Infracţiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal şi pasiv secundar la infracţiunile prev. la art. 37 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protecţia muncii.

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013

Împrejurarea că minora, aflată la ștrandul aflat în administrarea SC IGO SA, al cărui director general este inculpatul V.S. și angajată inculpata A.M., și-a pierdut viața, ca urmare a nerespectării normelor legale, privind protecția muncii de către reprezentanții societății comerciale, atrage răspunderea inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 37 alin. 1, respectiv art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006. Subiecte active ale infracțiunilor sunt inculpații, statul subiect pasiv principal, iar victima subiect pasiv secundar, persoană care se află în pericol iminent de producere a unui accident de muncă, petrecut la sediul persoanei juridice, pentru o activitate care nu are legătură cu procesul de muncă, dar în timpul programului de muncă, având în vedere și dispozițiile art. 30 alin. 1 lit. f din Legea nr. 319/2006.

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Asupra recursurilor de față,

Prin sentința penală nr. 128 din 31.05.2012 a Judecătoriei Tg. Secuiesc în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 10 alin.1 lit. d Cod de procedură penală inculpatul V S a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 37 alin.1 din Legea nr. 319/2006.

În baza art. 178 alin.2 Cod penal inculpatul V S a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă a victimei G R Ș.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81 și art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani și 2 luni, ce constituie termen de încercare, ce se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei .

În baza art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind cauzele care atrag revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 10 alin.1 lit. d Cod de procedură penală inculpata A M a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr. 319/2006.

În baza art. 178 alin.2 Cod penal inculpata A M a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă a victimei G R Ș.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal inculpatei i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81 și art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani și 2 luni, ce constituie termen de încercare, ce se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 Cod de procedură penală, art. 346 Cod de procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile G G H, G F, G F și inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I SA C prin lichidator Judiciar SC P SPRL Slatina să plătească părților civile suma de 6.000 lei cu titlul de daune materiale, cât și suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale .

În baza art. 193 alin.1 și 4 Cod de procedură penală, inculpatul V S a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părților civile suma de 1190 lei cheltuieli judiciare, iar inculpata A M a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească tot părților civile suma de 1190 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin.1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 191 alin 3 Cod de procedură penală inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I SA C prin lichidator Judiciar SC P SPRL S la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, Societatea Comercială I. SA este o persoană juridică, cu sediul în România, localitatea C, Piața V, și care are mai multe puncte de lucru, conform actului constitutiv al societății.

Obiectul principal de activitate este 410 - Gospodărirea resurselor de apă, captare, tratarea și distribuția apei. Printre obiectele secundare, societatea Comercială IGO SA are campinguri, inclusiv parcuri cu rulote și alte activități distractive ( f. 36- 519 Vol I ) .

În baza contractului de concesiune nr. 5047/21.06.1999, Consiliul Local al Municipiului Caracal, în calitate de concedent, și SC I SA, în calitate de concesionar, au stabilit că aceste contract conferă autoritate legală și administrativă concesionarului, conform atribuțiilor stipulate în cadrul acestuia și în caietele de sarcini anexate în vederea organizării și realizării operațiunilor specifice care concură la îndeplinirea obligațiilor asumate.

Obiectul contractului constă în cedarea, respectiv preluarea gestiunii servicilor publice de captare, transport și distribuție apă potabilă, canalizare și epurare ape uzate și meteorice, transport și distribuție energinei termice, salubrizare urbană, întreținere spații verzi, sere, parcuri, activități de prestări servicii, reparații de întreținere bunuri proprietate publică și privată a concedentului.

De asemenea, SC I SA preia în aceleași condiții și activitatea de întreținere spații verzi, sere parcuri, activități prestări servicii, administratre fond locativ, etc.

Durata contractului este de 10 ani conform cap. 4 din contract. În acest sens, S.C. I S.A. a primit în administrare ștrandul aflat în Parcul Municipal C.

În data de 8 iulie 2007, în jurul orei 14:00, victima G R Ș împreună cu G M F, M F A și cu O au plecat la ștrandul din parcul "C P"; din Municipiul C pentru a face baie.

În jurul orei 17:35, victima G R s-a jucat în ștrand împreună cu un băiat, când martorul B M a îndepărtat capacul de la căminul de evacuare. În cămin, la solicitările inculpatei A M, a pătruns minorul V M E, care a manevrat robinetul de evacuare a apei din bazinul de înot. La scurt timp, băiatul care se jucaseră cu R G a strigat că aceasta nu a mai ieșit la suprafață . Atunci, partea civilă G M a sărit în apă împreună cu martorul G L. Aceștia au văzut-o pe victima R G absorbită în vana de evacuare a apei. Aceștia au tras de mâinile ei, pentru a o scoate afară, însă nu au reușit, moment în care G M a ieși din apă și l-a rugat pe B M să oprească apa, întrucât sora lui se îneacă. Atunci, o altă persoană a intrat în cabina de evacuare și a închis apa.

Imediat, au fost anunțate instituțiile competente în astfel de situații, respectiv Serviciu de Ambulanță, organele de poliție și pompierii.

Această stare de fapt se probează prin declarația martorilor audiați în cauză, declarațiile părților vătămate, procese verbale, planșă fotografică raport de expertiză și alte înscrisuri .

Martorul V E a declarat că în data de 8 iulie 2007, în jurul orei 15:00 s-a deplasat la ștrandul din Parcul Municipiului C împreună cu fratele lui - V A și cu încă alte persoane.

În jurul orei 17:00, pe când martorul intenționa să părăsească incinta ștrandului, la el s-a deplasat un copil minor care i-a solicitat ajutorul și totodată sunându-i că se îneacă o fetiță în bazin.

Atunci, martorul împreună cu fratele său au sărit în bazin, moment în care au constatat că apa din bazin era în procesul de golire, iar fetița despre care auzise că se îneacă era absorbită în vana de evacuare, prinsă cu picioarele în conducta de evacuare. Martorul a încercat să o scoată pe fetiță, însă nu a izbutit.

Martorul a mai declarat că la începerea procesului de evacuare a apei din bazin nu i-a anunțat nimeni despre această intenție și știe că în bazin erau circa 25 copii care se mai scăldau când s-a început golirea apei din bazin.

G L a declarat că în data de 8 iulie 2007 s-a deplasat la ștrand și acolo a constatat că în bazin erau circa 40 de copii de diverse vârste.

Martorul știe că printre persoanele care se afla în bazin la momentul golirii apei se afla și victima R Ș G, în vârstă de 12 ani.

Martorul la un moment dat a auzit țipătul băiatul cu care se juca victima și care a strigat "; R s-a înecat ".

La strigătul copilului, în bazin au sărit mai multe persoane pentru a o salva, însă nu au reușit nici una să o poate disloca pe fetiță din vana de evacuare.

Martorul G L a declarat că în data de 8 iulie 2007, în jurul orei 15:00 s-a deplasat la ștrandul situat în parcul " C P"; din mun. C pentru a face baie.

În bazin la acea oră se afla victima R Ș G în vârstă de 12 ani și încă vreo 40 de copii. În jurul orei 17:00, martorul a aflat că personalul de serviciu al ștrandului a declanșat procesul de evacuare a apei din bazin, fără însă ca cineva să îi fi anunțat în prealabil să părăsească bazinul.

În timp ce apa era evacuată, fratele victimei striga că sora lui se îneacă și atunci martorul a sărit în apă pentru a o salva pe G R.

În momentul în care martorul a ajuns spre gura de evacuare a apei, a văzut-o pe victimă aspirată în vana de evacuare a apei, însă după numeroase încercări nu a putut-o să o scoată afară.

Apoi, în bazin au sărit și alte persoane care au încercat același lucru, însă fără un rezultat pozitiv.

Martorul știe că vana de evacuare a fost manevrată de un copil de 13 ani care se afla în acel moment lângă o femeie și un bărbat mai în vârstă. Martorul a susținut că femeia în prealabil i-a vândut biletul de la intrare.

Martorul V M E a declarat că în data de 8 iulie 2007 a fost la ștrand și că în bazin erau vreo 40 de copii de diferite vârste.

În jurul orei 17:00, lângă martor s-a deplasat inculpata A M, urmată de martorul B și că aceștia l-au rugat să coboare în căminul de evacuare și să deschidă vana de evacuare.

Martorul a susținut că nimeni nu i-a anunțat în prealabil că apa va fi evacuată din bazin și ca toți să părăsească ștrandul. Martorul S I prin declarația dată confirmă susținerile martorului V M E.

Martorul V A a declarat că în data de 8 iulie 2007 a fost la ștrand și că în momentul în care s-a dispus evacuarea apei nu au fost anunțați să părăsească bazinul. Martorul a încercat să o salveze pe victima R Ș G împreună cu D P însă nu au reușit.

Martorul M C, prin declarația dată confirmă declarațiile date de ceilalți martori.

Martorul B V a declarat că îndeplinea funcția de șef birou administrare la SC I SA C.

La termenul de judecată din 24.06.2008, martorul a declarat că în data de 8 iulie 2007, în jurul orei 17,00 a fost anunțat de inculpata A M despre faptul că un copil s-a înecat la ștrand.

Acesta a susținut că din relatările inculpatei a reținu că aceasta l-a rugat pe martorul B M să ridice capacul de la căminul de golire a apei, pentru că era greu și care putea fi deschis doar cu un levier. Capacul a fost deschis de B M și că în cămin a intrat un copil de pe plajă. Martorul a mai declarat că inculpata nu a respectat regulamentul de funcționare a ștrandului întrucât în regulament se prevedea că golirea bazinului se realizează după orele de program și după ce plaja era goală.

Martorul N P a declarat la data de 24.06.2008, că nu este adevărat că inculpata A M a semnat instructajul după incident. Martora C J a declarat instanței că golirea bazinului se făcea după terminarea programului și după ce ultima persoană ieșea din incinta ștrandului. Programul ștrandului era până la ora 20:00, dar dacă ultima persoană pleca mai repede de ora indicată, poarta ștrandului se închidea mai repede și apoi se golea bazinul de apă.

S-a mai susținut că în anul 2007, nu era asigurat punct de salvamar la ștrand. Martora a mai susținut că nu știe să înoate.

Audiat, martorul B M a declarat că începând cu data de 2 iulie 2007 s-a aflat în concediul de odihnă și că în data de 8 iulie 2007 a fost rugat de inculpata A M să ridice capacul de la căminul de golire în jurul orei 16:35. Astfel, martorul a ridicat capacul și în cămin a intrat un copil care a deschis gura de evacuare a apei. În acel moment, în bazin se aflau mai mulți copii.

Din regulamentul de ordine interioare emis de SC I SA C reiese că personalul de deservire al ștrandului este obligat să respecte programul de lucru afișat, să nu permită manevrarea vanelor de umplere și de golire de către persoane neautorizate, să acorde prim ajutor în caz de accident, manevrarea vanelor de umplere și golire se face obligatoriu numai de către personalul autorizat și numai după ce bazinul a fost evacuat de persoane.

De asemenea, instanța a reținut că SC I SA a emis instrucțiuni proprii de securitate a muncii pentru ștrand, printre care :

- personalul muncitor va executa numai lucrări pentru care a fost instruit,

- s-a interzis manevrarea vanelor de umplere și golire de către persoane neautorizate,

- s-a interzis consumarea de băuturi alcoolice în incinta ștrandului.

De asemenea, martorul V M E a declarat că în data de 8 iulie 2007 a fost rugat de un bărbat să intre în căminul de evacuare a apei și să deschidă vana de scurgere a apei din bazin și că după ce a deschis vana, el a sărit în bazin împreună cu victima G R, iar aceasta a fost imediat absorbită în gura de evacuare a apei. Declarația acestui martor este confirmată de declarația martorului S I F.

Martorul G L a declarat că a auzit-o pe inculpata A M când a declarat organelor de poliție că ea a dispus evacuarea apei din bazinul ștrandului. Totodată martorul a mai declarat că în incinta ștrandului nu existau panouri cu regulile ce trebuiau a fi respectat de persoane ce se deplasau la bazin pentru a face baie, că se mai accepta să intre în incita ștrandului și copii sub 10 ani fără însoțitori, situație care se întâmpla des și că femeia de la ștrand nu se ocupa cu supravegherea persoanelor din incinta bazinului, ba din contră din punctul lui de vedere acea femeie era indiferentă cu ceea ce se întâmpla în incinta ștrandului și nu avea capacitatea de a putea supraveghea persoanele venite să facă baie. S-a mai susținut că în ștrand nu erau asistenți medicali, ștrandul era împrejmuit cu sârmă înghimpată și că niciodată nu se auzea prin presă deschiderea ștrandului, ci se afla pur și simplu.

C I C a declarat că la ștrand nu existau salvamari, asistenți medicali, și nu erau panouri cu regulile interne ale ștrandului. Acesta a mai susținut că, victima a fost scoasă din canalul de evacuare a apei după ce s-a spart cimentul cu picamerul din zona gurii de evacuare a apei.

Serviciul Județean de Medicină Legală Slatina prin raportul de constatare medico-legală nr. 220/A/10.10.2007 a concluzionat că moartea minorei G R Ș de 12 ani din municipiul C a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respioratorii acute, consecință a asfixiei mecanice acute prin înec.

Prin procesul verbal din 8 iulie 2007, agenții de poliție din cadrul I.P.J. Olt, cu ocazia deplasării la fața locului, au constatat că bazinul din Ștrandul C ";C P"; este prevăzut pe două laturi cu două scări metalice, iar la mijlocul laturii de nord a bazinului se află gura de evacuare orientată în sol înspre partea de nord. Țeava de evacuare are diametrul de 250 mm și o grosime de 10 mm. Gura de evacuare a apei din bazin nu este asigurată cu grilaj și în țeavă a fost absorbit corpul victimei G R Ș, cu picioarele înainte, iar capul și pieptul au rămas în bazin. Corpul victimei a putut fi scos numai după golirea întregii cantități de apă din bazin și prin dislocarea unei bucăți din betonul din jurul țevii de evacuare.

La examinarea corpului victimei nu s-au constatat urme vizibile de violență pe cap, trunchi și membre.

Cu aceeași ocazie au fost efectuate fotografii criminalistice, ce s-au depus la dosar și prin care se confirmă cele consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt prin procesul verbal de control nr. 008273 din 11 iulie 2007 a constatat că SC I SA nu a solicitat și nu a obținut autorizație pe linie de sănătate și securitate în muncă, pentru activități recreative, culturale și sportive. Societatea nu este în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă. Societatea nu a întocmit un plan de prevenire și protecție, nu s-au stabilit pentru lucrători prin fișa postului atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, nu s-a efectuat instructajul periodic la schimbarea locurilor de muncă pentru salariați.

Ministerul Sănătății Publice - A.S.P.J.Olt prin procesul verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare din 20.06.2007 a constatat că în incinta bazinului de înot din parcul C P se află un chioșc care comercializează băuturi răcoritoare, apă, și bere.

De asemenea, bazinul de înot are activitatea suspendată conform deciziei nr. 65/17.07.2003.

Conform procesului verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare din 18.06.2003, DSP -ISS Olt i-a pus în vedere inculpatului V S să înființeze un punct sanitar cu dotare minimă pentru prim ajutor și nominalizarea unor cadre medii sanitare care vor supraveghea desfășurarea activității în condiții de siguranță sanitară.

Ministerul Sănătății și Familiei-inspecția Sanitară de Stat a dispus suspendarea activității SC I SA pentru faptul că funcționează fără autorizație sanitară, nu a fost dotat bazinul cu instalație de clorizare și una de reciclare a apei și nu s-a înființat punct sanitar cu dotare minimă pentru prim-ajutor.

Începând cu data de 18 iulie 2003, Ministerul Sănătății și Familiei - Inspecția Sanitară de Stat Olt a dispus suspendarea activității privind unitatea "bazin de înot - Parc"; din municipiul C, respectiv a ștandului din " Parcul C P"; pentru că funcționa fără autorizație sanitară de funcționare, nu dispune de punct sanitar de dotare pentru prim ajutor și nu era dotat bazinul cu instalație de clorizare și una de reciclare a apei.

SC I SA a fost sancționată contravențional în data de 05.08.2004 pentru neluarea măsurilor amintite cu amendă în cuantum de 1.000.000 lei, conform procesului verbal de constatare a contravenției nr. 1007/2004.

Din fișa postului reiese că directorul general este numit de consiliul de administrație și este răspunzător față de societate și față de terți pentru neîndeplinirea îndatoririlor conform art. 144 din Legea nr. 31/1990. Directorul general angajează personalul societății, aprobă normele privind disciplina tehnologică și administrativă din societate, emite decizii pentru stabilirea răspunderii disciplinare a personalului societății și stabilește măsuri concrete în domeniul răspunderii patrimoniale.

Instanța a înlăturat expertiza tehnică întocmită de prof. univ. dr. Ing. L H, întrucât nu cuprinde răspunsul la toate obiectivele stabilite de instanță, iar pe de altă parte nu au fost respectate dispozițiile art.122 și următoarele din Codul procedură penală.

Prin expertiza tehnică judiciară întocmită de d-nul expert S C D D s-a concluzionat că, dacă bazinul ar fi fost prevăzut cu un grătar des la intrare în conducta de evacuare, corpul victimei nu ar fi putut fi absorbit și că nu ar fi avut șanse să se fi produs accidentul. De asemenea, dacă s-ar fi respectat cu strictețe regulamentele și regulile de exploatare și utilizare a ștrandului, nu ar fi fost posibil ca accidentului să se fi produs.

Părțile civile G G, G F, în nume personal și ca reprezentanți ai minorului G F s-au constituit părți civile față de inculpații V S și A M cu suma de 20.000 lei daune materiale și cu 480.000 lei, reprezentând daune morale.

Reținând vinovăția inculpaților instanța de fond, în baza probelor administrate în cauză i-a condamnat pe inculpați la pedepsele arătate mai sus pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate.

În ceea ce privește infracțiunile pentru care inculpați au fost trimiși în judecată, respectiv inculpatul V S pentru art. 37 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, iar inculpata A M pentru art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, instanța a reținut următoarele:

Constituie infracțiunea prevăzută de art. 37 alin.1 din Legea nr. 319/2006, neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.

Art. 30 lit. f din aceeași lege definește ca fiind accident de muncă, accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul de muncă, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului.

Instanța a reținut că, atât din textul de lege care incriminează infracțiunea prevăzută de art. 37, cât și din art. 30 că, o condiție esențială pentru reținerea acestei infracțiuni este ca victima (subiectul pasiv care este unul special) să aibă calitatea de angajat și prin urmare nu poate fi subiect pasiv al acestei infracțiuni orice persoană fizică, decât cea care este subordonată angajatorului potrivit dispozițiilor Legii nr. 53/2003.

De asemenea, instanța a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, constă în nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

Din analiza textului de lege amintit, rezultă de asemenea aceeași condiție esențială pentru reținerea acestei infracțiuni, aceea ca victima să aibă calitatea de angajat (nerespectarea de orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producerea a unui accident de muncă) și prin urmare nu poate fi subiect pasiv al acestei infracțiuni orice persoană fizică, decât cea care este subordonată angajatorului potrivind dispozițiilor Legii nr. 53/2003, motive pentru care a dispus achitarea inculpaților pentru aceste infracțiuni.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a apreciat că părților civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral important, constând în pierderea unei persoane foarte dragi, fiica, respectiv sora, la doar 12 ani, în împrejurări dureroase pentru întreaga familie. De asemenea, instanța a reținut că s-a acceptat în cercetările psihologice faptul că decesul copiilor înaintea părinților provoacă acestora din urmă traume imense, uneori ireversibile. Prin noțiunea de prejudiciu moral, instanța înțelege rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.

Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de dragoste și afecțiune ce este și în cazul de față.

Astfel, relativ la acțiunea civilă susținută de părțile civile, în raport de situația de fapt descrisă, instanța a reținut că, sunt aplicabile dispozițiile art. 998 C. civ.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu, instanța a reținut că acesta are un caracter cert, întrucât este sigur, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare.

Astfel, instanța, pe baza probelor administrate în cauză, în baza art. 14 Cod de procedură penală, art. 346 Cod de procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile G G H, G F, G F și i-a obligat pe inculpați în solidar cu partea responsabilă civilmente SC I SA C prin lichidator Judiciar SC P SPRL S să plătească părților civile suma de 6.000 lei cu titlul de daune materiale, cât și suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale.

În ceea ce privește solicitarea de daune morale, instanța a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că părțile civile au suferit grave suferințe psihice, care sunt de natură să justifice o compensație sub forma daunelor morale și în consecință a apreciat că suma de 200.000 lei este de natură să asigure această compensație.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs:

1. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului V pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 și a inculpatei A M pentru infracțiunea prev. de art. 38 alin. 1 din același act normativ, întrucât în mod eronat instanța de fond a dispus achitarea acestora, întrucât victima constituia subiect pasiv secundar al infracțiunilor, fiind persoana care s-a aflat în pericol iminent de producere a unui accident de muncă, fapta fiind comisă la locul de muncă al inculpaților. De asemenea sentința recurată este criticată și sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, instanța de fond nefăcând o apreciere temeinică a dispozițiilor art. 72 Cod penal.

2. părțile civile G G H, G F și G F, solicitând sub aspectul laturii penale majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și condamnarea inculpaților și pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 319/2006, iar sub aspectul laturii civile obligarea inculpaților la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale în cuantumul solicitat de către acestea, tragedia pe care părțile civile au suferit-o prin pierderea copilului, respectiv al surorii, justificând despăgubirile solicitate.

3. partea responsabilă civilmente, solicitând reducerea cuantumului daunelor morale și materiale acordate de către instanța de fond.

4. inculpatul V S, solicitând, în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod penal, în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, întrucât nu există elemente ale vinovăției inculpatului ca element subiectiv al infracțiunii de ucidere din culpă, nu există nici o acțiune sau inacțiune a acestuia care să fi avut drept consecință, care să fi determinat, să fi înlesnit măcar săvârșirea faptei, nu se poate stabili nici o legătură de cauzalitate între acțiuni sau inacțiuni aparținând inculpatului și tragedia care s-a produs în luna iunie a anului 2007 la acel ștrand iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Sub aspectul laturii civile, solicită reducerea cuantumului despăgubirilor solicitate de către părțile civile.

5. inculpata A M, solicitând, în principal, achitarea inculpatei în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod penal, în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă. Din actele dosarului rezultă faptul că inculpata pe perioada iernii era angajată ca operator punct termic, iar vara pe funcția de casier încasator, astfel că nu există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatei și tragedia care s-a produs, iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 385/6 alin. 3 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 385/6 alin. 1 Cod de procedură penală, constată că recursurile declarate de parchet, părțile civile și inculpați sunt fondate, sub aspectul achitării inculpaților și al pedepselor aplicate acestora pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, iar recursul declarat de partea responsabilă civilmente este nedondat pentru următoarele motive ce vor fi arătate în continuare.

Încadrarea juridică dată activității infracționale în ceea ce privește uciderea din culpă este legală.

Faptele de ucidere din culpă comise de inculpați, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.

Inculpații au acreditat ideea că aceștia nu se fac vinovați de infracțiunea de ucidere din culpă, ștrandul având un administrator care avea atribuții clare și care trebuia să răspundă de activitatea de la acel punct de lucru al SC I SA, regulile de administrare a ștrandului prevedeau ca minorii până la o anumită vârstă să fie supravegheați de un adult, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, iar din probele administrate în cauză rezultă că victima minoră, deși a văzut că s-a deschis vana, a sărit în bazin de pe trambulină, aceasta fiind și singura explicație pentru posibilitatea, ca fizic, corpul victimei să fi intrat în acea gură de scurgere.

Toate susținerile inculpaților sunt contrazise de probele testimoniale și expertiza tehnică judiciară întocmită de expert S C D D în care s-a concluzionat că, dacă bazinul ar fi fost prevăzut cu un grătar des la intrare în conducta de evacuare, corpul victimei nu ar fi putut fi absorbit și că nu ar fi avut șanse să se fi produs accidentul. De asemenea, dacă s-ar fi respectat cu strictețe regulamentele și regulile de exploatare și utilizare a ștrandului, nu ar fi fost posibil ca accidentului să se fi produs.

Totodată, faptul că minora nu era însoțită de un adult nu poate fi imputată victimei, atâta timp cât regulamentul ștrandului nu a fost respectat, din culpa inculpaților, care au permis accesul minorilor fără însoțitori, în scopul de a crea profit pentru societate.

Chiar și în ipoteza avansată de inculpați că, minora ar fi sărit de pe trambulină în bazin, nu este culpa acesteia, atâta timp cât ștrandul nu avea în schema de personal, din vina societății, o persoană angajată care să supravegheze activitatea la ștrand, în afară de inculpată, care nu avea pregătirea necesară, nu dispunea de un punct sanitar, iar evacuarea apei din bazin s-a efectuat în timp ce la ștrand încă erau persoane în bazin, fără respectarea normelor legale, motive pentru care nu se poate reține culpa victimei în producerea accidentului de la ștrand.

Trebuie reamintit faptul că, începând cu data de 18 iulie 2003, Ministerul Sănătății și Familiei - Inspecția Sanitară de Stat Olt a dispus suspendarea activității privind unitatea "bazin de înot - Parc"; din municipiul C, respectiv a ștandului din " Parcul C P"; pentru că funcționa fără autorizație sanitară de funcționare, nu dispune de punct sanitar de dotare pentru prim ajutor și nu era dotat bazinul cu instalație de clorizare și una de reciclare a apei.

SC I SA a fost sancționată contravențional în data de 05.08.2004 pentru neluarea măsurilor amintite cu amendă în cuantum de 1.000.000 lei, conform procesului verbal de constatare a contravenției nr. 1007/2004, dar cu toate acestea activitatea la acel ștrand a continuat, chiar și fără a avea autorizație sanitară de funcționare, pentru toate aceste motive susținerile inculpaților privind lipsa lor de vinovăție cu consecința dispunerii achitării lor pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, fiind nefondate.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, câte 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, Curtea apreciază că acestea sunt mari, în raport de criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal și de scopul preventiv educativ al pedepselor, motiv pentru care va dispune reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților la câte 2 ani închisoare pentru infracțiu7nea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute în legea specială, Legea nr. 319/2006, Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru următoarele motive.

Accidentul de muncă este definit în legea specială ca fiind "vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces"; - art. 5 lit. g.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 lit. f din Legea nr. 319/2006, constituie accident de muncă în sensul prevederilor art. 5 lit. g "accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă, și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului";.

Analizând elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 37 alin. 1, pentru care inculpatul V a fost trimis în judecată și dispozițiile art. 38 alin. 1, pentru care inculpata A a fost cercetată, coroborată cu dispozițiile legale mai sus enunțate, Curtea apreciază că subiecte active ale infracțiunilor sunt inculpații, statul este subiect pasiv principal al infracțiunilor, iar victima este subiect pasiv secundar, persoana care se află în pericol iminent de producere a unui accident de muncă, petrecut la sediul persoanei juridice, pentru o activitate care nu are legătură cu procesul de muncă, dar în timpul programului de muncă.

Elementul material al infracțiunilor îl constituie omisiunea luării măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, în cazul art. 37 și nerespectarea acestor măsuri în cazul art. 38, iar urmarea imediată constă într-un pericol grav și iminent de producere a un ui accident de muncă.

Între faptele inculpaților și rezultatul produs prin infracțiune există legătură de cauzalitate, întrucât încălcarea dispozițiilor legale privind securitatea în muncă, faptele fiind săvârșite cu intenție indirectă, sub aspectul vinovăției, a generat producerea accidentului de muncă.

Pentru motivele arătate, Curtea apreciază că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 37 alin. 1 din legea nr. 319/2006 - inculpatul V și la art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 - inculpata A, urmând a fi condamnați la câte o pedeapsă de câte 1 an închisoare fiecare.

Faptele fiind săvârșite potrivit regulilor concursului ideal de infracțiuni, în baza art. 33 lit. b raportat la art. 34 lit. b Cod penal, inculpații vor executa pedepsele cele mai grele, respectiv câte 2 ani închisoare fiecare.

Menținând dispozițiile art. 81 Cod penal, se va stabili pentru fiecare inculpat un termen de încercare de câte 4 ani, potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă, respectiv cuantumul despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile, Curtea apreciază că din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de părțile civile, au existat și prejudicii morale decurgând din strânsele legături afective între părțile civile și victimă, durerea profunda și iremediabilă cauzata acesteia prin pierderea în mod intempestiv a unui copil, respectiv soră în vârstă de 12 ani, suferințele de natura psihică intime si dureroase care le vor însoți o durată lungă de timp, în condițiile în care viața lor a fost profund marcată de acest eveniment. Date fiind toate aceste instanța a apreciat că acordarea unei despăgubiri morale în cuantum de 200.000 lei nu este disproporționată față de suferințele pricinuite părților civile ca urmare a accidentului din data de 8 iulie 2007, iar suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale sunt îndestulătoare.

Curtea apreciază că, raportat la înscrisurile depuse la dosar, probele testimoniale, precum și suferințele psihice ale părților civile, compensația stabilită, cu scopul de a alina prin mijloacele reparațiunii bănești aceste suferințe trebuie să fie efectivă și adecvată și a fost corect cuantificată de instanța de fond, motive pentru care nu se impune nici majorarea și nici micșorarea sumelor acordate, motive pentru care recursul părții responsabile civilmente este neîntemeiat.

În raport de toate aceste considerente, curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, analizând recursul potrivit art. 3856 C.pr.pen., va admite recursurile declarate de parchet, părțile civile și inculpați și în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea responsabilă civilmente și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală partea responsabilă civilmente va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și în baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Infracţiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal şi pasiv secundar la infracţiunile prev. la art. 37 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protecţia muncii.