Inexistenţa obligaţiei de garanţie a vânzătorului în cazul evicţiunii rezultând din fapta unui terţ ,în situaţia în care cauza evicţiunii a fost cunoscută de cumpărător.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA - Sectia I civila Decizie nr. 9546 din data de 26.11.2013
În situația în care s-a reținut că reclamantul cumpărător nu a fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare ,dispozițiile art.1344 și 1348 cod civil nu sunt aplicabile și acesta nu mai poate invoca și opune vânzătorilor obligația de garanție ,el urmând să suporte consecințele constatării nulității absolute a contractului în sensul repunerii în situația anterioară ,prin restituirea prețului plătit.
Prin sentința civilă nr.9973 din data de 06.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.Jiu în dosarul nr.16293/318/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă ulterior precizată (disjunsă din dosarul nr. 2109/318/2009 formulată de reclamanții O. V. și O. A. domiciliați în Tg.- Jiu, în contradictoriu cu pârâții Z. N., cu domiciliul ales la procuratorul S. E. din București,și Z. V. R., domiciliat în București.
A fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională (fila 79 din dosarul 2109/318/2009) și cererea de intervenție (fila 200 din prezentul dosar), formulată de intervenienta C. E., domiciliată în Târgu Jiu.
A fost obligat pârâtul Z. N. să achite reclamanților suma de 52650 lei, actualizată cu rata inflației începând cu 05.08.2006 și până la data plății.
A fost obligat pârâtul Z. V. R. să achite reclamanților suma de 16.000 lei actualizată cu indicele de inflație de la data de 15.09.2003, până la data plății.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată din dosarul 1803/318/2006 și s-a instituit un drept de retenție în favoarea reclamanților cu privire la apartamentul folosit de aceștia, în suprafață de 60,65 mp situat în Tg-Jiu, (fila 91) precum și cu privire la terenul aferent de 97, 96 mp (descris în schița depusă la fila 92).
A fost obligat pârâtul Z. N. să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 7206 lei.
A fost obligat pârâtul Z. V. R. să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 7606 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin s.c. nr.668/2008 a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă C. E., s-a constat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1231/2006 de BNP C. E. C. și nr.5223 din 15.09.2003 de BNP B. S., a fost respinsă cererea cu privire la obligarea vânzătorilor la încheierea unui nou contract de închiriere formulată de pârâta reclamantă reconvențională C. E., fiind respinsă și acțiunea în evacuare formulată de reclamanții pârâți O. V. și O. A. împotriva pârâtei reclamante reconvențional C. E.
În considerentele sentinței civile nr.668/2008, instanța a reținut că pârâților Z. R. și Z. N. le-au fost restituite terenul și construcția din Tg-Jiu, , în temeiul Legii 10/2001, prin dispoziția Primarului Municipiului Tg-Jiu, la momentul restituirii având calitatea de chiriaș reclamantul O. V. pe o parte din construcție și pârâta reclamantă C. E. pe o altă parte din construcție, contractele de închiriere depuse la dosar în care figurează cu calitatea de chiriaș al unității locative de stat făcând dovada dreptului său locativ, drept care ulterior fost prorogat legal prin actele normative adoptate cu privire la protecția chiriașilor.
Instanța a constatat neîntemeiată acțiunea principală referitoare la evacuarea pârâtei, care, păstrându-și dreptul locativ prin prorogarea legală a contractului de închiriere nu poate fi evacuată, conform art.11 din OG 40/1999, neplata chiriei până la încheierea noului contract neputând fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului, iar art.10 alin.1 din OG 40/1999 prevede obligația proprietarului de a notifica chiriașul prin executorul judecătoresc în vederea încheierii contractului de închiriere, sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații fiind aceea a prelungiri de drept a contractului de închiriere, astfel că s-a apreciat că nu este întemeiată nici cererea pârâtei reclamante pentru obligarea proprietarilor la încheierea unui nou contract de închiriere, el existând de drept.
Sub aspectul nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, instanța a reținut în cuprinsul s.c. nr. 668/2008 că sunt incidente dispozițiile art. 18 alin.1 din OG 40/1999 în conformitate cu care chiriașii au drept de preemțiune la cumpărarea locuinței, cât și cele ale art.948 C.civil referitoare la condițiile de validitate ale convențiilor, din precizările luate părților rezultând că proprietarii nu au notificat intenția lor de vânzare a cotelor părți indivize către chiriași, conform disp.art.14 alin.2 și 3 din OG 40/1999, iar dispozițiile legii speciale coroborate cu dispoziție art. 948 pct.4 C.civil referitoare la existența cauzei licite pentru validitatea unei convenții, conduc la concluzia că există motive de nulitate a celor două acte de vânzare-cumpărare contestate, impunându-se constatarea nulității în întregime a convențiilor și nu pro parte, având în vedere că fiecare dintre înstrăinători deținea la momentul încheierii cotă parte indiviză din bunurile restituite, situație în care nu se poate ști care dintre cotele părți indivize reprezintă unitatea locativă ocupată de pârâta reclamantă, nerealizându-se ieșirea din indiviziune la momentul înstrăinării.
Expertiza întocmită în cauza de față a identificat apartamentul locuit de reclamanții O. V. și O. A., precum și terenul aferent precizând că apartamentul locuit de reclamanți se află situat în imobilul din str. M. E. Tg-Jiu, jud. Gorj, are suprafața utilă de 60,65 mp, iar terenul aferent apartamentului are lungimea la str. M. E. de 13,15 m și lățimea de 7,45m cu suprafața de 97,97 mp.
Valoarea de circulație a imobilului situat în str. M. E. având suprafața utilă de 121,30 mp a fost stabilită de expert la suma de 374.000 lei, la data de 4 iunie 2008, data rămânerii definitive a sentinței civile 668/2008, pronunțată în dosarul 1803/318/2006, iar valoarea de circulație a terenului aferent de 214 mp a fost stabilită la suma de 260.120 lei, la aceeași data, respectiv 4 iunie 2008, rezultând suma totală de 634.120 lei.
La data de 31 decembrie 2011 cursul leu/Euro la BNR a fost de 4,3197 și la data de 01.08.2006 cursul leu/Euro la BNR a fost de 3,5480, iar la data de 15.09.2003 cursul leu/Euro la BNR este de 3,8032, astfel că expertul R. P. a concluzionat că valoarea actualizată a prețului de 15.000 euro din contractul nr. 1231/2006 este de 64.795,50 lei și valoarea actualizată a prețului de 160.000.000 lei din contractul 5223/2006 este de 181.729 lei.
Instanța a constatat că nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare 5223/2003 și 1231/2006 a fost justificată de nerespectarea dispozițiilor art.18 alin.1 din OUG 40/1999 în conformitate cu care chiriașii au drept de preemțiune la cumpărarea locuinței, cât și cele ale art.948 pct.4 C.civil referitoare la condițiile de validitate ale convențiilor, precum și de faptul că proprietarii nu au notificat intenția lor de vânzare a cotelor părți indivize către chiriași, conform disp.art.14 alin.2 și 3 din OG 40/1999, însă în prezenta cauză cumpărătorii susțin că au fost de bună credință și vânzătorii răspund pentru evicțiune, susținere ce va fi înlăturată de către instanță în sensul reținerii relei credințe și a cumpărătorilor (reclamanții) cu următoarea motivare:
Raportat la datele prezentei cauze, instanța a reținut că reaua-credință a cumpărătorilor (reclamanții O.) reiese din chiar cuprinsul contractelor încheiate în care nu se face trimitere la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de dispozițiilor OUG 40/1999, precum și din împrejurarea că locuiau în același imobil cu celălalt chiriaș (C. E.), deci cunoșteau că nu au fost respectate dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.5223/2003 și nr. 1231/2006.
Mai mult, reclamanții aveau posibilitatea de a evita desființarea contractului de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 5223/2003 prin formularea unei cereri pentru ieșirea din indiviziune și atribuirea în lotul vânzătorului a părții din imobil folosită de reclamanți în calitate de locatari, posibilitate de care nu au uzat de la data încheierii acestui contract (2003) și până la pronunțarea sentinței nr. 668/2008 (chiar după pronunțarea acestei sentințe, situație în care se putea suspenda judecata recursului până la soluționarea cererii de ieșire din indiviziune).
Că, reținerea relei-credințe și a cumpărătorilor, precum și asumarea de către vânzători a obligației de garanție contra evicțiunii, cât și principiul echității justifică soluția admiterii în parte a acțiunii civile ulterior precizată în sensul obligării celor doi pârâți la restituirea prețului menționat în contract, actualizat cu rata inflației începând cu data autentificării contractului, cu precizarea că elementele luate în considerare în speța de față sunt diferite de cele din cauza invocată de reclamanți (cauza Raicu împotriva României) și nu susțin pretențiile privind restituire de către pârâți a prețului actual al imobilelor.
Prin soluționarea cererii principale (pretențiile referitoare la restituirea prețului), instanța a apreciat că a rămas fără obiect cererea subsidiară prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a întregului imobil, solicitare nefondată întrucât eludează prevederile legale avute în vedere la constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 5223/2003 și nr. 1231/2006.
Totodată, instanța a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată din dosarul 1803/318/2006, pentru motivele ce au condus la reținerea relei-credințe a cumpărătorilor la momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 5223/2003 și nr. 1231/2006 și urmează să instituie un drept de retenție în favoarea reclamanților doar cu privire la apartamentul folosit de aceștia, în suprafață de 60,65 mp, situat în Tg-Jiu, str. M. E., nr. , jud. Gorj (descris în schița anexată la raportul de expertiză-fila 91), precum și cu privire la terenul aferent de 97,96 mp (descris în schița depusă la fila 92) deoarece doar această parte din imobil se află în posesia reclamanților și numai în această modalitate se asigură respectarea dreptului locativ al locatarei C. E. pentru cealaltă parte din imobil, drept stabilit prin s.c. nr. 668/2008 ce a rezolvat cererea în evacuare a acestei locatare în sensul respingerii (pentru considerentele amintite și în cuprinsul prezentei hotărâri).
Instanța reținând culpa procesuală a celor doi pârâți (deci neincidența art.275 C.p.civilă), având în vedere cota egală din bunul înstrăinat a apreciat că pârâții urmează să fie obligați, în temeiul art. 274, 277 C.p.civilă, la cheltuieli de judecată egale din suma dovedită cu chitanțele depuse la dosarul nr. 16293/318/2011 și în dosarul nr. 2109/318/2009 doar până la disjungerea cererii (având în vedere soluțiile pronunțate de instanțele de control judiciar), cheltuieli ce reprezintă taxa judiciară de timbru (9453 lei), onorariu apărători (4600 lei), transport (359.80 lei), cu precizare că pârâtul Z. V.R. va suporta aceste cheltuieli majorate cu suma de 400 lei achitată de reclamanți pentru expertiză, având în vedere că și pârâtul Z. N. a achitat suma de 400 lei pentru efectuarea expertizei, iar în cuantumul acestor cheltuieli nu vor fi incluse zilele la care reclamantul a fost prezent în instanță deoarece nu a dovedit că în aceste zile desfășura activități pentru care primea zilnic suma indicată (60 lei).
În consecință, instanța a obligat pârâtul Z. N. să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 7206 lei, iar pârâtul Z. V. R. a fost obligat să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 7606 lei.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții O. V. și O. A., precum și pârâtul Z. N. prin procurator S. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții au criticat sentința, în principal, sub aspectul formei de despăgubire la care a fost obligat pârâtul, aceștia invocând împrejurarea că restituirea prețului imobilului actualizat cu indicele de inflație nu acoperă prejudiciul suferit prin pierderea dreptului de proprietate și că instanța trebuia să oblige pârâtul la valoarea de piață actuală a imobilului în discuție, respectiv la valoarea cu care ei (reclamanții) și-ar putea cumpăra în prezent o altă locuință de natura celei a cărei proprietate au pierdut-o, sau să fie pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru întreg imobilul.
A fost criticată sentința și pentru faptul că în mod greșit a fost reținută reaua lor credință la cumpărarea imobilului, aceasta venind în contradicție cu sentința prin care s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare și în care a fost reținută reaua credință numai în ceea ce-l privește pe vânzător.
De asemenea apelul reclamanților a vizat și cheltuielile de judecată care s-au acordat arătând în acest sens că suma de 400 lei reprezentând onorariu expert este cu mult inferioară sumei reale de 800 lei pe care au achitat-o.
Pârâtul Z. N. a criticat sentința pe considerentul că în mod greșit prima instanță a dispus ca suma pe care trebuie să o achite reclamanților trebuie să fie actualizată cu rata inflației începând cu data de 05.08.2006 până la data plății, aceasta întrucât reclamanții au folosit începând cu anul 2006, continuând pe toată durata procesului și până în prezent imobilul în litigiu.
Altă critică a vizat cheltuielile de judecată la care a fost obligat, în acest sens apelantul pârât arătând că nu datora aceste cheltuieli întrucât a recunoscut pretențiile reclamanților de la primul termen de judecată, iar în situația în care totuși se considera că aceste cheltuieli sunt datorate, ele trebuiau stabilite în proporție cu valoarea la care s-a admis acțiunea.
Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr.501/14.11.2012 a respins ca nefondate atât apelul reclamanților cât și apelul pârâtului, reținând că soluția instanței de fond este corectă.
Împotriva sentinței Judecătoriei Tg-Jiu și a deciziei Tribunalului Gorj au formulat recurs reclamanții O. V. și O. A., precum și pârâtul Z. N., criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recursul reclamanților a vizat nepronunțarea și neanalizarea cererii privitoare la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilele casă de locuit și teren aflate în litigiu, criticând totodată și greșita reținere a relei credințe a reclamanților, apreciată de către apelanții reclamanți ca nefiind dovedită cu probe certe.
Recursul pârâtului a vizat greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, precum și la plata actualizată cu rata inflației a prețului imobilului către reclamanți
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.2136/7.03.2013 a admis atât recursul reclamanților cât și recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr.501/14.11.2012 a Tribunalului Gorj și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
S-a reținut în decizia de casare că recurenții au criticat faptul că instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat și nu au analizat petitul ce vizează pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul casă de locuit și pentru terenul în suprafață de 214 mp situat în Tg-Jiu , str. M. E , și verificând această critică a constatat instanța de recurs că aceasta se regăsește în cuprinsul motivelor de apel formulate de către reclamanți, însă tribunalul nu a analizat-o în cuprinsul considerentelor deciziei recurate , aspect ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și care atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii.
S-a dispus de către instanța de recurs ca în rejudecare, tribunalul să analizeze critica formulată de recurenții reclamanți privind nepronunțarea instanței de fond asupra petitului ce vizează pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul în cauză.
La rejudecarea apelurilor reclamanților și pârâtului, părțile au arătat că nu mai au cereri și nici probe de formulat fiind suficiente probele care se află la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 347/02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr. 16293/318/2011* s-au respins ca nefondate apelurile civile declarate de apelanții reclamanți O. V. și O. A. și apelantul pârât Z. N., împotriva sentinței civile nr. 9973 din data de 06.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.Jiu în dosar nr.16293/318/2011, după casare.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut :
În ceea ce privește apelul declarat de către reclamanți s-a reținut că prima instanță în mod corect le-a acordat acestora restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație la data plății, această modalitate apreciindu-se că acopere prejudiciul suferit de reclamanți, dispozițiile art.1341 C.civ., reglementând situațiile când vânzătorul este răspunzător de evicțiune în cazul cumpărătorului evins, vânzătorul datorând restituirea prețului, fructele, daune interese și spezele instanței. Solicitarea apelanților reclamanți de a le fi acordată valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv acordarea unei sume cu care să-și poată achiziționa o altă locuință în prezent, nu are suport legal, o asemenea posibilitate nefiind reglementată de legislația în vigoare. Mai mult, valorile imobilelor în cauză au fost stabilite prin expertizele efectuate conform normativelor legale în vigoare.
Nefondată a fost considerată și critica vizând reținerea relei credințe în ceea ce-i privește pe apelanții reclamanți, aceasta întrucât la întocmirea actelor de vânzare cumpărare aveau cunoștință de faptul că și celălalt chiriaș, respectiv intimata intervenientă C. E. locuia în același imobil și că astfel nu s-au respectat dispozițiile legale care erau în vigoare la momentul înstrăinării imobilului OUG nr.40/1999 - reaua credință presupunând atitudinea unei persoane care îndeplinește acte sau fapte contrare legii și fiind în același timp conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.
A fost considerat ca nefondat nici motivul de apel vizând neanalizarea capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, prima instanță făcând o corectă dezlegare a acestei cereri și arătând în considerentele sentinței apelate că de îndată ce prin sentință judecătorească irevocabilă s-a dispus restituirea prețului imobilelor ce formaseră obiectul înstrăinării o asemenea cerere a rămas fără obiect și totodată o asemenea solicitare este și nefondată, întrucât pronunțarea unei astfel de hotărâri ar eluda prevederile legale avute în vedere la constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.5223/2003 și nr.1231/2006 prin sentința civilă nr.668/2008 a Judecătoriei Tg-Jiu.
Nici critica vizând cheltuielile de judecată care le-au fost acordate nu a fost considerată întemeiată, la stabilirea cuantumului acestora avându-se în vedere actele doveditoare depuse la dosar, respectiv chitanțele justificative, precum și faptul că și intimatul pârât Z. N. a achitat 400 lei pentru efectuarea raportului de expertiză.
În ceea ce privește apelul declarat de pârât s-a apreciat că în mod just instanța de fond a acordat actualizarea prețului pentru imobilele cumpărate cu rata inflației de la data plății, aceasta fiind în concordanță cu dispozițiile art.1341 C.civ., precum și cu principiul conform căruia prejudiciul suferit trebuie să fie reparat integral.
Nici critica vizând cheltuielile de judecată la care apelantul pârât a fost obligat nu a fost fondată, în speță nefiind întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art.275 C.pr.civ., pârâtul nerecunoscând în totalitate pretențiile reclamanților, iar cuantumul cheltuielilor la care a fost obligat au fost dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții O. V., O. A. și de pârâtul Z. N., prin procurator S. E. și pârâtul Z. V. R..
În recursul declarat de reclamanți, aceștia critică în esență următoarele :
Tribunalul Gorj, prin decizia atacată a preluat motivarea din considerente sentinței 9973/2012 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul 16293/318/2011, neanalizând motivele și criticile din apel referitoare la nepronunțarea asupra petitului prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind imobilele - casa și terenul aferent - din Tg . Jiu, Str., Jud. Gorj.
Se arată că nici dispozitivul , nici considerentele sentinței 9973/2012 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul 16293/318/2011 nu conțin o analiză și o pronunțare a acestui petit, apreciindu-se astfel că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, nerespectând deciziile Curții de Apel Craiova, care era obligatorie potrivit art.315 alin. 1 C.pr.civilă, cu aplicarea art. 129 alin. 4-6 C.pr.civilă și art. 261 pct. 3 și 5 C.pr.civilă.
Pentru toate celelalte aspecte și petite, recurenții mențin integral tot ceea ce s-a invocat, argumentat și probat în toate ciclurile procesuale anterioare, dezvoltat inclusiv prin motivele de apel, prin motivele din recursul anterior, prin concluziile scrise și prin notele depuse în ciclurile anterioare pe care le mențin integral, reprezentând critici și motive îndreptate împotriva ambelor hotărâri, atât cu privire la nelegalitatea acestora, dar și cu privire la neacordarea cheltuielilor efectuate de recurenții reclamanți în dosarul anterior - nr.1803/318/2006 al Jud. Tg. Jiu-, cât și în ceea ce privește neacordarea unei sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul de recurs, în primul ciclu procesual și implicit, pe căile de atac.
Se mai arată că s-a solicitat în principal pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca obligație principală, iar în subsidiar, în cazul unui refuz explicit din partea pârâților, de a îndeplini această obligație, au solicitat dezdăunări sub forma unor daune interese materiale, care să reprezinte atât pierderea suferită cât și beneficiul realizat-potrivit art.1084 Cod civil, cu aplicarea art. 1073 și art. 1075 Cod civil, art. 1344 Cod civil, dar și art. 481 Cod civil și art. 1 paragraful 1 și paragraful 2 din CEDO, suma de 634.120 lei - reprezentând valoarea de piață a imobilului calculată de expertul R. P., suma reprezentând despăgubire inegrală potrivit art. 1084 din 06.02.2008, când s-a pronunțat sentința civilă 668/2008 de către Judecătoria Tg. Jiu și instituirea unui drept de retenție în favoarea noastră asupra acestor imobile până la plata integrală a întregului prejudiciu suferit de pierderea proprietății acestor imobile.
În drept își întemeiază recursul pe dispoz. aart. 304 pct. 6-9 C.pr.civilă,art. 312 alin.1 și 5 C.pr.civilă, art. 969-970 C.civil, art.1074 C.civil, art. 1075 C.civil, art. 1084 C.Civil, art.480-482 C.civil, art.111 C:pr.civilă, art.1 paragr.1 din Protocolul adițional nr.1 al. CEDO, art.16, art.20, 21,24,4,46 și 148 din Constituția României, art.16,art.13 și 17 din CEDO, art.315 alin.1,3 și 4 C.pr.civilă, art.296, C.pr.civilă, 274, 129 alin. 4-6 C.pr.civilă , art.261 pct.3 și art. 1337-1350 Cod civil, art.18-21, OUG 40/1999.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei 347/02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr. 16293/318/2011*, în sensul admiterii apelului, admițând capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești, care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare.
Admiterea recursului, modificarea deciziei 347/02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr. 16293/318/2011*, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 634,120 lei, actualizată de la data de 06.02.2008- data pronunțării sentinței 668/06.02.2008 pronunțată de către Judecătoria Tg. Jiu în dosarul nr. 1803/318/2006 cu instituirea unui drept de retenție în favoarea recurenților asupra imobilelor.
Admiterea recursului, casarea deciziei 347/02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr. 16293/318/2011*, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj pentru soluționarea apelului în sensul celor dispuse prin decizia civilă 2136/07.03.2013 a Curții de Apel Craiova.
Admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri recurate și trimiterea cauzei la Jud. TG. Jiu pentru soluționarea petitului nesoluționat în ciclurile anterioare de judecată, privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul casă de locuit și teren aferent din Tg. Jiu, strM.E.
Admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, reținerea cauzei de către Curtea de Apel Craiova pentru evocarea fondului asupra tuturor petitelor.
În recursul său pârâtul S. E. procurator pentru Z. N, critică următoarele :
În primul motiv de apel a arătat că obligarea la plata sumei ce corespunde actualizării prețului este lipsită de temei legal atâta vreme cât reclamanții au folosit începând cu anul 2006, continuând pe toată durata procesului, dar și actual să beneficieze de folosința exclusivă a imobilului în litigiu, critica fiind respinsă de instanța de apel, motivând că instanța de fond a procedat corect la soluționarea acestei situații, întrucât numai așa reclamanții ar putea beneficia de o acoperire completă a prejudiciului.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, a solicitat ca instanța de apel să respingă cererea reclamanților, absolvindu-l de plata acestora, întrucât potrivit prev. art. 274 și urm. C.pr.civilă, cheltuielile de judecată nu puteau fi acordate atunci când au fost recunoscute pretențiile reclamanților, chiar de la primul termen de judecată, fără să fi fost notificat cu privire la aceste pretenții înainte de pornirea procesului.
A mai arătat că în situația în care s-ar susține că trebuie să plătească cheltuieli de judecată, suma la care ar putea fi obligat trebuie să fie redusă proporțional cu valoarea acțiunii care a fost admisă, suma solicitată de Olaru Vasile, Olaru Aura- de 634 120 lei fiind apreciată de instanța de fond ca fiind nejustificată, fiind aprox. de 12 ori mai mare decât suma pe care Judecătoria Tg. Jiu a acordat-o reclamanților, instanța respingând și această criticiă.
Cu privire la cheltuielile de judecată, decizia criticată încalcă dispoz. art. 274 și urm. C.pr.civilă, întrucât recunoașterea făcută de recurent privește capătul de cerere care a fost găsit întemeiat de către instanță, iar dacă instanța a avut în vedere toate capetele de cerere, iar toate celelalte nu au fost admise, apreciază că nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute de reclamanți .
În drept invocă dispoz. art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei 347/02.09.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr. 16293/318/2011*, admiterea apelului, modificarea sentinței 9973/06.07.2012 a Judecătoriei TG. Jiu, în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina recurentului, prin care, pelângă suma de 52650 lei pe care trebuie s-o restituie reclamanților, a fost obligat în mod greșit la plata unei sume ce ar rezulta în urma actualizării cu indicele de inflație a acesteia, cu respingerea cheltuielilor de judecată acordate reclamanților.
Recursul reclamanților O. V., O. A. este nefondat și se va respinge ca atare, iar recursul pârâtului Z. N., prin procurator S. E. este fondat și se va admite, pentru următoarele considerente
Critica vizând nerespectarea de către instanța de apel a îndrumărilor date prin decizia de casare nr.2136/7.03.2013 a Curții de Apel Craiova este neîntemeiată.
Prin decizia 2136/7.03.2013 Curtea de Apel Craiova a stabilit că în rejudecare Tribunalul va analiza critica referitoare la petitul ce vizează pronunțarea unei hotărâri ce tine loc de act autentic de vânzare cumpărare ,pe care recurenții reclamanți au formulat-o și în cadrul motivelor de apel.
În consecință,prin decizia 347/2.09.2013 instanța de apel a apreciat că este nefondat motivul privind neanalizarea acestui capăt de cerere și că modalitatea în care această solicitare a fost soluționată este cea corectă.
Reclamanții au solicitat conversia unor acte juridice declarate nule în promisiuni de vânzare cumpărare care apoi să fie transformate de către instanță in acte autentice de vânzare cumpărare identice cu cele declarate nule.
Prin conversiunea actului juridic se înțelege considerarea manifestării de voință în sensul în care reprezintă un act juridic valabil,iar nu numai în sensul în care reprezintă un act juridic lovit de nulitate.
În cazul conversiunii ,manifestarea de voință este calificată ca echivalentă unui anumit act juridic ,chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic.
Fundamentul conversiunii este impus de concepția asupra nulității ,în sensul că nulitatea fiind îndreptată împotriva efectelor care contravin scopului legii ,urmează ca toate efectele care nu contravin legii să fie menținute și deci trebuie să se admită soluția că în locul actului nul își va produce efectele actul juridic valabil.
Ori în speță nu poate fi vorba de salvarea și protejarea unor efecte și interese legitime ,în condițiile în care prin sentința 668/6.02.2008 a Judecătoriei Târgu Jiu prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1231/2006 și 5223/15.09.2003 ,s-a reținut inexistența cauzei licite pentru validitatea convențiilor.
Pe de altă parte ,pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic ,în contradictoriu cu promitenții vânzători,este necesar ca bunul promis a fi vândut să se mai găsească în patrimoniul vânzătorului.
În cauză bunul vândut nu se mai găsește în patrimoniul vânzătorului Z. V. R. ,prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.1240/21.07.2009 de către notar public I. G. ,cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Tg.Jiu str. M. E. jud.Gorj compus din teren și construcții retrocedat în baza dispoziției nr.1338/11.07.2003 ,revenind în lotul atribuit copartajanților Z. N. și Z.D..
În consecință ,susținerile reclamanților ,concretizate în motivele de recurs în sensul că este posibilă pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic sunt neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt de asemenea susținerile recurenților prin care se arată că buna sau reaua credință a cumpărătorilor nu poate influența cuantumul și întinderea prejudiciului.
Recurenții reclamanți și-au întemeiat acțiunea precizată pe dispozițiile art.1337,1344 Cod Civil .
Evicțiunea ,față de care potrivit al.1 pct.1 art.1336 ,vânzătorul îl garantează pe cumpărător ,semnifică pierderea proprietății în tot sau în parte a lucrului vândut sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar.
Condiția pentru a deveni operantă obligația de garanție este ca pierderea sau după caz tulburarea proprietății să se datoreze faptei vânzătorului sau faptei unui terț ,evicțiunea să provină de la vânzător sau de la un terț ,tulburarea putând fi o tulburare de fapt sau de drept.
În cauză ,ca urmare a cererii formulate de un terț,C. E. ,prin sentința civilă nr.688 /6.02.2008 a Judecătoriei Tg.Jiu rămasă irevocabilă,s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1231/2006 și 5223/2003.
Obligația de garanție a vânzătorului în cazul evicțiunii rezultând din fapta unui terț există dacă sunt îndeplinite trei condiții și anume:să fie o tulburare de drept,cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și să nu fi fost cunoscută de cumpărător,ultima condiție nefiind îndeplinită în cauză.
În speța dedusă judecății instanța a reținut că reclamanții cumpărători nu au fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare ,deci au cunoscut cauza evicțiunii astfel încât dispozițiile art.1344 și 1348 nu sunt aplicabile.
În atare situație ,cu privire la pierderea proprietății ,cumpărătorii nefiind de bună credință ,aceștia nu mai pot invoca și opune vânzătorilor obligația de garanție pentru evicțiune ,ei urmând să suporte consecințele constatării nulității absolute ,în sensul repunerii în situația anterioară ,prin restituirea prețului plătit ,astfel că soluția pronunțată de instanțele de fond și în această privință este legală.
Pentru aceleași motive ,Curtea reține că în mod corect nu s-au acordat cheltuielile de judecată efectuate în cadrul dosarului 1803/318/2006.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Z. N. ,Curtea reține:
Având în vedere că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a timbra până la termenul stabilit de instanță( 5.11.2013),deși a fost citat cu această mențiune ,în temeiul art.20 al.3 legea 146/1997 ,Curtea urmează să anuleze recursul în ceea ce privește motivele ce nu vizează critici privind modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Criticile privind obligarea pârâtului Z. N. la plata cheltuielilor de judecată sunt întemeiate în parte.
Pentru ca dispozițiile art.275 cod procedură civilă invocat de recurent ,să fie aplicabile ,în sensul ca pârâtul să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ,acesta trebuie să recunoască integral pretențiile reclamantului.
Cum în cauză pretențiile reclamanților nu au fost recunoscute integral,criticile vizând aceste aspecte sunt neîntemeiate.
Potrivit art.276 cod procedură civilă când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte ,instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ,putând face compensarea lor.
Poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise parțial ,instanța trebuie să acorde celui ce a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată ,proporțional cu pretențiile admise.
În cauză ,pârâtul recurent a fost obligat să achite reclamanților suma de 52650 lei actualizată ,astfel că din taxa judiciară de timbru achitată de reclamanți ,acesta nu poate fi obligat decât la plata unei sume corespunzătoare taxei pentru pretențiile admise de instanță ,aceasta fiind în cuantum de 2664 lei.
De asemenea în cheltuielile de judecată pe care pârâtul trebuie să le suporte este inclusă și suma de 400 lei onorariu expertiză achitată de reclamant în data de 21.11.2011,instanțele de fond reținând în mod corect că restul onorariului de expert a fost suportat de către pârât.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu apărător ,Curtea constată că acesta a fost dovedit doar cu chitanța nr.74/2012 aflată la fila 218 dosar 16293/318/2011 în cuantum de 2000 lei ,din care recurentul pârât va suporta ½ potrivit dispozițiilor art.277 cod procedură civilă ,restul fiind suportat de celălalt pârât.
În ceea ce privește cheltuielile de transport,Curtea constată că au fost acordate în mod nelegal de către instanțele de fond ,acestea nefiind dovedite ,la dosar neexistând bonuri fiscale în acest sens.
Față de aceste motive ,recursul formulat de către pârâtul Z. N. cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat,urmează a fi admis.
În baza art.312 cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul reclamanților și să admită recursul pârâtului Z. N. cu privire la cheltuielile de judecată,să modifice decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de acesta ,schimbării sentinței în sensul obligării acestui pârât la plata sumei de 3704 lei reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanță. Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.
Față de neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit ,recursul formulat de pârâtul Z. N. va fi anulat în ceea ce privește criticile ce nu vizează cheltuielile de judecată.
| ← Termenul pentru formularea obiecţiunilor la raportul de... | Sancţiunea decăderii. Aplicabilitate. Jurisprudență... → |
|---|
