Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare introdusă după apariţia legii 10/2001.
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 748 din data de 29.04.2013
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 7742/110/2012, reclamantul D.E.D. a chemat în judecată pe pârâții Statul Roman Reprezentant Prin M.F., R.N.P.R., D.S. Bacău, O.S. Bacău, solicitând obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 262,6 ha pădure și poieni cunoscută sub denumirea de L., situată pe raza comunei R., județul Bacău și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13739/1922 de Tribunalul Ilfov Secția notariat și transcris sub nr.45096/1922 la Tribunalul Bacău tatăl său, I.D., a dobândit in indiviziune împreuna cu H.S. și A.S., "întregul domeniu F., sol, subsol si pădure, cu tot materialul lemnos în picioare sau doborât, cu toate acaretele și construcțiile azi în ființa în starea în care se găsesc, cu toate sădirile sau plantațiile în ființă, mai puțin terenul expropriat".
Domeniul era situat in județul Bacău, Plasa R., comunele F. și C. și avea o întindere aproximativa de 3380 ha.
Printr-un act de împărțeala din 1926 H.S. și A.S. au împărțit 2/3 din domeniul F., cumpărat împreuna cu D.D. In baza acestui act H.S. a ajuns sa dețină 2/3 din proprietate (1/3 dobândita prin cumpărare si 1/3 de la S. prin actul de împărțeala).
Prin actul de împărțeala autentificat de Tribunalul lași Secția a lll-a sub nr.2799/1927 H.S. si I.D. au ieșit din indiviziunea asupra domeniului F., com. C. si R., jud. Bacău.
Reclamantul arată că în baza acestui act tatălui său, I.D., i-au revenit următoarele suprafețe:o treime din terenul de pădure sau poeni si cioate din întreaga suprafața de împărțit, la aceasta suprafața se adaugă 40 ha pădure sau poeni din totalul ce s-ar cuveni D-lui H.G.S., iar dacă pe aceasta suprafață va fi mai puțin de o treime de teren cu cioate din totalul cioatelor existente și nevândute, de comun acord prin acte deja autentificate cât i se cuvine lui I.D.D., atunci convenim de comun acord să se adauge lui I.D.D. la lotul care i se cuvine , din lotul H.G.S. o suprafața de pădure netăiată sau poieni după cum va fi, socotindu-se pentru 3 ha cioate lipsa, un hectar de pădure netăiată sau poiana.
Porțiunea descrisa la punctele a, b si c ce urmează a se defalca de inginer și care va constitui lotul D.lui. I.D.D., va urma un singur trup cu următoarele megieșii: pe trei laturi si anume la răsărit, amiaza si apus cu însăși megieșiile domeniului arătat în planul de exploatare mai sus citat, iar la miazănoapte cu pârâul R. și o linie mobila ce se va determina de inginerul măsurător, linie care se va porni din pârâul R. spre hotarul D. sau D. după necesitate... "
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3.01.1928 sub nr.99 la Tribunalul Ilfov Secția Notariat, tatăl său a vândut către M.M. (50%), F.G. (25%), A.S. (25 %) din pădurea F. numita F. R. (C. F. jud.Bacău). "Aceasta porțiune are suprafața de 492 patru sute nouăzeci și doua hectare, 3980 (trei mii noua sute optzeci) ari și este cuprinsa între următoarele megieșii.....: La Nord și Nord-Vest, proprietatea S. și...x.. La Sud moșia G.. La Apus cu C., proprietatea D-lui I., o porțiune din F., proprietatea țăranilor,........."
Prin sentința nr.207/1933 I. D. a redevenit proprietar în indiviziune cu S. S., A.S. și M.M. asupra suprafeței de 492,40 ha.
Prin procesul-verbal din 23 noiembrie 1940 se preia pădurea F.le, lotul L.ului, proprietatea indiviza a domnilor S.S., A.S., M.M., evrei si I.D., roman, situata in comuna Gh.B. Județul Bacău, cu o suprafața de 460,46 ha pădure si 32 ha poieni.
Reclamantul invocă de asemenea că în anul 1946 tatăl său a vândut prin 22 de contracte de vânzare-cumpărare o suprafața de 38 ha de pădure mai multor cetățeni.
Din Extrasul de pe statistica pădurilor din județul Bacău anul 1946 reiese ca la numărul curent 47 figurează I.D., S. și alții în calitate de proprietari ai pădurii L. situate în comuna R. cu o suprafața totala de 639 ha din care 607 ha pădure si 32 ha poem.
Tatăl său a decedat la 7 septembrie 1947 eu fiind unicul sau moștenitor.
La Recensământul agricol și al populației din ianuarie 1948 reclamantul figurează cu o suprafața de 412 ha 2400 m.p. teren în județele lași, Bacău, P., Dorohoi.
Reclamantul mai precizează că în afară de suprafața de pădure de pe raza județului Bacău, care se învecina cu fostul județ P., a mai deținut suprafața de 98 ha teren în comuna C., plasa C., jud. lași care i-a fost preluată în anul 1949 după cum reiese din formularul pentru evaluarea și inventarierea patrimoniului pe care l-a anexat în copie și o cota indiviza de 1/7 (51.4 ha) din moștenirea după G.S., compusa din 120 ha teren si 240 ha pădure după cum reiese din certificatul nr.83/14.01.1947 eliberat de Primăria comunei M., jud. Dorohoi.
Suprafața de pădure și poieni pe care a deținut-o pe raza județului Bacău este de aproximativ 262,6 ha, iar suprafața exacta deținuta precum și amplasamentul exact urmează sa fie stabilite prin expertiza.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.563 cod civil, art.44, 11 si 21 din Constituția României, art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, art.6. din Convenția Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale și art. 274 cod procedura civila.
În dovedire, a depus copii după: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13739/1922 de Tribunalul Ilfov Secția Notariat si transcris sub nr.45096/1922 la Tribunalul Bacău in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; actul de împărțeală din 1926 dintre H.S. si A.S. în copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; actul de împărțeală autentificat de Tribunalul lași Secția a lll-a sub nr.2799/1927 dintre H.S. si I.D. în copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3.01.1928 sub nr.99 la Tribunalul Ilfov Secția Notariat in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; procesul-verbal din 23 noiembrie 1940 Bacău in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; procesul-verbal din 20 decembrie 1940 Bacău în copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; extrasul de pe statistica pădurilor din județul Bacău anul 1946 in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; certificatul nr.83/14.01.1947 eliberat de Primaria comunei M., jud. Dorohoi ; Recensământul agricol si al populației din ianuarie 1948 in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; din formularul pentru evaluarea si inventarierea patrimoniului proprietate D.D., comuna C., jud. lași in copie conforma eliberata de Arhivele Naționale; certificat naștere D.E.D. in copie legalizata; extras din Registrul Stării Civile pentru morti pe anul 1947 privind decesul tatălui meu, I. D. în copie legalizată.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind netemeinică:
Necesitatea timbrării acțiunii, in funcție de petitul acesteia, se impune având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului revendicat de către stat.
Pârâta mai arată că : potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publica, " Fac parte din domeniul public sau privat al Statului,..., bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat", astfel încât față de acest text de lege și în lipsa unei hotărâri judecătorești ( data in baza art.6 alin.3 din același act normativ) care să stabilească cu titlu irevocabil nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului in discuție, acțiunea este netemeinica și nelegală.
Imobilul revendicat face parte din domeniul public al statului( anexa la Legea nr.213/1998) iar bunurile care sunt cuprinse în acest inventar au un caracter inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.
Având în vedere argumentele invocate , solicită respingerea acțiunii ca netemeinică si nelegală.
In drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115 C.p.c.
Pârâtul RNP R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, având în vedere că reclamantul înțelege sa formuleze o acțiune in revendicare întemeiata pe prevederile art. 547-550 /Noul cod civil in condițiile in care, pentru suprafața revendicata exista legislație speciala - legile fondului funciar ( Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005) , care reglementează modul in care terenurile agricole si forestiere confiscate de regimul comunist în perioada 1945-1948 pot fi retrocedate.
Reclamantul a uzitat de prevederile legilor fondului funciar, solicitând aceeași suprafața în temeiul Legii 247/2005, insa cererea sa a fost invalidata de Comisia județeană Bacău prin Hotărârea nr. 11438/09.10.2007. Plângerea sa îndreptata împotriva hotărârii Comisiei județene a fost respinsa definitiv si irevocabil prin decizia nr.1004/14.11.2008 a Tribunalului Bacău, pronunțata in dosarul 13238/180/2007.
Excepția netimbrării acțiunii a fost respinsă de către instanță pentru considerentele cuprinse în încheierea din 22.04.2013.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul D.E.D., în calitate de descendent gradul I al autorului său D. D.I. revendică suprafața de 262,6 ha pădure și poieni cunoscută sub denumirea de L., situată pe raza comunei R., județul Bacău.
Instanța reține că restituirea proprietății reclamate de parte având în vedere categoriile de teren revendicate este supusă procedurii speciale funciare, procedură care, astfel cum a susținut și partea în cuprinsul notelor de concluzii scrise (fila 112 dosar) s-a finalizat prin respingerea cererii persoanelor îndreptățite (sentința civilă nr. 737 din 30.01.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul civil nr. 13238/180/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia Tribunalului Bacău nr.1004/R/2008 de respingere a recursului).
Având în vedere că legile de reparație în materia fondului funciar au un caracter special, derogatoriu de la normele de drept comun aplicabile acțiunii în revendicare, instanța apreciază că reclamantul nu mai are deschisă calea acțiunii în justiție pe temeiul dreptului comun fără a fi încălcate principiile specialia generalia derogant, securității raporturilor juridice și precum și regula electa una via.
Reclamantul nu are alegerea între procedura specială funciară și calea dreptului comun a acțiunii în revendicare.
Concursul dintre aplicarea normelor speciale și a celor generale în materia restituirii imobilelor preluate abuziv a fost tranșat prin Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 și Decizia nr.33 din 9.06. 2008, pronunțate de Înalta Curte Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, considerentele cărora mutandis mutandi își găsesc o deplină valabilitate și aplicabilitate și în prezenta cauză și conduc spre această soluție.
În considerentele Deciziei nr. 33/2008, Înalta Curte Casație și Justiție a reținut că au deschisă calea acțiunii în revendicare a bunului litigios numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001, precum și cele care, din motive independente voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, ipoteze inaplicabile situației reclamantului, care nu a invocat și dovedit motive relevante din această perspectivă.
În jurisprudența sa, Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut la par. 118 :";În ceea ce privește acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile civile de drept comun, Curtea apreciază că respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea coerentă a legilor de reparație nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanță garantat de art. 6 § 1 din Convenție, cu condiția ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă (Faimblat, § 33).";
Curtea a constatat (§ 144) că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.
De asemenea, în cauză, nu se poate susține că s-ar încălca exigențele art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, deoarece jurisprudența Curții Europene lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsește de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
În cauza Păduraru împotriva României, s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important, ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Totodată, Tribunalul apreciază că, în concordanță cu jurisprudența CEDO, judecătorul național nu poate înlătura legea specială de reparație sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate.
Pe cale de consecință, instanța constatând că, în aplicarea cadrului legislativ în vigoare, persoana căreia în urma parcurgerii procedurii speciale de reparație (inclusiv etapa jurisdicțională) i-au fost respinse cererile privind restituirea imobilelor nu mai are deschisă calea dreptului comun reprezentată de acțiunea în revendicare pentru obținerea acelorași bunuri, va admite excepția inadmisibilității cererii introductive de instanță și va respinge acțiunea în temeiul acestei excepții.
| ← Acordarea daunei materiale în temeiul Legii 221/2009. | Pretenţii. Jurisprudență Drepturile omului → |
|---|
