Imposibilitatea analizării de către instanţă a culpei contractuale a părţilor şi a bunei sau relei credinţe în derularea contractului în cadrul unei acţiuni privind obligarea pârâtei la continuarea contracului de locaţiune, în lipsa învestirii instanţei
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 173/R din data de 02.06.2014
Prin Decizia civilă Tribunalul Galați A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta AJPS împotriva Sentinței Judecătoriei Galați. Prin sentința recurată se respinsese cererea reclamantei de obligare a pârâtei CNPR la menținerea în vigoare a contractului de închiriere și a actelor adiționale până la expirarea duratei contractului de închiriere.
Instanța de recurs a apreciat că hotărârea instanței de fond este corectă. Părțile au încheiat un contract de locațiune cu termen, respectiv pentru o perioadă de 10 ani. Ca urmare, un astfel de contract poate înceta fie prin ajungerea la termen, dacă părțile nu convin reînnoirea pentru o perioadă determinată, fie prin acordul părților, pieirea bunului etc., sau prin denunțarea unilaterală de către una din părți a contractului.
În cazul de față pârâta a denunțat unilateral contract, ceea ce înseamnă că nu se poate continua relația contractuală în lipsa voinței juridice din partea uneia din părți.
Obiectul litigiului de față este obligarea pârâtei de a-și da acordul pentru continuarea relației contractuale. Instanța nu poate suplini voința juridică a pârâtei, deoarece nu există nici un text de lege care să oblige o persoană juridică să continue o relație contractuală împotriva voinței acesteia, în cazul contractului de locațiune. Ca urmare, nerespectarea clauzelor contractuale de către pârâtă, în cazul de față nerespectarea termenului de 10 ani, dă dreptul părții adverse, adică reclamantei, la dezdăunări.
Abia în cazul în care instanța ar fi investită cu o acțiune în pretenții, aceasta ar trebui să analizeze culpa contractuală și a vedea dacă părțile și-au respectat obligațiile contractuale.
În speța dedusă judecății, recurenta-reclamantă nu a învestit instanța de fond cu o cerere în pretenții, pentru acoperirea pagubelor produse de lipsa acordului pârâtei de a închiria în continuare spațiul modernizat de reclamantă, motiv pentru care nici instanța de fond și nici cea de recurs, nu sunt chemate să verifice culpa contractuală a părților și nici buna sau reaua-credință în derularea contractului.
Așa cum s-a arătat mai sus, obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la continuarea relației contractuale. Instanța, neputând suplini voința părții, nu poate nici obliga pe aceasta (pârâta) împotriva voinței sale, să continue derularea contractului de locațiune, contract ce are efecte numai pentru viitor nu și pentru trecut. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea.
← Plangere impotriva procesului verbal de constatare si... | Trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe nu poate fi... → |
---|