Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Condiţii de brevetabilitate. Noutate şi activitate inventivă. Despăgubiri pentru încălcarea drepturilor conferite de brevet. Cesionari. Perioada pentru care pot solicita despăgubiri. Mod de calcul
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1991, art. 33 alin. (1) si alin. (2) lit. a), art. 35 alin. (1) lit. b) }
1. La data depozitului naţional reglementar, soluţia propusă prin dispozitivul creat de intervenienţi nu era cuprinsă în stadiul tehnicii, deoarece, spre deosebire de dispozitivele deja existente, cel creat de intervenienţi este prevăzut cu şase picioruşe de prindere a frânghiei, în loc de două; cele şase picioruşe însumează o grosime egală cu cea a frânghiei, oferind dispozitivului o siguranţă sporită în exploatare.
Opinia expertului, însuşită de instanţă, a fost aceea că dispozitivul brevetat reprezintă rezultatul unei activităţi inventive şi îndeplinea condiţia noutăţii la data înregistrării cererii de brevet.
2. Potrivit alin. (1) al art. 33 din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Conform alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, este interzisă fără
consimţământul titularului, efectuarea următoarelor acte: fabrica-
f 7
rea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs.
1 Legea nr. 64/1991 (republicată în M. Of. nr. 752 din 15 octombrie 2002) a fost modificată prin Legea nr. 28/2007 (M. Of. nr. 44 din 19 ianuarie 2007) şi ulterior republicată în M. Of. nr. 541 din 8 august 2007. în urma ultimei republicări, art. 33 şi art. 35 au devenit art. 32, respcctiv, art. 34.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect instanţa de apel a constatat că atât pârâta care a produs şi vândut dispozitivul brevetat, cât şi pârâta care a folosit dispozitivul au încălcat drepturile titularilor de brevet şi sunt ţinute să repare prejudiciul cauzat acestora.
3. Apărarea potrivit căreia, anterior cererii de brevet, pârâta a declanşat activitatea de producere a dispozitivului, pe baza unei comenzi anterioare înregistrării cererii şi a unui standard de stat existent deja în stadiul tehnicii, ar fi aptă să o exonereze pe pârâtă de răspundere, în condiţiile şi în limitele prevăzute de art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991.
Instanţa de apel a reţinut însă o altă situaţie de fapt, a cărei verificare nu intră în competenţa instanţei de recurs, şi anume: pârâta a procedat la fabricarea dispozitivului, având cunoştinţă despre existenţa cererii de brevet şi apoi a brevetului încă de la începutul anului 1997, iar dispozitivul fabricat de aceasta este identic celui brevetat, şi nu celor existente deja în stadiul tehnicii la data cererii de brevet.
4. Prin contractul de cesiune, intervenientii au dobândit toate
drepturile conferite de lege titularului de brevet, inclusiv dreptul de a exercita acţiunea în contrafacere, ceea ce face ca intervenienţii să aibă calitate procesuală activă în cererea de intervenţie principală, care - aşa cum au arătat recurentele - are acelaşi obiect cu acţiunea reclamantei, respectiv interzicerea actelor de contrafacere şi plata despăgubirilor.
Intervenienţii au însă dreptul să ceară despăgubiri numai pentru actele de contrafacere săvârşite de pârâte ulterior cesiunii, deoarece numai după această dată li s-a produs un prejudiciu prin utilizarea produsului brevetat, fără consimţământul lor, în calitate de titulari ai brevetului.
Anterior acestei date, eventualul prejudiciu creat de utilizarea invenţiei s-a produs în patrimoniul reclamantei, care, dacă nu şi-ar fi încetat existenţa prin dizolvare, şi-ar fi păstrat dreptul la repararea prejudiciului, în lipsa unei clauze exprese în contractul de cesiune, prin care să fi transmis acest drept cesionarilor.
5. Despăgubirile stabilite de expert nu sunt egale cu profitul
realizat de recurentă din producerea şi comercializarea dispozitivului; acest profit a servit doar ca bază de calcul.
Legea nu stabileşte cum trebuie despăgubiţi titularii de brevet ale căror drepturi sunt încălcate de terţi, însă nu se poate nega
că, în condiţiile în care pârâtele produc, comercializează şi folosesc produsul brevetat, fără a obţine în prealabil consimţământul titularului de brevet, fără a negocia termenii utilizării invenţiei şi a plăti preţul convenit cu titularul brevetului, acestea obţin un profit mai mare, iar între acest profit şi paguba încercată de titular există o legătură directă.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3157 din 24 martie 2006, în R.R.D.P.I. nr. 4/2006, p. 161-176
Prin acţiunea înregistrată la 18 mai 2000, reclamanta SC R.P. 95 SRL, prin reprezentanţii săi legali A.P. şi A.I.M., a chemat în judecată pe pârâtele SC F. SA şi l.M.P.A. Aiud, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să le oblige pe pârâte să oprească producerea şi comercializarea dispozitivului pentru care reclamanta deţine brevetul de invenţie nr. 113808, înregistrat la O.S.I.M., să le oblige pc pârâte la plata drepturilor băneşti decurgând din fabricarea şi comercializarea fară autorizaţia titularului a produsului brevetat, începând cu luna octombrie 1997, estimate iniţial la suma de 360.000 dolari S.U.A., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 4 septembrie 2000, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile la suma de 10.200 dolari S.U.A., respectiv echivalentul în lei la data plăţii.
La aceeaşi dată, pârâta SC F. SA a formulat cerere reconven-ţională, solicitând anularea brevetului de invenţie aparţinând reclamantei, cu motivarea că la data eliberării acestuia nu erau îndeplinite condiţiile de brevetabilitate.
In cauză, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii A.P. şi A.I.M., solicitând instanţei să constate că sunt titularii brevetului de invenţie nr. 113808 eliberat de O.S.I.M., să le oblige pe pârâte să oprească producerea şi comercializarea dispozitivului pentru care deţin brevetul de invenţie, să le oblige pe pârâte la plata drepturilor băneşti decurgând din fabricarea şi comercializarea fară autorizaţia titularului a produsului brevetat începând cu luna octombrie 1997, în sumă de 10.200 dolari S.U.A., respectiv echivalentul în lei la data plăţii.
Şi împotriva acestei cereri, pârâta SC F. SA a formulat cerere reconvcnţională, solicitând anularea brevetului de invenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 809 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea principală ca fiind
formulată de o persoană fară calitate procesuală activă, a respins cererea reconvenţională îndreptată împotriva reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pârâtei I.M.P.A. Aiud, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor A.P. şi A.l.M. pentru perioada octombrie 1997 - 11 octombrie 2000, ca nefondată, a admis cererea reconvenţională formulată împotriva intervenienţilor, a constatat nulitatea brevetului de invenţie nr. 113808 C.B.I. nr. 98-00172, emis de O.S.I.M. şi i-a obligat pc intervenienţi la 48.769.031 lei cheltuieli de judecată cătrc pârâta I.M.P. Aiud.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta nu arc calitate procesuală activă, deoarece prin încheierea nr. 7777 din 19 noiembrie 2001, judecătorul delegat a constatat de drept dizolvarea SC R.P. 95 SRL şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 319/2001, a dispus radierea acesteia din Registrul Comerţului, radiere efectuată conform înregistrării nr. 94365 din 29 martie 2002.
In acest fel, reclamanta şi-a încetat existenţa ca subiect de drept, motiv pentru carc nu mai arc nici calitate procesuală activă şi nici calitate procesuală pasivă.
In legătură cu lipsa de personalitate juridică a pârâtei I.M.P. Aiud, nu s-a făcut nicio dovadă, motiv pentru care tribunalul a considerat că aceasta are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, tribunalul a reţinut că intervenienţii au calitate procesuală activă pentru despăgubirile aferente perioadei 1997 - 11 octombrie 2000, deoarece aceştia sunt succesorii în drepturi ai reclamantei, conform contractului de cesiune încheiat cu aceasta; astfel, intervenienţii, care sunt şi inventatorii dispozitivului brevetat, s-au subrogat în toate drepturile reclamantei.
In legătură cu brevetul de invenţie, tribunalul a reţinut că la acordarca sa de către O.S.I.M. nu au fost îndeplinite condiţiile art. 7 din Legea nr. 64/1991, conform cărora o invenţie este brevetabilă numai în cazul în care este nouă, adică prezintă elemente de noutate semnificativă şi numai dacă este rezultatul unei activităţi inventive.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că prima condiţie de brevetabilitate nu a fost îndeplinită, deoarece pârâta deja producea, anterior ccrcrii de depozit naţional reglementar, dispozitivul de reglare a lungimii frânghiei (DRL7).
Aceeaşi instanţă a reţinut că nici condiţia activităţii inventive nu a fost îndeplinită, condiţie potrivit căreia invenţia este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate în acel domeniu, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii; aceasta deoarece DRL7, pentru care s-a emis brevetul de invenţie contestat, se fabrica anterior de către pârâta l.M.P. Aiud, producţia acestui dispozitiv fiind în strictă concurenţă cu standardele naţionale şi internaţionale.
In acest sens, tribunalul a făcut referire la S.R.E.N. nr. 364/1996 -„Echipamentul individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime” şi S.R.E.N. nr. 358/1995 - „Echipamentul individual pentru poziţionare în timpul lucrului şi prevenirea căderilor de la înălţime”, ca fiind standardele edictatc de Institutul Român de Standardizare în domeniu.
In ceea ce priveşte expertiza tehnică de specialitate efectuată de expertul I.N., tribunalul a arătat că-şi însuşeşte numai constatările de fapt ale acestuia, nu şi concluziile raportului de expertiză.
Anulând brevetul de invenţie pentru considerentele arătate, tribunalul a respins cererea de intervenţie privind despăgubirile, ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 100A din 15 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi de litigii de muncă, a admis apelul declarat de intervenienţi împotriva sentinţei tribunalului, a anulat sentinţa şi, evocând fondul, a admis acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu, le-a obligat pe pârâte să oprească producerea şi comercializarea dispozitivului ce face obiectul brevetului de invenţie nr. 113808, le-a obligat pe pârâte la plata drepturilor băneşti decurgând din fabricarea şi comercializarea dispozitivului ce face obiectul brevetului de invenţie către apelanţi în sumă de 10.500 dolari S.U.A., începând cu luna octombrie 1997, respectiv echivalentul în lei la data plăţii efective a sumei, reprezentând parte din profitul rezultat din producerea şi comercializarea fară drept a dispozitivului, a respins ca neîntemeiată cererea rcconvenţională şi le-a obligat pe pârâtele-intimate la plata sumei de 12.753.000 lei cheltuieli de judecată către apelanţi, efectuate în primă instanţă şi în apel.
Pentru a pronunţa accastă decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Acţiunea a fost promovată de reclamantă Ia data de 18 mai 2000, iar dizolvarea de drept a acesteia s-a produs la data de 19 noiembrie
2001, conform încheierii judecătorului delegat.
Cum dizolvarea a avut loc la o dată ulterioară, nu se poate susţine că SC R.P. 95 SRL nu avea calitate procesuală activă la data introducerii acţiunii şi calitate procesuală pasivă faţă de cererea recon-venţională a pârâtelor.
Prima instanţă a apreciat greşit probele atunci când a admis cererea reconvenţională şi a dispus anularea brevetului.
Curtea de apel îşi motivează această constatare prin următoarele argumente:
Brevetul de invenţie a fost acordat de O.S.I.M. în baza hotărârii nr. 7/338 din 30 octombrie 1998, în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1991, pe baza raportului de examinare, prin care s-a constatat că dispozitivul de reglare a lungimii frânghiei creat de apelanţi prezintă clemente de noutate, constând în picioruşele de presare a frânghiei formate din 6 elemente zimţate, care însumează o grosime totală cu grosimea frânghiei, asigurând astfel o rezistenţă sporită şi mărind siguranţa în lucru.
Acest aspect a fost constatat atât de O.S.I.M., cât şi de către expertul care a efectuat expertiza în cauză.
De asemenea, în speţă s-a dovedit că pârâtele au folosit dispozitivul creat de apelanţi, şi nu pc cel existent deja în stadiul tehnicii, care reprezintă toate cunoştinţele carc au devenit accesibile publicului până la data cererii de înregistrare a cererii de brevet sau a priorităţii recunoscute.
Curtea a reţinut că pârâtele au acţionat cu rea-credinţă, deoarece au cunoscut despre existenţa brevetului de invenţie încă de la începutul anului 1997 şi au uzat de dispozitivul brevetat fară acordul inventatorilor.
In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, curtea a reţinut că acesta este de 10.500 dolari S.U.A., aşa cum s-a stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză; despăgubirile se cuvin apelanţilor începând cu luna octombrie 1997, dată la care SC R.P. 95 SRL era titulara brevetului şi a cărei calitate procesuală activă a existat la data introducerii acţiunii şi s-a transmis, prin contractul de cesiune, apelanţilor.
împotriva deciziei au declarat rccurs ambele pârâte:
1. Pârâta SC F. SA a invocat în cererea sa următoarele:
1.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:
Deşi reclamanta nu a declarat apel, curtca a dispus anularea primei hotărâri şi a admis acţiunea reclamantei, considerând că accasta a avut calitate procesuală activă.
După ce stabileşte că SC R.P. 95 SRL are calitate procesuală pasivă, curtea nu se pronunţă asupra cererii reconvenţionale îndreptate împotriva acesteia.
1.2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.:
Curtea de apel a admis apelul în favoarea reclamantei, deşi aceasta nu a formulat apel.
Intervenienţii au solicitat despăgubiri în valoare de 10.200 dolari S.U.A., aferente perioadei octombrie 1997 - 6 noiembrie 2000, iar curtea a acordat 10.500 dolari S.U.A., deci mai mult decât s-a cerut.
1.3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:
Hotărârea nu cuprinde decât sporadic motivele de fapt pe care se
sprijină şi nu cuprinde deloc motivele de drept ale acesteia.
1.4. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:
Intervenienţilor li s-au acordat despăgubiri începând cu octombrie
1997, în condiţiile în care aceştia au devenit titulari de brevet la data de 1 octombrie 2000, prin cesiune fară clauze speciale.
In atare condiţii, ei nu pot emite pretenţii pentru o perioadă anterioară acestei date, în acest sens fiind dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, conform cărora „transmiterea produce efcctc faţă de terţi de la data înregistrării la O.S.I.M.”.
Curtea de apel a făcut o interpretare greşită a actului de cesiune, în baza căruia a acordat despăgubiri.
1.5. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa a acordat despăgubiri fără a exista un temei legal.
Legea nr. 64/1991 nu stabileşte nicio răspundere obiectivă; potrivit dispoziţiilor Codului civil, trebuia să se reţină o atitudine culpabilă din partea pârâtelor, precum şi prejudiciul suferit de reclamanţi.
în speţă, nu se poate reţine atitudinea culpabilă a pârâtelor, cât timp invenţia nu fusese publicată în momentul în care I.M.P. Aiud livra dispozitivul către SC F. SA.
1.6. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10C. proc. civ.
Instanţa a refuzat depunerea la dosar a catalogului Bornak, editat în 1983, în carc dispozitivul de reglare a frânghiei este prezentat pc două pagini, fiind vizibilă soluţia tehnică revendicată prin brevetul de invenţie.
De asemenea, nu a ţinut scama de obiectele fizice prezentate, cu motivarea că nu se poate determina data producerii acestora.
Din conţinutul brevetului de invenţie rezultă că documentul carc a fost avut în vedere pentru determinarea stadiului tehnicii este RO
99417, dispozitivul vizat de acesta având un singur picioruş de prindere a frânghiei.
Recurenta susţine că mărirea numărului de picioruşe nu este o noutate şi dispozitivul brevetat nu aducea nimic nou faţă de stadiul tehnicii de la acea dată.
Recurenta mai susţine că ea nu a comercializat produsul brevetat şi că singura care a realizat profit din vânzarea acestui dispozitiv este pârâta I.M.P.A. Aiud. Recurenta nu a făcut decât să cumpere acest dispozitiv şi să-l înglobeze într-un echipament.
2. Pârâta I.M.P.A. Aiud a invocat în cererea sa următoarele motive:
2.1. Decizia recurată s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2.2. Instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra mai multor dovezi administrative care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
2.3. Hotărârea nu cuprinde motivele pe carc se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta nu a dezvoltat distinct fiecare motiv de recurs, formulând în continuare mai multe critici, unele vizând netemeinicia, iar altele nelegalitatea deciziei recurate:
a) In raport de spaţiul grafic alocat motivării propriu-zise a hotărârii, nu se poate considera că aceasta este motivată şi, prin urmare, este lovită de nulitatea absolută.
b) Curtea de apel a soluţionat greşit excepţia calităţii procesuale a reclamantei.
Existenţa calităţii procesuale active se apreciază nu numai la data introducerii acţiunii injustiţie, ci pe tot parcursul procedurii judiciare, deoarece ea poate fi pierdută pe parcursul procesului, prin moartea persoanei fizice ori prin desfiinţarea persoanei juridice.
In speţă, după introducerea acţiunii, reclamanta şi-a încetat existenţa ca subiect de drept ca urmare a dizolvării de drept, iar un subiect de drept inexistent nu arc capacitate de a sta în justiţie în nume propriu şi nici de a fi reprezentat.
De asemenea, reclamanta a ccdat dreptul asupra brevetului către intervenienţi cu aproape doi ani înainte de judecarca litigiului.
Cei doi intervenienţi nu sunt moştenitori legali ai reclamantei, dcoarcce dizolvarea persoanei juridice nu creează vocaţie la succe
siunea acesteia, astfel încât cei doi intervenienţi în interes propriu pot vorbi doar în numele lor.
c) Cum intervenienţii au devenit cesionarii brevetului de invenţie la data de 11 octombrie 2000, ei pot formula pretenţii în legătură cu drepturile decurgând din brevet numai ulterior acestei date.
d) Cererea de intervenţie trebuia respinsă pentru că prin aceasta intervenienţii îşi însuşesc pretenţiile reclamantei din cererea introductivă, pentru o perioadă care începe înaintea datei de 11 octombrie 2000.
e) Corect prima instanţă a înlăturat expertiza efectuată de expertul I.N., considerând că aceasta nu conţine o analiză obiectivă şi profesională a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
f) Recurenta produce dispozitivul în discuţie anterior datei înregistrării de către reclamantă a cererii de depozit, prima comandă fiind făcută de către SC F. SA la data de 19 septembrie 1997 sub nr. 99. Fabricarea acestuia s-a realizat pe baza standardelor SREN nr. 358 şi SREN nr. 364. Publicarea hotărârii de acordarc a brevetului s-a făcut la 11 noiembrie 1997, iar prima livrare a dispozitivului comandat a avut loc în iunie 1998, în condiţiile în care pregătirea punerii în fabricaţic a acestui dispozitiv a durat circa nouă luni.
Toate acestea demonstrează că recurenta a executat comanda pc baza standardelor de stat, şi nu a invenţiei pe care şi-o revendică fară drept reclamanta.
Toate etapele executării comenzii, pe care le descrie recurenta au fost ignorate de instanţă, or, ele demonstrează că pârâtelor nu li se poate reţine nicio culpă constând în preluarea ilicită a unor elemente din documentaţia care a însoţit cererea de brevet.
g) Nefiind dovedită culpa, nu se poate reţine în sarcina recurentei răspunderea civilă dclictuală, chiar în ipoteza în care brevetul ar fi considerat valabil.
h) Deşi impută primei instanţe că a analizat greşit probele, curtea de apel nu face nicio analiză a acestora, ceea ce echivalează cu o nemotivare a deciziei.
i) Expertiza tehnică trebuie înlăturată, deoarece expertul a lucrat cu lipsă de profesionalism, nu a păstrat echidistanţa şi obiectivitatea faţă de părţi, nesesizând diferenţele dintre dispozitivul brevetat şi ccl fabricat de recurentă, deşi acestea au fost arătate prin obiecţiunile la expertiză.
j) Expertiza contabilă a fost solicitată pentru perioada 1 octombrie 1997 - 31 martie 2000.
Recurenta solicită excluderea perioadei 1 octombrie 1997 - 11 octombrie 2000 datorită lipsei calităţii procesuale active atât a reclamantei, cât şi a intervenienţilor.
Recurenta mai solicită înlăturarea în totalitate a expertizei, cu motivarea că în cauză se punea problema prejudiciului suferit de titularii de brevet, şi nu aceea a profitului realizat de recurentă.
k) Prima instanţă a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentă, deoarece recurenta este doar o sucursală a Regiei Autonome Multiproduct Bucureşti, fară personalitate juridică, aşa cum rezultă din adresa nr. 2385 din 3 octombrie 2003 a Ministerului Justiţiei.
1) Intervenienţii nu au calitate procesuală activă, deoarece aceştia nu au niciun drept să pretindă despăgubiri pentru perioada 1997 - 11 octombrie 2000, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.
Intimaţii-intervenienţi au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând, totodată, că nici una din critici le invocate de recurenţi nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Această exccpţic, care ar fi în măsură să atragă constatarea nulităţii recursului, nu poate fi primită.
Este adevărat că nu toate critici le formulate de recurenţi se încadrează într-unul din motivele de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, însă înalta Curte va proccda la analiza celor care permit o asemenea încadrare şi se va pronunţa pe fondul cererilor de recurs.
Cum o parte din motivele de recurs invocate sunt comune, instanţa le va analiza împreună.
1. Soluţia instanţei de apel de admitere a cererii principale este nelegală şi va fi modificată pentru următoarele considerente:
In condiţiile în care prima instanţă a respins acţiunea principală -pe cale de excepţie - singura care ar fi avut interes să atace hotărârea pc acest aspect ar fi fost reclamanta, deoarece numai aceasta a fost prejudiciată prin soluţia pronunţată.
în mod greşit, curtea de apel, admiţând apelul declarat de intervenienţii în interes propriu, a rejudccat şi cererea principală şi, anulând soluţia de admitere a exccpţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis cererca de chemare în judecată a acesteia.
De fapt, soluţia instanţei de apel pc acest aspect este şi incompletă, deoarece, deşi se admite acţiunea principală, prin dispozitiv, pârâ
tele nu sunt obligate în niciun fel faţă de reclamantă, ci numai faţă de intervenienţii în interes propriu, a căror cerere este de asemenea admisă.
Soluţia dată cererii principale este greşită şi sub un alt aspect.
Prima instanţă a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, motivând însă că aceasta a fost dizolvată de drept.
Instanţa de apel a considerat că reclamanta are calitate procesuală activă, deoarece la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată nu fusese încă dizolvată.
Ambele instanţe fac confuzie între lipsa calităţii procesuale active şi lipsa capacităţii procesuale.
Lipsa calităţii procesuale active reprezintă lipsa identităţii dintre persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.
Dizolvarea societăţii comerciale reclamante nu distruge această identitate, atunci când ea există, ci arc drept consecinţă lipsirea persoanei juridice de capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, adică de capacitatea de folosinţă, precum şi de capacitatea de a exercita aceste drepturi şi obligaţii, adică de capacitatea de exerciţiu, astfel cum sunt reglementate de art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
Odată cu dizolvarea, reclamanta a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, încetându-şi existenţa ca subiect de drept - cum corect au susţinut recurentele - şi nu mai putea sta în judecată potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, soluţia primei instanţe de respingere a cererii principale este legală şi trebuia menţinută, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recurenta invocă lipsa calităţii procesuale pasive, însă în motivarea acestei excepţii - reiterată ca motiv de recurs - susţine de fapt că, neavând personalitate juridică, nu poate sta în proces.
Cu privire la acest aspect, tribunalul a reţinut că pârâta nu a făcut dovada susţinerilor sale, respingând excepţia, iar în apel, pârâta nu a completat probele şi nu a mai susţinut lipsa capacităţii procesuale, formulând apărări pe fondul cauzei.
Nici în recurs pârâta nu a mai depus vreo dovadă în sprijinul susţinerilor sale, deşi adeverinţa depusă la dosarul primei instanţe, eliberată de Regia Autonomă Multiproduct - Ministerul Justiţiei la 3 octombrie 2003, în care se menţionează că pârâta este o sucursală, fară personalitate juridică, a fost considerată insuficientă de instanţă.
Această adeverinţă, neînsoţită de nicio altă dovadă din care să rezulte în ce calitate este înscrisă pârâta la registrul comerţului Alba Iulia, sub nr. J 01/515/17 decembrie 2001, nu poate forma convingerea instanţei cu privire la lipsa calităţii de persoană juridică a pârâtei.
Oricum, câtă vreme pârâta are organe proprii de conducere, ceea ce rezultă din corespondenţa adresată instanţei, poate sta în proces în această calitate, conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
3. In ceea ce priveşte criticile aduse hotărârii sub aspectul soluţiei date cererii reconvenţionale, având ca obiect anularea brevetului de invenţie, acestea sunt nefondate.
3.1. Contrar susţinerilor recurentelor, hotărârea instanţei de apel este motivată, iar motivele expuse nu sunt nici contrare şi nici străine de natura pricinii.
Curtea a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei prin prisma motivelor de apel formulate, referindu-se la dovezile pe carc lc-a considcrat hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nefiind obligată să răspundă detaliat la fiecare argument adus de părţi în sprijinul ori în combaterea ccrerii de apel.
Faţă de cele arătate, înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.
3.2. Critica potrivit căreia instanţa a refuzat administrarea unei probe - depunerea catalogului Bornak ori prezentarea fizică a unor dispozitive - nu se încadrează în niciuna din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pct. 10 al acestui text, în vigoare la data pronunţării deciziei, permiţând doar cenzurarea omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei dovezi administrate.
3.3. Nici criticile care vizează modul de interpretare a probelor, în scopul reţinerii unei alte situaţii de fapt, nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în niciuna din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al acestui text de lege fiind deja abrogat la data pronunţării deciziei.
Pentru aceste considerente, înalta Curte nu poate reevalua şi îndepărta proba cu expertiză tehnică de specialitate, ale cărei concluzii au fost însuşite de instanţa de apel, în favoarea altor probe -facturi, comenzi, standarde de stat - pc carc recurentele le consideră mai concludente.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în legătură cu acordarea brevetului de invenţie a fost aceea că, la data depozitului naţional reglementar, soluţia propusă prin dispozitivul creat de intervenienţi nu era cuprinsă în stadiul tehnicii, dcoarcce, spre deosebire
de dispozitivele deja existente, cel creat de intervenienţi este prevăzut cu şase picioruşe de prindere a frânghiei, în loc de două; cele şase picioruşe însumează o grosime egală cu cea a frânghiei, oferind dispozitivului o siguranţă sporită în exploatare.
Opinia expertului, însuşită de instanţă, a fost aceea că dispozitivul brevetat reprezintă rezultatul unei activităţi inventive şi îndeplinea condiţia noutăţii la data înregistrării cererii de brevet.
La această situaţie de fapt, curtea de apel a aplicat în mod corect legea şi a considerat că nu există temei legal pentru anularea brevetului de invenţie, nefiind incidcnte dispoziţiile art. 40 cu referire la art. 7 din Legea nr. 64/1991 şi, prin urmare, nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluţia de respingere a cererii de anulare a brevetului va fi menţinută.
4. Referitor la modul de soluţionare a cererii de despăgubiri, înalta Curte constată întemeiate parte din critici le recurenţilor.
4.1. In ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii prin care intervenienţii au solicitat interzicerea producerii şi comercializării dispozitivului brevetat, precum şi despăgubiri pentru încălcarea drepturilor conferite de brevet, acesta îl reprezintă art. 33 din Legea nr. 64/1991.
Potrivit alin. (1) al textului de lege menţionat, brevetul de invenţie conferă titularului un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Conform alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, este interzisă fără consimţământul titularului, efectuarea următoarelor acte: fabricarea, folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării, în cazul în care obiectul brevetului este un produs.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect instanţa de apel a constatat că atât pârâta I.M.P.A. Aiud, care a produs şi vândut dispozitivul brevetat, cât şi pârâta SC F. SA, care a folosit dispozitivul, au încălcat drepturile titularilor de brevet şi sunt ţinute să repare prejudiciul cauzat acestora.
Sub acest aspect, critica recurentei-pârâte SC F. SA, în sensul că numai pârâta I.M.P.A. Aiud este ţinută să răspundă, fiind singura carc a comcrcializat dispozitivul, nu poate fi primită.
SC F. SA a folosit dispozitivul, înglobându-1 într-un ansamblu, după cum ea însăşi recunoaşte, folosirea fără consimţământul titula
rului a produsului brevetat fiind interzisă de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 64/1991.
La rândul său, recurenta I.M.P.A. Aiud s-a apărat în sensul că, anterior cererii de brevet, a declanşat activitatea de producere a dispozitivului, pe baza unei comenzi anterioare înregistrării cererii şi a unui standard de stat existent deja în stadiul tehnicii.
O asemenea apărare ar fi aptă să o exonereze pe pârâtă de răspundere în condiţiile şi în limitele prevăzute de art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991.
Instanţa de apel a reţinut însă o altă situaţie de fapt, a cărei verificarc nu intră în competenţa instanţei de recurs, şi anume: pârâta a procedat la fabricarea dispozitivului, având cunoştinţă despre existenţa cererii de brevet şi apoi a brevetului încă de la începutul anului 1997, iar dispozitivul fabricat de aceasta este identic celui brevetat, şi nu celor existente deja în stadiul tehnicii la data ccrerii de brevet.
Prin urmare, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat corect legea, admiţând cererea de intervenţie principală, nefiind incident nici sub acest aspect art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.2. In ceea ce priveşte perioada de timp pentru carc intervenienţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, criticile recurentelor sunt întemeiate.
Intervenienţii sunt autorii invenţiei, dar brevetul a fost acordat de
O.S.I.M. reclamantei SC R.P. 95 SRL, care a dobândit calitatea de titular de brevet, potrivit legii.
Reclamanta a păstrat această calitate până la data de 10 octombrie 2000, când, în baza art. 47 din Legea nr. 64/1991, a încheiat cu intervenienţii contractul de cesiune a drepturilor conferite de brevet.
Contractul a devenit opozabil terţilor la data de 11 octombrie 2000, când a fost înregistrat la O.S.I.M., conform alin. (3) al aceluiaşi articol.
Prin contractul de cesiune, intervenienţii au dobândit toate drepturile conferite de lege titularului de brevet, inclusiv dreptul de a exercita acţiunea în contrafacere, ceea ce face ca intervenienţii să aibă calitate procesuală activă în cererea de intervenţie principală care -aşa cum au arătat recurentele - are acelaşi obiect cu acţiunea reclamantei, respectiv interzicerea actelor de contrafacere şi plata despăgubirilor.
Intervenienţii au însă dreptul să ccară despăgubiri numai pentru actele de contrafacere săvârşite de pârâte ulterior cesiunii, deoarece numai după această dată li s-a produs un prejudiciu prin utilizarea
produsului brevetat fară consimţământul lor, în calitate de titulari ai brevetului.
Anterior acestei date, eventualul prejudiciul creat de utilizarea invenţiei s-a produs în patrimoniul reclamantei, care, dacă nu şi-ar fi încetat existenţa prin dizolvare, şi-ar fi păstrat dreptul la repararea prejudiciului, în lipsa unei clauze exprese în contractul de cesiune prin care să fi transmis acest drept cesionarilor.
Acordarea în favoarea intervenienţilor a despăgubirilor calculate pentru perioada octombrie 1997 - 10 octombrie 2000 este lipsită de temei legal, ceea cc face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Totodată, acordarea suinei de 10.500 dolari S.U.A., în condiţiile în carc intcrvenienţii şi-au precizat pretenţiile la suma de 10.200 dolari
S.U.A. şi nu şi le-au majorat ulterior - deşi din calculul expertului contabil a reieşit o sumă mai mare - reprezintă plus petita şi face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, înalta Curte va modifica decizia recurată şi lc va obliga pe pârâte la plata sumei de 10.095 dolari
S.U.A. sau echivalentul în Ici la data plăţii, reprezentând despăgubirile cuvenite intervenienţilor pentru perioada 12 octombrie 2000
- 12 august 2002, astfel cum au fost determinate de expertul contabil atunci când, răspunzând obiecţiunilor formulate de pârâta I.M.P.A. Aiud a procedat la calculul despăgubirilor şi pentru acest interval de timp.
4.3. In ceea ce priveşte modul de calcul al despăgubirilor, recurenta I.M.P.A. Aiud a cerut înlăturarea în totalitate a expertizei, cu motivarea că în cauză se punea problema prejudiciului suferit de titularii de brevet, şi nu aceea a profitului realizat de recurentă.
Despăgubirile stabilite de expert nu sunt egale cu profitul realizat de recurentă din producerea şi comercializarea dispozitivului; acest profit a servit doar ca bază de calcul.
Legea nu stabileşte cum trebuie despăgubiţi titularii de brevet ale căror drepturi sunt încălcate de terţi, aşa cum este cazul în speţă.
Oricum, nu se poate nega că, în condiţiile în care pârâtele produc, comercializează şi folosesc produsul brevetat, fară a obţine în prealabil consimţământul titularului de brevet, fară a negocia termenii utilizării invenţiei şi a plăti preţul convenit cu titularul brevetului, acestea obţin un profit mai mare, iar între acest profit şi paguba încercată de titular există o legătură directă.
Prin urmare, decizia instanţei de apel, care determină cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei contabile efectuate în cauză, nu poate fi criticată pentru nelegalitate.
Pentru celelalte motive de recurs găsite întemeiate, conform celor
expuse anterior, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursurile şi a modificat în parte decizia, în sensul că: a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei SC R.P. 95 SRL şi a respins acţiunea formulată de reclamantă; a admis în parte cererea de intervenţie principală şi le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 10.095 dolari S.U.A. sau a echivalentului în lei la data plăţii, despăgubiri civile pentru perioada 12 octombrie 2000 - 12 august 2002; a menţinut celclalte dispoziţii ale deciziei.
| ← Invenţie. Condiţii de brevetabilitate. Activitate | Indicaţie geografică. Asociaţie de producători. Activitate... → |
|---|
