Începerea executării faţă de o persoană decedată nu afectează întreaga executare silită, ci numai actele care o priveau pe această persoană şi numai în măsura în care o priveau

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 942 din data de 27.09.2016

Începerea executării față de o persoană decedată nu afectează întreaga executare silită, ci numai actele care o priveau pe această persoană și numai în măsura în care o priveau, executarea rămânând neafectată în ceea ce privește pe ceilalți debitori față de care s-a început executarea în mod valabil. Fideiusorul care a renunțat la beneficiile de discuțiune și de diviziune poate fi urmărit pentru întreaga sumă pe care debitorul principal o datora în temeiul titlului executoriu, fără a avea relevanță că debitorul principal a decedat.

Decizia civilă nr. 942/27.09.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 4xxx/324/2015, contestatoarea MO, în contradictoriu cu creditoarea AARD CAR U și BEJ TVM, a formulat contestație împotriva executării silite declanșate împotriva sa pentru recuperarea sumei de 7.xxx lei, reprezentând împrumut nerestituit, solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul nr. 3xx/2015, inclusiv a încheierii de încuviințare a executării silite.

In motivarea de fapt a cererii, contestatoarea a arătat că a primit acasă o notificare de plată pentru o datorie care nu îi aparține, ea având calitatea de garantă, debitoare fiind numita ST, în prezent decedată, astfel încât datoriile acesteia trebuie suportate de moștenitorii ei legali.

Prin sentința civilă nr. 2xxx/0x.1x.2015, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați și a trimis dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei Galați, care prin sentința civilă nr. 4x/2x.0x.2016, a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu BEJ TVM, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis în parte contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata AARD CAR U. A anulat în parte executarea silită, numai în ceea ce o privește pe defuncta ST, respingând restul pretențiilor contestatoarei ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea MO, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivare, apelanta a arătat că sentința este vădit nelegală și netemeinică, deoarece instanța a încălcat normele procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, interpretând și aplicând greșit legea. A invocat că la soluționarea cauzei instanța nu a îndeplinit procedura de citare cu moștenitorii defunctei debitoare principale și nu i-a introdus pe aceștia în cauză.

Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în conformitate cu disp. art. 479 C.proc.civ., Tribunalul a constatat că apelul este nefondat deoarece instanța de executare a reținut în mod corect că începerea executării față de o persoană decedată nu afectează întreaga executare silită, ci numai actele care o priveau pe această persoană și numai în măsura în care o priveau, executarea rămânând neafectată în ceea ce privește pe ceilalți debitori față de care s-a început executarea în mod valabil.

Potrivit art. 2280 Cod civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută, iar conform art. 2300 Cod civil, atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune.

În speță, atât prin prevederile art. 10 alin. 5 din contractul de împrumut, cât și prin angajamentul semnat separat în aceeași dată, apelanta MO s-a angajat la restituirea debitului, a penalităților și a cheltuielilor de recuperare în solidar cu defuncta ST, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune.

În această situație, creditoarea putea urmări pe oricare dintre garanți pentru întreaga sumă pe care debitoarea principală o datora în temeiul titlului executoriu (contractul de împrumut), fără a avea relevanță faptul că în prezent debitoarea principală este decedată și că față de ea nu se poate lua nicio măsură.

Totodată, contestația la executare în cadrul căreia garantul invocă faptul că doar de la moștenitorii debitorului principal se poate obține creanța nu trebuia judecată în contradictoriu cu aceștia, ei neavând calitate în raportul execuțional dintre debitorul garant și creditor. Prin urmare, nu se impunea citarea acestora și introducerea lor în cauză, după cum nu se impunea nici suspendarea judecății până la definitivarea calității lor de moștenitori ai defunctei ST, instanța neîncălcând norme procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Începerea executării faţă de o persoană decedată nu afectează întreaga executare silită, ci numai actele care o priveau pe această persoană şi numai în măsura în care o priveau