Instanţa competentă să soluţioneze o cerere de suspendare a executării unei hotărâri pronunţate de judecătorie în primă instanţă, până la soluţionarea recursului declarat împotriva titlului executoriu, este instanţa de recurs (în speţă, tribunalul), iar n
| Comentarii |
|
Jud. sect. 3 Bucureşti, decizia nr. 5943 din 9 august 2004
Notă. Articolul 2 C.proc.civ. a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005 (M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005).
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, contestatoarea R.E. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul Cabinetul individual de avocatură I.M., să dispună, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 2993 din 19 aprilie 2004 şi a încheierii din data de 3 februarie 2004 pronunţate în dosarul nr. 1414/2004, până la soluţionarea cererilor de recurs formulate împotriva acestor hotărâri.
în motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat, în esenţă, că creditorul a solicitat instanţei admiterea unei somaţii de plată pentru suma de 15.000.000 lei, cerere admisă de Judecătoria sectorului 3 prin sentinţa civilă nr. 801 din 3 februarie 2004. împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare, cerere care însă a fost respinsă, în mod neîntemeiat, prin sentinţa civilă nr. 2993 din 19 aprilie 2004. împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs în data de 29 aprilie 2004. Prin cererea de chemare în judecată a creditoarei, aceasta solicitase şi înfiinţarea unui
sechestru asigurător, cerere care a fost disjunsă în data de 3 februarie 2004, însă soluţionată, fără procedura de citare îndeplinită, în aceeaşi zi. Şi împotriva acestei încheieri a formulat recurs.
Instanţa a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C.proc.civ., care arată că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, judecătoria urmează să se pronunţe mai întâi asupra acestei excepţii. Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 2993 din 19 aprilie 2004 şi a încheierii din data de 3 februarie 2004 pronunţate în dosarul nr. 1414/2004, până la soluţionarea cererilor de recurs formulate împotriva acestor hotărâri.
Potrivit art. 581 alin. (2) C.proc.civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului. Articolul 300 C.proc.civ. prevede că recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părţilor în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de termenul de judecată, dacă este cazul.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, judecătoria reţine că instanţa competentă să soluţioneze o cerere de suspendare a executării unei hotărâri până la soluţionarea recursului declarat împotriva titlului executoriu este instanţa de recurs, iar nu instanţa de executare. Potrivit art. 4 C.proc.civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile formulate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, iar potrivit art. 2 pct. 3 C.proc.civ., tribunalele judecă, ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.
Rezultă de aici că recursurile declarate împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în primă instanţă se soluţionează de către tribunal. în consecinţă, recursurile formulate de către reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2993 din 19 aprilie 2004 şi a încheierii din data de
3 februarie 2004 pronunţate în dosarul nr. 1414/2004, ambele ale Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, se vor soluţiona de către Tribunalul Bucureşti, iar nu de către înalta ciute de Casaţie şi Justiţie, astfel cum arată reclamantul în cerere.
Faţă de aceste argumente, judecătoria a constatat că excepţia ridicată din oficiu este întemeiată şi, admiţând-o, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
2. Inadmisibilitatea sechestrului asigurător in procedura somaţiei de plată
C.com., art. 907, art. 908 C.proc.civ., art. 331, art. 335, art. 591
Admisibilitatea sechestrului asigurător este condiţionată de intentarea unei acţiuni, respectiv de existenta unui raport juridic conflictual, de un litigiu căruia îi este specific faptul că nu poate fi tranşat decât după regulile de procedură contencioasă. Or, procedura specială de emitere a ordonanţei de somare are caracter necontencios, ea nefiind concepută pentru a soluţiona un conflict de drept.
Trib. Constanţa, decizia nr. 259 din 27 mai 2002
Notă. în completare, a se vedea încheierea pronunţată la data de 18 octombrie 2001 în dosarul nr. 2973/COM/2001 de Tribunalul Constanţa, secţia comercială (R.D.C. nr. 6/2003, p. 187).
Prin cererea formulată, reclamanta SC S.N. SA, în contradictoriu cu armatorul G.F.N. Malta Ltd. şi navlositorul A.I. SA, a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra M/T Anopolis. în motivare reclamanta a arătat că a efectuat lucrări de reparaţii la M/T Anopolis al căror deviz final este de 1.526.062 dolari S.U.A., sumă pe care pârâtele nu au înţeles să o achite.
Totodată s-a susţinut că se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Constanţa o cerere pentru emiterea somaţiei de plată.
Pârâtele au invocat prin întâmpinare excepţia de inadmisibilitate cu motivarea neîndeplinirii condiţiei formale referitoare la existenţa unei acţiuni asupra fondului pretenţiilor.
Instanţa a admis excepţia.
în materie comercială, sechestrul asigurător este reglementat de art. 907-908 C.com. Potrivit art. 907 alin. (1) „partea interesată într-o cauză comercială va putea deodată cu intentarea acţiunii să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său (...)”. Codul de procedură civilă, care completează în măsura compatibilităţii dispoziţiile cuprinse în art. 907-908 C.com., reglementează aceeaşi condiţie formală privind intentarea unei acţiuni.
Astfel, art. 591 alin. (1) dispune următoarele: „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului dacă dovedeşte că a intentat acţiune”. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că „acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauţiune (...)”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se observă că admisibilitatea sechestrului asigurător este condiţionată de intentarea unei acţiuni, sintagmă pe care legiuitorul a folosit-o pentru a sublinia conexiunea măsurii asigurătorii cu acţiunea civilă.
Exprimarea legiuitorului este sugestivă şi trimite la acţiunea civilă privită ca act procedural, prin care orice persoană cu capacitate de folosinţă supune o anumită pretenţie examinării judecătorului pentru a obţine o decizie asupra fondului acestei pretenţii. Este vorba, prin urmare, de un raport juridic conflictual, căruia îi este specific faptul că nu poate fi tranşat decât după regulile de procedură contencioasă.
Or, procedura specială de emitere a ordonanţei de somare, reglementată prin O.G. nr. 5/2001, nu a fost concepută pentru a soluţiona un conflict de drept, ea având caracter necontencios. Faptul că procedura reglementează instituţiile privind citarea sau formularea întâmpinării, nu vine în contradicţie cu caracterul său necontencios, întrucât acestea au scopul de a aduce, acolo unde este cazul, lămuriri suplimentare, fără să fie vorba de o dezbatere contradictorie şi publică în faţa completului de judecată. în caz contrar devin incidente prevederile art. 335 C.proc.civ.
Faţă de aceste motive, instanţa apreciază că formularea cererii de emitere a somaţiei de plată nu poate fi asimilată cu intentarea unei acţiuni la care se referă art. 907 C.com., prin neîndeplinirea acestei condiţii, solicitarea de a se lua măsura asigurătorie, fiind inadmisibilă.
Inadmisibilitatea sechestrului asigurător în procedura somaţiei de plată se mai poate deduce şi din regula potrivit căreia orice normă specială, cum este cea instituită prin O.G. nr. 5/2001, este de strictă interpretare şi
are vocaţia de a se întregi pentru aspectele nereglementate cu dispoziţiile compatibile ale legii generale. Or, procedura sechestrului, deşi cuprinsă în Cod, nu se circumscrie conceptului de normă generală.
| ← Somaţie de plată. Sechestru asigurător. Acţiune în anulare.... | Litigiu comercial. Măsuri asigurătorii. Sechestru asigurător → |
|---|
