Funcţionari publici. Litigiu privind raportul de serviciu – acordarea sporului de fidelitate. Înlăturarea excepţiei autorităţii de lucru judecat. Lipsa obligativităţii îndeplinirii procedurii prealabile
| Comentarii |
|
Nu este dată excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care, într-o altă cauză reclamanţii au solicitat explicit drepturi salariale, litigiul soluţionându-se de completul specializat al tribunalului, iar în prezenta cauză se solicită despăgubiri rezultate din raporturile de serviciu întemeiate pe discriminare. Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile este impusă de lege numai în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul acţiunilor întemeiate pe tăcerea administraţiei sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 600 din 17 aprilie 2008
Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2007, reclamanții C.M, I.L.M., M.M. și N.V., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava, au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând spor de fidelitate cuvenite începând cu data de 1.01.2005, actualizate cu indicele de inflație calculat până la data efectivă a plății.
Prin sentința nr. 3248/06.12.2007, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile invocate de Ministerul Justiției și a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând, în consecință, pe pârâți la plata drepturilor bănești așa cum au fost solicitate de reclamanți.
Prima instanță a motivat soluția de respingere ca nefondate a excepțiilor invocate de pârât, reținând că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, astfel încât are atribuții exprese privind gestionarea și administrarea sistemului de justiție, de repartizare în teritoriu a resurselor financiare, astfel încât justifică calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii promovate pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 6/2007, s-a reținut că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura prealabilă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că în speță există un tratament discriminatoriu între reclamanți - care au calitatea de funcționari publici în cadrul Curții de Apel Suceava și personalul auxiliar al instanței - cu privire la beneficiul sporului de fidelitate, sens în care au fost evocate prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004,art. 40 din O.U.G. nr. 2/2006,art. 41 din O.U.G. nr. 6/2007,art. 25 din Declarația universală a drepturilor omului, Directiva C.E. nr. 75/117/1975 și nr. 200/750/2000, Protocolul nr. 12 la Convenție și art. 19 pct. 13 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, norme care acordă reclamanților - în considerarea calității lor - dreptul de a beneficia și de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea.
împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul Ministerul Justiției și a arătat, în principal, că în speță este dată excepția autorității de lucru judecat (art. 1201 C.civ.), drepturile salariale solicitate de reclamanți făcând obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 460/2006 a Tribunalului Suceava.
Pe fondul litigiului, sentința fost criticată prin invocarea:
- Art. 304 pct. 4 C.proc.civ. - instanța depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că acțiunea reclamanților tinde la modificarea actelor normative care reglementează salarizarea acestei categorii de funcționari;
- Art. 304 pct. 9 C.proc.civ. - în sensul că recurentul, chiar dacă are calitatea de ordonator principal de credite, nu are competență în a încadra și a stabili drepturile salariale, ceea ce face a fi incidentă în cauză excepția lipsei calității sale procesuale pasive; s-a evocat faptul că în condițiile în care reclamanții solicită plata unor drepturi salariale ce sunt stabilite printr-un act administrativ emis de Președintele Curții de Apel Suceava se impune respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 6/2007, condiție neîndeplinită în prezenta cauză; O.G. nr. 6/2007 coroborată cu O.U.G. nr. 27/2002 cu modificările ulterioare, cu Legea nr. 304/2004 și O.G. nr. 8/2007 - se impun a fi interpretate în sensul că reclamanții pot beneficia de drepturile salariale și alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale ce reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul bugetar cu referire la funcționarii publici din aceste instituții și nu la alte categorii de personal, altminteri s-ar ajunge la situația echivalării sistemelor de salarizare pe care legea le-a reglementat distinct; instanța nu a precizat data până la care urmează să fie achitate drepturile salariale acordate, lăsând să se înțeleagă din dispozitiv că ele urmează să fie aplicate și pentru viitor, dispoziție nelegală, întrucât dreptul acestora nu încă născut și actual; nelegală este și obligarea la plata actualizată a drepturilor stabilite în condițiile în care punerea în întârziere a recurentului s-a făcut la data de 10.09.2007 (data promovării acțiunii), iar în raport de prevederile art. 1088 C.civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Criticile sunt nefondate.
Cu privire la excepțiile invocate, curtea a reținut următoarele:
1) excepția autorității de lucru judecat impune existența triplei identități de: părți, obiect și cauză (art. 1201 C.civ.).
în speță, curtea constată că nu este incidentă excepția invocată, întrucât în cauza dedusă prezentei judecăți, reclamanții au solicitat despăgubiri rezultate din raporturi de serviciu încheiate cu Curtea de Apel Suceava pe faptul discriminării în timp ce în prima acțiune soluționată prin sentința civilă nr. 460/2006 a Tribunalului Suceava, în cadrul unui litigiu de muncă, reclamanții au solicitat explicit drepturi salariale, litigiul soluționându-se ca litigiu de muncă de completul specializat în această materie.
în consecință, cum cele trei elemente impuse de art. 1021 C.civ. nu sunt întrunite cumulativ nu este dată excepția invocată.
2) în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Justiție, acesta este ordonatorul principal de credite pentru autoritatea judecătorească, fiind forul financiar tutelar care aprobă și asigură fondurile necesare pentru toți ordonatorii principali și terțiari din subordinea sa.
Astfel, Ministerul de Justiție are atribuția de a fundamenta și elabora proiectul de buget de stat pentru activitatea proprie și a unităților aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora, având în mod evident atribuția principală de a aloca fondurile necesare pentru personalul angajat din structura autorității judecătorești și a Ministerului de Justiție care sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite sub coordonarea Ministerului de Justiție însuși ca ordonator principal de credite.
în considerarea acestor argumente se justifică participarea procesuală a recurentului, așa încât soluția primei instanțe de respingere ca nefondată a excepției invocate este legală și temeinică.
3) Doctrina și jurisprudența sunt unanime în a statua că în cazul refuzului nejustificat de a răspunde cererii nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile.
Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile este impusă de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii, întrucât în astfel de situații recursul prealabil se vădește a fi inutil, iar persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă odată unui refuz din partea administrației.
Cu privire la fondul litigiului dedus judecății:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Curții de Apel Suceava și au drepturile salariale stabilite din Legea nr. 188/1999 modificată și republicată privind Statutul funcționarilor publici, precum și prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, act normativ cu putere de lege care a început să își facă aplicarea de la data de 1.01.2005, neacordarea acestora reprezentând o discriminare față de alte categorii de funcționari publici din sistemul Autorității Judecătorești, cărora aceleași drepturi le-au fost recunoscute pe cale jurisprudențială. în acest sens, CEDO s-a pronunțat prin Hotărârea dată în cazul B. contra României din 6.12.2007, în sensul că, pe baza art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, iar discriminarea poate fi rezultatul practicii judiciare neunitare în aceeași materie la nivel de ultimă instanță de judecată potrivit legii interne. Mai mult, dacă drepturile solicitate de reclamanți sunt drepturi patrimoniale prevăzute în legislația națională, ele au regimul juridic de drepturi patrimoniale și în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și, în măsura în care au fost recunoscute pe cale judecătorească altor persoane aflate în situație juridică similară, reclamanții care le solicită pentru ei înșiși, ulterior pronunțării unor hotărâri de admitere/recunoaștere, au speranța legitimă de a obține la rândul lor recunoașterea creanței cerute. Astfel, în acest sens, în jurisprudența curților de apel există decizii prin care în mod irevocabil au fost recunoscute drepturile solicitate de funcționarii publici din sistemul Autorității Judecătorești prin aplicarea art. 40-41 din O.U.G. nr. 92/2004 și art. 41 din O.G. nr. 6/2007.
Prin art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004, precum și prin art. 41 din O.G. nr. 6/2007 se stabilește în mod expres faptul că funcționarii publici beneficiază de sporurile și celelalte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, deci în cazul reclamanților sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la regimul juridic al drepturilor salariale - sporuri si alte drepturi ce exced salariului de bază - cuvenite prin legislația specială pentru personalul auxiliar din Autoritatea Judecătorească anume Legea nr. 50/1996, modificată prin O.G. nr. 83/2000 și respectiv Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Instanța de recurs constată că, așa cum s-a dovedit în cauza de la judecata în fond, reclamanții își desfășoară activitatea ca funcționari publici - în cadrul Curții de Apel Suceava - astfel încât dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004 le sunt pe deplin aplicabile. Exprimarea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 41 din O.U.G. nr. 92/2004 în sensul că această ordonanța se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și cu celelalte acte normative care reglementează salarizarea și celelalte drepturi pentru personalul bugetar, nu poate să anuleze efectele juridice ale textului art. 40 amintit mai sus, deoarece din examinarea regulilor de tehnică legislativă rezultă că înăuntrul aceluiași act normativ textele se interpretează în mod sistematizat, în succesiunea logică dată de legiuitor și fără a goli de conținut dispoziții legale în vigoare. Pe de altă parte, neaplicarea art. 40 ar echivala cu constatarea abrogării implicite a acestui text, abrogare care, însă, nu are nici un suport constituțional sau legal, nu a fost stabilită de vreuna dintre autoritățile publice îndrituite de Constituție în acest sens. Astfel, în absența unei abrogări a dispozițiilor art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004, textul art. 4l din aceeași ordonanță de urgență se interpretează în sensul că regimul juridic general al drepturilor salariale și al celorlalte drepturi ale funcționarilor publici este reglementat de toate acele acte normative care cuprind dispoziții în această materie, potrivit regulilor clasice de interpretare a legii (de felul: norma specială derogă de la cea generală, fiind de strictă interpretare, norma specială incompletă se completează cu norma generală etc.), aflându-se în corelare cu art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004, care constituie o normă de trimitere la legislația specială privind drepturile de ordin salarial cuvenite sistemului bugetar în care în mod concret își desfășoară activitatea funcționarul public privit individual. De altfel, textul art. 41 din O.G. nr. 6/2007 face la rândul său trimitere la legislația specifică anumitor domenii și instituții publice, realizând o îmbinare a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în calitatea de funcționari publici (cu diferitele sale forme) cu drepturile salariale suplimentare pentru personalul din sistemul instituțional care este angajator.
Regimul legal al salarizării funcționarilor publici cuprinde regulile generale aplicabile tuturor funcționarilor publici, anume Legea nr. 188/1909 republicată, O.U.G. nr. 92/2004, dar și regulile speciale stabilite pentru diferite categorii de funcționari publici pe criteriul specializării acestora la alte instituții publice și al apartenenței lor la aceste din urmă autorități publice, cum este cazul reclamanților intimați, care își desfășoară activitatea în cadrul Autorității Judecătorești, ca personal auxiliar, cărora li se aplică dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 92/2004 și, corelativ, normele juridice speciale din sectorul Autorității Judecătorești. Sub acest aspect, neplata drepturilor de tipul celor solicitate, cu titlul de despăgubiri de către reclamanți ar reprezenta o discriminare sub un dublu aspect; față de celelalte categorii de personal auxiliar din Autoritatea judecătorească, dar și față de alți funcționari publici din cadrul Autorității Judecătorești care deja au obținut pe cale judecătorească recunoașterea acestor drepturi, implicit a despăgubirilor cuvenite pentru neplata lor începând cu momentul anterior în care ele s-au născut.
Din perspectiva argumentelor expuse mai sus, nu poate fi reținută critica recurentului potrivit cu care hotărârea primei instanțe ar aduce încălcări flagrante art. 124 alin. (3) din Constituție, depășindu-se astfel atribuțiile puterii judecătorești.
Cât privește obligația privind plata actualizată și pe viitor a acestor drepturi bănești, curtea reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 1088 C.civ., întrucât nu se poate reține că ar fi vorba de o despăgubire de natură patrimonială sub forma daunelor interese, ci această actualizare este necesară și justificată pentru a asigura conservarea creanței cu titlu de drept salarial și nu ca o sancțiune civilă în accepțiunea art. 1088 C.civ.
| ← Suspendarea judecăţii. Termen de recurs | Contestaţie în anulare specială. Greşeală materială.... → |
|---|
