, petenta PO Poienile Izei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 40 jugăre teren, respectiv 22,6386 ha teren expropriat conform adresei nr. 451/1949 a Comitetului Provizoriu Poienile Glodului, învederând că din totalul suprafeței solicitat la toate legile reparatorii a primit doar suprafața de 7, 08 ha.
La data de 21.01.2016, intimata Comisia Locală Botiza a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a plângerii raportat la împrejurarea că prin Hotărârea Comisiei Județene Maramureș nr. 517/4.07.2002, cererea de reconstituire a fost invalidată.
Răspunzând la întâmpinare, petenta a arătat că hotărârea nu i s-a comunicat conform legii și a anexat corespondența purtată cu Comisia Locală, din adresa nr. 2914/31.08.2015 emisă de aceasta din urmă reieșind faptul că pentru suprafața de teren solicitată au fost emise Hotărârile Comisiei Județene nr. 584/1991, 3856/1992 și 517/2002, astfel că toate cererile de reconstituire formulate în baza legilor reparatorii au fost soluționate, Comisia Locală apreciind că nu mai există cereri ale petentei de soluționat.
Ulterior, reclamanta a precizat cererea introductivă, însă exclusiv în sensul obligării pârâtelor la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate și la eliberarea titlului.
Prin sentința apelată, Judecătoria Dragomirești a respins excepția tardivității formulării plângerii, a admis cererea, a anulat în parte HCJ nr. 517/2002 și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața solicitată.
Trecând peste împrejurarea că din actele și lucrările dosarului nu rezultă cu certitudine că exproprierea de care s-a prevalat petenta pentru a justifica îndreptățirea la reconstituire a fost una efectivă, respectiv a reieșit că această măsură de deposedare a vizat parohia greco-catolică, iar nu pe cea ortodoxă care nu a probat împrejurarea că este continuatoarea celei deposedate, Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o sentință cu încălcarea prevederilor art. 9 și 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, acordând mai mult decât s-a cerut.
Principiul disponibilității reglementat prin art. 9 și 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă trasează judecătorului cauzei învestit cu soluționarea unei cereri limitele învestirii.
Astfel, părțile stabilesc prin cereri/apărări existența, conținutul procesului, instanța urmând a se pronunța asupra tot ceea ce s-a cerut fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Principiul anterior menționat presupune faptul că instanța nu poate, fără acordul părților, să schimbe fundamentul cererii, obiectul ei, ci doar poate califica acțiunea, dându-i denumirea corectă.
În cauza dedusă judecății, prima instanță a anulat HCJ nr. 517/2002 fără a fi învestită de către reclamant cu o astfel de solicitare, încălcând dispozițiile legale anterior citate, ori în contextul în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate fusese soluționată prin hotărârea comisiei județene, reclamanta avea posibilitatea atacării acesteia în baza prevederilor art. 53 din Legea 18/1991, respectiv prin apelarea la procedura plângerii de fond funciar.
În condițiile existenței procedurii sus-menționate, stabilită prin lege specială, formularea direct în instanță a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate apare ca inadmisibilă.
În plus, potrivit înscrisurilor de la fila 55 dosar apel, HCJ nr. 517/2002 a fost afișată la sediul primăriei conform prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii sale, a fost comunicată părții reclamante alăturat întâmpinării (împrejurare ce echivalează cu comunicarea prevăzută de dispozițiile art. 53 alin. 1 din legea 18/1991, finalitatea prevăzută de lege, constând în luarea efectivă la cunoștință despre actul în cauză, fiind atinsă), despre existența sa făcându-se referire inclusiv în adresa nr. 2914/31.08.2015 aflată în posesia reclamantei, astfel că, în cauză nu s-a probat formularea plângerii de fond funciar în termenul de 30 zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991, iar excepția de tardivitate a formulării plângerii a fost greșit soluționată la prima instanță.
Față de considerentele anterior menționate, Tribunalul, în baza prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în totalitate în sensul că a fost respinsă plângerea formulată de petenta PO Botiza, conform dispozitivului prezentei decizii.
| ← Executare silită. Jurisprudență Executarea silită | Respectarea îndrumarului de casare. netemeinicia motivelor de... → |
|---|
