Litigiu comercial. Măsuri asigurătorii. Sechestru asigurător
Comentarii |
|
C.com., art. 907, art. 908
In situaţia în care obiectul litigiului este de natură comercială, atât acţiunea principală, cât şi cererea de instituire a măsurii asigurătorii se supun reglementărilor cuprinse în Codul comercial, care au caracter derogatoriu de la normele stabilite de Codul de procedură civilă, ce reglementează sechestrul asigurător.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 719 din 6 februarie 2002
Reclamanta SIF T. SA a chemat în judecată SC S. SA şi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.871.398 lei reprezentând actualizarea cuantumului dividendelor aferente exerciţiului financiar 1997, cu indicele mediu al inflaţiei. Un alt capăt de cerere se referea la instituirea popririi asigurătorii.
Tribunalul Bihor a admis acţiunea obligând pârâta la plata sumei solicitate actualizate, inclusiv cheltuieli de judecată.
Capătul de cerere privind instituirea popririi asigurătorii a fost respins cu motivarea că reclamanta nu a depus cauţiune, aşa cum dispune art. 907 şi 908 C.com.
Apelul declarat de reclamanta SIF T. SA a fost respins de Curtea de Apel Braşov care a reţinut faptul că sunt nefondate criticile aduse sentinţei în partea care priveşte respingerea capătului de cerere pentru instituirea măsurilor asigurătorii, considerând că, în conformitate cu art. 907 şi 908 C.com., instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a acestora pentru că sechestrul asigurător nu poate fi instituit fără dare de cauţiune decât în situaţia în care cererea a fost făcută în virtutea unei cambii sau a unui efect de comerţ, la ordin sau la purtător, protestat de neplată.
împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanta SIF T. SA a declarat recurs, în baza art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susţinând că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 907-908 C.com. şi art. 594 C.proc.civ.
Recursul este nefondat deoarece, în materie comercială, sechestrul şi poprirea se supun dispoziţiilor Codului comercial. Această concluzie se
desprinde din prevederile art. 889 C.com., care dispune că „exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură civilă, afară de dispoziţiile codului de faţă”.
Obiectul pricinii fiind de natură comercială, acţiunea comercială, deci şi cererea de instituire de măsuri asigurătorii, se supune dispoziţiilor Codului comercial care însă au caracter derogatoriu de la normele stabilite de Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 907 C.com., partea interesată va putea, deodată cu intentarea acţiunii, să ceară a se pune sechestru asigurător. în continuarea acestei idei, art. 908 C.com. dispune că acesta nu se va putea înfiinţa decât cu dare de cauţiune, afară de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial, la ordin sau purtător, protestat de neplată.
Prin urmare, regula în materie comercială este instituirea sechestrului asigurător cu dare de cauţiune, iar excepţia este prevăzută expres de art. 908 C.com., vizând ipoteza unei cambii sau unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, protestat de neplată.
Instanţa de apel a apreciat corect că măsura asigurătorie nu se încadrează în nici una din excepţiile prevăzute de art. 908 C.com.
De asemenea, bilanţul contabil şi orice alt înscris invocat de reclamantă, chiar necontestat de debitor, nu reprezintă efect de comerţ, protestat de neplată, deci nu se încadrează în ipoteza art. 908 C.com. Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia prin stabilirea unei cauţiuni este împovărat creditorul, întrucât, din contră, prin indisponibilizarea bunurilor pe durata procesului creditorul este protejat pentru că va putea trece, după obţinerea titlului executoriu şi îndeplinirea formalităţilor cerute de lege, la vânzarea silită a bunurilor, dacă debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia.
Pentru aceste motive, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul declarat de reclamanta SIF T. SA.
← Instanţa competentă să soluţioneze o cerere de suspendare a... | Sechestru asigurător în materie comercială. Legea aplicabilă → |
---|