Măsura anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor letale atunci când posesorul armei prevăzută pericol pentru ordinea publică.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2363/R din data de 15.10.2014
Noțiunea de "pericol pentru ordinea publică"; nu este limitată la noțiunea din Codul penal, ci are un sens mai larg.
Măsura anulării dreptului de port armă și folosire a armelor letale dispusă când doritorul sau posesorul armei prezintă pericol pentru ordinea publică. Prin folosirea sintagmei "pericol pentru ordinea publică"; legiuitorul nu se referă exclusiv la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul definit de dispozițiile Codului penal, ci are în vedere un sens mai larg al acestei noțiuni.
Prin sentința civilă nr. 723/12.06.2014 Tribunalul Covasna a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.E jr. împotriva Inspectoratului Județean de Poliție C, având ca obiect anularea în tot a dispoziției de anulare a dreptului de folosire a armelor letale nr. 122392/22.11.2013, obligarea pârâtei la restituirea armei și muniției ridicate nelegal și la plata sumei de 100.000 lei cu penalități pe fiecare zi de întârziere.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:
La data de 22.11.2013 un angajat din cadrul Serviciului Arme, Exploziv, Substanțe Periculoase a întocmit Raportul înregistrat cu nr. 122391/22.11.2013 prin care a propus anularea dreptului de port și folosire a armelor letale acordat numitului S.E. deoarece acesta ,,se află în situația prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 295/2004 republicată., coroborat cu art. 14 alin. 1 lit. f";. (filele 34, 35)
S-a arătat că, potrivit datelor existente în evidențele A.E.S.P., reclamantul este posesorul permisului de armă seria B nr. 026576 eliberat de I.P.J. C. la data de 05.11.2012, în baza căruia este autorizat să poarte și să folosească 3 arme letale cu destinația vânătoare. De asemenea la data de 29.04.2013 susnumitul a fost autorizat să mai procure o armă letală, de vânătoare cu alice conform autorizației nr. 120415, autorizație care se află în prezent în posesia acestuia.
Din cuprinsul rezoluției parchetului emisă în dosarul nr. 3140/P2013, rezultă că la data de 20.11.2013 numitul S.E. împreună cu tatăl și unchiul său au lovit pe numiții T.M. și C. I., agenți de poliție în cadrul Postului de Poliție B., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acesta, pe raza comunei B..
Raportul a fost aprobat de Șeful Serviciului AESP și Șeful Inspectoratului și în consecință reclamantul a fost încunoștințat prin adresa nr. 122392/22.11.2013 că, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. l lit. b din Legea nr. 295/2004 - privind regimul armelor și munițiilor, republicată, s-a dispus măsura de anulare a dreptului de port și folosire a armelor letale pe care le deține.
S-a menționat în adresă că această măsură a fost dispusă întrucât împotriva sa s-a început urmărirea penală în dosarul penal cu nr. 3140/P/2013, supravegheat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. 2 și 5 Cod penal.
Totodată i s-a adus la cunoștință că în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 295/2004 republicată, este obligat ca în termen de 10 zile de la data luării la cunoștință a măsurii anulării dreptului de port și folosire al armelor letale, să depună armele și muniția deținută la un armurier autorizat și să predea permisul de armă împreună cu xerocopia bonului de consignație la Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul I.P.J. C.. (f.33).
Reclamantul a formulat la data de 11.12.2013 plângere prealabilă împotriva Dispoziției de anulare a dreptului de port și folosire al armelor și munițiilor letale emisă de către Inspectoratul Județean de Politie C., dar aceasta a fost respinsă cu motivarea că împotriva sa a fost începută urmărirea penală în dosarul penal nr. 3140/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. 2 și 5 Cod penal.
S-a menționat că această măsură a fost întemeiată pe rezultatul verificărilor efectuate de către Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase, din care reiese faptul că reclamantul nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 14 alin. 1, lit. f din Legea nr. 295/2004, republicată, privind regimul armelor și al munițiilor, respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele de poliție. (f.9)
Instanța a reținut și că prin Ordonanța din data de 22.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin 1 lit. a Cod penal față de fiecare faptă și cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, faptele constând în aceea că ,,la data de 20.11.2013, în jurul orei 19,15, învinuiții S.I., S.E. zis "B."; însoțiți de fiul ultimului, S.E. jr., împreună și acționând concertat, au lovit pe părțile vătămate T.M., agent șef adjunct de poliție și C.I., agent de poliție, ambii din cadrul Postului de Poliție B., județul C., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acestea, în timp ce se aflau în localitatea B., la Postul de Poliție din localitate";.(fila 80)
Din încheierea nr. 14/R/26.11.2013 a Tribunalului Covasna instanța a reținut că s-a revocat măsura arestării preventive dispusă față de reclamant (fila 99).
Din cele arătate anterior rezultă că partea reclamantă a fost implicată într-un incident desfășurat la sediul postului de Poliție B., unde a pătruns însoțit de două rude și unde ,,în mod plauzibil au avut loc contacte fizice"; între acesta și anumiți polițiști.
Chiar dacă reclamantul ar fi pătruns în incinta postului de poliție pentru a-și apăra tatăl și de a se opune ca acesta să fie dus cu forța în incinta sediului de poliție, se pune problema în speță dacă aceste împrejurări pot forma convingerea că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor și dacă aceste împrejurări rezultă din datele și informațiile existente primite de I.P.J.
Această analiză se impune deoarece prin Dispoziția contestată s-a indicat drept temei de drept al anulării dreptului de folosire a armelor letale prescripția prevăzută de art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 potrivit cărora ,,Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:… f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente;… Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații:… b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) și f)";.
Din aceste prevederi legale rezultă că dreptul de a deține arme nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condițiile exercitării atributelor acestuia, în așa fel încât să nu vină în conflict cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile.
De asemenea, tot din analiza acestor prevederi legale rezultă că pericolul pe care l-ar reprezenta partea reclamantă pentru ordinea publică, pentru siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor nu trebuie să rezulte numai dintr-o hotărâre judecătorească prin care a fost condamnat reclamantul ci din orice date aflate în evidența ,,organelor competente";, deci abilitate de lege să dețină date cu privire la conduita unei persoane în societate și chiar în familie.
Așadar, când legiuitorul a folosit sintagma ,,pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor"; nu s-a referit doar la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul în care acesta este definit de Codul penal, ci în sens mai larg, astfel fiind îndreptățit legiuitorul să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societății constând în anularea dreptului de deținere a armei în orice situație în care organele în drept (respectiv în situația de față I.P.J. C.) ar constata că există un asemenea pericol.
Dreptul de port și folosire a unei arme nu se poate acorda cu larghețe, mai ales dacă este vorba despre arme letale, precum situația din speță.
Este necesar să se stabilească, pe baza unor verificări amănunțite efectuate de persoane abilitate, dacă deținătorul armei letale prezintă un pericol pentru ordinea publică sau dacă la nivelul structurilor de Poliție există date și informații despre această persoană care să determine anularea actului prin care s-a acordat dreptul de port și folosire a armei. Un posesor al unei arme letale trebuie să fie așadar o persoană echilibrată, care să știe și să-și poată stăpâni sentimentele de ură, frustrare, impulsurile spre violență, astfel încât, atunci când este pus într-o situație critică, chiar și provocat fiind, să nu recurgă la violență ci să-și înfrâneze acest impuls, acționând pașnic, echilibrat, calm și lucid.
Nu sunt deloc de dorit situații în care posesorul unei asemenea arme își poate pierde controlul și sunt cazuri, și nu puține, când comportamentul persoanelor în societate a determinat refuzul autorizării sau retragerea acesteia. Un comportament violent, agresiv, constatat ca urmare a unor investigații - indiferent dacă sunt de natură penală, contravențională sau civilă - conduce în mod firesc la anularea autorizării.
Prin pericol pentru ordinea publică al unor acte de conduită se înțelege particularitatea acestora de a aduce atingere unor valori sociale de un anumit interes pentru societate. Pericolul constituie astfel o trăsătură esențială și comună a tuturor faptelor prin care se încalcă ordinea de drept. Incriminarea prin lege a unor categorii de fapte nu este decât consacrarea legală a existenței unui grad mai ridicat de pericol pentru faptele ocrotite de legea penală, dar acesta nu înseamnă că o persoană poate fi posesorul unei arme letale dacă săvârșește o faptă cu un grad mai mic de pericol, faptă îndreptată nu împotriva patrimoniului ci, în speță, împotriva altor persoane (de natură a tulbura desfășurarea normală a relațiilor statornice între membrii societății, provocând cel puțin nemulțumire, chiar teamă, îngrijorare pentru ceea ce s-a săvârșit și s-ar mai putea comite, dacă nu prin încălcarea legii penale cel puțin prin abaterea de la regulile de conviețuire civilizată).
Ori, în speță, s-a dovedit că reclamantul s-a implicat într-un incident în care s-a folosit violența fizică (nu are relevanță intensitatea actelor de violență deoarece, așa cum s-a arătat anterior, posesorul unei arme letale ar trebui să fie o persoană care evită să fie implicată în orice fel de eveniment în care s-ar pune problema de folosire a forței sub orice formă, fizică sau verbală deoarece și folosirea unui limbaj necivilizat denotă pierderea autocontrolului).
Este evident că reclamantul beneficiază de prezumția de nevinovăție și în acest sens, Constituția României, în art.23 alin.11 stipulează că ,,până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."
Nu s-a stabilit încă vinovăția reclamantului din punct de vedere penal dar, văzând sensul prevăzut art. 14 lit. f din Legea nr. 295/2004 instanța a constatat că partea pârâtă a apreciat corect că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru viața și integritatea corporală a persoanelor deoarece din datele pe care le avea, și anume din Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe din data de 22.11.2013 a rezultat că la data de 20.11.2013 acesta a fost implicat într-un incident în care s-a folosit violența (neavând importanță intensitatea acesteia). Fapta reclamantului de a pătrunde în incinta unui post de poliție și de a avea un conflict cu polițiștii, chiar și în scopul apărării tatălui său, are un anumit grad de pericol pentru ordinea publică, nefiind o faptă lipsită de importanță.
Înscrisurile depuse în probațiune de părți și declarația martorului V.S. creează instanței convingerea că într-adevăr reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța persoanelor, așa încât măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor letale este legală, este pe deplin justificată, nemaifiind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004.
Pentru considerentele arătate anterior și prin prisma dispozițiilor legale mai sus invocate precum și a dispozițiilor art.41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000/C364/01) adoptată la 07.12.2000 coroborat cu dispozițiile Recomandării CM/Rec (2007)7 a Consiliului Miniștrilor din statele membre a Consiliului Europei din 20 iunie 2007, Tribunalul a constatat că, măsura dispusă prin dispoziția a cărei anulare se solicită este justificată pe baza unor acte de cercetare ale autorităților competente, care relevă starea de conflict în care este implicat reclamatul cu anumiți polițiști din comuna B., astfel că în lipsă de dovezi contrarii, nu se justifică anularea dispoziției contestate, pentru argumentele invocate de titularul permisului de port armă.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept Tribunalul a constatat că dispoziția atacată este legală și temeinică și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea acțiunii, sens în care prezenta acțiune a fost respinsă integral ca nefondată; respingându-se ca neîntemeiată și cererea subsidiară de obligare a pârâtei la restituirea armei, plata daunelor morale dar și de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei soluții reclamantul, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, înlăuntrul termenului legal și prin apărătorului său ales a declarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei ei, cerând urmare a reaprecierii probatoriului administrat în cauză pronunțarea unei soluții favorabile lui, precizând că instanța penală la momentul punerii sale în libertate a apreciat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru siguranța națională. Prin urmare, prima instanță a pronunțat o soluție incorectă, în contradicție cu cele statuate de instanța penală, câtă vreme există o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat care atestă că reclamantul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar din depozițiile martorilor rezultă că nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă ori periculoasă. Se susține că judecătorul fondului a tratat unilateral cauza, aspect care este cel puțin criticabil, cu atât mai mult cu cât instanța penală a concluzionat că starea de fapt descrisă în plângerea penală este confuză și contradictorie. În opinia recurentului nu există nici o probă sau dovadă concretă din care să rezulte că reclamantul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pentru viața și integritatea persoanei, pentru siguranța națională. Totodată, afirmă că faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa nu constituie un fundament legal pentru a se menține dispoziția atacată.
Curtea, raportând sentința atacată la probatoriul administrat în cauză, la dispozițiile legale incidente și la motivele expuse în declarația de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor republicată, autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiții printre care și cea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente. Asigurarea ordinii publice reprezintă o cerință esențială a stabilității interne care garantează asigurarea condițiilor corespunzătoare edificării unui stat de drept. Cu alte cuvinte, asigurarea ordinii publice reprezintă o necesitate socială, realizată prin activități specifice de organe speciale -forțele de ordine publică, ce reprezintă autorități deținând competențe și atribuții în materie de ordine publică și cărora, prin lege și prin alte acte normative, li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliție a statului. În sens larg, ordinea publică este conceptul cu sfera de cuprindere cea mai largă, incluzând ordinea juridică, începând cu cea constituțională, alături de ordinea politică, economică, ordinea publică implicând atât cadrul de manifestare - legea -, cât și mijloacele concrete de menținere a sa, instituțiile și mijloacele concrete de aducere la îndeplinire. În legislația internă și internațională, între noțiunile de democrație, drepturile omului, ordinea publică și statul de drept, există un raport de interdependență în sensul că nu există democrație fără garantarea drepturilor omului, iar acestea nu se pot realiza decât într-un cadru organizat, într-un climat sigur de ordine socială. Prin urmare, menținerea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor, activităților și acțiunilor organizate si desfășurate cotidian de către forțele de ordine publică, pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a normelor de conduită civică, a regulilor de conviețuire socială, a avutului public și privat, a celorlalte valori supreme. Scopul ordinii publice nu este asigurarea liniștii publice, ci a condițiilor care să crească eficiența angajamentului public, a efortului public, precum și responsabilitatea factorilor de decizie și a fiecărui om în parte față de calitatea condiției umane. Ordinea publică este o construcție dinamică, după o arhitectură complicată, la care participă, deopotrivă, toate componentele sistemului și procesului, și nu doar cei ce-și asumă sau cred că li se cuvine privilegiul și condiția benefică a conducerii altora. În domeniul dreptului penal, într-adevăr pericolul se stabilește în raport de conținutul concret al infracțiunii ținându-se cont de importanța concretă a atingerii valorilor ocrotite de lege, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Dar, pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care un inculpat este cercetat. Din aceste considerente instanța nu poate reține susținerile recurentului legate de posibila autoritate de lucru judecat a hotărârii instanței penale pronunțată în ceea ce-l privește în materia dispunerii unei măsuri preventive.
Așadar, prin folosirea sintagmei "pericol pentru ordinea publică"; legiuitorul nu se referă exclusiv la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul definit de dispozițiile Codului penal, ci are în vedere un sens mai larg al acestei noțiuni. Ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Ca atare, dreptul de port armă și folosire a unei arme nu se poate acorda cu lejeritate, fiind necesar a se stabili dacă doritorul sau posesorul armei prezintă pericol pentru ordinea publică, impunându-se ca un deținător al unei arme letale să fie o persoană echilibrată, care să-și poată stăpâni frustrările și impulsurile spre violență, încât în ipoteza în care este pus în fața unei situații limită chiar și provocat fiind să nu recurgă la violență ci să-și înfrâneze acest impuls. Or, recurentul a avut un astfel de comportament violent, folosind și un limbaj neadecvat, chiar dacă nu de natură penală, abătându-se de la normele de conviețuire umană, participând la un incident în care s-a recurs la violență față de anumiți polițiști în incinta unui post de poliție. Prin urmare, s-a dovedit că reclamantul și-a pierdut autocontrolul în disputa cu polițiștii implicați, într-un spațiu public, iar faptul că ar mai deține și o armă letală sporește gradul de pericol pentru valorile ocrotite de legiuitor, cum corect a reținut prima instanță. Fapta sa nu numai că a tulburat ordinea juridică, dar și mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale, considerent față de care și faptul deținerii în continuare a unei arme și muniții letale creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale.
Măsura anulării dreptului de port armă și folosire a armelor letale nu a fost dispusă de un organ necompetent sau în mod arbitrar ci motivat, în baza unor dispoziții legale în vigoare și nu abrogate sau neconstituționale, în baza unui raport cu o astfel de propunere întocmit în prealabil de către Serviciul arme, explozivi, substanțe periculoase din cadrul I.P.J. C., a rezoluției procurorului de începere a urmăriri penale sub aspectul comiterii unei infracțiuni. Prin urmare, se pune problema unui act emis în forma scrisă și cu procedura prevăzută de lege, conform din punct de vedere al conținutului cu dispozițiile legale în vigoare, întemeiat juridic, al cărui semnatar nu a interpretat greșit dispozițiile legale enumerate în preambulul său, după cum nu a aplicat o altă dispoziție decât cea care trebuia aplicată raportului social cu care a fost investit.
Dreptul de a deține arme nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condițiile exercitării atributelor acestuia, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile. Măsura dispusă prin dispoziția a cărei anulare se solicită este justificată pe baza unor acte de cercetare ale autorităților competente, care relevă starea de conflict în care este implicat reclamatul cu reprezentanți ai poliției locale, astfel că în lipsă de dovezi contrarii, nu se justifică anularea dispoziției contestate, pentru argumentele invocate de titularul permisului de port armă. Modificarea situației solicitantului, în considerarea căreia i-a fost acordată inițial autorizația de deținere a armei, atrage, în mod simetric și rezonabil, retragerea respectivei autorizații ce are caracterul unei măsuri de siguranță, impusă de imperativele protecției interesului general al societății.
Față de considerentele sus expuse, Curtea, reține că refuzul intimatei de a-i soluționa favorabil cererea recurentului este întemeiat, autoritatea implicată în exercitarea dreptului de apreciere respectând dispozițiile din actul normativ ce reglementează dreptul de folosire a armelor letale. Prin urmare, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 496 din Noul Cod de procedură civilă Curtea respinge ca nefondat recursul dedus judecății, menținând ca legală și temeinică soluția atacată, inclusiv în ceea ce privește și cererile formulate în subsidiar de obligare a intimatei la restituirea armei, plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată aferente judecării recursului.
| ← Emitere decizie concediere în timpul concediului medical.... | Desfiinţarea actelor subsecvente celor falsificate. → |
|---|
