Prorogare legală de competenţă. Poprire asigurătorie
| Comentarii |
|
C.proc.civ., art. 17
Potrivit art. 17 C.proc.civ., cererea de poprire asigurătorie, chiar formulată separat, se judecă de tribunal atunci când această instanţă este competentă să soluţioneze cererea principală.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2475 din 16 mai 2000
Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 775 din 16 decembrie 1998, a admis cererea reclamantei creditoare şi a dispus înfiinţarea unei popriri
asigurătorii până la concurenţa sumei de 724.045.329 lei asupra contului pe care pârâtul-debitor îl deţine la terţul poprit.
Instanţa a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pe pârât pentru a fi obligat să-i plătească 680.004.375 lei titlu de preţ şi 44.040.954 lei cu titlul de daune, pricină ce formează obiectul dosarului nr. 4384/1998 al Tribunalului Brăila, aflat în curs de judecată, şi că a depus cauţiunea de
7.000.000 lei fixată de instanţă.
în drept, instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe prevederile art. 907 alin. (2) C.com. şi art. 452 alin. (1) lit. a) C.proc.civ.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 132/A din 17 martie 1999, a respins apelul terţului poprit.
Recursul terţului poprit este nefondat.
Atât în apel, cât şi în prezentul recurs, terţul poprit B.C.R. SA, Sucursala Brăila, face confuzie între două instituţii juridice diametral diferite, şi anume executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti sau a unui titlu executoriu (art. 372 C.proc.civ.) şi măsurile asigurătorii pe care instanţa le poate lua, conform art. 452 alin. (1) lit. a) şi alin. ultim şi art. 591-601 C.proc.civ., în intervalul de la înregistrarea unei cereri de chemare în judecată şi până la obţinerea unui titlu executoriu, respectiv poprirea asigurătorie asupra sumelor aparţinând debitorului, dar aflate în mâinile unui terţ, sechestrul asigurător asupra mobilelor datornicului şi sechestrul judiciar asupra unui bun mobil sau imobil ce face obiectul unui proces.
în cauza de faţă este vorba de măsura popririi asigurătorii asupra contului pârâtei luată de instanţă odată cu introducerea cererii de chemare în judecată, şi nu de o executare silită a unei hotărâri judecătoreşti sau a unui titlu executoriu, astfel că instanţele de fond şi apel, admiţând cererea reclamantei, au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 907 C.com. şi art. 452 alin. (1) lit. a) şi alin. ultim C.proc.civ.
Susţinerea recurentei, terţ poprit, că soluţionarea cererii era de competenţa judecătoriei este neîntemeiată. Decizia nr. 1/1999 pronunţată în interesul legii de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie se referă la executarea silită prin poprire, care, într-adevăr, este de competenţa judecătoriei şi nu la măsura popririi asigurătorii care este de competenţa instanţei care soluţionează cererea de chemare în judecată. în acest sens, sunt prevederile art. 452 alin. (1) lit. a) C.proc.civ., potrivit cărora creditorul poate să ceară poprirea asigurătorie „deodată cu intentarea acţiunii” fără nici o distincţie dacă cererea constituie chiar un capăt de acţiune sau este formulată separat. în ambele situaţii sunt aplicabile prevederile art. 17 C.proc.civ. şi, deci, instanţa competentă să judece cererea de chemare în
judecată este competentă să soluţioneze şi cererea de înfiinţare a popririi asigurătorii. De altfel, ar fi şi nefiresc şi contrar unei bune administrări a justiţiei să se considere că, în cazul unei acţiuni de competenţa tribunalului, acesta ar trebui să trimită dosarul la judecătorie pentru soluţionarea capătului de cerere privind poprirea asigurătorie şi după restituirea lui să continue judecata acţiunii.
în cazul popririi asigurătorii, validarea ei şi, eventual, remiterea sumelor din contul debitorului către creditor intervine numai după obţinerea unei sentinţe definitive (art. 452 alin. ultim C.proc.civ.) şi în al doilea rând, poate cel mai important, că în nici o situaţie banca nu este ţinută să facă plăţi din resurse proprii, ci numai în măsura în care în prezent sau în viitor va exista disponibil în contul debitorului, este ţinută să-l poprească, până la concurenţa sumei stabilite de instanţă şi după emiterea unei hotărâri de validare să se conformeze acesteia.
în raport cu cele arătate, hotărârile instanţelor de fond şi apel sunt legale şi temeinice şi au fost menţinute prin respingerea recursului.
| ← Măsuri asigurătorii. Sechestru judiciar. Condiţii | Sechestru asigurător. Incidenţa legii comerciale → |
|---|
