Gaj fără deposedare. Garanţii în numerar. Natură juridică

Legea nr. 54/1994, art. 15

Garanţiile în numerar se depun de către agenţii economici la C.E.C. sau la bănci, într-un cont special, pe numele gestionarului, dovada fiind păstrată la casieria unităţii angajatoare. Această garanţie oferă agentului economic posibilitatea de a se despăgubi în cazul pagubelor produse de angajat, garanţia având natura unui gaj fără deposedare, întrucât la încetarea contractului de muncă aceasta se restituie gestionarului.

C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 261/RCM din 2 noiembrie 2004

(C.A.P.B.J. 2004, p. 6-7)

Notă: Art. 15 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste a fost modificat de Legea nr. 54/1994 (M. Of. nr. 181 din 15 iulie 1994).

în speţă, în urma probelor administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 93 din 17 februarie 2004, a admis cererea reclamantului şi a obligat societatea pârâtă să plătească acestuia drepturi salariale şi suma de 5.170.233 lei garanţii materiale.

S-a reţinut de către prima instanţă că drepturile salariale nu au fost contestate de pârâtă, iar în ceea ce priveşte garanţia materială, potrivit Legii nr. 54/1994, aceasta a fost depusă la C.E.C., de unde trebuia încasată de

reclamant, după depunerea unei cereri, pe care de altfel a şi formulat-o, însă pârâta nu a luat măsurile necesare pentru restituire.

în motivarea recursului, societatea pârâtă a invocat nelegaitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că raporturile de muncă au încetat prin demisie, iar angajatorul nu putea decât să elibereze carnetul de consemnări şi comunicarea către unitatea bancară, de unde reclamantul avea posibilitatea să ridice garanţiile, şi nu plata acestora.

Curtea de Apel a admis recursul, a modificat decizia şi pe fond a respins acţiunea, reţinând în esenţă că reclamantul a fost angajatul pârâtei ca vân-zător-gestionar, raporturile de muncă încetând în baza art. 129 din vechiul Cod al muncii.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 22/1969, modificat prin Legea nr. 54/1994, garanţiile în numerar se depun de către agenţii economici la C.E.C. sau la bănci, într-un cont special, pe numele gestionarului, dovada fiind păstrată în caseria unităţii angajatoare.

Această garanţie oferă agentului economic posibilitatea de a se despăgubi în cazul pagubelor produse de angajat, garanţia având natura unui gaj fără deposedare, întrucât la încetarea contractului de muncă aceasta se restituie gestionarului.

Cum reclamantul nu a cauzat nici o pagubă societăţii pârâte, garanţia reţinută urma a-i fi restituită la cerere, ceea ce s-a şi întâmplat la data de 16 aprilie 2004, aşa cum rezultă din adresa emisă de B.C.R. - Sucursala Judeţeană Vâlcea.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Gaj fără deposedare. Garanţii în numerar. Natură juridică