Imposibilitatea soţului de a întreţine relaţii intime în perioada de concepţie. Admisibilitatea acţiunii în tăgăduirea paternităţii
| Comentarii |
|
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii este admisibilă dacă soţul mamei face dovada că este imposibil ca el să fie tatăl copilului, imposibilitatea putând să fie fizică sau morală. Cauzele imposibilităţii fizice pot fi multiple: boală, accident, intervenţii chirurgicale, incapacitatea de fecundare sau copulare, imposibilitatea de erecţie, urmarea unui tratament care afectează capacitatea de procreare sau dinamica sexuală etc.
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 243 din 10 februarie 1982, în Lege 4
S.A. a chemat în judecată pe soţia sa, S.G., solicitând să se constate că minorul născut de ea la data de 5 iulie 1979 a fost conceput din relaţiile extraconjugale cu un alt bărbat.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la scurt timp de la încheierea căsătoriei (5 iunie 1978), a fost informat că pârâta are relaţii cu diferiţi bărbaţi, că s-a întâlnit cu un cetăţean italian, fost logodnic, şi că, în aceste condiţii, este imposibil ca minorul să se fi născut din relaţiile sale intime cu pârâta.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 9384 din 28 noiembrie 1979, a respins acţiunea, cu motivarea că din probele administrate în cauză nu se poate reţine că reclamantul nu este tatăl copilului.
Tribunalul judeţean Braşov, Secţia civilă, prin decizia nr. 157 din 13 februarie 1980, a admis recursul declarat de reclamant şi a reţinut cauza spre rejudecare.
După rejudecare, acelaşi tribunal judeţean, prin decizia nr. 658 din 28 mai 1981, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat că nu el este tatăl copilului născut de pârâtă.
în motivarea deciziei, tribunalul judeţean a reţinut că, înainte de căsătorie, pârâta a întreţinut relaţii cu diferiţi bărbaţi, iar după încheierea căsătoriei, reclamantul, suferind un şoc, s-a internat într-un spital de specialitate; că din cauza şocului psihic suferit, cât şi a trata
mentului medical ce i s-a aplicat, el s-a aflat in imposibilitate de a mai avea raporturi intime cu pârâta, fapt confirmat şi prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de Laboratorul de medicina legală „Prof. dr. Mina Minovici” din Bucureşti.
Prin recursul extraordinar se critică ultima decizie pronunţată în cauză, susţinându-se, în esenţă, că, întrucât din ansamblul probelor administrate nu rezultă imposibilitatea ca reclamantul să fi convieţuit cu pârâta, acţiunea să trebuia respinsă ca nefondată.
Recursul extraordinar este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 54 C. fam., paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţa ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Prin noţiunea de „neputinţă”, în sensul prevederilor art. 54 C. fam., urmează a se înţelege nu numai imposibilitatea fizică ori biologică de a procrea, ci şi imposibilitatea morală, derivată, de exemplu, din relele raporturi statornicite între soţi datorită unor motive diverse.
De aceea, instanţele au îndatorirea de a face o analiză profundă a relaţiilor de ordin moral dintre soţi, spre a putea trage o concluzie temeinică în legătură cu pretinsa încordare în relaţiile dintre soţi, incompatibilă cu întreţinerea unor raporturi intime, pe care este fundamentată prezumţia legală de paternitate.
Din actcle dosarului rezultă că încheierea căsătoriei între părţi a avut loc la 5 iunie 1978, iar reclamantul s-a internat în Spitalul de neuropsihiatrie din Braşov cu diagnosticul „sindrom obsesiv pe fond de psihastenie”.
In conţinutul foii de observaţie clinică la rubrica „istoricul bolii” se arată, după declaraţiile bolnavului, că în ultimii doi ani accsta a prezentat manifestări psihopatologice care s-au accentuat progresiv, datorită supraexcitarii psihice şi fizice, la o personalitate psihastenică; în aceeaşi foaie de observaţie clinică s-a notat în antecedente că în ultimii doi ani a lucrat mult în condiţii de suprasolicitare.
Cu prilejul acestei internări, reclamantul nu a amintit nimic despre raporturile încordate dintre părţi şi, la scurt timp după externare, a avut loc cununia cu pârâta.
Din rapoartele de expertiză medico-legală de la dosar rezultă că perioada de concepţie a copilului este în jurul datei de 5 octombrie 1978, cu limite maxime între 2 septembrie - 15 noiembrie 1978.
In perioada de la părăsirea sanatoriului - 2 septembrie 1978 - şi până la 5 noiembrie 1978, când pârâta a declarat că a avut loc ultimul raport intim cu reclamantul, nu au fost administrate probe de către
acesta din care să rezulte, neîndoielnic, că a fost în imposibilitate să aibă relaţii intime cu soţia sa.
Cu privire la acest aspect, s-a întocmit un raport medico-legal din care reiese că afecţiunea psihică şi tratamentul recomandat presupun tulburări de dinamică sexuală, dar nu exclud posibilitatea ca reclamantul să fi întreţinut raporturi sexuale în perioada de concepţie a minorului (2 septembrie - 5 noiembrie 1978).
Comisia superioară medico-legală, examinând datele medicale de la dosar, a fost de acord cu concluziile raportului medico-legal menţionat, în sensul că perioada de concepţie a minorului se plasează în jurul datei de 9 octombrie 1978, cu limite maxime între 2 septembrie şi 15 noiembrie 1978. Cu privire la posibilitatea reclamantului de a procrea în această perioadă, comisia a ajuns la concluzia că sindromul depresiv anxios şi tratamentul cu neuroleptice şi tranchilizante duc la tulburări ale dinamicii sexuale cu apariţia (frecvenţa) în această perioadă a impotenţei.
Faţă de această ultimă concluzie a Comisiei superioare medico-legale, era necesar ca tribunalul judeţean să-şi exercite rolul activ, potrivit prevederilor art. 129 şi art. 130 C. proc. civ., şi să dispună completarea avizului comisiei, în sensul de a face precizări cu privire la posibilitatea reclamantului de a procrea în perioada în discuţie.
In ceea ce priveşte posibilitatea existenţei unor relaţii intime între soţi în perioada după ce reclamantul a părăsit Sanatoriul din Predeal, perioadă ce se suprapune perioadei de concepţie a minorului, prin recursul extraordinar s-a făcut referire la dispoziţia martorului L.D. ascultat în procesul de divorţ. Din declaraţia acestui martor rezultă că el, fiind unchiul reclamantului şi naşul părţilor, a primit în gazdă pe pârâtă, la 10 octombrie 1978, fiind adusă de reclamant, şi că acesta a vizitat-o de trei ori în luna noiembrie 1978, o dată rămânând acolo noaptea.
Era necesar însă ca instanţa să fi dispus audierea acestui martor în procesul de faţă, pentru a i se cere explicaţii suplimentare cu privire la relaţiile intime dintre soţi şi dacă a fost posibil, cu ocazia celor trei întâlniri din Bucureşti, ca părţile să aibă raporturi intime.
Neprocedând în acest mod, tribunalul judeţean a pronunţat o hotărâre vădit netemeinică şi cu încălcarea esenţială a legii.
In consecinţă, recursul extraordinar, fiind întemeiat, a fost admis, a fost casată hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul judeţean Braşov.
| ← Despărţirea în fapt a soţilor în perioada de concepţie a... | Înlăturarea prezumţiei de paternitate. Mărturisirea mamei.... → |
|---|
