Îndeplinirea condiţiilor pentru vânzarea-cumpărarea locuinţei de serviciu
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 567 din data de 19.04.2016
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr. 11259/281/2015 reclamantul VVV a chemat în judecată pe pârâta CN YYYSA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la vânzarea locuinței situată în com. XXX, jud. Prahova, cu nr. de inventar UUU din lista locuințelor CFR de serviciu cu suprafața de 60 mp. prevăzută în "fișa suprafeței locative închiriate";, și terenul în suprafață de 200 mp. curți /grădini.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 28.04.2011 i s-a atribuit cu chirie locuința situată în com. XXX, contract de închiriere reînnoit iar la data de 17.04.2015, locuință pe care o folosește împreună cu familia sa formată din soție si 2 copii, având o durată de 5 ani, respectiv 02.04.2015 - 02.04.2012, locuință care are regimul juridic a unei locuințe de serviciu și la care a efectuat o serie de îmbunătățiri cu acordul pârâtei, fiind cuprinsă în lista cu propunerile pentru vânzare a locuințelor pentru a fi aprobate în Consiliul de administrație, dându-se posibilitatea prin Hotărârea nr. 66/2003 de către Directorul General al CN YYY SA de a fi cumpărate locuințele de serviciu construite din fondurile statului în condițiile prevăzute de lege, în cauză fiind îndeplinite disp. art.7 alin.8 din Legea nr.85/1996, fiind nevoit să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată cât timp cererii sale de cumpărare adresată pârâtei nu i s-a dat până în prezent niciun răspuns.
La data de 15.06.2015 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivându-se că, potrivit statutului companiei, atribuțiile cu privire la vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul acesteia revin în exclusivitate Consiliului de Administrație care nu s-a pronunțat încă asupra propunerii comisiei de locuințe.
La data de 04.08.2015 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât cererea de cumpărare a locuinței a formulat-o în anul 2011, dată de la care Consiliul de Administrație avea timp suficient să se pronunțe asupra acestei cereri, pasivitate care l-a determinat să solicite chemarea pârâtei în judecată.
După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr. 12182/28.10.2015, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea, sens în care a obligat pârâta la vânzarea locuinței situată în com XXX, jud. Prahova, nr. inventar UUU din lista locuințelor CFR de serviciu cu suprafața de 60 mp și teren în suprafața de 200 mp reprezentând curți/grădini.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în baza contractului de închiriere nr. 294 din 17.04.2015, reclamantul este beneficiarul imobilului sus menționat proprietatea pârâtei, acesta desfășurându-și activitatea în cadrul societății pârâte, iar prin decizia nr. 66/29.11.2003 a Directorului General al CN YYYSA, a fost dată în posibilitatea cumpărării locuințelor de serviciu construite din fondurile statului în condițiile prevăzute de lege, iar în cauză locuința este de serviciu și nu de intervenție, nefiind ca atare exclusă de la vânzare, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 7 din Legea nr.85/1992 având în vedere si dispozițiile Deciziei nr. 5/2008 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, susținându-se că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din primul Protocol din CEDO conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului internațional, mai ales că modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de Consiliile de Administrație, respectiv de conducerile unităților, fiind ca atare un drept de dispoziție al societății pârâte.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr. 11259/281/ 2015 la data de 03.02.2016.
La data de 02.03.2016 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și înlăturarea motivelor invocate de către apelantă, nefiind încălcat art.1 din primul protocol al CEDO ci dimpotrivă, hotărârea a fost pronunțată cu respectarea art. 7 din legea nr.85/1992, fiind incidentă în cauză și Decizia nr.5/2008 a ICCJ.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate de textele de lege aplicabile, constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente
Potrivit contractelor de închiriere nr. 120/28.04.2011, nr. 243/03.04.2013, nr. 294/ 17.04.2015, reclamantul VVV, salariat la Unitatea SRCF București - Divizia Instalații, Serviciul Tehnico Economic, funcția contabil, a închiriat de la Compania Națională CN CFR SA imobilul cu destinație de locuință de serviciu situat în XXX, jud. Prahova, nr. UUU din lista locuințelor CFR, având suprafața de 60 mp. și teren curți grădini de 200 mp. durata închirierii fiind până la data de 02.04.2020, reclamantul formulând de la data închirierii și până în prezent mai multe cereri prin care a solicitat cumpărarea locuinței sus menționate, cereri în urma cărora i s-a comunicat că locuința pe care o deține a fost cuprinsă în lista cu propunerile de vânzare a locuințelor pentru a fi aprobate în Consiliul de Administrație, însă până în prezent nu s-a obținut o asemenea aprobare, locuință la care de-a lungul timpului reclamantul a efectuat o serie de lucrări de reparații, amenajare și racordare la sistemul de electrificare, apă și canalizare cu acordul pârâtei, astfel cum se menționează în adresa nr. 12/69/2011.
Art. 7 din Legea nr.85/1992, prevede că locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare până la data intrării în vigoare a legii, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală a prețului în condițiile Decretului lege nr.61/1990 și ale Legii nr.85/1992.
Prin decizia nr.5/2008 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii s-a statuat că dispozițiile Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că reclamantul a închiriat de la pârâtă un imobil cu destinație de locuință de serviciu situată în XXX cu nr. de inventar UUU din lista locuințelor CFR, reclamantul îndeplinind funcția de contabil în cadrul CN CFR SA, efectuând la imobil o serie de lucrări de reparații, amenajare și racordare la sistemul de electrificare, apă și canalizare cu acordul pârâtei, formulând mai multe cereri de cumpărare a acestei locuințe în temeiul Legii nr.85/1992, comunicându-i-se însă că această locuință a fost cuprinsă în lista cu propunerile de vânzare a locuințelor pentru a fi aprobate de Consiliul de Administrație, fără să se obțină până în prezent o asemenea aprobare.
Ca atare, atât timp cât locuința închiriată de către reclamant aparține în proprietate CN CFR SA București, având destinația de locuință de serviciu astfel cum se menționează în mod expres în cuprinsul contractului de închiriere, iar reclamantul și-a exprimat în mod expres intenția de a cumpăra această locuință prin formularea unei cereri în acest sens, înseamnă că pârâtei îi revine obligația de a vinde reclamantului această locuință, obligație care reiese indubitabil din cuprinsul textului de lege care prevede că asemenea locuințe vor fi vândute chiriașilor care formulează cereri în acest sens, instituind astfel obligația și nicidecum facultatea pentru pârâtă de a înstrăina asemenea locuințe, în caz contrar legiuitorul, dacă ar fi dorit să acorde numai o facultate pârâtei de a înstrăina asemenea locuințe, ar fi însemnat să folosească expresia "vor putea fi vândute";.
De altfel, din interpretarea Legii nr.85/1992 reiese că operațiunea cumpărării locuințelor de serviciu este opțională, în timp ce pentru unitatea care deține asemenea locuințe, în condițiile în care chiriașul își exprimă în mod expres opțiunea de a cumpăra locuința de serviciu, vânzarea este obligatorie.
Astfel în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la vânzarea locuinței în litigiu către reclamant, situată în com. XXX, jud. Prahova, nr. inventar UUU din lista locuințelor CFR de serviciu cu suprafața de 60 mp. și terenul în suprafață de 200 mp., reprezentând curți - grădini, fiind îndeplinite cerințele art.7 din legea nr.85/1992.
Criticile apelantei în sensul că hotărârea ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din primul Protocol din CEDO conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului internațional, modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe urmând a se stabili de Consiliile de Administrație, respectiv de conducerile unităților, fiind un drept de dispoziție al societății pârâte, sunt neîntemeiate întrucât, prin impunerea vânzării nu se aduce atingere în niciun caz dreptului de proprietate al pârâtei, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost afectat de această obligație legală, constând în vânzarea sa la cererea chiriașului, obligație cunoscută și previzibilă, aspect ce reiese și din împrejurarea că pârâta și-a și exprimat acordul cu privire la efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri de către reclamant.
Or, în condițiile în care prin Legea nr. 85/1992 s-a statuat obligația unităților economice sau bugetare de stat de a vinde titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora locuințele, altele decât cele de intervenție, iar în cauză locuința în litigiu nu este exceptată de la vânzare, încadrându-se în categoria locuințelor de serviciu susceptibile de a fi vândute la cererea chiriașului, și nicidecum nu se încadrează în categoria locuințelor de intervenție, iar reclamantul și-a exprimat expres opțiunea de a cumpăra locuința formulând mai multe cereri în acest sens, înseamnă că, în temeiul legii care reglementează în mod expres o asemenea situație, pârâta are obligația de a respecta sarcina ce-i revine constând în efectuarea operațiunii de vânzare, operațiune care este obligatorie la cererea reclamantului de a cumpăra, cerere care este opțională, devenind în speță o cerere expres materializată prin întocmirea unui înscris semnat de către reclamant în acest sens, situație în care nu se poate susține că se aduce atingere vreunui drept al pârâtei, inclusiv cel de proprietate, aceasta din urmă obținând de altfel c./ valoarea locuinței în schimbul înstrăinării acesteia.
Prin urmare, tribunalul în raport de aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond nu este lovită de niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza art.480 cod civil, va respinge apelul ca nefondat și va lua cat că nu se solicită cheltuieli de judecată.
| ← Insolvenţă . Antrenare răspundere. Excepţia de nelegalitate. | Dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii nu... → |
|---|
