ÎNTOARCERE EXECUTARE – CONDIŢII DE ADMISIBILITATE
Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 8146/2012 din data de 24.09.2013
ÎNTOARCERE executare - CONDIȚII DE ADMISIBILITATE.
Întoarcerea executării silite implică obligația creditorului de a restitui debitorului tot ce i-a luat prin executarea silită, când după săvârșirea executării , intervine anularea titlului executoriu sau numai a executării.
Potrivit art. 404 indice 1 cod procedură civilă , în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin stabilirea situației anterioare acesteia.
Cererea de întoarcere a executării silite este o veritabilă cerere de repunere în situația anterioară.
Având în vedere că titlul executoriu a fost desființat , instanța urmează a admite capătul de cerere privind restituirea sumei ce i-a fost luată prin poprire contestatoarei.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 8146/2012, pronunțată în dosarul nr. 8138/190/2012
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, contestatoarea SC r SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata COMUNA P.B. prin Primar, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună întoarcerea executării silite asupra sumei de 28.486,10 lei; obligarea intimatei la plata dobânzii legale, calculată asupra sumei de 28.486,10 lei de la data retragerii din contul petentei -21.06.2011 până la data returnării efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin sentința civilă nr. 10.612/2011, pronunțată de Judecătoria B în dosarul nr. 4578/190/2011, a fost admisă contestația la executare (poprire) formulată de contestatoarea SC R SRL J.B. împotriva intimatei Comuna P.B., prin Primar și în consecință s-a dispus anularea actelor de executare, titlului executoriu nr. 2/2011, somației de plată nr. 2337/15.04.2011 și a popririi înființată prin adresa nr. 3237/16.06.2011 emise de intimată.
Împotriva sentinței civile nr. 10.612/2011, intimata a formulat recurs la Tribunalul BN, iar prin Decizia nr. 387/2012 irevocabilă, s-a dispus respingerea recursului ca nefondat.
Având în vedere că s-a respins cererea de obligare a intimatei Comuna P.B., prin Primar la întoarcerea sumei executate și implicit a plății dobânzii legale calculate pe motiv că nu au fost solicitate cu respectarea prevederilor art. 132 și 134 cod procedura civilă, contestatoarea susține că a formulat prezenta cerere pentru întoarcerea executării silite și returnarea sumei de 28.486,10 lei precum și la obligarea intimatei comuna P.B. la plata dobânzii legale, calculată asupra sumei de 28.486,10 lei de la data retragerii din contul petentei -21.06.2011 până la data returnării efective, corespunzător prevederilor OUG 9/2000.
In drept a invocat prevederile art. 404 coroborat cu art. 274 cod procedura civila, OUG 9/2000.
În probațiune s-au anexat înscrisuri.
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus Întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin titlu executoriu 2/2011 , intimata din prezentul dosar a executat prin poprire pe cont contestatorul, prin trimiterea adresei nr. 3237/16.06.2011, conform extrasului de cont din 22.06.2011 intimatei i-a fost trimisă de terțul poprit , BCR SA suma de 28 466,10 lei la data de 21.06.2011.
Contestatoarea a formulat o contestație la executare, ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4578/190/2012 , în care prin sentința nr. 10612/29.11.2012 a judecătoriei B, s-a admis contestația la executare, s-a anulat titlul executoriu 2/2001 și somația nr. 2337 /15.04.2011 emisă în baza titlului , s-a anulat poprirea înființată prin adresa 3237/16.06.2011 intimatei BCR SA. Sentința menționată a rămas irevocabilă prin respingerea recursului intimatei de către Tribunalul BN la data de 13.06.2012.
Întoarcerea executării silite implică obligația creditorului de a restitui debitorului tot ce i-a luat prin executarea silită, când după săvârșirea executării , intervine anularea titlului executoriu sau numai a executării.
Potrivit art. 404 indice 1 cod procedură civilă , în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin stabilirea situației anterioare acesteia.
Cererea de întoarcere a executării silite este o veritabilă cerere de repunere în situația anterioară.
Având în vedere că titlul executoriu a fost desființat , instanța urmează a admite capătul de cerere privind restituirea sumei de 28466,10 lei , reprezentând suma ce i-a fost luată prin poprire contestatoarei.
Cât privește cererea accesorie de acordare a dobânzii legale pentru suma retrasă contestatoarei prin poprirea contului , instanța făcând aplicare principiului disponibilității reține că cererea de întoarcere a executării silite a fost formulată pe cale principală la data de 09.07.2012 și nu pe cale accesorie la contestațiile la executare ce au făcut obiectul dosarelor civile 4578/190/2011 și 6834/190/2011, până la data introducerii prezentei întoarceri a executării contestatoarea nu și-a manifestat voința de a solicita dobânda legală la suma retrasă de intimată prin poprire, instanța urmează a respinge cererea de acordare a dobânzii legale de la data retragerii din cont a sumei poprite și va acorda dobânda legală doar de la data depunerii prezentei cereri de întoarcere a executării silite , respectiv 09.07.2012, dată la care intimata a fost pusă în întârziere prin chemare în judecată, în conformitate cu art. 1079 din codul civil de la 1864.
Intimata fiind căzută în pretenții, în conformitate cu art. 274 cod procedură civilă, instanța o va obliga la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele de timbru în valoare de 199 lei , achitate conform chitanței nr. 9028570(taxa judiciară de timbru de 194 lei) și timbre judiciare în cuantum de 5 lei și onorariul avocațial de 1500 lei, achitat conform chitanței 68/03.08.2012.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta Comuna P.B., care a solicitat admiterea recursului, în principal să se dispună modificarea în parte a sentinței atacate în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată stabilite de Judecătoria B, iar în subsidiar să se dispună micșorarea cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat.
In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond, soluționând cauza, a obligat-o pe recurentă la plata sumei de l.699 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de l.500 lei reprezintă onorariu avocațial. Apreciază recurenta că împuternicitul reclamantei în temeiul contractului de juridică nr. 43/2012 a prezentat o chitanță cu nr.68/03.08.20l2,din care rezultă că ar fi încasat de la intimată suma de l.500 lei reprezentând onorariu avocat conform unui alt contract, respectiv nr.48/20l2.
In ce privește subsidiarul , se susține că se impune micșorarea sumei ce reprezintă onorariu avocațial față de complexitatea cauzei.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii, arătând că a încheiat cu C.A. R.V. contractul de asistență juridică nr.43/l8.04.20l2, având obiect redactarea, reprezentarea, formularea și susținerea întâmpinării în cauză 4578/l90/20ll, iar la 8.07.20l2 același contract a fost completat cu obiectul privind redactarea ,reprezentarea și susținerea acțiunii civile având obiect întoarcere executare silită , la care s-a adăugat onorariu stabilit de l.500 lei. Au fost depuse în copie contractul de asistență juridică nr.43/20l2 , chitanțele eliberate de către cabinetul de avocat, împuterniciri avocațiale, registrul jurnal de încasări și plăți.
Instanța de control judiciar a dispus că recursul este nefondat.
← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | UZUCAPIUNE – CONDIŢII DE ADMISIBILITATE. Jurisprudență... → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ÎNTOARCERE EXECUTARE – CONDIŢII DE ADMISIBILITATE
