Înlăturarea prezumţiei de paternitate. Mărturisirea mamei. Rolul activ al instantei
| Comentarii |
|
Mărturisirea mamei făcută în faţa instanţei de judecată, în sensul că tatăl copilului nu este soţul ei, ci un alt bărbat, nu conduce la înlăturarea prezumţiei de paternitate. Instanţa de judecată, în baza rolului activ, poate să dispună, din oficiu, administrarea de probe pentru stabilirea paternităţii în conformitate cu situaţia reală.
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1016 din 26 aprilie 1984, în R.R.D. nr. 6/1985, p. 68
Reclamantul C.C. a chemat în judecată pe soţia sa, C. V., pentru a se stabili că minora C., născută la data de 5 decembrie 1982 în timpul căsătoriei părţilor, nu este copilul său, ea fiind concepută cu un alt bărbat.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este căsătorit cu pârâta, însă a observat, de la un timp, că aceasta nu mai are nici un fel de afecţiune faţă de el, că lipsea de acasă mai mult timp şi, urmărind-o, a surprins-o întreţinând relaţii intime cu numitul S.C.
Judecătoria Drăgăşani a admis acţiunea şi a constatat că reclamantul nu este tatăl minorei, cu motivarea că pârâta, la interogatoriul luat de instanţă, a recunoscut că minora este concepută cu un alt bărbat decât soţul său.
Hotărârea sus-arătată a rămas definitivă prin nerecurare.
împotriva acestei hotărâri, procurorul general a declarat recurs extraordinar, criticând-o ca fiind vădit netemeinică şi dată cu încălcarea esenţială a legii, cerând casarea ei şi rejudecarea litigiului.
Se reproşează instanţei că a admis acţiunea numai pe simpla recunoaştere a pârâtei, deşi, în speţă, părţile, în tot timpul căsătoriei, nu au fost despărţite în fapt, reclamantul nedovedind, prin probe convingătoare, că este imposibil ca el să fie tatăl copilului.
Critica formulată este întemeiată.
Potrivit prevederilor cuprinse în art. 54 alin. (1) C. fam., paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Instanţa nu poate să admită acţiunea şi să înlăture prezumţia legală de paternitate pe temeiul recunoaşterii părţilor, în sensul că paternitatea minorei C. nu aparţine soţului reclamant.
Pentru stabilirea adevărului, instanţa era datoare să aibă rol activ, să dispună, din oficiu, administrarea în cauză şi a altor probe, eventual o expertiză ştiinţifică, având în vedere că, din declaraţiile părţilor, rezultă că acestea au locuit împreună şi au dus un trai normal în perioada legală de concepţie a minorei, situaţie în care simpla recunoaştere a soţiei, că a avut relaţii şi cu un alt bărbat, nu este suficientă pentru a se admite acţiunea.
Stabilirea pe bază de probe a situaţiei reale se impune şi pentru a face imposibilă schimbarea statutului civil al copilului pe baza unei eventuale convenţii a soţilor.
Faţă de cele arătate, a fost desfiinţată hotărârea atacată şi s-a dispus rejudecarea litigiului, urmând ca instanţa de trimitere să completeze materialul probator, pentru a se putea stabili, în mod temeinic, că este imposibil ca reclamantul să fie tatăl minorei.
In consecinţă, recursul extraordinar declarat în cauză este fondat şi a fost admis, a fost casată hotărârea atacată şi s-a trimis dosarul aceleiaşi judecătorii, pentru o nouă judecată.
| ← Imposibilitatea soţului de a întreţine relaţii intime în... | Imposibilitatea înlăturării prezumţiei legale de paternitate... → |
|---|
