Îndreptarea erorilor materiale săvârşite cu prilejul înscrierilor sau radierilor din cartea funciară. Condiţii

Articolul 53 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 prevede că „Erorile materiale săvârşite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate”. Din interpretarea acestui text legal, rezultă, deci, că îndreptarea erorilor materiale, făcute cu ocazia înscrierilor sau radierilor din cartea funciară, vizează numai acele greşeli materiale care nu afectează fondul dreptului, cum ar fi numele proprietarilor, numerele topografice sau cadastrale ori adresa de situare a imobilelor.

Secţia I civilă, Decizia nr. 2259 din 7 noiembrie 2012

Prin Decizia civilă nr. 296/A din 30.03.2012, pronunțată în dosarul nr. 23528/325/2010, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de reclamantul G.A.V. împotriva Sentinței civile nr. 21574/20.09.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara, pe care a schimbat-o în sensul că a admis plângerea formulată de reclamant împotriva încheierii nr. 117101/20.08.2010 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, dispunând anularea acesteia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, pe de o parte că rectificarea pretinsă vizează întinderea dreptului de proprietate al reclamantului, iar pe de altă parte, că la rectificarea erorilor materiale trebuie avute în vedere actele care au stat la baza înscrierilor pretins eronate, iar nu actele emise ulterior.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.G.V., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

în motivare, pârâtul reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., susținând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, care au dus la aplicarea greșită a legii, iar situația de fapt a fost apreciată greșit în raport cu probele de la dosar.

Prin Decizia civilă nr. 2259 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de pârâtul C.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 296/A din 30.03.2012 a Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut argumentele de mai jos.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „Erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate”.

Or, din economia acestui text legal, așa cum corect a fost interpretat de către instanța de apel, rezultă că îndreptarea erorilor materiale, făcute cu ocazia înscrierilor în cartea funciară, vizează numai acele greșeli materiale care nu afectează fondul dreptului, cum ar fi numele proprietarilor, numerele topografice sau cadastrale ori adresa de situare a imobilelor.

în al doilea rând, din același text legal rezultă că la îndreptarea erorilor materiale trebuie avute în vedere doar înscrisurile care au stat la baza înscrierilor efectuate în cărțile funciare, iar nu actele care au fost emise după aceea.

în speță, documentația atașată cererii de îndreptare a erorii materiale este întocmită ulterior efectuării înscrierilor pretins eronate din cartea funciară, iar pe de altă parte, rectificarea solicitată de către recurentul C.G.V. afectează atât întinderea dreptului de proprietate al acestuia, înscris în CF nr. 40[…], cât și întinderea dreptului de proprietate al reclamantului intimat G.A., înscris în CF nr. 40[…], astfel că în mod corect instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Legea nr.7/1996 privind îndreptarea erorilor materiale.

Prin urmare, Curtea a reținut că toate criticile aduse de pârâtul recurent deciziei atacate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., sunt neîntemeiate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul pârâtului.

(Judecător Gheorghe Oberșterescu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Îndreptarea erorilor materiale săvârşite cu prilejul înscrierilor sau radierilor din cartea funciară. Condiţii