Marcă. Conflict cu nume patronimic. Acţiune în interzicerea utilizării mărcii şi în despăgubiri. Timbraj. Drepturile titularului mărcii (GUBAN)

Legea nr. 146/1997, art. 5 lit. a) şi b) Legea nr. 84/1998, art. 35

1. Articolul 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 se referă exclusiv la litigiile având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe

acestora, după cum lit. b) a aceluiaşi articol se referă numai la litigiile având ca obiect drepturile inventatorilor]).

Aceste dispoziţii legale, care instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum fix şi relativ scăzut, în considerarea drepturilor care se tind a fi valorificate, nu se pot extinde, prin analogie, şi litigiilor având ca obiect utilizarea fără drept a unei mărci, chiar pe motivul că aceasta vine în conflict cu numele patronimic.

2. Câtă vreme pârâta are calitatea de titular al mărcilor înregistrate la O.S.I.M., aceasta se bucură de dreptul exclusiv de utilizare a mărcilor, în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Această utilizare nu poate fi interzisă ori sancţionată, la cererea unui terţ, pe considerentul că mărcile vin în conflict cu numele său patronimic, fără ca terţul să obţină în prealabil anularea înregistrării din Registrul Naţional al Mărcilor.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9378 din 17 noiembrie 2006, în R.R.D.P.I. nr. 2/2007, p. 146-151

Prin sentinţa civilă nr. 992 din 10 septembrie 2004, Tribunalul Timiş, Secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.G.T., astfel cum a fost precizată, a obligat-o pe pârâta SC G. SA să plătească reclamantului suma de 100.000.000 lei, despăgubiri pentru daune morale, a anulat ca netimbrată acţiunea având ca obiect despăgubiri pentru daune morale şi materiale pentru suma de

39.458.178.000 lei şi a mai obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6.192.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

1 în ceea ce priveşte drepturile inventatorilor, menţionăm că, între timp, prin Legea nr. 28/2007 (M. Of. nr. 44 din 19 ianuarie 2007) a fost modificată Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, ocazie cu care la art. 66 (devenit art. 67 după republicare) s-a introdus un al doilea alineat prin care s-a prevăzut că cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxă de timbru. Deşi textul se referă generic la domeniul drepturilor de proprietate industrială, acesta face parte dintr-o lege specială, în al cărei câmp de aplicare intră numai cele referitoare la invenţii, motiv pentru care avem rezerve în ceea cc priveşte aplicabilitatea sa în cazul ccrerilor având ca obicct alte drepturi de proprietate industrială.

Prin decizia civilă nr. 398 din 18 septembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a anulat înregistrarea mărcii GUBAN din denumirea SC GUBAN SA Timişoara.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, la data de 7 iunie 2002.

Cu toate acestea, şi după pronunţarea acestei hotărâri, pârâta a continuat să folosească marca GUBAN, ceea ce a produs reclamantului prejudicii morale, în condiţiile în care GUBAN este numele tatălui său, fost director o lungă perioadă de timp al societăţii comerciale pârâte.

Tribunalul a admis numai în parte acţiunea reclamantului, în limitele sumei de 100.000.000 lei, pentru care a achitat taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, constatând că pentru diferenţa de

39.458.178.000 lei reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a timbra cererea.

împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 406 din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, a respins ambele apeluri, cu următoarea motivare:

Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor morale şi materiale nu se încadrează în dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru de 342.000 lei, deoarece nu-şi are temeiul în încălcarea drepturilor de autor, ci în folosirea abuzivă a unei mărci, situaţie în care, cum corect a stabilit prima instanţă, cererea trebuia timbrată la valoarea pretenţiilor.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, după data de 7 iunie 2002, pârâta nu mai avea dreptul să folosească marca GUBAN, deoarece se admisese prin hotărâre judecătorească irevocabilă anularea înregistrării mărcii.

Referitor la prejudiciul material, se arată că acesta nu a fost dovedit, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză reieşind că în ultimii trei ani pârâta nu a realizat profit, neavând relevanţă sub acest aspect faptul că reclamantul sau tatăl său ar fi obţinut certificate de inventator.

Prejudiciul moral a fost apreciat corect în funcţie de gravitatea şi importanţa acestuia, de probele dosarului şi de principiul echităţii.

Acordând reclamantului suma de 100.000.000 lei, prima instanţă nu a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul şi-a majorat pretenţiile evaluate iniţial la 100.000.000 lei, ca fiind atât despăgubiri

materiale, cât şi morale, la suma de 39.559.817.000 lei, din care

35.602.361.000 lei despăgubiri materiale şi 3.955.817.000 lei despăgubiri morale.

împotriva deciziei au dcclarat recurs ambele părţi.

1. Reclamatul critică decizia sub următoarele aspecte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

1.1. Pe de o parte, susţine că anularea în parte a cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru de 417.876.780 lei este nelegală, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru în sumă fixă, de 342.000 lei.

Recurentul susţine că, fiind vorba despre un litigiu carc vizează despăgubiri decurgând din folosirea abuzivă a numelui patronimic al unei persoane, se aplică dispoziţiile Legii nr. 84/1998, dar şi ale art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

1.2. Pe de altă parte, recurentul susţine că, în afară de prejudiciul moral, i s-au adus şi prejudicii materiale, care au fost identificate de expert, prin raportare la volumul vânzărilor şi la veniturile obţinute de pârâtă în perioada de referinţă 1991-2003, din exploatarea mărcii în litigiu şi pc baza invenţiilor şi inovaţiilor aparţinând reclamantului şi antecesorului său.

Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

2. Pârâta critică decizia tot pentru nelegalitate, susţinând următoarele:

2.1. Raţionamentul curţii de apel este contradictoriu, deoarece, pe de o parte, reţine că reclamantul a timbrat cererea de chemare în judecată numai pentru suma de 100.000.000 lei solicitată prin cererea introductivă, în care a arătat că 90% reprezintă daune materiale şi 10% daune morale, pentru ca apoi să arate că obligarea pârâtei la plata suinei de 10.000.000 lei daune morale nu reprezintă plus petita, deoarece reclamantul şi-a majorat pretenţiile; în legătură cu pretenţiile majorate, aceeaşi instanţă a arătat că cererea a fost corect anulată ca netimbrată.

Câtă vreme instanţa a reţinut că prejudiciul material nu s-a dovedit, daunele morale acordate nu puteau depăşi suma de 10.000.000 lei, menţionate în ccrerca introductivă pentru carc s-a timbrat legal.

2.2. In ceca ce priveşte fondul cauzci, acţiunea reclamantului nu putea fi admisă, deoarece în litigiul anterior părţile nu s-au judecat pentru anularea mărcii de fabricaţie GUBAN, conform art. 48 din

Legea nr. 84/1998, ci pentru anularea din denumirea societăţii a numelui mărcii.

Astfel, pârâta este titulara mărcii GUBAN, înregistrată la

O.S.I.M., pentru care a plătit toate taxele legale şi pe care a reînnoit-o din 10 în 10 ani, ultima reînnoire fiind obţinută până în anul 2008.

Titularul mărcii în litigiu este persoana juridică în numele căreia marca a fost înregistrată, şi nicidecum reclamantul.

Acesta nu a probat, de altfel, în ce mod a fost prejudiciat prin folosirea de către reclamantă a mărcii GUBAN a cărei titulară este.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea dcciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului.

In baza art. 305 C. proc. civ., părţile au completat în recurs proba cu înscrisuri.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată următoarele:

1. In ceea ce priveşte problema timbrajului, aceasta a fost corect soluţionată de ccle două instanţe.

Articolul 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 se referă exclusiv la litigiile având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe acestora, după cum lit. b) a aceluiaşi articol se referă numai la litigiile având ca obiect drepturile inventatorilor.

Aceste dispoziţii legale, care instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum fix şi relativ scăzut, în considerarea drepturilor care se tind a fi valorificate, nu se pot extinde prin analogie şi litigiilor având ca obiect utilizarea fară drept a unei mărci, chiar pe motivul că aceasta vine în conflict cu numele patronimic.

Aşa fiind, în mod legal, instanţele au stabilit că acţiunea reclamantului, având un obiect patrimonial evaluabil în bani, se timbrează în funcţie de valoarea pretenţiilor şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

2. Având în vedere că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru doar pentru acţiunea introductivă, corespunzător obiectului său iniţial, tribunalul a aplicat corect sancţiunea anulării cererii pentru pretenţiile solicitate prin precizarea ulterioară, accastă soluţie fiind expres prevăzută în art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Numai că, aşa cum arată pârâta, soluţionând cererea de chemare în judecată în limitele sumei de 100.000.000 lei, pentru carc reclamantul a timbrat, instanţa trebuia să observe că, din această sumă,

10% reprezentau daunele morale, iar 90% daunele materiale solicitate de reclamant.

Cum tribunalul a reţinut că prejudiciul material nu a fost dovedit, despăgubirile pentru prejudiciul moral nu puteau depăşi, faţă de limitele legalei învestiri a instanţei, suma de 10.000.000 lei, adică 10% din 100.000.000 lei.

Sub acest aspect, curtea de apel trebuia să constate că, într-adevăr, suma acordată de prima instanţă reprezintă mai mult decât s-a cerut, respectiv mai mult decât s-a cerut prin cererea legal timbrată, pentru restul pretenţiilor nemaipunându-sc problema analizei pe fond a cererii, aceasta fiind anulată.

3. In ceea ce priveşte îndreptăţirea reclamantului de a fi despă-

gubit pentru utilizarea de către pârâtă a mărcii GUBAN, înalta Curte reţine următoarele:

Ambele instanţe şi-au întemeiat hotărârile pe existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de anulare a înregistrării mărcii.

Verificând dispozitivul deciziei civile nr. 398 din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, devenită irevo-

cabilă prin respingerea recursului, înalta Curte constată că ceea ce s-a dispus în cauză a fost „anularea înregistrării mărcii GUBAN din denumirea SC GUBAN SA Timişoara”, or, ceea ce intră în puterea lucrului judecat şi este susceptibil de executare silită este dispozitivul unei hotărâri.

Conformându-se acestui dispozitiv, pârâta a procedat la înscrierea menţiunii privind radierea din denumirea sa a cuvântului GUBAN la Oficiul Registrului Comerţului şi şi-a schimbat denumirea din SC GUBAN SA în SC G.P.C. SA.

Cum prin menţionata hotărâre judecătorească nu s-a dispus anularea înregistrării mărcii GUBAN din Registrul Naţional al Mărcilor sau anularea înregistrării mărcii identificate prin titular, număr de înregistrare sau număr de depozit, pârâta a rămas mai departe titular al mai multor mărci GUBAN şi respectiv GUBAN TIMIŞOARA înregistrate la O.S.I.M. sub nr. 2R010350, 2R033837, 2R034145, 2R005138.

In acest sens sunt edificatoare deciziile depuse la dosar în copie de cătrc pârâtă, dccizii prin care O.S.I.M. a luat act de schimbarea denumirii titularului mărcilor în discuţie în SC G.P.C. SA.

Câtă vreme pârâta are calitatea de titular al mărcilor GUBAN înregistrate la O.S.I.M., aceasta se bucură de dreptul exclusiv de utilizare a mărcilor în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Această utilizare nu poate fi interzisă ori sancţionată, la cererea unui terţ, pe considerentul că mărcile vin în conflict cu numele său patronimic, fară ca terţul să obţină în prealabil anularea înregistrării din Registrul Naţional al Mărcilor.

Pentru aceste considerente, acţiunea reclamantului se impune a fi respinsă în totalitate, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile fiind lipsită de temei legal.

Faţă de această dezlegare dată pricinii, analiza criticilor referitoare la întinderea prejudiciului sau la împrejurarea că din decizia atacată nu reiese în cc a constat acest prejudiciu nu mai este necesară.

In baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat în parte decizia şi, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa.

înalta Curte a respins cererea de despăgubiri în cuantum de 100.000.000 lei, ca nefondată, precum şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.

In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva dcciziei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Marcă. Conflict cu nume patronimic. Acţiune în interzicerea utilizării mărcii şi în despăgubiri. Timbraj. Drepturile titularului mărcii (GUBAN)