Marcă. Transmiterea dreptului. Contract de licenţă exclusivă. Reziliere pentru neplata preţului
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 39 alin. (1) C. civ., art. 1020, art. 1021
Culpa aparţine în exclusivitate recurentei, care nu a efectuat plăţile în baza contractelor de licenţă şi, mai mult decât atât, a contestat chiar, în pofida clauzelor contractuale, că i-ar reveni o asemenea obligaţie.
în atare situaţie, sunt pe deplin îndeplinite dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. privind sancţiunea rezilierii contractelor pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de plată a preţului licenţelor.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 10407 din 15 decembrie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, reclamanta SC P.A. SRL, prin reprezentanţi legali, a chemat în judecată pe pârâtul I.C.Ş.G., solicitând ca, în contradictoriu şi cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, să se constate drepturile sale izvorâte din contractele de licenţă exclusivă privind:
marca DR. 10NESCU CĂLINEŞTI nr. 020070, contract încheiat la 29 septembrie 2003;
- marca BARRO VITAL DR. IONESCU CĂLINEŞTI nr. 054485, contract încheiat la 18 septembrie 2003;
marca ALGAVIT DR. IONESCU CĂLINEŞTI nr. 054410, contract încheiat la 18 septembrie 2003;
- marca PELL AMAR DR. IONESCU CĂLINEŞTI nr. R 20275, contract încheiat la 1 martie2003;
- brevetele de invenţie nr. 106839 şi nr. 106841, ambele din 29 ianuarie 1992, nr. 106954 şi nr. 107190, ambele din 29 ianuarie 1992 şi nr. 109155 din 29 decembrie 1993, contract încheiat la 29 august 2003.
S-a cerut, de asemenea, să se dispună obligarea pârâtului la încetarea tuturor faptelor carc aduc atingere drepturilor reclamantei izvorâte din contractele de licenţă arătate, ca şi obligarea acestuia să permită folosirea de către reclamantă a brevetelor de invenţie şi a mărcilor menţionate în raport de dispoziţiile contractelor de licenţă.
La data de 13 ianuarie 2005, reclamanta a depus o cerere comple-tatoare a acţiunii, solicitând instanţei ca prin aceeaşi sentinţă să se dispună şi obligarea pârâtului la plata sumei de 700 milioane lei, daune morale şi materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin denunţarea unilaterală a licenţelor izvorâte din brevetele de invenţie şi mărcile enumerate în petitul cererii principale.
Prin încheierea de şedinţă din 7 aprilie 2005, prima instanţă a admis exccpţia inadmisibilităţii primului capăt al cererii introductive, care s-a respins în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
La termenul de judecată de la 2 iunie 2005, reclamanta a învederat că renunţă la judecarea celorlalte capete de cerere din acţiunea principală, manifestare de voinţă de care instanţa a luat act conform art. 246 C. proc. civ.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei, la data de 4 februarie 2005, întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând ca instanţa să dispună rezilierea contractelor de licenţă enunţate prin întâmpinare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar în subsidiar, în cazul respingerii primului capăt de cerere, să se proccdeze la revizuirea
contractelor de licenţă în sensul stabilirii unei remuneraţii lunare de 20% în favoarea pârâtului-reclamant din veniturile obţinute de pe urma exploatării mărcilor şi brevetelor de invenţie ce fac obiectul contractelor de licenţă exclusivă în litigiu.
In motivarea cererii reconvenţionale, pârâtul-reclamant a învederat că a transmis pârâtei, pe bază de licenţă exclusivă pe teritoriul României, mărcile interne şi brevetele arătate în cererea principală, în schimbul unui preţ derizoriu, care nici nu i-a fost plătit. S-a mai invocat şi nerespectarea de către reclamanta-pârâtă a obligaţiei inserate în contract de folosirea mărcilor şi brevetelor doar pe teritoriul României.
La termenul de la 10 februarie 2005, pârâtul-reclamant şi-a completat cererea rcconvenţională, solicitând constatarea nulităţii contactclor de licenţă pentru neseriozitatea preţului, iar pe de altă parte, s-a solicitat constatarea încetării contractclor de licenţă încheiate intuitu personae ca urmare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii în sensul că a pierdut calitatea de asociat cu rol determinant în societate.
Prin sentinţa civilă nr. 728 din 7 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea cererii principale şi a respins ca neîntemeiată ccrerea rcconvenţională, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunţa această soluţie privitor la capătul de cerere având ca obiect rezilierea contactelor de licenţă, tribunalul a reţinut că nu se poate reţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de plată a preţului.
A rezultat din înscrisurile depuse la dosar, respectiv actul adiţional la cele constitutive ale SC P.A. SRL, că pârâtul-reclamant a deţinut după data de 26 februarie 2003, atât funcţia de administrator al societăţii reclamante, cât şi pe aceea de preşedinte al Consiliului de administraţie.
Pe de altă parte, împreună cu rudele sale, pârâtul-reclamant deţinea majoritatea părţilor sociale, astfel că ar fi avut posibilitatea să impună luarea unei măsuri de plată a preţului celor cinci contracte de licenţă, în situaţia în care ar fi existat o astfel de voinţă.
In aceste condiţii, tribunalul a apreciat că pârâtul-reclamant însuşi are o culpă în neexccutarca clauzei privind plata preţului contractclor.
S-a înlăturat şi clauza de nulitate privind neseriozitatea preţului, câtă vreme suma prevăzută ca preţ, deşi modică, exprimă voinţa părţilor. In plus, nu s-a făcut dovada că valoarea brevetelor era mult superioară, ipoteză care, de altfel, era puţin probabilă, deoarece până
la acea dată produsele protejate prin brevete nu fuseseră comercializate încă şi, ca atare, nu câştigaseră o valoare de piaţă.
Nefondată s-a constatat a fi şi cauza de reziliere a contractelor pentru motivul exploatării brevetelor în străinătate, această susţinere fiind una ipotetică, nedovedită prin materialul probator al cauzei, iar din interpretarea clauzelor contractuale, nu rezultă o interdicţie în acest sens.
Nici afirmaţiile privind încheierea contractului intuitu personae nu au fost primite, tribunalul apreciind că nicio clauză din contract nu face vorbire de vreo calitate a pârâtul ui-reclamant decât aceea de proprietar al brevetelor.
S-a respins şi cererea pârâtului de a se constata încetarea efectelor contractului prin denunţare unilaterală, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., apreciindu-sc că prin această cerere se solicită constatarea unei situaţii de fapt, iar nu constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
In sfârşit, vădit nefondată s-a apreciat a fi şi cererea pârâtului-reclamant de revizuire a contractclor de licenţă, avându-sc în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ., contractul fiind expresia acordului de voinţă al părţilor, iar eventualele revizuiri ale acestuia pot avea loc doar ca urmare a aceluiaşi acord de voinţă.
împotriva acestei sentinţe, pârâtul-reclamant a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul prin decizia civilă nr. 54 din 20 aprilie 2006 şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi rezilierii pentru neplata preţului a următoarelor contracte de licenţă:
- cel din 18 septembrie 2003, având ca obiect marca BARRO VITAL;
- cel din aceeaşi dată, având ca obiect marca ALGAVIT;
- cel din 1 martie 2003, având ca obiect marca PELL AMAR DR. IONESCU CĂLINEŞTI;
- contractul încheiat la 8 august 2003, având ca obicct brevetele de invenţie nr. 106839 din 29 ianuarie 1992, nr. 106841 din 29 ianuarie 1992, nr. 106954 din 29 ianuarie 1992, nr. 10719 din 29 ianuarie 1992 şi nr. 109155 din 29 decembrie 1993.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că neplata preţului contractelor de licenţă este dovedită şi ea conduce la rezilierea contractelor
menţionate. Mai mult decât atât, reclamanta-pârâtă a negat, în pofida dispoziţiilor din contracte, că i-ar fi revenit această obligaţie.
Celelalte susţineri ale apelantului-pârât au fost înlăturate, apreciindu-se că în mod corect nu au fost primite de către instanţa de fond, singurul temei al rezilierii contractelor rămânând neplata preţului stipulat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-pârâtă, solicitând admiterea lui, desfiinţarea deciziei pronunţate în apel şi pe fond, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate în fond de către tribunal.
In motivarea recursului, reclamanta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 39 şi urm. din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în sensul că în speţă, sunt în litigiu contracte de licenţă care nu se confundă cu alte convenţii de drept comun, cum sunt vânzare-cumpărarea ori locaţiunca. Or, în privinţa plăţii, în cadrul acestor contracte, regulile aplicabile sunt specifice, în sensul că prestaţia poate fi efectuată până la desfiinţarea contractelor prin oricare dintre modurile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, licenţiatorul, în calitatea sa de preşedinte al consiliului de administraţie, a avut întotdeauna dreptul de a dispune, inclusiv prin retragere, de fondurile băneşti ale societăţii.
In faza de recurs nu s-au depus la dosar înscrisuri noi.
Examinând actcle şi lucrările dosarului în contextul criticilor
formulate, înalta Curte reţine că în privinţa singurului aspect care mai face obiect al litigiului, într-o cauză iniţial mult mai complexă, şi anume desfiinţarea contractelor pentru neplata preţului, decizia pronunţată în apel este legală şi temeinică.
Astfel, în apel s-a apreciat în mod justificat că în privinţa neplăţii preţului, intimata-reclamantă s-a apărat prin invocarea împrejurării că pârâtul-reclamant avea dreptul de a dispune de contul societăţii în numele său, motiv pentru care tribunalul a reţinut că acesta îşi invocă propria culpă în neexecutarea obligaţiei.
Or, pârâtul-reclamant-intimat, ca persoană fizică, şi recurenta-reclamantă, ca persoană juridică, la care până la 26 octombrie 2004, acesta a avut calitatea de asociat majoritar, rămân două subiecte de drept distincte şi chiar dacă la data încheierii contractelor de licenţă, pârâtul-reclamant era preşedintele şi administratorul societăţii, astfel de decizii cu privire la efectuarea de plăţi pentru sume cu care socie-
tatca este debitoare, se iau potrivit legii societăţilor comerciale, în consiliul de administraţie sau adunarea generală a asociaţilor persoanei juridice.
Dacă până la data de 26 octombrie 2004, se poate susţine că pârâtul-reclamant, fiind factor decizional în cadrul societăţii, putea lua asemenea iniţiative de convocare a adunării generale, după acest moment, când a devenit asociat minoritar cu 2,2% din capitalul social, nu mai avea această posibilitate.
In orice caz, aşa cum a stabilit în mod corect instanţa de apel, de la acest moment şi până la data introducerii acţiunii - 14 decembrie 2004 - culpa aparţine în exclusivitate recurentei, care nu a efectuat plăţile contractelor de licenţă, şi mai mult decât atât, a contestat chiar, în pofida clauzelor contractuale, că i-ar reveni o asemenea obligaţie.
De altfel, nici până la soluţionarea recursului, reclamanta-pârâtă nu a probat efectuarea acestor plăţi, astfel încât sunt pe deplin îndeplinite dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. privind sancţiunea rezilierii pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de plată a preţului licenţelor.
In consecinţă, cum decizia pronunţată în apel este în întregime legală şi temeinică, recursul a fost respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ.
| ← Indicaţie geografică. Asociaţie de producători. Activitate... | Marcă. Conflict cu nume patronimic. Acţiune în interzicerea... → |
|---|
